IsabelleLorelai's Weblog

Blog amar. Si tacut

Posts Tagged ‘tineri talentaţi

Născut în România. Marin Cazacu. Tot ce a visat a realizat

with one comment

cello1

Era student cand sustinea concerte si recitaluri in Europa, America si Asia. La 27 de ani, in 1983, era solist al Filarmonicii “George Enescu”. In acelasi an a fost invitat in Italia, ca prim violoncelist al unei orchestre formate din tineri muzicieni, selectati din majoritatea tarilor europene – “Orchestra Internazionale d’Italia”. De atunci a visat sa se infiinteze si in Romania o orchestra formata din cei mai buni tineri muzicieni din tara, elevi, studenti sau absolventi. In 2008, visul maestrului Marin Cazacu a devenit realitate, infiintand Orchestra Romana de Tineret. Marin Cazacu a infiintat si Cvartetul “Cellissimo” in 1998, impreuna cu Alexandru Gutu, Olga Manescu si Razvan Suma, concertand la festivalurile de la Venetia, Mateus, Macao, Singapore, Istanbul, Madrid si in Romania. A urmat ansamblul de camera “Violoncellissimo”, format cu studentii Universitatii Nationale de Muzica. A pornit de la 8 si 12 violoncele, ajungand la 60. A urmat infiintarea Cvartetului “Cellissimo junior”, format din elevi. Maestrul Marin Cazacu a activat si ca membru al formatiei “Pro Arte”, a colaborat cu Cvartetul “Voces”. A colaborat cu mari festivaluri de muzica, de la Festivalul International “George Enescu” de la Bucuresti, la festivaluri din Munchen, Berlin, Milano, Venetia, Valemcia, Bratislava, Sofia.

Marin Cazacu, un excelent muzician” – Ghenadi Rojdestvensky

MarinCazacucasino-sinaia

Marin Cazacu, un violoncelist magnific” – “El Pais”

Violoncelistul Marin Cazacu este laureat al concursurilor internationale din Elvetia (Geneva, medalie de argint si premiul “Vila Lobos”), Germania (Markneukirchen, premiul I; Leipzig, premiul II), Italia (Bologna) si Iugoslavia (Belgrad). Despre Marin Cazacu, “La Stampa” scria “Un violoncelist de aur”. La Munchen si Leipzig s-a spus: “Lirism si virtuozitate” / “Un mare artist, cu o sonoritate foarte frumoasa si o tehnica impecabila”. In Romania a primit “Premiul Criticilor si Muzicienilor”; Premiul “Performanta in solistica” 2001, Premiul aniversar “Radio Muzical” 2001. Din 2006, Marin Cazacu are titlul de Doctor in muzica.

A concertat in 1990 cu Orchestra Radio din Berlin. In 1994 a participat la Festivalul “Europa Musicale” de la Munchen, fiind solist alaturi de Orchestra Nationala Radio dirijata de Horia Andreescu. Reputatul violoncelist Marin Cazacu este profesor de violoncel din 1992 la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. Printre studentii maestrului Cazacu se numara Razvan Suma, Laura Buruiana, Mihai Marica, Adrian Mantu, Roxana Blaga, Adrian Gavrilescu, Olga Manescu, Magdalena Morosanu, Stefania Amarinei, Madalina Tudose, Bogadan Postolache, Titus Tincu, Gioni Holgen.

MarinCazacuSiCristianMandeal

Orchestra Romana de Tineret sau Orchestra Nationala de Tineret a Romaniei

Spirit Enescian si Traditie Europeana

In 1999, Marin Cazacu infiinta la Sinaia, impreuna cu Fundatia “Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”, Festivalul International “Enescu si muzica lumii”, care de atunci se desfasoara in fiecare an in jurul zilei de nastere a Maestrului George Enescu, 19 august. Tot la Sinaia a infiintat si Orchestra Romana de Tineret, in 2008. A plecat sub forma de proiect, prin participarea in 2007 la concursul organizat de administratia Fondului Cultural National. Proiectul castigat de Marin Cazacu la acest concurs se numea “Orchestra Romana de Tineret – spirit enescian si traditie europeana”. Din putinii bani castigati ca premiu si ajutat de cativa sponsori, Marin Cazacu a organizat prima Scoala de vara pentru tineri muzicieni, din care a selectat cei mai buni muzicieni din tara, cu varste intre 17 si 28 de ani. A invitat profesori pentru fiecare grupa de instrumente: Liviu Prunaru, concertmaestru al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam; Bogdan Zvoristeanu, concertmaestru la Geneva; Marius Nichiteanu, prim violist la Hamburg; Dorin Marc, contrabasist in Germania; Sandel Smarandescu, contrabasist in Romania; Adrian Petrescu, prim oboist al Filarmonicii Romane, Stefan Geiger, prim trombonist la Hamburg. I s-a alaturat imediat dirijorul Cristian Mandeal, care s-a implicat cu tot sufletul, prin stagii de pregatire, repetitii si concerte – clasele sale de muzica sunt, in acelasi timp, si lectii de viata. Maestrul Cristian Mandeal le este un veritabil profesor si parinte spiritual acestor tineri extraordinar de talentati. Pentru ca incepand din 2009 s-au prezentat la selectie foarte multi tineri talentati, s-a infiintat si “Romanian Sinfonietta Orchestra”, condusa de dirijorul Horia Andreescu. Este formata din tineri cu varste cuprinse intre 14 si 22 de ani. Cel mai greu a fost si este pentru Marin Cazacu strangerea de fonduri.

OrchestraNationalaTineret1

Iata o orchestra care isi poate reprezenta tara cu mandrie,

la nivel international” – 2012, “Kulturradio Berlin”

Orchestra Romana de Tineret (Orchestra Nationala de Tineret a Romaniei) a devenit membra a Federatiei Europene a Orchestrelor Nationale de Tineret EFNYO in noiembrie 2011. Din 2008 si pana in prezent, orchestra a sustinut multe concerte la Bucuresti, precum si la Festivalul International “George Enescu”. In strainatate, au concertat la “Auditorium CMD” din Strasbourg, la Ambasada Romaniei la Paris (Palais de Behague), la Konzerthaus din Berlin, in cadrul “Eurovision – Young Euro Classic”, pe scena Academiei Nationale “Santa Cecilia” din Roma si la Festivalul de la Ravello, pe scena de la Villa Rufolo.

La editia Festivalului International George Enescu din 2011, Orchestra Romana de Tineret si-a sustinut concertul pe 23 septembrie, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, interpretand Rapsodia Romana nr. 1 Op. 11 de Enescu; Concertul pentru vioara si orchestra Op. 61 de Beethoven, solist David Garrett; Pasarea de foc de Stravinsky si La Valse de Ravel.

DavidGarrettSiOrchestraNationalaTineret

Excelenta interpretare, demna de o mare orchestra: Rapsodia Romana nr. 1 de George Enescu  si o parte din Concertul pentru vioara si orchestra de Beethoven. Dirijor Cristian Mandeal. Solist David Garrett, vioara – pe langa interpretare, si o prezenta foarte placuta:

Si finalul concertului de Beethoven (sunetul este un pic defazat) plus un biss cu David Garrett – Fritz Kreisler, Variatiuni pe o tema de Corelli si Liebesleid; crossover Smooth Criminal (M. Jackson) si Paganini, Il Carnevale di Venezia:

Pe 8 septembrie 2013, Orchestra Romana de Tineret (Orchestra Nationala de Tineret a Romaniei) va concerta in cadrul Festivalului International George Enescu, sub bagheta dirijorului american de origine romana Lawrence Foster.

Programul este urmatorul:

Duminica, 8 septembrie 2013, ora 19.30, Sala Palatului Bucuresti

- “Frenesia” de Dan Dediu

- “Dublu concert pentru vioara, violoncel si orchestra, Op. 102” de J. Brahms. Solisti: Pinchas Zukerman, vioara si Amanda Forsyth, violoncel.

- “Rapsodia spaniola”, “Alborada del gracioso”, “Pavane pour une infante defunte” si “Bolero” de M. Ravel.

Mai sunt bilete:

http://festivalenescu.ro/calendar/events?date=2013-09-08

cello3

Născut în România. Despre George Enescu și muzica lui, cu penița înmuiată în lumină, eclipsă si rouă

with one comment

PajistePentruEnescu

Pajiste romaneasca – pentru Maestrul Enescu, care mult si-a mai dorit sa se intoarca acasa, la pamantul sau moldovenesc plin cu flori si iarba.

Ceea ce mi-ar place cu adevarat ar fi

sa stau culcat in iarba inalta de pe campiile Moldovei,

iar gâzele sa zumzaie in jurul meu…

George Enescu, 1881 – 1955

Diplomatul francez Charles de Saint-Aulaire (Contele de Saint-Aulaire), fost ambasador al Frantei in Romania in 1916-1920, scria: “Ca sa poti contura personalitatea polivalenta a lui George Enescu – acest creator singular – ai nevoie de putere, trebuie sa-ti inmoi penita in lumina, eclipsa si roua”. Ascultam parerea unor tineri, care, desi vorbeau frumos despre Enescu, credeau ca “este prea invechit cu Rapsodiile si folclorul – si ca este timpul pentru altii si altceva”. Toti cei care gandesc astfel – inclusiv cei care critica Festivalul Enescu ce sta sa inceapa – ar trebui sa remarce ca muzica lui Enescu nu se aude in spatiul public decat foarte rar si se rezuma la cateva compozitii, desi avem o bogatie de lucrari si artisti admirabili. In plus, ar trebui si sa se intoarca cu gandul in timp, sa revada contextul in care mizica lui Enescu a fost creata si ce a reprezentat pentru Romania si pentru Europa la sfarsit de secol XIX compozitia sa. Nu vreti Rapsodii, ascultati altceva de Enescu, ca aveti de unde.

Ma gandeam – cum ar fi daca in metrou sau in autobuz, la o ora de varf, cand oamenii vin de la munca, obositi si tracasati, ar asculta Serenade Lontaine, compusa de Enescu la 22 de ani, in superba interpretare de mai jos. Cum s-ar simti oamenii dupa ce ar asculta aceasta minunatie? Cred ca bine.

Serenade Lointaine (Aubade Lointaine/Serenada tarzie) pentru pian, vioara si violoncel. Este minunata, parca este muzica de film – a fost compusa de Enescu in 1903, pentru aniversarea casatoriei Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Interpreteaza: Ilinca Dumitrescu, pian; Sherban Lupu, vioara; Marin Cazacu, violoncel:

In 1908, la „Theatre des Arts” din Paris avea loc Festivalul dedicat lucrarilor lui Enescu. Au fost interpretate in prima auditie, pe 19 decembrie 1908, cele „7 Cantece pe versuri de Clement Marot, op.15”. In 1943, Enescu inregistra „Sept chansons de Clement Marot, op. 15”. In 1951 Enescu realiza la BBC o noua inregistrare „7 Songs on lyrics by Clement Marot, op. 15” (Enescu la pian, interpreta Sophie Wyss).

Languir me fais”. La pian: George Enescu. Tenor: Constantin Stroescu. Inregistrare din 1943:

Iar pentru dimineata, cand oamenii pleaca la munca, adormiti si fara chef:

Aubade (Serenada) in C major Op. 37 pentru vioara, viola si violoncel compusa de Enescu cand avea 18 ani, in 1899. O bijuterie prea putin cunoscuta, compusa de George Enescu in perioada in care se afla in munti, la Caselul Peles din Sinaia. Interpreteaza: Vlad Stanculeasa, vioara; Ettore Causa, viola; Pablo de Naveran, violoncel:

Balada pentru vioara si pian, compusa de George Enescu in 1895, cand avea 14 ani. Interpreteaza Sherban Lupu la vioara si Ilinca Dumitrescu la pian:

Imn Jubiliar 1906 (“jubilar”) de George Enescu – o compozitie interzisa de comunisti in Romania. O lucrare unica pentru fanfara (sau orchestra de suflatori), harpa si cor barbatesc “cu cuvinte” – se remarca in final corul barbatesc si puternice lovituri de tobe, reprezentand simbolic salvele de tun, precum si urale. George Enescu a compus Imnul Jubiliar in 1906, pe care l-a dedicat Regelui Carol I in acelasi an, cu prilejul implinirii a 40 de ani de domnie – Carol I, cel cu coroana din otel, confectionata din teava de tun turcesc capturat la Plevna, in Razboiul de Independenta. Este singura compozitie a lui Enescu pentru orchestra de suflatori. Corul barbatesc apare in finalul lucrarii – care prezinta influente ale muzicii traditionale romanesti. Pe 10 mai 1866, Carol I intra in Bucuresti, ca domn constitutional al Romaniei, iar pe 14 mai 1881 era proclamat rege. Carol I a domnit 48 de ani. A murit in 1914 (in videoclipul de mai jos apare o greseala, este incurcat Carol I cu Ferdinand). “Imnul Jubiliar 1906” de George Enescu in interpretarea Orchestrei Reprezentative a Armatei Romaniei:

O alta lucrare pentru de suflatori este “Dixtuorul pentru Instrumente de suflat” Op. 14, tot din 1906 – flaut, oboi, corn englez, clarinet, fagot, corn – din trei parti: Doucement mouvemente; Moderement; Allegrement, mais pas trop vif. Este cunoscuta in inregistrari ca “Dixtuor for Wind Instruments, op. 14” sau “Decet for Winds”. O alta lucrare partial pentru fanfara este “Cantata Bordeaux” din 1908 (Cantate pour la pose de la premiere pierre du pont a transbordeur de Bordeaux) pe versuri de Albert Bureau, pentru fanfara militara, doua harpe, orchestra de coarde, violoncel solo, bariton solo si tobe (“tunuri”).

GeorgeEnescu1Violonist1923

George Enescu ne-a lasat peste 200 de lucrari: simfonii, suite simfonice, sonate pentru vioara, violoncel si pian, cvartete pentru coarde, lucrari de camera, cantate, melodii, o opera – si inca 23 de lucrari, doar fragmente. In documente este consemnata si Humoresca, compusa de Enescu in 1911 pentru Festivalul International de Arte de la Norwich, Marea Britanie, la cererea dirijorului Henry J. Wood, care a si dirijat lucrarea, dar nu se mai gaseste partitura (in 2011 inca nu se gasise). Compozitiile lui Enescu:

1886, la 5 ani: Opera pentru vioara si pian “Pamant romanesc”/“Tara romaneasca”; 1887, la 6 ani: “Vals” pentru pian, “Hora Sinaia”, “Revedere” pe versuri de Mihai Eminescu si “Fantasie mica”; 1889, la 8 ani: “Piece d’eglise” pentru pian (Mica bucatica bisericeasca/Piesa religioasa in Sol major pentru pian); 1891, la 10 ani: “Legende” pentru vioara si pian; 1891-1894, intre 10 si 13 ani: Trei uverturi pentru orchestra; 1893, la 12 ani: “Rondo si variatiuni” pentru pian; 1893, la 12 ani: Cvartet pentru pian (fragment); 1894, la 13 ani: Sonata pentru orchestra; 1894, la 13 ani: “Balada” pentru pian; 1894, la 13 ani: “Introducere”, “Adagio” si “Allegro” pentru pian; 1894, la 13 ani: “Sonata” pentru pian; 1894-1895, la 13 ani: “Polca” pentru pian; 1894-1895, la 13 ani: “Sonatina” pentru pian la patru maini; 1894-1895, la 13 ani: “Romanta” pentru pian la patru maini; 1894-1897, de la 13 la 16 ani: Poema Romana, Suita simfonica pentru orchestra si cor masculin “fara cuvinte” Op. 1 dedicata Reginei Elisabeta a Romaniei (Respectueux homage a Sa Majeste la Reine de Roumanie); 1894-1897, de la 13 la 16 ani: Sonata nr.1 pentru pian si vioara in Re major Op. 2, in 3 parti (Allegro vivo, Quasi adagio, Allegro); 1894-1897, de la 13 la 16 ani: Suita nr.1 pentru pian in stil vechi in Sol minor Op. 3 in 4 parti (Prelude, Fugue, Adagio, Finale); 1894, la 13 ani: Cvartet pentru patru viori; 1894, la 13 ani: Suita de variatiuni pentru doua viori; 1894, la 13 ani: Cvartet pentru coarde in Do major (fragment); 1894, la 13 ani: Cvartet pentru coarde in Re minor (fragment); 1895, la 14 ani: Balada pentru vioara si orchestra/Balada pentru vioara si pian; 1895, la 14 ani: Studiu de simfonie nr.1 in Re minor; 1895, la 14 ani: Studiu de simfonie nr.2 in Fa major; 1895, la 14 ani: Uvertura tragica; 1895, la 14 ani: “Tarantelle” pentru vioara si pian; 1895, la 14 ani: Sonata pentru vioara; 1895, la 14 ani: “Vision de Saul” cantata; 1895-1896, la 14 ani: “Fuga” pentru pian in patru parti pe un subiect original; 1895, la 14 ani: Cantata “Ahasverus” (fragment); 1896, la 15 ani: Fantezie pentru pian si orchestra; 1896, la 15 ani: Studiu de simfonie nr.3 in Fa major; 1896, la 15 ani: Andantino dintr-o suita orchestrala; 1896, la 15 ani: Uvertura triumfala; 1896, la 15 ani: Cvintet pentru pian; 1896, la 15 ani: “Preludiu” pentru pian; 1896, la 15 ani: “Scherzo” pentru pian; 1896, la 15 ani: Concert pentru vioara in La minor (fragment); 1896, la 15 ani: Concert pentru coarde (fragment); 1896, la 15 ani: Doua suite romanesti pentru orchestra (fragment); 1897, la 16 ani: Trio pentru pian in Sol minor; 1897, la 16 ani: “Nocturna” si “Saltarello” pentru violoncel; 1897, la 16 ani: “La fileuse” pentru pian; 1897-1898, la 16 ani: Cantec “Si j’etais Dieu” pe versuri de S.Prudhomme; 1897, la 16 ani: Cvartet pentru coarde (fragment); 1897, la 16 ani: “Barcarola” pentru pian (fragment); 1898, la 17 ani: Sonata pentru violoncel nr.1 in Fa minor Op. 26; 1898, la 17 ani: Variatiuni pentru doua piane pe o tema originala in La bemol major Op. 5 (dedicatie pentru Edouard Risler si Alfred Cortot); 1898, la 17 ani: Trei melodii pentru bas si pian Op. 4 pe versurile poemelor Deșertul de Jules Lemaitre, Galopul si Suspin de Sully Prudhomme; 1898, la 17 ani: Studiu de simfonie nr.4 in Mi bemol major; 1898, la 17 ani: Preludiu pentru doua piane, vioara si violoncel; 1898, la 17 ani: “Regrets” pentru pian; 1898, la 17 ani: “Impromptu” pentru pian; 1898, la 17 ani: “Suita” pentru pian la patru maini; 1898, la 17 ani: “Moderement” pentru pian; 1898, la 17 ani: “L’Aurore” cantata; 1898, la 17 ani: Cantece pe versuri de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a Romaniei): Sphinx; Der Blaser, Zaghaft, Armes Magdlein, Der Schmetterlingskuss, Reue, Schlaflos, Junge Schmerzen – pentru mezzo-soprana, bas si pian; 1898, la 17 ani: Cantec “Pensee Perdue” pe versuri de Prudhomme; 1898, la 17 ani: Cantec “Wustenbild” pe versuri de Roderich; 1898, la 17 ani: Cantec “Chant indou” pe versuri de Rolland; 1898, la 17 ani: Cantec a cappella “Waldegesang” pentru cor mixt; 1898, la 17 ani: Octet pentru coarde in Re minor (fragment); 1898, la 17 ani: “Moderato” pentru vioara si pian in Fa minor (fragment); 1898, la 17 ani: Concert pentru pian in Re minor (fragment); 1898, la 17 ani: Concert pentru pian in Mi minor (fragment); 1899, la 18 ani: Sonata pentru vioara nr.2 in Fa minor Op. 6, in 3 parti Assez mouvemente, Tranquilement, Vif; 1899, la 18 ani: Patru divertismente pentru orchestra; 1899, la 18 ani: Trio pentru doua viori si violoncel; 1899, la 18 ani: “Aubade” (Serenada) trio pentru vioara, viola si violoncel; 1899, la 18 ani: “Serenada in surdina” pentru vioara si violoncel; 1899, la 18 ani: “Allemande” pentru pian; 1899, la 18 ani: Cantec “Quarantine” pe versuri proprii; 1899, la 18 ani: Cantec “Dedicace”; 1899, la 18 ani: Cantece pe versuri de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a Romaniei): Maurerlied, Konigshusarenlied, Souhait; – inca 13 lucrari (5 cvartete de coarde, 8 cantate) compuse pana in 1899, din copilarie/adolescenta, au ramas neterminate -; 1900: Octetul pentru coarde in Do major Op. 7, pentru 4 viori, 2 viole si 2 violoncele in 4 parti cu pauza – Tres modere, Meme temps / pause/ Tres fougueux-moins vite-1er movement-moins vite-Lentement-Plus anime, Mouvement de valse bien rythmee (dedicata lui Andre Gedalge); 1900: “Andante religioso” pentru doua violoncele si orga; 1900: “Pastorala, menuet trist si nocturna” pentru vioara si pian la patru maini; 1900: Septet de suflatori si pian (flaut, oboi, corn englez, clarinet, fagot si corn); 1900: Impromptu pentru pian; 1900: Cantec “De ziua ta”; 1900: Cantec pentru bariton, cor si orchestra “Die nachtliche Hershau” pe versuri de Zedlitz; 1900: Cantec a cappella pentru cor mixt “Plugarul” pe versuri de Radulescu-Niger; 1900: “Suita orientala” pentru orchestra (nefinalizata); 1900, 1903, 1904, 1907: Cantece pe versuri de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a Romaniei): Mittagslauten, Regen, Die Kirschen pentru soprano, baritone, violoncel si pian, Entsagen; 1901: Simfonia concertanta in Si minor pentru violoncel si orchestra Op. 8; 1901: Rapsodia Romana nr.1 in La Major Op. 11 (dedicata lui B. Croce-Spinelli); 1901: Cantec pentru voce, violoncel si pian “Prinz Waldvogelsgesang”; 1901: Cantec “Ein Sonnenblick”; 1902: Rapsodia Romana nr.2 in Re Major Op. 11; 1902: Intermezzo nr.1 pentru coarde Op.12; 1902: Cantec “De la flute au cor” pe versuri de Gregh; 1903: Suita orchestrala nr.1 in Do major Op. 9; 1903: Intermezzo nr.2 pentru coarde Op.12; 1903: Suita pentru pian nr.2 in Re major Op. 10 in patru parti Toccata, Sarabanda, Pavana, Bourree (Toccata era compusa din 1900); 1903: “Serenade lointaine” pentru vioara, violoncel si pian (la aniversarea casatoriei familiei regale); 1903: “Impromptu concertant” in Sol bemol major pentru vioara si pian; 1903: Preludiu si Fuga pentru pian; 1904: “Cantabile si Presto” pentru flaut si pian (dedicata lui Paul Taffanel); 1904: “Allegro de concert” pentru harpa cromatica; 1904: Cantec pentru cor, pian si orga “Oda” pe versuri de Ion Soricu; 1905: Simfonia nr.1 in Mi bemol major Op. 13 in 3 parti Assez vif et rythme, Lent, Vif et vigoureux (dedicata lui Alfredo Casella); 1905: Cantec “Silence” pentru voce si pian pe versuri de A.V.Samain (dedicata domnisoarei Victoire Pride); 1905: Cantec pentru bariton, viola si violoncel “Doina” pe versuri de Vasile Alecsandri; 1906: Dixtour pentru instrumente de suflat in Re major Op. 14 (Decet for Winds) in 3 parti Doucement mouvemente; Moderement; Allegrement, mais pas trop vif; 1906: “Konzertstuck” pentru viola si pian (dedicata lui Theophile Laforge); 1906: “Legende” pentru trompeta si pian (dedicata lui Merri Franquin); 1906: “Au soir”, Poem pentru patru trompete; 1906: “Imn Jubilar” (imnul jubiliar 40 de ani de domnie pentru Carol I) pentru fanfara militara, cor barbatesc si harpa; 1906: Cvartet pentru coarde in Do major (nefinalizata); 1907: “Nocturna” pentru pian; 1907-1908: 7 (sapte) melodii pentru tenor si pian pe poeme de Clement Marot Op 15 (Estrene a Anne, Languir me fais, Aux damoyselles paresseuses d’escrire a leurs amys, Estrene de la rose, Present de couleur blanche, Changeons propos c’est trop chante d’amours, Du conflict en douleur); 1908: “Cantata Bordeaux” (Cantate pour la pose de la premiere pierre du pont a transbordeur de Bordeaux) pe versuri de Albert Bureau, pentru fanfara militara, doua harpe, orchestra de coarde, violoncel solo, bariton solo si tobe (“tunuri”); 1908: Cantec “Morgengebet”; 1909: Cvartetul pentru pian nr.1 in Re major Op. 16; 1909: “Aria” si “Scherzino” pentru vioara, viola, violoncel, contrabas si pian; 1910-1915: „Sarabande” pentru vioara solo; 1910-1931: Oedipe, opera, tragedie lirica in patru acte Op. 23 (prima reprezentatie in 1936); 1911: “Suite chatelaine” pentru orchestra (finalizata de Remus Georgescu); 1911: Sonata pentru vioara in La minor (nefinalizata); 1911: “Humoresca” pentru Festivalul International de Arte de la Norwich, Marea Britanie, la cererea dirijorului Henry J. Wood; 1912: Sonata pentru pian (nefinalizata); 1913-1916: Suita pentru pian nr.3 Op. 18 “Pieces impromtues” – 7 piese: Melodie, Voix de la Steppe, Mazurk Melancolique, Burlesque, Appassionato, Choral, Carillon Nocturne; 1914: Simfonia nr.2 in La major Op. 17; 1915: Suita orchestrala nr.2 in Do major Op. 20; 1915-1916: Trei melodii pe poeme de Fernard Gregh Op. 19; 1916: Trio pentru pian in La minor; 1916: Cantec pentru soprana, tenor, bariton, cor si orchestra “Strigoii” pe versuri de Mihai Eminescu (finalizata de Cornel Taranu); 1917: “Hora unirei” pentru vioara si pian; 1917: Cantec “Eu ma duc, codrul ramane”; 1917: Simfonia in Fa minor pentru orchestra, cor si bariton cu versetul Psalmului 86 (nefinalizata); 1918: Simfonia nr.3 in Do major pentru orchestra si cor Op. 21; 1920: Cvartetul pentru coarde nr.1 in Mi bemol major Op. 22, doua viori, o viola si un violoncel; 1922: Hommage Musical a Gabriel Faure pentru pian – “Piece pour le piano sur le nom de Faure” (dedicata lui Gabriel Faure); 1923: Poem simfonic “Isis” (finalizata de Pascal Bentoiu); 1926: Sonata pentru pian nr.1 in Fa diez minor Op. 24; 1926: Sonata pentru vioara nr.3 in caracter popular romanesc in La minor Op. 25 (in memoria lui Franz Kneisel); 1928: Capriciu romanesc pentru vioara si orchestra (finalizata de Cornel Taranu); 1931: “Nuages d’automne sur les forets” prima parte din Poemul simfonic “Voix de la nature”; 1931-1936: Nocturne “Villa d’Avrayen” pentru cvintet de pian; 1931-1936: “Allegro” pentru orchestra de camera; 1932: Simfonia concertanta pentru vioara si orchestra in Do major (nefinalizata); 1935: Sonata pentru pian nr.3 in Re major Op. 24; 1934: Simfonia nr.4 (finalizata de Pascal Bentoiu); 1935: Sonata pentru violoncel nr.2 in Do major Op. 26 (dedicata lui Pablo Casals); 1937-1938: “Sateasca” (“Villageoise”) Suita orchestrala nr.3 in Re major Op. 27 in 5 parti, Reinnoirea campeneasca (1); Strengari zburdand in aer liber (2); Casa veche a copilariei in asfintit / Pastor / Pasari calatoare si corbi / Clopote de seara (3); Parau sub luna (4); Dansuri taranesti (5), compusa la solicitarea Filarmonicii din New York; a dirijat-o in 1939 in America si apoi la Bucuresti; 1939: Poem simfonic “Voix de la nature” (nefinalizata); 1940: Cvintetul pentru pian in La minor Op. 29; 1940: “Impresii din copilarie” (Impression d’Enfance) pentru vioara si pian Op. 28 (in memoria lui Eduard Caudella) – Lautarul (Menetrier / Fiddler), Batranul cersetor (Vieux mendiant / Old Beggar), Paraias in fundul gradinii (Ruisselet au fond du jardin / Brook at the bottom of the Garden), Pasarea din colivie si cucul din perete (L’Oiseau en cage et le coucou au mur / The Caged Bird and the Cuckoo Clock on the Wall), Cantec de leagan (Chanson pour bercer / Lullaby), Greierasul (Grillon / Cricket), Luna din fereastra (Lune a travers les vitres / Moonlight Through the Windows), Vantul din horn (Vent dans la cheminee / Wind in the Chimney), Furtuna de afara, in noapte (Tepete au-dehors, dans la nuit / The Storm Outside at Night), Rasarit de soare (Lever de soleil / Sunrise); 1941: Simfonia nr.5 cu tenor si cor feminin in Re major (finalizata de Pascal Bentoiu); 1942: Trio pentru pian (finalizata de Pascal Bentoiu); 1943-1944: Cvartetul pentru pian nr.2 in Re minor Op. 30; 1946: Cantec a cappella pentru cor “Liniste!” pe versuri de Stamatiad (nefinalizata); 1948: Uvertura de concert pe o tema cu caracter popular romanesc in La major Op. 32; 1951: Cvartetul pentru coarde nr.2 in Sol major Op. 22, pentru doua viori, o viola si un violoncel (dedicat doamnei Elisabeth Schurtleff Coolidge); 1954: Poem simfonic in Sol major Op. 31 pentru tenor, cor si orchestra “Vox maris”; 1954: Simfonia de camera pentru 12 instrumente Op. 33. George Enescu a compus pana in 1954, cand s-a imbolnavit grav, murind in 1955.

Cantabile si Presto pentru flaut si pian, din 1904. A fost dedicata de Enescu lui Claude-Paul Taffanel, profesor de flaut la Conservatorul din Paris, fondatorul scolii franceze de flaut, cel care a „remodelat” acest instrument muzical. Interpreteaza: Sir James Galway la flaut (pe care il cunoastem din interpretarea muzicii din „The Lord of the Rings”); Phillip Moll, pian:

Ascultand “Legende”, lucrarea solo pentru trompeta si pian, compusa de George Enescu in 1906, in interpretarea lui Maurice Andre la trompeta si Jean Hubeau, la pian, am avut senzatia ca ascult o lucrare moderna de jazz. Puteam sa jur ca cineva a compus lucrarea pentru Enescu, nu invers. George Enescu a dedicat “Legende” profesorului Franquin, iar lucrarea reflecta amprenta stilului impresionist lasata asupra tanarului student Enescu, de catre profesorii sai, Jules Massenet si Gabriel Faure. Prof. Merri Jean Baptiste Franquin a fost profesor de trompeta, corn si flugelhorn la Conservatorul din Paris si inventator al trompetei cu 3 pistoane, autor al cartii “Metoda completa pentru trompeta moderna”. Dupa ce a absolvit Conservatorul din Paris, George Enescu a colaborat cu prof. Franquin. “Legende” pentru trompeta a lui Enescu este considerata in lume ca cel mai important pas in evolutia interpretarii la trompeta, de la un instrument limitat si arhaic la unul cromatic si solistic. Mai pe romaneste: George Enescu a demonstrat la aceea vreme, prin aceasta lucrare, ca trompeta putea fi solista, ca si vioara, pianul sau violoncelul. 1906 “Enesco’s Legende” cu Alison Balsom – “Best female artist” in 2009 si 2011, in “The Classic BRIT Awards” –  explica si apoi interpreteaza:

Necunoscutul Enescu

In 2012 a aparut CD-ul intitulat „The Unknown Enescu”, volumul unu, continand 13 lucrari de muzica de camera ale lui George Enescu de la sfarsitul secolului XIX si inceputul lui XX (muzicienii au luat partiturile de la Muzeul George Enescu). Inregistrarea, din 2005, a fost facuta la Bucuresti si la Universitatea din Ilinois. Interpreteaza: violonistul Sherban Lupu; Masumi Per Rostad, viola; Marin Cazacu, violoncel; Dmitry Kouzov, violoncel; Ian Hobson, pian; Ilinca Dumitrescu, pian; Samir Golesco, pian si „Enescu Ensemble of the University of Ilinois”, Conductor Sherban Lupu. Aubade (1899); Pastorale, Menuet triste et Nocturne (1900); Sarabande (1910-1915); Serenade Lointaine (1903); Andantino malinconico (1951); Prelude and Gavotte (1898); Airs dans le genre roumain (1926 – Arii in stil popular romanesc); Legende pour violin et piano (1891); Serenade en sourdine (1915-1920); Fantaisie concertante (1932); Nocturne „Villa d’Avrayen” (1931-1936); Hora Unirei (1917); Aria and Scherzino (1898-1908). Stuart Millsom: „Discul este format din muzica de camera din cea mai pura, de cea mai naturala calitate lirica pe care ti-o poti imagina. Este o muzica pentru momente de liniste. Enescu ne-a oferit sunete care par invaluite in timpul verii sau in lumina de toamna. Colectia este o revelatie”.

NecunoscutulEnescu

George Enescu: „Perfectiunea, care ii pasioneaza atat de mult pe oameni, nu ma intereseaza. Ceea ce conteaza in arta este sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze”.

Suita pentru pian Nr. 2 Op. 10 de George Enescu, compusa in 1903, are o poveste. In februarie 1903, la Paris, era organizat un concurs de compozitie cu zece categorii diferite, care o includea si pe cea de compozitii pentru pian. Juriul, care era format din Claude Debussy, Vincent d’Indy, Gabriel Pierne si Alfred Cortot, i-a solicitat lui George Enescu sa compuna o suita pentru pian. Enescu avea compusa inca din 1900 „Toccata”, iar pana in vara a compus „Sarabande”, „Pavane” si „Bourree”. George Enescu s-a prezentat la concurs cu Suita pentru pian Nr. 2 Op. 10 formata din cele patru piese, castigand premiul I la sectiunea compozitie pentru pian, dar si „Prix Pleyel”, un pian mare de concert Pleyel, recompensa pentru cea mai buna compozitie din concurs. Enescu nu este prea usor de interpretat. La Enescu nu tine totul de tehnica (perfectiune) ci si de o sensibilitate anume, pentru ca Enescu era un om sensibil, care iubea oamenii si natura, iubea iarba, pomii, pamantul, iubea cateii. Am ascultat multe interpretari de pian iar unele mi s-au parut putin cam violente pentru un Enescu sensibil. Luiza Borac se apropie cel mai bine prin interpretare de Enescu. Suita pentru pian Nr. 2 Op. 10 de George Enescu – Toccata, Sarabande, Pavane si Bourree – interpretata de pianista Luiza Borac:

Pianista Luiza Borac, nascuta in Ramnicu Valcea, cu studii la Universitatea de Muzica Bucuresti (clasa Gabriel Amiras), stabilita in Germania (Hamburg), a castigat premiul „BBC Music Award” Londra pentru inregistrarile cu sonatele enesciene si alte lucrari de pian, realizate in 2006 la casa de discuri „Avie” – Dublul Album George Enescu. Din 1.500 de inregistrari participante la concurs, juriul de specialitate BBC, compus din personalitati din lumea criticii muzicale internationale, a selectionat 3, pe care le-a prezentat publicului pe internet, spre votare. Inregistrarile Luizei Borac au castigat cu peste 40.000 de voturi ale publicului meloman, in concordanta cu preferinta juriului. „Avie Records”: „Luiza’s completion of her Enescu series for AVIE established her as the supreme Enescu pianist of our time”. 

Daca Sherban Lupu, profesor de vioara la Universitatea Ilinois si director artistic al Societatii George Enescu in SUA, este ambasadorul viorii lui Enescu in SUA, iar Luiza Borac este ambasador al pianului lui Enescu in Europa, ambasador al simfoniilor lui Enescu in Europa este finlandezul Hannu Lintu. Hannu Lintu este director artistic al Orchestrei Filarmonice din Tampere si sef al Orchestrei Radio Finlandeze. Si un mare pasionat de Enescu, dorind sa fie recunoscuta mondial universalitatea muzicii compuse de Enescu. Der Spiegel, 2012: „Hannu Lintu este un ambasador al lui Enescu, un maestru deseori subestimat”. Hannu Lintu contribuie la pastrarea si promovarea mostenirii enesciene”. Hannu Lintu a inregistrat in 2012 primul album la casa de discuri „Ondine” cu Simfonia Nr. 2 si Simfonia de Camera de George Enescu. Specialisti in domeniu, precum Klassik.com, au rasplatit valoarea repertoriala a operei lui Enescu inregistrata de Lintu cu 5 stele si au salutat cordial „redescoperirea acestui neobisnuit al muzicii concertante europene”. Blair Sanderson: „Raritatea inregistrarilor multora din compozitiile lui Enescu impiedica popularitatea acestora la nivel mondial. Constributia lui Hannu Lintu este foarte importanta in acest context, mai ales ca interpretarea clara si convingatoare a Orchestrei Filarmonice din Tampere are potentialul de a consacra aceste piese si in afara Romaniei” – Ghidul de Muzica online „Allmusic”.

De multe ori ma intreb daca toti ascultatorii stiu la ce varsta a debutat Enescu in calitate de compozitor. Sa reamintesc anul nasterii: 1881, 19 august. A inceput sa cante la 4 ani si sa compuna la 5 ani. George Enescu avea deja schitate 3 simfonii in 1894, cand avea 13 ani – printre care si Poema Romana, inspirata de muzica doinitorilor din Liveni si a lautarilor din Cracalia. Balada pentru vioara si orchestra/pian a fost compusa de Enescu in 1895, cand avea 14 ani. La 16 ani, in 1897, definitiva 4 simfonii. George Enescu a creat muzica viitorului, inspirata din trecutul Romaniei, in prezentul timpurilor sale. Ca sa intelegi creatia artistului Enescu trebuie mai intai sa cunosti timpurile pe care le-a trait. Sa il cunosti ca om, sa ii cunosti viata. Sa il cunosti pe copilul genial Enescu. Sa cunosti viata ca de film a omului Enescu. Si sa iti aduci aminte prin ce a trecut cultura acestei tari, ca sa iti dai seama de imensa realizare a culturii romanesti din anul 1897 cu ajutorul genialului copil de 16 ani, pe numele sau George Enescu.

Marii voievozi romani dispareau dupa 1714 si in Tarile Romane incepea epoca de mare glorie politica si culturala a domniei turco-fanariotilor, izolarea politica, economica si culturala (care a durat pana in 1821). Transilvania era sub ocupatia habsburgica, urma randul Banatului si Olteniei, din perioada 1719-1738. Nici fanariotii si nici autoritatea imperiala nu agreau activitatea culturala pe teritoriul Romaniei, creatiile originale fiind considerate periculoase. In 1727, tatarii dadeau foc Mitropoliei din Iasi, arzand manuscrisele si cartile religioase. In 1737, turcii pradau Targovistea si ardeau cartile din biblioteca bisericii. In Transilvania anului 1761 incepea prigoana romanilor de catre iezuitii maghiari. Bisericile din lemn erau distruse prin foc de austrieci si se destrama traditia ardeleana a muzicii de strana. Cum in secolele XVII, XVIII si XIX nu exista o unitate statala – Tarile Romane aflandu-se la confluenta a trei imperii care reuseau sa influenteze puternic cultura, tot asa s-a intamplat si cu muzica. Guvernantii vechilor Principate Romane introdusesera influentele grecesti si mai ales turcesti, muzica de salon din Austria, Ungaria, Germania si Franta. Lautarii autohtoni au deformat si ei folclorul, cu influentele orientale, romante rusesti, cantece frantuzesti, cu polci, mazurci etc – nu ca nu ar fi frumoase, dar folclorul nu mai era romanesc, ci un melanj. Renasterea spirituala din Tarile Romane din secolele XVIII si XIX este datorata in primul rand inaltilor clerici, in timp ce spiritul culturii europene apusene era inabusit de cel laic inca din secolul XVII (veacul iluminismului ateu). Transilvania din a doua jumatate a secolului XVIII se remarca prin Scoala Ardeleana, devenind un centru cultural puternic, iar Moldova prin Miscarea de Renastere Ortodoxa, cunoscuta ca “Paisianism” – un curent de Isihasm Romanesc (lucrarea tainica de curatire de patimi a crestinilor ortodocsi, prin repetarea rugaciunii lui Iisus si dorinta de liniste interioara; in ultimele decenii ale secolului XVIII si in secolul XIX, ucenicii lui Paisie au raspandit Isihasmul in Tarile Romane si in peste 100 de manastiri din Rusia, Ucraina si Bulgaria). In 1745, Petru Velicicovschi, cunoscut ca Paisie (Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt din 1992), de origine ucraineana, se muta in Moldova, la Schitul Traisteni. Paisie absolvise Academia Teologica din Kiev, intemeiata de Mitropolitul moldovean Petru Movila. In 1746, Paisie a plecat la Muntele Athos iar in 1763, impreuna cu un grup de calugari romani, ucrainieni, bulgari si rusi, se aseza la Manastirea Dragomirna. In 1775, nordul Bucovinei intra in posesia austriecilor iar Paisie se muta la Manastirea Secu si apoi la Neamt, unde a indrumat traducerea scrierilor patristice din greaca in limba romana (Filocalia) care se traducea apoi in slavona. Cultura romaneasca de secol XVIII (literatura si istorie) era reprezentata de Principele Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu, Samuil Micu. Scrierile religioase ocupau un loc important, prin introducerea limbii romane in biserica. Se infiinteaza la Bucuresti si Iasi “Academia Domneasca”, in care se cultivau si datinile populare. Singura cultura muzicala care a ramas in aceasta perioada perfect unitara in Tarile Romane a fost cea a folclorului taranesc, cu doine, balade, hore, jocuri si obiceiuri. Multi compozitori romani, cu studii la Paris, au incercat sa readuca muzica romaneasca culta in matca nationala, insa muzica occidentala, in special cea din Franta, Germania sau din Austria si Ungaria, era preferata.

Pana cand a aparut un pusti de 16 ani, George Enescu, student la Conservatorul din Paris. A compus Poema Romana in 1897 si cu aceasta creatie muzica romaneasca isi gasea in sfarsit un loc in cultura universala, la sfarsit de secol XIX – existenta unei noi culturi europene cu specific propriu, romanesc, care urma sa influenteze, la randul sau, muzica europeana. Pablo Casals il numea mai tarziu pe Enescu “acest geniu al muzicii moderne”. Apoi au urmat cele doua Rapsodii Romane, in 1901 si 1902. Au avut un succes atat de mare, fiind preluate de mai toate marile orchestre ale lumii, incat au ramas in constiinta universala ca cele mai cunoscute compozitii Enescu. Pe cat a fost succesul de mare, pe atat a fost si supararea lui Enescu: aproape nimeni nu mai vedea celelalte compozitii.

Am observat ca majoritatea compozitiilor lui Enescu sunt prezentate in spatiul public insotite de fotografii de la maturitate, nimeni nu se mai uita la anul in care au fost compuse, pentru a se vedea varsta de 10, 14, 16 sau 18 de ani la care Enescu le-a creat. Nimeni nu se mai gandeste ca Enescu s-a nascut in 1881, pe cand nu existau mijloace de inregistrare, memoria de copil a lui Enescu era cea care retinea tot, ca un computer. De multe ori este chiar amuzant sa vezi cum multi oameni, in floarea varstei, se strang si intorc pe toate fetele compozitii ale copilului sau adolescentului Enescu, copilul minune al Romaniei care, la 12 ani debuta ca violonist la Viena, la 16 ani debuta ca si compozitor la Paris, la 16 ani, dadea lectii de muzica prin Paris. George Enescu poate parea “invechit” in ochii celor care inca nu l-au descoperit in totalitate (si, poate, unii se jeneaza cu folclorul romanesc, sa nu cumva sa fie considerati “tarani”).

George Enescu a fost numit lautar de anumiti membri ai familiei sotiei sale, desi era unul dintre cei mai mari compozitori, violonisti, pianisti, dirijori si profesori ai timpului sau – aici nu comentez, a fost alegerea Maestrului – insa in epoca sa, doar trei violonisti erau considerati ca cei mai mari in Europa: austriacul Fritz Kreisler, francezul Jacques Thibaud si romanul George Enescu. Marele pianist polonez Arthur Rubinstein spunea ca George Enescu a fost un pianist mai bun decat el. George Enescu era apreciat si invitat de toate orchestrele mari din lume pentru a dirija, apreciind metoda sa pedagogica. George Enescu a fost un profesor exceptional, a predat in cele mai mari universitati ale lumii. Asa ca nu am intelegere pentru cei care il numesc, in zilele noastre, scripcar sau lautar. Sper ca George Enescu sa fie inteles. Ca om si muzician. Sa nu-i mai fie jignita memoria si creatia. George Enescu a fost numit muzician de neinteles de catre cei care nu ii agreaza compozitiile moderne, desi este primul compozitor roman care a introdus o noua si originala tehnica in muzica. Enescu a fost numit folclorist, desi este primul compozitor care a modernizat muzica romaneasca, prin stilizarea folclorului autentic.

Probabil ca la fel au fost numiti folcloristi si Franz Liszt cu rapsodiile sale ungare (din care una romaneasca si alta spaniola), Johannes Brahms cu dansurile ungare, Edouard Lalo cu rapsodia spaniola, Antonin Dvorak cu dansurile slave, Maurice Ravel cu rapsodia spaniola, Bela Bartok cu dansurile populare romanesti. Ar fi bine ca romanii sa nu se mai jeneze cu folclorul romanesc si cu muzica lui Enescu.

Poate ca ar fi bine sa se gandeasca ca exista un raspuns foarte simplu la intrebarile: de ce strainii sunt atrasi de muzica si dansul popular romanesc – si de ce sunt atat de obisnuiti cu folclorul romanesc?

Pentru ca George Enescu l-a facut cunoscut lumii cand avea doar 16 ani si jumatate, prin compozitia sa Poema Romana, interpretat la Paris in februarie 1898.

Poate ca ar fi bine ca din cand in cand sa mai fie ascultat si Bela Bartok, cu ale sale “Dansuri poporale romanesti”, ca sa nu se mai rusineze nimeni cu folclorul romanesc. Muzica populara romaneasca, compusa de un maghiar (Bartok), interpretata de japonezii din Sapporo (dirijor Sugiura), intr-o sala de concert Americana (Boston):

Bela Bartok s-a nascut in acelasi an cu Enescu, dar la celalat capat al tarii, in orasul banatean Sânnicolaul Mare. Pe atunci se numea si Nagyszenentmiklos, fiind inglobat in austro-ungaria. Copilaria si-a petrecut-o in tinuturi romanesti si slovace, aceste formandu-i o “limba muzicala materna”. Bartok a invatat un an la Oradea apoi la Bratislava si Budapesta. In timp ce intelectualii maghiari se indepartau de traditiile populare, Bartok le aprofunda, considerand ca “arta taranimii este comoara poporului”. Bartok a cules folclor autentic dupa 1905, impreuna cu Zoltan Kodaly, publicand si “Culegeri romanesti din Bihor, 1913”; “Cantece populare ardelenesti, 1923”; “Culegeri romanesti din Maramures, 1923”; “Colinde romanesti, 1935”. Bartok a cules 10.000 de cantece din Ungaria, Romania, Ucraina, Bulgaria, Alegeria, Egipt si Anatolia. In 1930, Bartok a compus Cantata profana pe textul baladei romanesti “Cei sapte feciori preschimbati in cerbi nazdravani”. Ritmul horei populare romanesti este regasit, alaturi de ceardas, in compozitia lui Bartok din 1931 “Divertisment pentru orchestra de coarde”. Ritmul jocurilor populare ardelenesti este regasit in “Concertul pentru orchestra” compus de Bartok in 1943, la cererea dirijorului Serge Kussevitzky. A mai compus doua “Dansuri romanesti”; “Colinde romanesti”; miniaturile pentru vioara si pian “Sase dansuri populare romanesti”. In 1924, Societatea compozitorilor Romani a organizat un concert dedicat operelor lui Bartok, in care George Enescu si Bela Bartok au cantat impreuna. Enescu a interpretat la vioara compozitia lui Bartok, Sonata a II-a pentru vioara si pian, iar Bartok l-a acompaniat la pian. In 1926 Bartok a sustinut un nou concert la Bucuresti, ca pianist solist al Rapsodiei sale, pentru pian si orchestra. In concert a interpretat si Dansurile romanesti.

Iar inaintea lor a fost Franz Liszt. Partea a II-a din Rapsodia ungara nr. 20 de Liszt se numeste Rapsodia romana. Din “Romanian Rhapsody” de Liszt, Jean de Rauglaudre a facut un aranjament pentru pian si vioara de doar 2 minute – “Cantec din Valahia”, motivand: “Aceasta Rapsodie romana a fost prima versiune a Rapsodiei ungare nr. 12 a lui Liszt, dar aceste 2 minute ale melodiei din Valahia au “fost uitate”, sunt omise din a doua vesiune. Cand am auzit acest solo de pian, m-a fascinat: Ce magica si misterioasa muzica! Am considerat ca este nedrept sa nu fie reamintita si am decis sa fac un aranjament pentru pian si vioara”. Si ce mare dreptate are:

Se pare ca Liszt s-a inspirat pentru Rapsodia romana din muzica lautarului din Sighetul Marmatiei, Pocsi Laci, in 1846, cand Liszt venea la Cluj si la mosia unor prieteni, familia Teleky, din satul Colțău, comuna Săcălașeni, judetul Maramureș. Lautarul Pocsi Laci venea mereu la Colțău cu taraful. Rapsodia romana a lui Liszt mai este cunoscuta si ca “Ceardasul din Colțău”. Violonistul Pocsi Laci culegea si apoi canta liber muzica maramuresana. Se spune ca Liszt s-a inspirat si din muzica lui Barbu Lautaru’. In 1847, Liszt calatorea prin Moldova. La Iasi, a participat la o petrecere in casele boieresti Cazlariu, unde Barbu Lautaru’ a reprodus din memorie o lucrare a lui Liszt, la o prima auditie. Din muzica de petrecere interpretata de Barbu Lautaru’, Liszt si-a notat doua melodii: “Cantec de betie” si “Cantec de veselie”, pe care se spune ca le-a folosit in “Rapsodia romana pentru pian” compusa in 1848. Vasile Barbu-Stan, cobzarul moldovean nascut in 1780 intr-o familie de tigani robi lautari, cunoscut ca Barbu Lautaru’, a devenit faimos ca primul “Mare staroste al breslei tuturor lautarilor din Principatele Romane, la Iasi”, inca din timpul robiei tiganilor. S-a nascut ca rob (“sclav tiganesc”) pe mosia boierului Dragulici din Iasi. Barbu Lautaru’ si-a incropit un taraf in 1800 si a raspandit o muzica lautareasca influentata puternic de elemente ale muzicii orientale (turcesti), romantei rusesti si ale muzicii occidentale (franceze, italiene, poloneze etc). Barbu Lautaru’ a raspandit muzica sa in toata Romania, prin turnee prin Tarile Romanesti dar si in Basarabia. Eliberarea din sclavie a tiganilor s-a facut in 1844, prin “Declaratia Emanciparii Tiganesti”.

In 1796 se nastea Antonie Pantoleon Petroveanu cunoscut ca Anton Pann, cel care urma sa compuna muzica pentru Imnul Romaniei. S-a nascut in Sliven, pe teritoriul Imperiului Otoman – al Bulgariei de azi. Insa Anton Pann stia limba romana din copilarie, ceea ce l-a determinat pe G. Calinescu sa afirme ca ori tatal sau Pantoleon era roman – iar Anton Pann era vlah curat sau cutovlah (aroman/machidon), ori au venit pe teritoriul Romaniei din frageda copilarie. Numele de familie a devenit din Petrov – Petroveanu. La randul sau, T. Vianu scria ca tatal sau era de meserie caldarar sau aramar si se numea Pantoleon, “vreun Pandele sau Pantelimon”. In Romania, Anton Pann s-a afirmat ca poet, folclorist, compozitor si profesor de muzica religioasa. A ajuns mai intai la Chisinau, cand avea 10 ani, dupa care s-a stabilit la Bucuresti, in 1812. Avand o voce foarte frumoasa, Anton Pann canta la biserici. S-a inscris la “Scoala de muzichie” condusa de Dionisie Fotino, apoi la cea deschisa de Petru Efesiul, specialist in muzica eclesiastica, unde invata si sa tipareasca. Cunoscator al libii turce, bulgare si grecesti, Anton Pann a fost angajat in comisia de traducere a cantorilor bisericesti din greaca in romana, apoi ajunge profesor de muzica la scoala episcopala din Valcea. Anton Pann canta la lauta si chitara, culegea si compunea poezii si muzica taraneasca si psaltica. Culegeri si compozitii Anton Pann: “Mugur, mugurel” (pe care o regasim in Rapsodia lui Enescu); “Sub poale de codru verde”; “Unde-auz cucul cantand”; “Nu mai poci de ostenit”; “Lelita Saftita”; “Si noi la Ilinca”; “Bordeias, bordei, bordei”; “Inima mi-e plina”; “Pana cand nu te iubeam”.

In interpretarea Protopsaltului Mihai Buca, Mugur, mugurel

In interpretarea “Ansamblului Anton Pann”, Bordeias, bordei, bordei

La 29 iulie 1848, in parcul Zavoi, s-a cantat “Desteapta-te romane!”, pe muzica lui Anton Pann si versurile lui Andrei Muresan – “Un rasunet” scrisa in 1842. Muzica imnului “Desteapta-te romane” este cea a cantecului “Din sanul maicii mele”, un aranjament in caracter bizantin de Anton Pann inca din 1839, pe versurile lui Grigore Alexandrescu.

“La sanul mamei mele” / “Din sanul maicii mele” este un cantec bisericesc, il cantau femeile la tara cand erau pe camp. La origine este un cantec lent.

Varianta Anton Pann “Din sanul maicii mele”, interpretata de Parintele Codrut Scurtu la Festivalul International de Muzica Bizantina:

Varianta Anton Pann “Desteapta-te romane”, interpretata si inregistrata in 1915/1920 de Iancu Marinescu si Orchestra de lautari “Gheorghita Simionescu”:

Dar inaintea lor a fost Principele Dimitrie Cantemir, care, pe langa domnitor, un mare umanist poliglot si autor, carturar, enciclopedist, geograf, filozof, istoric, lingvist si etnograf, mai mult cunoscut si apreciat in Turcia decat acasa, a fost si un mare muzicolog si compozitor. Principele Dimitrie Cantemir a fost primul compozitor roman cunoscut in Europa Occidentala. Principele Dimitrie Cantemir, fiu al domnitorului Constantin Cantemir, s-a nascut la 26 octombrie 1673. In copilarie a avut ca dascal pe grecul Ieremia Cacavelas, de la care a invatat si limba greaca. In timpul exilului fortat din Istanbul, ca ostatec la Inalta Poarta (1687-1710) a facut cursuri la Academia Patriarhiei Ortodoxe, unde a invatat latina, slavona, turca, araba si persana. Legatura lui Dimitrie Cantemir cu muzica s-a facut in copilarie, mostenind talentul tatalui sau, care canta melodii populare la fluier. La Istanbul a studiat muzica timp de 15 ani cu Kemani Ahmet si Anjeliki. Dimitrie Cantemir a cules teme orientale pentru 45 de melodii, inventand un sistem de notare. Fragmente din muzica lui Dimitrie Cantemir (culegeri si compozitii) au fost folosite de compozitori europeni, precum Christof W. Gluck in “Peregrinii de la Mecca” si W.A. Mozart in “Rapirea din Serai”, aplicand o varianta modificata a Ariei Dervisilor. In Turcia sunt inregistrate CD-uri cu muzica sa “17th Century Ottoman Music by Dimitri Kandemiroglu, 1673”.

Specialistii au scris: “George Enescu este cea mai importanta personalitate a muzicii romanesti, creatorul care a plasat idiomul ritmico-melodic romanesc in contextual larg al culturii europene si universale a primei jumatati a secolului trecut. Enescu este artistul a carui creatie se integreaza firesc in contextul European al epocii, aducand in plus nota de originalitate a personalitatii sale, a tarii sale”.

Sau, uitand de Poema Romana, au scris: “Cele doua Rapsodii Romane fac parte din tezaurul culturii universale, reprezentand poporul roman si trasaturile sale spirituale”.

Complicat, nu? De ce trebuie complicat, astfel incat copiilor romani sa le fie groaza sa citeasca si sa invete despre Enescu? George Enescu a spus simplu, pe intelesul tuturor: “Muzica populara romaneasca emana o melancolie stranie. Pentru mine, aceasta muzica este, inainte de toate, o muzica a visului, a visarii nostalgice”.

Poema Romana Op. 1, suita simfonica pentru orchestra si cor barbatesc (autorul precizeaza: cor masculin, fara cuvinte). La 16 ani si sase luni, pe 6 februarie 1898, Enescu debuta in calitate de compozitor, avand loc prima auditie in Franta, la Paris, a Poemei Romane, in interpretarea orchestrei “L’Association Artisque” sub bagheta dirijorului si violonistului Eduard Colonne, in cadrul “Concertelor Colonne”. La 16 ani si sapte luni, pe 1 martie 1898, Enescu debuta in dubla calitate la Bucuresti, de compozitor si dirijor, avand loc prima auditie in Romania, la Ateneul Roman, in prezenta familiei regale, a compozitiei Poema Romana, “intr-un concert al Societatii Filarmonice Romane, dirijat de insusi junele compozitor”. Desi Poema Romana a avut un succes imens, atat la Paris cat si la Bucuresti, George Enescu se indoia de talentul sau de compozitor si a vrut sa renunte. Cel care l-a indemnat sa compuna in continuare a fost compozitorul francez Camille Saint-Saens.

Poema Romana a fost interzisa de comunisti in Romania, incepand cu 1948, pe motiv ca se incheie cu linia melodica a Imnului regal, “Traiasca Regele”, desi era doar instrumental, iar corul masculin interpreta “fara cuvinte”. In 1897, anul in care Enescu, la doar 16 ani, definitiva Poema, piesa incriminata era Imn National al Romaniei de 35 de ani. De asemenea, in Poema Romana se aude corul barbatesc – ca un sobor de preoti sau cor de calugari cantand Domnului in Manastirile Moldovei, se aud sunete subtile, de clopote de Biserica, chemand oamenii la slujba, se aude o doina de fluier. Cum sa reziste asa ceva in fata celor care il negau pe Dumnezeu si care excludeau doina din folclorul romanesc? Se pare ca introducerea corului barbatesc in Poema Romana de catre George Enescu este considerata ca prima integrare a sonoritatilor de sorginte bizantina intr-o partitura simfonica, atat romaneasca cat si universala. Muzica imnului care incheie Poema Romana era veche din 1862 si era Imnul de Stat al Romaniei din timpul lui Cuza si al Principatelor Romane. Compusa de violonistul german Eduard Hubsch, pe atunci capelmaistru la Iasi, era piesa castigatoare a unui concurs lansat in 1862, care se numea “Mars triumfal si primirea steagului si a Mariei Sale Printul Domnitor”, respectiv Alexandru Ioan Cuza. Aceasta lucrare a fost Imn National al Romaniei din 1862, rezistand si in 1866, cand in Romania a venit Carol I. A continuat sa fie Imn National pana in 1881, dupa care a devenit Imn Regal – nu s-a schimbat nimic in compozitia muzicala. Versurile adaugate, “Traiasca Regele”, au fost scrise Vasile Alecsandri in anul 1881 (cand se nastea George Enescu), pentru incoronarea Regelui Carol I. Muzica si versurile au devenit Imnul regal, care a fost adoptat pe 10 mai 1881 – dar a fost intonat prima data oficial in 1884, la incoronarea lui Carol I (cand George Enescu avea 3 ani si descoperea muzica doinitorului la fluier si a tarafului lui Lae Chioru’ din Liveni si Cracalia). La 30 decembrie 1947, momentul abdicarii Regelui Mihai, Imnul regal a fost interzis si, in acelasi timp, si Poema Romana. Dupa Revolutia din 1989, Poema Romana a fost “doar” ignorata. Mare pacat, pentru ca este atat de frumoasa ca iti plange sufletul. George Enescu in 1951, la Paris, explicand “Poema Romana” – si interpretand la pian:

Celor care il numesc pe Enescu “folclorist”, vreau sa le reamintesc un singur lucru: Enescu ne-a daruit la nesfarsit ceea ce comunismul incerca sa ne omoare: Doina romaneasca si Biserica ortodoxa romana. Doina si slujba au fost prezente prin creatiile lui Enescu mereu in urechile noastre, stilizate si subtile, in timp ce comunistii se straduiau din rasputeri sa le anihileze.

Primul care descrie Doina intr-o lucrare este Principele Dimitrie Cantemir in Descrierea Moldovei – “Descriptio Moldaviae”, scrisa incepand cu 1714, pentru Academia din Berlin. Doina este mentionata in capitolul “Despre religiea Moldovenilor: Incat si la nunti, la ingropari si la alte intamplari stiute de dansii, taranii moldoveni cinstesc prin versuri si cantari, niste dumnezeiri necunoscute si duhluitoare de idoli. Deci, adeca: Lado si Mano, Dzina, Dragaica, Doina, Stahiea, Dracul din tau, Ursitele, Frumoasele, Simzienele, Joimartele, Papaluga, Chiraleica, Colinda, Turca, Zburatorul, Miaza-noapte, Striga, Tricoliciul, Legatura, Deslegatura, Farmecul, Descantecul, Vergelatul. Si altele de acestea”. Despre Doina: “Se vede ca aceasta a fost la Dacia numele lui Mars sau Belona, pentru ca se pune la inceputul cantarilor celor de razboi”. (Marte si Bellona, zeitatile romane ale razboiului).

Alte prime insemnari despre folclorul romanesc, cantarile psaltice, muzica lautareasca si militara (dar si prezenta formatiei germane Alla tedesca si cea turca, meterhaneaua) apar in 1718, in lucrarea “Istoria revolutiilor moderne in Tara Romaneasca” (Istoria delle Moderne rivoluzioni della Valahia) tiparita la Venetia, a florentinului Antonio Maria del Chiaro, care a fost secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu.

Alte informatii despre creatia muzicala populara romaneasca se regasesc in 1781, in lucrarea “Istoria Daciei Transalpine, adica a Valahiei, Moldovei si Basarabiei” in 3 volume a elvetianului Franz Joseph Sulzer, istoric si muzician. In lucrare se regasesc multe informatii etnografice, cu referire la folclor si la cele 10 melodii populare romanesti culese de Sulzer, el insusi membru al unei formatii instrumentale de camera si al cvartetului de coarde de la curtea domneasca a lui Alexandru Ipsilanti. Franz Joseph Sulzer a calatorit in Moldova, Muntenia si Transilvania, in final casatorindu-se cu o brasoveanca, stabilindu-se pe la noi. Sulzer observa cum la curtea domneasca exista un amestec de manifestari muzicale, sustinute de artisti romani, turci si greci, de instrumentisti autohtoni (tarafuri) si formatii occidentale si cum, catre sfarsitul secolului XVIII, limba si obiceiurile greco-turce ale boierilor erau inlocuite de cele occidentale iar limba utilizata era cea franceza. Muzica de ceremonial cuprindea, pe langa cantarile psaltice, muzica germana, apoi cea lautareasca si tabulhaneaua. Franz Joseph Sulzer a observat ca muzica turca era nelipsita. La curte erau cantareti turci si greci, precum si muzicieni sasi din Brasov. Insa Sulzer a fost impresionat de varietatea muzicii populare romanesti (cantece si jocuri), pe care o clasifica dupa regiune (de munte si de campie) si o considera ca fond stravechi al muzicii romanesti. Descrie jocurile in cerc sau solistic, acompaniate de fluier, nai, lauta, vioara, tambal, cu strigaturi, chiote, batai din palme, lovirea pamantului cu calcaiul, lovirea opincii cu palma. A remarcat o influenta a muzicii grecesti si albaneze asupra jocurilor de campie. Cele “10 Melodii populare romanesti” erau o Arie si melodiile jocurilor populare romanesti pe care le-a descries si clasificat: Braul, Calusarii, Cataneasca, Hora, Mocaneasca, Pastoreasca si Tarina. La ritualuri si obiceiuri romanesti descrie Colindele, Bocetele si Doinele.

Doina, Doina”, ca o religie, incantatia rostita inca de pe vremea dacilor, transmisa pe cale orala in cantecele populare ale romanilor de mii de ani. Doina a fost cantecul agricultorului, ciobanului sau razboinicului inca din vremea dacilor, iar comunismul, in dorinta sa cretina de a “creste noua muzica populara” aproape ca a distrus o traditie de mii de ani. Doina, Doinasul, Doinitorul, Dor, Jale. Dorul ciobanului, Plansul ciobanului. Doinitorul melancolic, cantand dureros de jale si de dor. Doina este doar a poporului roman. Doina romaneasca si-a recapatat valoarea de curand, din 2009, cand a fost introdusa in lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii. Mai multe aici.

Au cules-o si altii de pe la noi si au recunoscut. In 1912, Bela Bartok descoperea Doina in Transilvania de Nord, apoi declara ca Doina este unica si este a romanilor. Bartok a avut o perioada in viata cand s-a ocupat de culegerea cantecelor populare, in primul rand din Bazinul Carpatic, pe atunci in posesia austro-ungara. A cules cantece populare ale romanilor, maghiarilor, slovacilor si bulgarilor. A calatorit in Moldova si Tara Romaneasca, in 1913 apoi in Africa. In 1914 a inceput sa compuna “Dansurile poporale romanesti”, suita de 6 piese de pian terminate in 1915, pe care mai tarziu le-a orchestrat (1917). Suita de dansuri populare romanesti se bazeaza pe cantece populare romanesti din Transilvania, de la vioara ceterasilor si de la doinele la fluier, culese de la ciobani.

George Enescu si Doina iubita, de prea mult dor si jale, Paris, 1951:

George Enescu este primul roman care a reusit sa aduca in atentia Europei si apoi a intregii lumi caracterul specific al culturii, traditiei si credintei poporului roman (spiritualitatea romaneasca) prin compozitiile sale muzicale, in care a inclus parti din diferite cantece si dansuri populare romanesti, dar si fragmente din cantarile bisericesti ortodoxe romane. Culese mai intai din Moldova natala si transpuse in Poema Romana, inclusiv o preluare din compozitia lui Eduard Hubsch si un “ison” bisericesc. Apoi din Muntenia si Transilvania, transpuse in cele doua Rapsodii, precum: Am un leu si vreau sa-l beu (preluata de la lautarii romani din Transilvania); Hora lui Dobrica (compusa de lautarul Dobrica Marinescu); Mugur, mugurel (culeasa sau compusa de Anton Pann); Hora morii (culeasa de Anton Pann); Ciocarlia (compusa de Anghelus Dinicu); Hora (joc popular romanesc); Ciobanasul (joc popular muntenesc); Sarba (joc popular romanesc); Banul Maracine (joc popular oltenesc); Jumatatea de joc (cantec bucovinean); Drum bun (mars militar compus de Stefan Nosievici) / Sarba lui Pompieru (compusa de lautarul Costica Pompieru’); Pe o stanca neagra (preluare din muzica lui Flechtenmacher); Bar oita, bar (doina ciobaneasca); Valeu, lupul ma mananca (doina de jale); Tantaras cu cizme largi (melodie de joc);. Astfel traditia si credinta romaneasca a intrat in elita mondiala muzicala, mai intai in anul 1898, la sfarsit de secol XIX, prin Poema Romana, apoi la inceput de secol XX, in 1903, prin cele doua Rapsodii Romane.

Un mare dirijor britanic, Leopold Anthony Stokowski, l-a admirat foarte mult pe George Enescu. Inca din 1912, Stokowski a inclus Rapsodiile lui Enescu in programele concertelor sale. In ianuarie 1923, Stokowski, ca director al Orchestrei Philadephia, l-a invitat pe Enescu in America pentru cateva saptamani, in calitate de dirijor si violinist. Ma gandesc ca romanilor le-ar face placere sa il asculte pe Leopold Anthony Stokowski vorbind in 1954 despre Enescu si Doina romaneasca cantata la nai (chiar reda un fragment). Leopold Anthony Stokowski vorbind cu blandete si admiratie despre Enescu si muzica sa, despre doina si hora romaneasca, despre diferentele dintre folclor si creatia lui Enescu. Ascultati, va rog, pentru cateva minute, pe Stokowski explicand si Orchestra Simfonica BBC interpretand fragmente din Rapsodia Romana Nr. 1 de George Enescu – inregistrare video din 7 mai 1954, “The Conductor Speaks”:

Rapsodia Romana nr. 1 in La major op. 11 si Rapsodia Romana nr. 2 in Re major op. 11 au fost compuse de George Enescu cand avea doar 20, respectiv 21 de ani, in perioada 1901 – 1902 (Rapsodia I a terminat-o chiar la 19 ani). Si au povestea lor. La 16 ani si jumatate, pe 6 februarie 1898, Enescu debuta la Paris in calitate de compozitor al Poemei Romane, in prima auditie. Dupa succesul de la Paris, Printesa Elena Bibescu, o mare sustinatoare a tanarului Enescu, ii scria Reginei Elisabeta a Romaniei, atragandu-i atentia asupra talentului lui Enescu, sfatuind-o sa mearga sa il asculte la concertul de la Ateneul Roman. La 16 ani si sapte luni, pe 1 martie 1898, Enescu debuta in dubla calitate la Bucuresti, de compozitor si dirijor, avand loc prima auditie in Romania, la Ateneul Roman, in prezenta familiei regale. Din acel moment, Regina Elisabeta a Romaniei a inceput sa il sprijine pe George Enescu.

Tanarul Enescu avea rezervata o camaruta linistita in Castelul Peles in care urma sa compuna, in 1901 – 1902, cele doua Rapsodii, iar in 1903, la 21 de ani, le prezenta publicului bucurestean.

Pe 23 februarie 2013 s-au implinit 110 ani de la aparitia tanarului George Enescu pe scena Ateneului Roman in dubla calitate, de compozitor si dirijor, prezentand 3 lucrari in Prima auditie absoluta (premiera mondiala): Suita orchestrala nr.1 in Do major Op. 9, compusa in 1903, Rapsodia Romana nr. 1 in La Major Op. 11, compusa in 1901 si Rapsodia Romana nr. 2 in Re Major Op. 11, compusa in 1902.

GeorgeEnescu5Pianist

George Enescu: „Din 1906 pana in 1936, m-am simtit un biet om, prada chinurilor indurate odinioara de martiri”.

Pe 13 martie 1936 avea loc premiera operei Oedipe, pe scena Operei Garnier din Paris. Enescu a gandit Oedipe in 1906 dar a lucrat metodic, zi de zi, din 1910 pana in 1931 la aceasta opera, pe care criticii au considerat-o monumentala. Pe 13 martie 2013 s-au implinit 77 de ani de la premiera mondiala la Paris a operei Oedipe de George Enescu, o tragedie lirica dupa Sofocle, in patru acte, pe un libret de Edmond Fleg, sub directia muzicala a lui Philippe Gaubert, cu Andre Piernet in rolul titular. Pe 22 septembrie 1958, la 3 ani de la moartea lui Enescu, a avut loc premiera la Bucuresti, in limba romana, a operei Oedipe de George Enerscu, pe scena Operei Nationale, in cadrul festivalului Enescu. Dirijor a fost Constantin Silvestri iar David Ohanesian avea rol titular. Libretul fusese tradus in romana de Emanoil Ciomac, la cererea expresa a puterii comuniste, care nu permitea interpretarea a nici unei forme de opera in alta limba decat cea romana „pentru ca masele largi muncitoresti sa nu aiba ingradit accesul la cultura”. Imediat dupa incheiere (atat a reprezentatiei cat si a festivalului in seara de 22 septembrie) cenzura a interzis publicarea articolelor referitoare la Oedipe. Motivul: „Opera este mistica si este periculos sa se scrie in presa despre ea”. A „scapat” un singur articol, la Tribuna din Cluj, in care Ilie Balea (semna I. Valeanu) scria ca „Oedipe este o realizare cu care ne putem mandri”. Au mai avut loc cateva reprezentatii dupa care a fost interzis total pana in 1961, cand Mihai Brediceanu a reusit sa includa opera in Festivalul Enescu si apoi in repertoriul Operei Nationale, pana in 1980.

George Enescu a fost un om credincios, am scris mult despre asta aici. Oedipe chiar reprezenta opera unui om care era mistic. Opera Oedip a fost creatia lui Enescu care a continut cele mai multe elemente specifice cantarilor ortodoxe, conform Prof. univ dr. Vasile Vasile, care considera ca Enescu a integrat fragmente din muzica bizantina in creatia sa, dar fara sa ii cunoasca secretele – doar din ce a auzit in copilarie, la slujbe – ca dintr-un cod genetic.

Cantare bizantina ortodoxa romaneasca:

Unele dintre liniile melodice ale lui Enescu au si caracter bizantin – au microtonii specifice muzicii bizantine: contin scari bizantine si florale nisabur (pe care le gasim si la Anton Pann); au caracter monodic si o forma improvizatorica avand cadente tipice anumitor tipuri de cantari, melodie deschisa si continua, heterofonia si isonul. In Oedipe, Enescu a extins microintervalele (sferturile de ton), frangand uneori discursul melodic prin salturi la alte trepte. George Enescu: „Mi-a ramas din copilarie ideea ca va trebui candva sa incerc folosirea acestor sunete speciale (sferturile de ton). M-am gandit ca aceste inflexiuni vechi ale muzicii psaltice romanesti, probabil ale vechii muzici greco-bizantine sunt nimerite in Oedipe, fiind mai expresive”. Si Octavian Lazar Cosma considera ca opera Oedip contine elemente ale filonului psalmodic bizantin.

Muzica ortodoxa bizantina:

George Enescu: “Ceea ce sunt astazi trebuie cautat in copilarie”. Impresii din copilarie Op. 28 din 1940 pare invechita in titlu, dar este extraordinar de moderna la ascultare. Suita pentru vioara si pian este o evocare a copilariei lui Enescu din satul natal, a fost dedicata memoriei profesorului Eduard Caudella si are 10 parti: Lautarul; Batranul cersetor; Paraias in fundul gradinii; Pasarea din colivie si cucul din perete; Cantec de leagan; Greierasul; Luna din fereastra; Vantul din horn; Furtuna de afara, in noapte; Rasarit de soare. Amintirea lui Enescu este veche, dar lucrarea este foarte moderna. Din descrierea amanuntita a lui Enescu, razbat si cateva “aluzii”. Cand am citit ce a scris Enescu in 1940, am avut senzatia ca citesc parerile defavorabile din ziua de azi, referitoare la folclor. Prof. Dorina Tereza Gorgan, profesor de pian la Liceul George Enescu Bucuresti, il evoca pe Enescu in povestea unei compozitii: “Pentru a nu aluneca pe panta batranetii premature, mi-am rascolit amintirile din copilarie si, cum ma exprim mai bine prin note decat prin cuvinte, am compus o suita de mici piese. Pe cand scriu randurile aceastea, deschid partitura Lautarul (scripcarul) – nicio aluzie folclorica, de-abia pe aici pe colo putina culoare locala… Batranul cersetor, bietul om ingana: “Cerul sa va miluiasca” – pentru a-i reda chipul, imaginez sonoritati aspre, sfasietoare ca si el… Paraiasul din fundul gradinii parca il vad si acum – un firicel subtire de apa, care susura si devenea deodata o mica balta, cu luciu de oglinda… Pasarea din colivie si cucul din perete, biata pasare – tot atat de mult iubeam si cucul cu mecanismul sau linistit si regulat – batea ora sapte, impreuna cu batrana pendula… Cantec de leagan: doica batrana leagana pruncul – pentru a-l adormi, ea-i ingana preziceri in sir: “Vei fi mare, vei fi tare”… Inainte de a adormi, copilul vede lucind in fereastra clarul de luna si asculta taraitul unui greier, apoi il fura somnul… In miez de noapte se desteapta si aude vantul in horn, care devine in curand furtuna in noapte… Ce spaima! Repede sub plapuma… Copilul adoarme din nou si, deodata, iata… Rasaritul soarelui, sageti de lumina patrund pretutindeni, pasarile ciripesc”.

Criticii considera ca muzica lui Enescu este atat de subtila, incat de la un punct nu mai poate fi analizata. Secretul? George Enescu, 1951: “Am fost de doua ori pecetluit: ca om al gliei si ca mistic. Pamantul si religia au fost divinitatile copilariei mele. Le-am ramas credincios, transferandu-le in muzica”. Am ascultat o multime de pareri ale oamenilor care se pricep bine la muzica si mai toti ajunsesera la o concluzie: este posibil ca muzica lui Enescu sa nu fie interpretata atat de mult pe cat ar merita din simplul motiv ca este foarte greu – este mult peste posibilitatile unora de a putea interpreta o opera atat de complexa.

George Enescu este considerat de lumea muzicala mondiala ca cel mai valoros compozitor roman din toate timpurile, primul creator roman care reusea sa realizeze, la sfarsit de secol XIX si inceput de XX, sinteza profunda (simbiotica, chiar) intre muzica folclorica romaneasca stilizata si cea culta a epocii romantismului tarziu – muzica vremurilor sale. “George Enescu a folosit un limbaj muzical modern, incadrat in ariile sistemul sonor modal si microtonal, precum si procedeul componistic (sintaxa muzicala) cunoscut ca heterofonie”.

George Enescu si-a creat propriul sistem muzical in care a compus toata viata. Enescu a fost puternic influentat de muzica lui Wagner si i-a venerat pe “Cei 3 B”: Bach, Brahms si Beethoven. Unii muzicologi il considera pe Enescu ca primul compozitor care a folosit heterofonia, altii pe francezul Pierre Boulez (desi s-a nascut abia in 1925). Adevarul este pe la mijloc: “Heterofonia”, termen enuntat de Platon, este folosit in zilele noastre mai mult in etnomuzicologie (variatiunile de interpretare vocala ale unei singure melodii). Heterofonia a fost folosita, in ordine, de: Beethoven (“Missa Solemnis”, pentru voci si instrumente), Debussy, Enescu si Stravinski. Apoi au urmat, dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, Olivier Messiaen, Pierre Boulez, Harrison Birtwistle si Benjamin Britten. George Enescu poate fi considerat insa primul compozitor roman care a introdus heterofonia in muzica romaneasca, cea clasica.

George Enescu, copilul minune. S-a nascut pe 19 august 1881, intr-un sat din Moldova, Liveni. La 3 ani, in 1884, remarca muzica lautarilor si isi dorea sa cante la vioara. La 4 ani, in 1885, primea prima vioara pe care canta din memorie muzica auzita in sat si invata cateva notiuni muzicale. La 5 ani, in 1886, invata notele muzicale, canta la pian si incepea sa compuna. La 6 ani, in 1887, compusese patru mici lucrari si canta in fata publicului. La 7 ani, in 1888, incepea studiul la Conservatorul din Viena. La 8 ani, in 1889, compunea si canta in fata publicului la Viena. La 12 ani, in 1893, la 15 iulie, era absolvent al Conservatorului din Viena, cu medalia de argint. La 12 ani si 6 luni, in 1894, debuta oficial ca violinist la Viena in sala Bosendorfer. La 13 ani, in 1894, avea schitata Poema Romana. La 13 ani, in 1894, a interpretat timp de trei ore piese muzicale, unele fiind compozitii proprii, fara partitura, in Dorohoi. La 14 ani, in 1895, se perfectiona la Conservatorul National din Paris. La 16 ani, in 1897, termina de compus 4 simfonii si dadea lectii particulare de vioara, pian si teoria muzicii la Paris. La 16 ani si 6 luni, la 6 februarie 1898, debuta ca si compozitor la Paris, avand loc prima auditie la Paris a compozitiei sale Poema Romana Op.1 cu orchestra “L’Association Artisque” sub bagheta dirijorului Eduard Colonne. La 16 ani si sapte luni, pe 1 martie 1898, debuta in dubla calitate, de compozitor si dirijor cu Poema Romana Op.1, pe scena Ateneului Roman din Bucuresti, in prezenta familiei regale. La 18 ani, in 1899, era absolvent al Conservatorului din Paris, cu locul I “Premiere Prix de Violin”, primind ca premiu vioara “Bernardel”, inscriptionata cu numele sau. La 18 ani, in 1899, compunea, sustinea concerte si continua sa dea lectii particulare de vioara, pian si teoria muzicii la Paris si Bucuresti.

George Enescu in lume. George Enescu a compus, a dirijat si a interpretat: la vioara, pian, orga, violoncel, viola, flaut, corn, clarinet (si voce). La 19 ani, in februarie 1900, debuta ca solist violonist la Paris. La 20 de ani, in 1901, debuta ca pianist la Bucuresti. La 22 de ani, in 1903, dirija Rapsodiile Romane 1 si 2 la Bucuresti. In 1903 debuta ca solist la Londra. In 1903 forma, la Paris, un Trio, impreuna cu violoncelistul Louis Fournier si pianistul Alfredo Casella. In 1904 forma, la Paris, Cvartetul de coarde “G. Enescu”, impreuna cu Louis Fournier, Fritz Schneider si Henri Casadeus. In perioada 1906 – 1908 era numit profesor suplinitor la Conservatorul din Bucuresti. In 1908 debuta ca solist la Roma. In 1909 debuta ca solist in Rusia. In 1912 debuta ca solist la Budapesta. In perioada 1912 – 1946 a initiat si organizat Premiul National de Compozitie si Concursul la Bucuresti, din banii sai. In 1913 prezida primul Concurs de Compozitie “G. Enescu” si oferea burse. In 1914 dadea primii bani pentru orga Ateneului. In 1915 – 1916 dadea concerte pentru a strange bani penreu orga Ateneului. In 1916 era voluntar infiermier la Crucea Rosie. In 1916 – 1918 canta pentru ranitii din razboaie si populatia refugiata. In perioada 1917 – 1918 dadea cursuri de metodologia viorii la Conservatorul din Iasi si infiinta Societatea Filarmonica din Iasi. In 1918 canta la Chisinau. In perioada 1920 – 1930 tinea cursuri de perfectionare violonistica in Polonia si cursuri de interpretare si compozitie la Universitatea Harvard si la Universitatea din Boston. In perioada 1921 – 1922 dadea cursuri particulare de perfectionare violonistilor de la Conservatorul din Bucuresti. In 1923 colabora cu orchestra din Philadelphia. In perioada 1924 – 1925 preda cursuri la Ecole Normale de Musique Paris (vioara). In perioada 1928 – 1930 preda cursuri la Ecole Normale de Musique Paris. In perioada 1928 – 1929 preda cursuri la Cambridge. In 1936 tinea cursuri de interpretare la Institutul Instrumental Paris. In 1937 – 1939 efectua turnee in SUA si Canada: New York, Pittsburg, Detroit, Minneapolis, Hartfort, Toronto, Montreal, Quebec. In SUA, George Enescu a dirijat Philadelphia Orchestra si Orchestra of the New York Philarmonic Society, a interptretat impreuna cu Felix Weingartner si Bela Bartok. George Enescu a sustinut sute de turnee artistice nationale si internationale, in calitate de interpret, dirijor, compozitor. In 1942 forma la Bucuresti Cvartetul “G. Enescu”, impreuna cu Alexandru Radulescu, Constantin Bobescu si Theodor Lupu, dand concerte din 1942 pana in 1944, pe tot parcursul razboiului, in favoarea orfanilor, vaduvelor si mutilatilor de razboi. In 1945 efectua un turneu in URSS. In septembrie 1946 efectua un turneu in SUA pentru strangerea de fonduri in favoarea copiilor romani care sufereau in urma foametei si parasea definitiv Romania in decembrie 1946, stabilindu-se la Paris. In perioada 1947 – 1954 tinea cursuri de interpretare la Institutul Instrumental Paris. In 1946 si in perioada 1949 – 1951 tinea cursuri de maiestrie violonistica la New York si cursuri de interpretare la universitatile Ilinois, Bryanstone si Brigton. In per. 1950 – 1954 tinea cursuri de maiestrie violonistica si de interpretare la Academia Chigi din Siena. In 1954 s-a imbolnavit grav, iar in 1955 a murit. Despre aproape toate concertele Maestrului Enescu in Romania, inclusiv cele din razboaie, am scris aici.

GeorgeEnescu2

George Enescu a interpretat la vioara, in diverse concerte, acompaniat la pian de: Elena Livezeanu, Constanta Cantacuzino, Theodor Fusch, Carl Flesch, Theodore Dubois, Juliett Osip Gabrilovici, George Boscoff, Gabriel Faure, Richard Strauss, Riss Arbeau, Magda Tagliafero, Paul Goldsmith, Cella Delavrancea, Alfred Alessandrescu, Henri Lauth, Sanford Schlussel, Marcel Ciampi, Eugene Wagner, Janine Weill, lonel Gherea, Georg Kosa, Francois Chole, Ion Filionescu, Alfred Cortot, Dinu Lipatti, Mihail Andricu, Georges de Lau-snay, Robert Casadesus, Theodor Szinto, Muza Ghermani-Ciomac, Georgeta Berindei, Leon Kartun, Edward Harris, Alexandru Demetriad, Boris Golschmann, Smaranda Atanasoff. George Enescu a interpretat la pian, in diverse concerte, impreuna cu: Eva Rolland, Jacques Thibaud, L. Wurmser, M. Assar, Elena Teodorini, H. Zielinska, P. Frisch, P. Casals, J. Boucherit, C. Flesch, M. Birsan, D. Dinicu, C. Radulescu-Cocos, Constantin C. Nottara, E. Rosca, A. Costopol, J. Prunner, B. Bernfeld, A. Fundulescu, Lucia Cosma, E. Istratty, R. Vrabierescu, F. Breviman, D. Alexanian, J. Porta, D. Dettelbach, E. Baicoianu, V. Ghibu, G. Niculescu-Bassu, Sandu Albu, Constantin Stroescu, D. Safran, V. Jianu, David Oistrah, Yehudi Menuhin, Stella Roman, W. Husler, V. Bonis, Ernst Wallfisch, Cvartetul „Rose” sau Cvartetul „Vuillaume”. George Enescu a interpretat la vioara, ca solist, sub bagheta dirijorilor: Eduard Colonne, Felix Weingartner, Gustave Bret, Dimitrie Dinicu, Arthur Nikisch, Gabriel Perne, Camille Chevillard, Mihail Ippolitov-Ivanov, Henri Rabaud, Andre Messager, Lucien Wurmser, Leopold Anthony Stokowski, Ernst Kunwalde, Hans Pfitzner, Philippe Gaubert, Bernard Stavenhagen, Jean Bobescu, Mircea Barsan, Ernest Ansermet, Francis Touche, Frangois Ruhlmann, Victor Charpentier, Ossip Gabrilovici, Frederich Stock, Paul Paray, Fritz Reiner, Nicolai Sokolov, George Georgescu, Ernest Dohnany, Pierro Coppola, Willem van Hoogstraten, Vladimir Bakaleinikoff, Jasha Fishberg, Desire Defauw, Albert Wolff, Antonio Mondarelli, Ernst Mac Millan, Victor Colar, Douglas Clarke, Mistrel Pia­stre, George Adamache, George Cocea, Matei Socor, Aleksandr Orlov, Kiril Kondrasin, Mihail Jora, Fernand Oubradous, Otto Klemperer.

GeorgeEnescu3Filarmonica1939

Lumea despre muzicianul Enescu

Sir Yehudi Menuhin: “George Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului al XXI-lea”. In 1963, la Londra, Sir Yehudi Menuhin introducea, intr-un mare concert, Simfonia I de George Enescu. De atunci, englezii o canta in fiecare an.

Alain Cophignon: „George Enescu a fost incarnarea suprema a muzicianului: complet prin multilateralitatea geniului sau, si universal prin unicitatea situatiei sale. A fost, in veacul lui, muzica „in persoana”, lucru atestat de toti cei multi care l-au cunoscut si admirat”. Alain Cophignon, profesor la Conservatoire Libre du Cinema Francais, membru fondator al „Societe Musicale Francaise Georges Enesco”, autorul lucrarii monografice „George Enescu”, considera ca munca lui George Enescu a fost supraomeneasca.

Noel Malcolm: „Enescu e, poate, exemplul cel mai frapant de compozitor la care bogatia darurilor muzicale – virtuozitatea violonistului, anvergura dirijorului, cultura, memoria cuprinzand stiluri si epoci intregi – a pus in umbra propriile-i compozitii. Mai mult, succesul de public al Rapsodiilor Romane a facut sa treaca in plan secund adevaratele capodopere enesciene: Oedip si muzica de camera scrisa spre sfarsitul vietii”. Noel Malcolm, istoric, filozof si jurnalist, cel mai bun cunoscator britanic al operei lui Enescu, autorul cartii „George Enescu. Viata si muzica”, publicata in Marea Britanie in 1999, il considera pe George Enescu unul dintre compozitorii giganti, neglijati ai secolului XX. „Enescu, un talent de prestigiu, a devenit cunoscut in America mai mult ca dirijor, unde a fost considerat ca un succesor al marelui Toscanini din New York, iar in Europa ca unul dintre cei mai mari violonisti ai secolului. Dar Enescu a fost in primul rand compozitor al unor lucrari de o profunzime emotionala extraordinara”.

Ghenadi Rojdestvensky: „Il situez pe Enescu la acelasi nivel cu Prokofiev si Sostakovici si sunt foarte atras de creatia compozitorului Enescu. Cred ca opinia conform careia Enescu este mai intai de toate violonist abia apoi compozitor este una eronata. Eu am convingerea ca Enescu a fost mai intai compozitor. Si apoi un violonist la fel de genial. Pe langa acestea, a mai fost si un remarcabil pianist si dirijor”.

Pascal Bentoiu: „Enescu ofera cazul tipic al unui mare compozitor care nu a fost perceput la adevarata sa dimensiune in timpul vietii si a carui postuma reevaluare este in curs, dar intampina inca felurite dificultati”. Pascal Bentoiu, compozitor, muzicolog, cel mai reputat expert in muzica lui George Enescu, a analizat toate lucrarile, completand o parte din partiturile ramase neterminate (Simfonia 4 (1934), Simfonia 5 (1941) si Poemul simfonic Isis. Pascal Bentoiu este autorul romanul biografic „Capodopere enesciene”, 2008.

Sir Yehudi Menuhin: „Enescu a fost un mare dirijor, un exceptional muzician. Indiferent ce facea, la ce canta, vioara, pian, violoncel sau dirija, era o somitate. Am realizat ca putea scoate totul dintr-o orchestra, cu dragoste si daruire cantand doar impreuna. Era suficient sa se afle in fata orchestrei, avand toata muzica in minte. Toate orchestrele il adorau. A fost iubit de „Philadelphia Orchestra” care a vrut sa il aduca inapoi la pupitu, dupa razboi. Orchestrele britanice il indrageau. Era de-a dreptul extraordinar…

Lawrence Foster: “Mi-am dat seama ca aproape toata lumea dirija Bartok in timp ce nimeni nu se apropia de George Enescu, cel putin in America acelor vremuri. Atunci mi-am spus: „De ce sa n-o fac eu?“ Din ce ii studiam compozitiile, din ce descopeream cat de remarcabile sunt. Cand eram director muzical al Orchestrei din Monte Carlo, cautam un proiect muzical interesant, iar „Erato” (Time Warner) a decis sa inregistram cat de mult George Enescu puteam. Am imprimat mult si a venit momentul pentru Oedipe. Am primit si ajutorul Printului Rainier pentru proiect, deoarece Oedipe era foarte scump. Printul a apreciat ideea si a finantat aceasta inregistrare prin Ministerul Culturii din Monaco. Multi dirijori si solisti abordeaza compozitiile lui George Enescu. O face „Academy of Saint Martin in the Fields” Londra cu muzica de camera, Gidon Kremer este un mare sustinator al lui Enescu. Cantam cu el odata Concertul pentru vioara si orchestra de Brahms si mi-a spus ca are o surpriza pentru mine. Mi-a cantat Cadenta lui Enescu. Am vazut ca Vasily Petrenko si Orchestra din Liverpool canta Suita a II-a. Dupa cum stiti, Gennady Rozhdestvensky il adora pe Enescu si il canta mult, la fel si Leonard Slatkin. Stiu ca Gustavo Dudamel vrea si el sa faca ceva. Am cintat Simfonia a III-a la Berlin, iar Dudamel a spus ca este o muzica uimitoare. Pinchas Zuckerman vrea sa cante Sonatele a doua si a treia penru vioara”.

GeorgeEnescu7Compozitor

George Enescu, scrisoare catre prietenul sau, compozitorul Max d’Ollone, in 1904: „Cel mai important ramane sa te simti inteles de adevaratii muzicieni”.

George Enescu, profesor, coleg si prieten. Enescu a fost o minune de om. Mari muzicieni ai Romaniei sunt considerati ca facand parte din “Scoala lui Enescu”. Enescu a muncit din rasputeri sa aduca muzica universala in cultura poporului roman pana in cele mai mici orase de provincie. Enescu a descoperit talente, a infiintat burse prin care a trimis tinerii romani talentati la perfectionare. A predat, a tinut cursuri de perfectionare, interpretare, compozitie si maiestrie artistica in Romania si peste tot in lume iar elevii si studentii sai au ajuns profesori, dar si asistenti, colaboratori si prieteni. Enescu a continuat sa lucreze si cu profesorii sai. Cateva dintre aceste personalitati: Adolf Helen, Sandu Abu, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Franco Antonioni, Danielle Arthur, Yvonne Astruc, Pierre Barbizet, Vasco Barbosa, Giulio Barbucci, Micheline Bazin, Socrate Barozzi, Mircea Barsan, Joseph Bernstein, Serge Blanc, Constantin Bobescu, Lola Bobescu, George Boscoff, Desmond Brandley, Rodica Bujor, Nicolae Caravia, Tira Catargi, Celiny Chailley – Richez, Mihai Constantinescu, Bertine Corimby, Clementina Cristescu, Marcel Debot, Romeo Draghici, Dorin Dumitrescu, George Enacovici, Christian Ferras, Vasile Filip, Ion Fotino, Maria Fotino, Giulio Franzetti, Umberto Gabi, Valentin Gheorghiu, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux, Monique Haas, Ida Haendel, Mandru Katz, Dinu Lipatti, Theodor Lupu, Yehudi Menuhin, Marcel Mihalovici, Mircea Negrescu, Alexandra Radulescu, Constantin C. Nottara, Cordelia Tasca, Georgeta Berindei-Otescu, Roman Tottenberg, Eva Rolland, Aurel Stroe, Constantin Silvestri, Henryk Szeryng, Ute Ughi, Ion Voicu.

Sir Yehudi Menuhin: “Enescu era un adevarat European: nascut in Romania, care avea deja legaturi de latinitate cu Franta; educat si cu studii la Viena; cu studii la Paris. Apoi, desigur, vorbea perfect franceza, germana si engleza, in mod minunat…”.

George Enescu: “Muzica este o putere spirituala in stare sa lege toti oamenii intre ei”.

Portret EnescuSemnatGeorgeTomaziu

Portret semnat de George Tomaziu, nepotul compozitorului George Enescu

Festivalul International George Enescu

George Enescu ne-a lasat sute de compozitii, sute de inregistrari, orga Ateneului, orchestre infiintate in tara, compozitori si interpreti de renume si o multitudine de fapte bune. In 1913, George Enescu a organizat prima editie a Concursului de Compozitie “George Enescu”, in ideea de a ajuta tinerele talente sa se afirme. Premiile, gandite in 1911 si instituite in 1912, erau suportate din banii maestrului. Sunt 100 de ani de la primul concurs. Toata lumea spune ca festivalul a inceput in 1958. Eu cred ca a inceput in 1912. George Enescu a sustinut un turneu in Romania in 1911 – 1912, cantand in mai toate orasele, strangand peste 1.000 de lire sterline (o suma imensa la aceea data) pentru a infiinta si acorda un premiu de compozitie. In 1912, Enescu a instituit Premiul National de Compozitie “George Enescu” iar in 1913 a avut loc prima editie a Concursului National de Compozitie “George Enescu”. Acest premiu, decernat din venituri proprii si constand in sume generoase, a fost singura rasplata materiala si singura distinctie pentru tinerii creatori din Romania in perioada 1912 – 1946. Premiul de Compozitie oferea castigatorilor sansa de a se specializa la Paris, Viena sau in alte orase cu traditie muzicala, oferea tinerilor compozitori premiati sansa de a-si auzi interpretate in concerte lucrarile premiate. Premiul de Compozitie (I, II, III si mentiuni) era decernat anual, in urma analizarii partiturilor de catre un juriu prezidat de George Enescu, care ulterior, dirija compozitiile castigatoare. George Enescu a acordat burse pana la plecarea sa din tara, in 1946.

Pe 4 septembrie 1958, la trei ani la trecerea in nefiinta a Maestrului Enescu, romanii asistau, fara sa stie cum fusese urmarit Enescu de securitate si chinuit de comunisti, la deschiderea festiva a celei mai importante manifestari muzicale internationale din Romania. Festivalul International George Enescu, programat din 3 in 3 ani, ca un concurs international de interpretare – spre deosebire de cel al lui Enescu, unul national de compozitie. Festivalul (care a rezistat doar 5 editii organizat ca la carte, pana in 1970) era scopul comunistilor de a demonstra cat de apreciat era Enescu in Romania. Asa ca i-au invitat prietenii – fosti elevi sau colegi ai Maestrului: Sir Yehudi Menuhin, Nadia Boulanger, David Oistrah s.a. Dincolo de politica, muzicieni de mare valoare au stralucit la Bucuresti: Sir John Barbirolli, Carlo Zecchi, Carlo Cillario. A urmat premiera cu Oedipe si cenzurarea. Toti marii artisti care au participat la editiile festivalului, straini sau romani, au fost exceptionali. In 1973, la a sasea editie, gata cu atata cultura, nu mai sunt bani – festivalul a fost restrans, iar invitatiile erau strict pe motive politice si de buna vecinatate comunista. Singurul moment emotionant a fost Sir Yehudi Menuhin interpretand cu Ion Voicu concertul pentru doua viori de Bach. Editia din 1976, a saptea, a fost tot pe considerente politice, cu mici exceptii, precum Tosca cu Grace Bumbry din SUA sau violonistul Christian Ferras, elevul lui Enescu, cu Sonata a III-a in caracter popular romanesc de George Enescu, pe care o interpretase deja in intreaga lume. Romanii au dus greul: Radu Lupu, Stefan Ruha, Iosif Conta s.a. Editia din 1979, a opta, parea dublura la Cantarea Romaniei. In 80 nu mai erau bani, dar in 1981 urma Centenarul George Enescu asa ca s-a tinut si a noua editie, tot romanii ducand greul. Editia cu numarul X, in 1985, a devenit una majoritar de creatie romaneasca – precum concursul lui Enescu din 1912, doar ca era politica. Editia XI din 1988 a corespuns cu Centenarul Ateneului Roman si implinirea a 120 de ani de la infiintarea Filarmonicii. Un nou inceput in 1991, la editia XII, si 110 ani de la nasterea lui George Enescu. Festivalul a inceput timid, dar sigur sa-si recapete stralucirea. In plus, erau invitati acasa toti muzicienii romani din exil, carora comunistii le interzisesera intrarea in Romania. Festivalul a continuat in 1995, cu editia XIII, care s-a bucurat de fonduri consistente si participare pe masura. In 2002, prin decret, Festivalul urma sa aiba loc din doi in doi ani. Si uite asa am ajuns in 2013, la editia XXI, care va incepe pe 1 septembrie, va tine pana pe 28.

GeorgeEnescu6DirijorAteneu1945

Societati, Academii, Premii, Distinctii, Titluri. George Enescu a fost membru al mai multor societati muzicale si academii. George Enescu a fost unul dintre intemeietorii Societatii Compozitorilor Romani, in 1920, si primul presedinte al acesteia. In 1949 a fost exclus de comunisti din aceasta societate, transformata in Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. A fost reprimit in 1954, cu un an inainte de a muri, dupa ce fusese supravegheat de securitate si haituit de securistii comunisti la Paris. George Enescu a fost membru al: Societe des Musiciens de France din 1901; Societe des Auteurs, Compositeurs et Editeurs de Musique France din 1902; Academie Beaux Arts Paris din 1929; Clubul International Housse din New York din 1929; Academia de Muzica Santa Cecilia din Roma din 1931; Academia Romana din 1933; Academia de Arte si Stiinte din Praga din 1937. George Enescu a primit premii, distinctii si titluri: Gesellschftsmedaille la Viena in 1893; Premiile Jules Garcin si Mannot la Paris in 1899; Meritul Cultural Clasa I la Bucuresti in 1931; Ordinul Coroana Romaniei Clasa I la Bucuresti in 1931; Legiunea de Onoare a Frantei la Paris in 1936; Cordonul Legiunii de Onoare in Grad de Comandor al Ministerului Artelor din Franta la Paris in 1936; Medalia de aur a Societatii de Educatie si Incurajarea Artelor, Stiintelor si Literelor la Paris in 1937; Marele Premiu al Discului la Expozitia Internationala de la Paris in 1937; Doctor Honoris Causa al Conservatorului de Muzica si Declamatie din Iasi in 1942; Marea Cruce a Ordinului Serviciul Credincios la Bucuresti in 1947 (in lipsa, in exil la Paris); Marele Premiu al Discului Academia Charlesc Cros din Paris in 1949.

Iancu Dumitrescu: „In fond, Enescu nu are o tara. E un parasit. Opera lui Enescu, captiva, traieste secret, intr-o perfecta clandestinitate, spre mirarea strainilor initiati”.

Sper sa nu mai fie asa.

George Enescu are o tara, Romania. A fost parasit si tradat, adevarat. George Enescu merita un festival in Romania, chiar in fiecare an daca s-ar putea.

http://festivalenescu.ro/

https://www.facebook.com/enescu.festival

FestivalulGeorgeEnescu2013

Am vazut in ziare cateva informatii gresite, se confunda data primului concert al Filarmonicii Romane la Ateneul Roman cu primul concert al lui George Enescu la Ateneul Roman. Cateva date, pentru ca pe 15 decembrie 2013, Orchestra Filarmonicii Romane va implini 145 de ani de existenta – este cea mai veche orchestra simfonica din estul Europei.

Societatea Filarmonica Romana s-a infiintat la 7 mai 1868. Orchestra Simfonica a Societatii Filarmonice Romane s-a infiintat la 15 decembrie 1868, sub bagheta dirijorului Eduard Wachmann, care a condus-o pana in 1907. Filarmonica Romana s-a modernizat incepand din 1920, sub conducerea dirijorului George Georgescu care a strans in orchestra crema absolventilor de Conservator, dar si cu ajutorul lui George Enescu, gratie burselor oferite incepand din 1912 pentru perfectionarea muzicienilor la Paris sau in alte capitale europene. Din anul 1955, dupa moartea Maestrului Enescu, se numeste Filarmonica “George Enescu”. Ateneul Roman este sediul Filarmonicii “George Enescu”.

AteneulRomanScena

In 2013, se implinesc 125 de ani de la construirea Ateneului Roman (inceput in 1886, in urma apelului din 1883 “dati un leu pentru Ateneu” si terminat in 1888). Prin cate a trecut si batranul Ateneu se stie. Daca nu, puteti vedea aici.

Pe 5 martie 2013 s-au implinit 124 de ani de la concertul inaugural, cu Filarmonica Romana, la Ateneul Roman (5 martie 1889).

Pe 1 martie 2013 s-au implinit 115 ani de la interpretarea suitei simfonice “Poema Romana” de George Enescu (1 martie 1898) la Ateneul Roman din Bucuresti.

Pe 22 aprilie 2013 s-au implinit 74 de ani de cand, in Sala mare a Ateneului Roman, a fost inaugurata Orga “lui Enescu” (22 aprilie 1939).

Ateneul Roman, construit in 1888, are 800 de locuri.

AteneulRoman1888

enesmenuh350b

Discografia. George Enescu a inregistrat prea putin, din pacate. Cateva dintre inregistrarile cunoscute – George Enescu, inregistrari in calitate de solist la pian: G. Enescu, Piesa de concert pentru viola si pian (Electrecord ECD 95); N. Paganini, Capriciul pentru vioara solo nr. 6 in Sol minor (Voix de son maitre); 13 Melodii populare romane (Disc Folio). George Enescu, inregistrari in calitate de solist la vioara: D’Ambrosio, Serenada pentru vioara si pian, Op. 4 (Columbia 7006); J.S. Bach, Sonata pentru vioara solo nr.1 in Sol minor (Continental records CLP 104); J.S. Bach, Partita pentru vioara solo nr.2 in La minor (Continental records CLP 105); J.S. Bach, Partita pentru vioara solo nr.3 in Do major (Continental records CLP 106); J.S. Bach, Concertul pentru doua viori si orchestra in Re minor (Voix de son maitre Gi. COLH 77 / Voix de son maitre FJLP 5018); L. Beethoven, Sonata pentru vioara si pian nr.9 in La major Op. 47 (Columbia FC 1058); E. Chausson, Poem Op. 25 (Columbia DFX 125/6); A. Corelli, Folies d’Espagne (Columbia D 41013); G. Enescu, Sonata pentru pian si vioara nr.2 in Fa minor Op. 6 (Electrecord ECD 61 / Monitor MC 2049); G. Enescu, Sonata pentru pian si vioara nr.3 in La minor Op. 25 (Electrecord ECD 95 / Columbia GFX 121/3 / Remington 149. 42); F. Kreisler, Aubade Provencale (Columbia 7006); N. Paganini, Capriciu pentru vioara solo nr.6 in Sol minor (Voix de son maitre DB 2841); G.Pugnani-F.Kreisler, Tempo di Menuetto (Columbia DFX 145); G.Pugnani-F.Kreisler, Largo Espressivo (Columbia DFX 145); R. Schumann, Sonata nr.2 pentru vioara si pian in Re minor (Remington 149. 50); R. Wagner, Foaie de album pentru vioara si pian in Mi bemol major (Columbia 2026 M). George Enescu, inregistrari in calitate de dirijor: J.S. Bach, Concertul pentru vioara si orchestra nr.1 in La minor, BWV-1041 (Voix de son maitre Gi. Colh-77); J.S. Bach, Concertul pentru vioara si orchestra nr.2 in Mi major, BWV-1042 (Gramophone); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.8 in La minor, BWV-1044 (Decca, Fat 173530); J.S. Bach, Concertul Brandenburgic nr.2 in Fa major, BWV-1047 (Dacelit, Radiodifuziunea Romana); J.S. Bach, Concertul Brandenburgic nr.5 in Re major, BWV-1050 (Decca, Fat 173530); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.1 in Re minor, BWV-1052 (Decca, Fat 173053); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.2 in Mi major, BWV-1053 (Decca, Fat 173050); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.3 in Re major, BWV-1054 (Decca, Fat 173119); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.4 in La major, BWV-1055 (Decca, Fat 173068); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.5 in Fa minor, BWV-1056 (Decca, Fat 173053); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.6 in Fa major, BWV-1057 (Decca, Fat 173068); J.S. Bach, Concertul pentru pian si orchestra nr.7 in Sol minor, BWV-1058 (Decca, Fat 173050); J.S. Bach, Concertul pentru doua piane si Orchestra nr.1 in Do minor, BWV-1060 (Decca, Fat 173094); J.S. Bach, Con­certul pentru doua piane si Orchestra nr.2 in Do major, BWV-1061 (Decca, Fat 173094); J.S. Bach, Concertul pentru doua piane si Orchestra nr.3 in Do minor, BWV-1062 (Decca, Fat 173119); J.S. Bach, Concertul pentru trei piane si Orchestra nr.1 in Re minor, BWV-1063 (Decca, 173097); J.S. Bach, Concertul pentru trei piane si Orchestra nr.2 in Do major, BWV-1064 (Decca, 173097); J.S. Bach, Concertul pentru patru piane si Orchestra in La minor, BWV-1065 (Decca, Fa 143538); L. Beethoven, Simfonia a III-a Eroica in Mi bemol major Op. 55 (Decelit, Radiodifuziunea Romana); J. Brahms, Simfonia a V-a in Mi minor Op. 98 (Decelit, Radiodifuziunea Romana); E. Chausson, Poem Op. 25 (Voix de son maitre, DB 1961); A. Dvorak, Concertul pentru vioara si Orchestra in La minor Op. 53 (His Master’s Voice DB 2838/41); G. Enescu, Octetul pentru instrumente de coarde in Do major Op. 7 (Remington 199. 52); G. Enescu, Suita pentru Orchestra nr.1 in Do major Op. 9, (Electrecord ECD 91); G. Enescu, Suita pentru pian nr.2 Op. 10 (USSR 013664 / Supraphon 40064); G. Enescu, Rapsodia Romana nr.1 in La major Op. 11 (Remington 14947 / Decelit Radiodifuziunea Romana 1936 / USSR 013664 / Supraphon 40064); G. Enescu, Rapsodia Romana nr.2 in Re major Op. 11 (Redmington 149. 52 / Columbia TCR 269 / Decelit Radiodifuziunea Romana 1936); G. Enescu, Dixtuorul 1906 pentru Instrumente de suflat in Re major Op. 14 (Remington 199. 107); E. Lalo, Simfonia Spaniola Op. 21 (His Master’s Voice DB 7582/85); F. Mendelssohn-Bartholdy, Concertul pentru vioara si Orchestra in Mi minor Op. 64 (His Master’s Voice, DB 6012/15); W.A. Mozart, Concertul pentru vioara si Orchestra nr.7 in Re major (Gramophone DB 1735/38); W.A. Mozart, Concertul pentru vioara si Orchestra nr.3 in Sol major (His Master’s Voice, DB 8184/86); R. Wagner, Uvertura Tannhauser (Decelit, Radiodifuziunea Romana 1939). Mai multe despre George Enescu si despre inregistrari pe site-ul Remington.

Alfred de Musset, scriitorul romantismului francez care spunea ca marii artisti nu a patrie, scria despre George Enescu: “Era un om al altor vremi. Cunostea placerile dar prefera singuratatea. Stia cat de inselatoare sunt iluziile dar totusi le pretuia mai mult decat realitatea”.

PotecaSpreCimitirStefanLuchian

Stefan Luchian – Poteca spre cimitir

Prea multe uşi închise

with 30 comments

Violin

El a terminat de curând conservatorul. De puţin timp este profesor cu jumătate de normă la o şcoală de muzică şi arte plastice din Bucureşti. El continuă să cânte la vioară pe scara mea de bloc. Pentru prea multe uşi închise.

El cântă perfect. El cântă cu pasiune şi nu greşeşte, nu se grăbeşte, nu dă „rasol”. El ia liftul până la etajul 7. Cântă. Coboară. Cântă. Pentru fiecare etaj altă piesă. Cântă de parcă ar fi pe scenă, la un concert la care spectatorii au plătit bilet. Nu sună, nu bate la uşă, nu cere. Cântă şi apoi pleacă. Atât.

Prin aprilie, când El a venit ultima dată, în cutia viorii era 1 leu. Atunci am plâns. Poate de milă, poate de revoltă, poate de neputinţa mea de a face ceva mai mult pentru copilul ăsta. Am încercat, încă de acum 5 ani. Nimeni nu a fost „interesat”. Tot ce am putut face în anii ăştia a fost să întrerup concertul la etajul meu, iar El să plece mulţumit acasă.

De aseară revolta mea s-a transformat din nou în stare de rău. Ieri, după 5 ani de când îl ştiu pe El cântând pentru a se putea întreţine, am simţit revoltă în fiecare celulă, dacă pot spune aşa. Mi-a venit să vomit mai precis. Asta e. Câţi copiii or fi oare în situaţia asta?

Am aflat de la o prietenă (care a terminat conservatorul şi care are copilul la un liceu de muzică) că pentru obţinerea unei diplome la un concurs de profil, unii părinţi plătesc 7 milioane de lei. Pentru palmares, cică. Corect? Nu.

Mă uit la televizor şi îmi vine din nou să vomit. Ministrul Tineretului este la comisia de îngropat 600.000 de euro. Nişte domni se trag în poze cu programul prima casă… Penibil.

Aceasta este ultima mea postare. Revin doar dacă găsesc o soluţie pentru El. Se poate spune că este ceva personal. Poate. El sunt eu, este copilul meu, fratele meu, semenul meu. El este românul sărac. Fără noroc. A făcut şcoală şi munceşte cinstit. Nu interpretează manele.

Sărăcia zdrobeşte visuri, îngroapă talente, ucide viaţa. Cui îi pasă?

8 iulie 2009, Bucureşti.

Wings of Desire

13 martie 2008, Bucureşti. Ascult Balada lui Ciprian Porumbescu şi Adagio al lui Tomaso Albinoni. Cântate perfect-perfect şi sfâşietor, absolut perfect sfâşietor, la vioară, de un Copil de România, pe paliere de scară de bloc de Bucureşti. Uşa o deschid când, în mod normal, ar trebui să urmeze aplauzele. L-am cunoscut acum patru ani. Pe palier de scară de bloc. Intrase la Conservator. Acum se pregăteşte de licenţă. Aceeaşi bluză de trening. Aceiaşi pantofi sport. Aceiaşi blue-jeans. Vară. Şi iarnă. Iarna în plus o canadiană. Roşu cu albastru. Aceeaşi în fiecare iarnă. În primii doi ani a venit însoţit de mama sa. Care purta cutia viorii. Deschisă. Ca pe ceva sfânt. Mamă îmbătrânită înainte de vreme. Cu ochii trişti şi înceţoşaţi. Cu voce blândă. Cu un bun simţ aproape de umilinţă. Sau chiar umilinţă … Este înalt. Frumos. Dulce. Cald. Respectuos. Talentat. Modest. Cu cel mai mult bun simţ din lume. Este Copilul pe care şi-l doreşte orice părinte. În sufragerie am o casetă care are numele lui. Acolo ţin aplauzele mele. Şi un bilet pentru fiul meu: „Dacă vine şi nu sunt acasă, vezi ai grijă şi deschide-i uşa”. Au fost luni când cutia a rămas închisă. Mă gândeam că lui şi mamei sale le este mai bine. După cinci luni mi-am pierdut răbdarea şi mi-am întrebat copilul: Nu a mai venit? Ba da. Păi şi? A, stai liniştită mama, am avut eu grijă. În seara asta ploioasă, de 13 martie 2008, în timp ce toate posturile tv difuzau interviuri cu Costel Busuioc şi înregistrările concursului, au răzbătut prin uşa mea tânguiri de vioară. A venit. În seara asta era alb. Mult prea alb. Vioara lui era tristă. Mult prea tristă. În cutia mea erau strânse aplauze pentru un an întreg. Adevenit şi mai alb. Straniu de alb. Mama ce face? Când mai bine, când mai rău. A mai cântat puţin. Uşile au rămas închise.

Oamenii doar sunt. Sau nu. Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru. Nichita Stănescu. La revedere. 10 iulie 2009

Bun găsit. Sunt oameni cărora le pasă. Vă mulţumesc. Şi astfel se deschid ferestre.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 105 other followers

%d bloggers like this: