Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Viaţa. Ca un circ

with 11 comments

Oana mă întreabă. De ce vezi tu viaţa asta ca un circ? Cam aşa o văd eu. Tu o vezi colorată în fantasy – când eşti Merlin şi spui poveşti. Eu o văd ca un circ – când observ poveşti colorate. Uite ce vreau să spun: închide ochii şi gândeşte-te cum şi câte „salturi” şi „tumbe” facem în viaţă ca să reuşim. Să răzbatem. Noi „printre” noi. Trecem noi „printre” alţi noi … Ne ferim. Să nu ne lovim noi de noi. Ne apropiem. Să ne îmbrăţişăm. Asta încercăm. Toată viaţa. Să primim aplauze. Să reuşim cât mai bine. Şi să învăţăm şi noi să aplaudăm. Să primim şi să oferim dragoste. Să iubim. Să fim iubiţi. Ne trezim cu noaptea în cap. Avem o afacere, o slujbă bună. Trebuie să o păstrăm. Din ea „vieţuim”. Ne bem cafeaua. Repede. Ne repetăm în gând ce vom face astăzi, la şedinţa programată la prima oră. Şi cum şi de ce trebuie să-i convingem pe cei mai noi potenţiali parteneri. Că noi suntem cei mai buni. Plecăm. Strada – tot un circ, mai mic. Ne privim ceasul … Cam târziu … Traficul, ca de obicei, înfiorător. Infernal mai precis. Un mare circ. Lăsăm maşina. Plecăm pe jos. Vom alerga … Mult mai sigur. Întâlnirea. De afaceri. Nu ştim ce urmează – ca şi cum suntem legaţi la ochi. Totul sau nimic. Reuşeşti: aplauze. Nu reuşeşti: îţi rupi gâtul. Familiile noastre ne sprijină. Noi ne sprijinim familiile. Ne căutăm prieteni. Care să ne ajute. Şi pe care să îi ajutăm. Să ajungem toţi cu bine acolo unde ne este locul. De unde să nu cădem. Sau aşa ar trebui. Chiar şi atunci când suntem în „perioada albastră”. Mai pe seară ne strângem toţi la un „pahar de vorbă”. Unde povestim ce jonglerii am mai făcut. Şi unde, normal, ne bucurăm. Firesc. Şi ne admirăm reciproc. Pentru că fiecare este unic, în felul său firesc. Apoi este noapte. Normal. Şi vrem să ne odihnim. Un pic. Să dormim. Şi să visăm. Frumos şi fără griji. Merlin stă de veghe la vise. Manole stă de veghe la scrisori. Iar mâine … de la capăt … Şi tot aşa. Zi de zi. Viaţa. Ca un Circ. Al Soarelui. Plin de culoare şi sunete. Plin cu oameni. Diferiţi. Un strop de artă. Vivantă. Cu aplauze.

Bună dimineaţa … Bună ziua … Bună seara … Noapte bună …

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

6 Martie 2008 la 11:01

Publicat în viata

Tagged with

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Aaaa, ce mistooo, ai mai modificat pe ici pe colo. Dar e mult mai super asa. Happyyyyy 😀

    Oana

    6 Martie 2008 at 11:59

  2. Oana, mai multe cuvinte, mai puţine imagini. Atât 😀

    isabellelorelai

    6 Martie 2008 at 12:11

  3. o fi cum zici tu,că fiecare-i subiectiv,nu ?
    eu pentru mine sunt EU un întreg circ … restu-i doar decor,depinde de mine : să-l adaptez
    să-l „interpretez”
    să-l conving 😀
    SĂ RĂMÎN ÎN DECOR !!! 😉

    cella

    6 Martie 2008 at 12:23

  4. Cella, e musai … decorul contează! 😀
    Da’ tu ai ştiinţă deja despre „damblaua” mea cu Cirque du Soleil. Când îi văd pe ei am senzaţia de perfecţiune a Omului în ceva şi în el însuşi. Şi Bufonul este perfect. Toţi sunt perfecţi. Aşa îi văd eu.

    isabellelorelai

    6 Martie 2008 at 12:33

  5. circ…jongleri…clovni…si sper si plasa de siguranta…pentru noada… 😛 😛 😛
    si da. 🙂

    manole

    6 Martie 2008 at 15:57

  6. Isabelle, ma surprinzi 😀 placut. Tata Borgo cred ca e mai bine. Ti-am spus ca si in circ se intampla lucruri bune? Nu cred. Dar iti spun acum 😀

    Oana

    6 Martie 2008 at 17:07

  7. Manole, da … plasă verde 😀

    isabellelorelai

    6 Martie 2008 at 18:37

  8. Oana, nu-nu. Nu eu …
    În rest: tre’ să văd! 😀

    isabellelorelai

    6 Martie 2008 at 18:38

  9. Merlin te vegheaza, dormi linistita! 😉

    Oana

    6 Martie 2008 at 22:23

  10. Eram precisă!
    😀 😀 😀

    isabellelorelai

    6 Martie 2008 at 22:35

  11. […] Ca prietenia aia, de la şotron şi de la ţară-ţară vrem ostaşi, din tabăra de vară şi de la şcoală, de la leapşa, prinselea şi ţaca (ştiţi ce era ţaca? – foarte multe timbre am câştigat la ţaca, că îmi făcuse bunicul un plumb super). Şi când erai ba hoţ, ba vardist – pe rând, ca să nu fie supărare. Ca atunci când singura ciudă era pe tine, că ai pierdut la nu ştiu care joc. Pentru că nu ai fost mai puternic, mai rapid, mai abil. Mai „tare” cum se spune acum. Şi când singura scuză că nu ai câştigat era „mă durea burta” sau „mă durea piciorul” – chestie de imaginaţie. Ca atunci când dacă nu câştigai la vreun joc nu era din cauza prietenilor tăi. Era din cauza ta, că nu te-ai priceput. Ca atunci când prietenia era prietenie pe bune şi nu exista invidie sau lăcomie, când un măr se împărţea în funcţie de cât de mult sau puţin putea fiecare să muşte din el dar nimeni nu se supăra, când caisele verzi erau deliciul nerăbdării unei veri care nu mai venea şi nenorocirea stomacului care se zvârcolea în chinuri. Şi când cireşele se mâncau tot de verzi, rumenite doar pe o parte. Caise şi cireşe verzi, împărţite cu „una mie, una ţie, una lu’ popa Ilie”. Şi dacă mai rămânea una se arunca peste gard, ca să nu fie supărare. Ca atunci când supărarea se numea plastic „oftică”. Şi dacă te ofticai că ai pierdut aşa îţi rămânea porecla: ofticosul/ofticoasa. Cât de cinstită este prietenia în copilărie… Bine, nu „se pune” la cei născuţi cu invidia în loc de sânge. La ei nu „se pune” nimic. Prietenia nealterată a copilăriei se pierde. Se duce în acelaşi timp cu vârsta inocenţei. Creştem şi ştim ce se întâmplă. Trebuie să răzbim. În viaţa asta. Ca un circ. […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: