Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Scrisoare către cei născuţi pe o singură stea

leave a comment »

Cele mai frumoase cuvinte

Care ar putea fi gândite sau spuse sau citite

Atunci când tu vrei să ştii

Cum ar trebui

Să se nască sunetul

Care este undeva

În suflet

Şi crezi că este greu pentru că nimeni nu a aflat încă

Dacă sufletul este în minte sau în inimă

Dar ceva în tine ştie că sufletul tău este acolo unde vrei tu să fie

Şi în ceea ce tu vei cânta acum şi mai târziu

Fără nici un efort

Cu bucuria de a-ţi scoate sufletul la lumină

Pentru că a sosit timpul.

Iar aceste cuvinte îl vor ajuta să o facă

:

Pentru aripa de lumină albă a îngerului

Atâtea lucruri uităm. Atâtea lucruri pierdem. Atâtea nu putem grăi.

De parcă am fi orbi. De parcă am fi oameni.

Dumnezeu a vrut să te naşti. Tu ai vrut să te naşti. Darul lui Dumnezeu pentru o lume strâmbă. Ai venit. Ce-ai fi fost dacă nu erai ce eşti? Dacă nu aveai har? Ştii? Te-ai gândit? Ce te făceai dacă erai un om obişnuit, ca noi? Dacă părinţii tăi nu vedeau? Dacă nu înţelegeau că i-a folosit Dumnezeu să te aducă pe pământ, cules din stele? Ştii să răspunzi? Nu. Nu ştii. Dar ar trebui să te gândeşti. Să-ţi imaginezi. O oră măcar. Ce fără de culoare ar fi fost viaţa ta. Ce banală. Ca a noastră. Să simţi că eşti doar un trecător.

Nu-i mai judeca pe alţii. Nu ai dreptul. Nu mai face comparaţii. Nu ai dreptul. Ai venit cu un scop. Să redai frumuseţea lui Dumnezeu. Să grăiască Dumnezeu prin gura ta, prin sufletul tău, prin respiraţia ta. Să cânte îngerii Ave Maria. Fă-o, fără să-i judeci pe profani.

Noi avem alt scop. Unii să te iubim. Alţii să te distrugă. Alţii să te ignore. Nici Dumnezeu nu are pretenţii. De aceea ne-a lăsat cum ne-a lăsat. Ne-a adunat cum ne-a adunat, de prin stele. Cine are ochi să vadă, vede. Aceleaşi stele. Cine nu, înseamnă că nu merită. Alte stele. Dumnezeu va avea grijă de creaţia Lui. Tu trebuie să ai grijă doar de partea ta trecătoare. Să nu o murdăreşti prea rău.

În drumul tău printre stele ai auzit îngerii cântând? „Cântă ca un înger”. Aşa se spune, nu? Tu cânţi ca un înger. Dureros de frumos. Doar pentru cei din steaua noastră. Adunătura din alte stele nu vede, nu aude. Are altă treabă. Să distrugă. De aceea noi putem să te judecăm pe tine. De aceea tu nu trebuie să ne judeci pe noi.

Atâtea lucruri de întrebat. Atâtea lucruri de neînţeles. Ce grea povară duci când neînţesul îţi devine înţeles. Când universul se desface şi te atrage. Şi când te pierzi în el. Şi când nu mai vrei să te întorci. Şi ce de nesuportat devine totul când trebuie te întorci. Şi cât de greu a fost prima dată. Ca în clipa naşterii. Şi totuşi spui … ce straniu … Şi te bucuri apoi că s-a întâmplat. Şi te bucuri şi îi mulţumeşti lui Dumnezeu că ţie ţi-a deschis ochii. Şi că te-a lăsat să-i spui. Şi că te-a auzit, şi că ţi-a răspuns. Şi că apoi găseşti pe un altul ca tine. Şi te bucuri că nu eşti singur. Dar uiţi că eşti cum eşti şi te apuci să-l judeci, aşa omeneşte, prosteşte. De ce facem asta? Ne pune Dumnezeu, ca să nu uităm că suntem totuşi oameni? Carne. Cenuşă. Unde fuge lumina când facem asta? Ne părăsesc îngerii? Da. De ce facem asta? De ce uităm? De ce când suntem ce am redevenit nu mai contează nimeni şi nimic?

Să vedem ce se ascunde după cuvinte. Ce se ascunde după noi. Cei din steaua noastră nu foloseau cuvinte. Ne-au forţat cei de pe celelalte stele să le învăţăm şi să le folosim. Ca să vadă şi să audă ei tot. Să ştie ei tot. Degeaba, nu înţeleg, cu toate cuvintele din lume.

Noi ne foloseam puterea gândului, ca şi acum.

Şi lumina. Cu strălucirea îngerului.

Şi atingerea sufletului. Cu tremurul trupului.

Şi mângâierea pe frunte. Cu dragoste.

Şi ochii. Cu lacrimile lor.

Şi zâmbetul. Cu bucuria lui.

Şi iubirea. Cu tot ce naşte ea.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu tot alaiul Lui de îngeri.

Şi cu dragostea Lui. Infinită. Şi cu mila Lui. Nemărginită.

Şi cu îndurarea Lui. Pentru toţi.

Cu multe atingeri între lumini.

Şi multe atingeri de suflete.

Gânduri care se împletesc.

Cuvinte rostite deopotrivă.

Prea frumos. Prea ireal. Prea stelar. Prea minunat.

Misterul. Se întâmplă atât de rar. Multora niciodată. Iar alţii nici nu văd dacă au norocul să li se întâmple. Oameni.

Stai acum în linişte în cabana imaginară din munţi. Scrie. Cântă.

Cu un foc bun şi cu un căţel la picioare. Scrie, cântă.

Cu brazi foşnind în noapte. Scrie. Cântă.

Şi cu miros de zăpadă proaspătă, curată. Scrie. Cântă.

La un pian al cărui negru de cărbune luceşte straniu.

Şi să te gândeşti că vei pleca doar când vine primăvara. În vis. În gând.

Aşa că, citeşte, gândeşte, scrie, cântă.

Pentru asta ai venit.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

4 Martie 2008 la 10:06

Publicat în viata

Tagged with

Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: