Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Scrisoare de dragoste. Şi atât

with 8 comments

Prinţesa Turandot. Până acum, când îl iubesc, am fost calmă şi liniştită ca o fântână fără valuri.

Ce frumos. Acum că îl iubesc îmi clocoteşte sângele.

Ce adevărat. Nici o galaxie din univers nu îi poate despărţi, căci se iubesc.

Foarte adevărat. Nimic nu îi poate despărţi, căci dragostea lor este împărtăşită.

Când iubeşte doar unul îi poate despărţi chiar şi o „scamă”.

Adevărat?

Chiar mai multe „scame”.

De demoni ce să mai vorbim.

Adevărat. Prea adevărat.

Doamne, ce bine, mulţumesc.

M-ai readus.

Îmi plac oamenii care se iubesc.

M-ai întrebat ce aş face dacă mi-ai spune că te-ai îndrăgostit de una cu sâni aşa, cu fund aşa, cu alte chestii.

Nu aş face nimic.

Ţi-aş spune că e foarte bine.

Te îndrăgosteşti, iubeşti, foarte bine.

Îmi plac oamenii care se iubesc. Prea mulţi nefericiţi pe lumea asta. Prea mare dezechilibrul. De aceea ne „sar în ochi” marile iubiri. Pentru că prea puţini iubesc.

Spre mâhnirea lui Dumnezeu, care tot strigă iubiţi-vă, iubiţi-vă, iubiţi-vă …

Şi prea puţini îl aud.

Îndrăgosteşte-te, iubeşte. Măcar să fie aşa.

Dar.

Dacă citeai ce ţi-am scris nu mă mai întrebai.

Sau dacă învăţai până acum să faci diferenţa între iubire şi atracţie fizică nu mă mai întrebai.

Tăceai.

Nu poţi să te îndrăgosteşti de sânii şi de fundul cuiva. Sau doar pentru asta. Aşa ceva nu se poate. Asta nu e dragoste. Iubirea e cu totul. Cu bune şi rele. Cu frumuseţe şi cu urâţenie. Cu bunătate şi cu răutate. Cu reuşite şi cu eşecuri. Pentru asta a fost lăsată iubirea. Să se vadă că oamenii care se iubesc sunt împreună şi la urât, la rău, sau când se dărâmă pământul. Întotdeauna şi oriunde.

Te îndrăgosteşti şi iubeşti cu totul. Este iubire atunci când nu îţi este scârbă de nimic de la omul pe care îl iubeşti. Cu tot cu excrementele lui (ştiu că este urât, dar crede-mă, este adevărat).

Tu, ca bucată de carne (iarăşi ce urât) nu mi-ai plăcut. Pur şi simplu nu. Şi cred că nici acum nu.

Atunci, în iulie, mă uitam la tine şi nu vedeam nimic. Nimic. O bucată de carne care nu îmi spunea nimic. Ca şi ceilalţi. Nimic. Nimeni. Nici măcar nu te-am auzit cântând. Nu am auzit nimic. Mă uitam la tine. Prin tine. Şi nu vedeam nimic.

Şi pe deasupra acel ceva care striga în mine: nu vorbi cu el, nu comunica cu el, nu trebuie să îl cunoşti, nu trebuie să îl vezi, nu …

Cât timp va trebui să treacă până voi şti dacă era îngerul sau demonul dinlăuntrul meu? Sau al tău …

Apoi …

Mai întâi am văzut tristeţea ta. Nefericirea ta. Zbaterea ta. Zbuciumul tău. Înăuntrul tău.

Am văzut. Am vrut apoi să văd dacă recunoşti. Şi te-am întrebat tu de fapt ce vrei de la mine. Şi nu ai putut să spui. Ştiai că am înţeles. Dar erai prea mândru să vorbeşti.

Şi totul a început. Fără să vreau.

Fără vrerea mea. Dumnezeu dicta.

Îngerut tău striga.

Îngerul meu îl auzea.

Îngerii noştrii se sfătuiau.

Îngerii noştri ne îndrumau.

Luminile nostre se împleteau.

Gândurile se uneau.

Cuvintele căpătau înţes.

Câţi oameni uimiţi.

Turandot a spus cel mai frumos. Ea a văzut ce era de văzut. Nepământean. Neînţelesul înţeles.

Doamne, ce e acolo? Ce se întâmplă? Ce e între voi? Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Polul nord şi polul sud se atrag şi se ciocnesc. Ce unire de lumini, de energii. Ce minunăţie. Ce frumuseţe. Este extraordinar.

Am nevoie să aud. Să ştiu că mai sunt spirite ca noi. Că înţeleg, că văd. Că nu suntem doar nebuni rătăcitori pe pământ.

Ce bine.

Te iubesc că te iubesc.

Pentru că nu am simţit pe nimeni în viaţa mea să ceară dragoste aşa cum o faci tu.

Nu sunt iubita ta, nu eşti iubitul meu.

Ce suntem?

Ceea ce vrem suntem.

Am auzit ceva de curând. Absolut fabulos. Am înţeles de ce eram nemulţumită. Uite ce a spus o femeie. O oarecare: Cea mai mare nemulţumire a mea este că mi s-a pus sufletul într-un trup care nu-mi place (apoi s-a sinucis, pe la 28 de ani). Da.

Asta mă nemulţumea şi pe mine. Până când am înţeles. De aceea mă atrag oamenii urâţi. Aceia care ascund un suflet frumos.

Cu siguranţă Dumnezeu ştie ce face.

Un suflet frumos, pus într-un trup urât. Doar aşa poţi să-ţi dai seama dacă eşti iubit. Pentru spirit, nu pentru carne. Spiritul rămâne. Carnea se duce.

Suflete urâte în trupuri frumoase. Carne.

Cei care au înţeles au primit apoi suflete frumoase în trupuri frumoase.

Cei ce nu au înţeles au primit apoi suflete urâte în trupuri urâte.

Şi am mai înţeles că pe tine, cel de carne, nu te interesează persoana mea, aceea din carne.

De aceea nu vreau nimic.

Nu vreau să mă atingi.

Şi nici nu vreau şi nici nu pot să vreau.

De aceea mă simt atât de jignită când mă atingi omeneşte. E ceva în mine care se revoltă. Şi care strigă. Lasă-mă. Nu eşti tu. Altcineva mă atinge acum şi nu îmi place.

Vreau doar să simt doar cum îţi transpiră palma când mâinile noastre dansează.

Şi când obrazul tău tânjeşte după palma mea. Şi când fruntea ta iubeşte degetele mele.

Atât.

Ca să rămână frumos. Să nu se strice tot.

Nu trupurile noastre fac dragoste în fiecare zi.

Ele doar asistă.

Ele nu se pot împotrivi.

Ele doar reacţionează.

Doar iau foc.

Al meu arde cumplit,

Când zboară gândul.

Când ni se unesc luminile.

Când ajungi la mine.

Câd te opreşti.

Ard.

Până la epuizare.

Chiar şi acum.

Chiar şi acum când carnea ta este cu altă carne.

Dar unde ţi-e sufletul?

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

4 Martie 2008 la 10:07

Publicat în scrisori

Tagged with

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Noi, momentan, avem sufletele in bloage. Dar le vom avea si undeva pe afara 😀 La o cafea.

    Oana

    4 Martie 2008 at 19:21

  2. foarte,foarte FRUMOASĂ CASĂ,”noi” nu meritam să ştim ?
    să ai parte de el,să te facă fericită,să ne primeşti şi pe „noi”din cînd în cînd
    m-ai luat prin surprindere şi n-am adus flori…am adus GÎNDURI BUNE !!!

    CELLA

    4 Martie 2008 at 19:27

  3. Merline, noi suntem bloage. Da.
    Şi da. La cafea. Multă cafea.

    isabellelorelai

    4 Martie 2008 at 20:26

  4. Cella, ba da. Cu o singură condiţie: să fi ştiut şi eu.
    Adică: casa este un cadou. Meşterit cu o mistrie de Meşter. Da?
    Aşa. Cu un acord „gen” Abracadabra tipic Merli(a)n.
    Şi: iată ce a ieşit.
    Iar eu habar nu aveam.
    Dumnealor strângeau comentariile mele din casele lor. Le puneau cap la cap. Toate astea în timp ce mă făceam de desene animate la Castel.
    Bagă nişte flori Cella, da.

    isabellelorelai

    4 Martie 2008 at 20:36

  5. Suntem surori bloage, da? 😀

    Oana

    4 Martie 2008 at 20:47

  6. ERA ŞI CAZUL DE CLARIFICĂRI,PIŞCHERIŢELOR 😀
    AŞ BĂGA,ZĂU TOATE FLORILE,DE FAPT LEMPRĂŞTII DA ALEA DIN SUFLET DE-O DATĂ !!! 😀

    CELLA

    4 Martie 2008 at 20:56

  7. Oana: deci – DA!

    isabellelorelai

    4 Martie 2008 at 21:22

  8. Cella, te rog să remarci că nu este nici urmă de „crocodil”. Nici de „tub”. Păi dacă eram eu …
    Deocamdată. Da’ stai să învăţ!
    😀

    isabellelorelai

    4 Martie 2008 at 21:25


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: