Isabellelorelai's Weblog

„Andra Cristina Nicolae, în vârstă de 4 ani, a fost diagnosticată cu o formă rară de leucemie, rezistentă la tratament…” – 2008.

Pentru viaţa Andrei a fost o luptă crâncenă. Un tată care a răsturnat munţi de neîncredere, pentru a-şi salva fetiţa. Şi a reuşit. Acum Andra este acasă, la Ocniţa, judeţul Dâmboviţa, în perioada de tratament de întreţinere. Mai are de făcut o singură serie de investigaţii medicale complexe, la spitalul din Italia, în ianuarie 2010.

Au trecut aproape doi ani de când Mihai Nicolae, tatăl Andrei, a aflat că fetiţa lui este grav bolnavă. 24 ianuarie 2008. Andra avea 4 ani. Mihai era la muncă, în Italia – plecase să strângă nişte bani, pentru o casă nouă – cea veche devenise de nelocuit, după o alunecare de teren. A lăsat tot, a plecat cu ce avea pe el şi a venit la Bucureşti. Nici nu ştia unde era spitalul Budimex. De la aeroport s-a urcat în ce a nimerit, nu ştia unde merge autobuzul, nu avea un leu în buzunar, nu avea bilet.

Când a ajuns la spital şi a aflat diagnosticul complet, a înţeles că este de rău. Andra avea Leucemie Acută Limfoblastică cu celule B, High Risk, rezistentă la tratament (corticorezistentă). Andra începuse chimioterapia. Tatăl ei a rămas în spital, să le fie aproape mamei şi copilului (a dormit pe o canapea, pe un coridor, 6 luni). Într-o zi a plecat să rezolve o problemă. Un telefon scurt al soţiei l-a întors din drum. Andra nu se mai mişca, privea fix într-un colţ al salonului. Apoi a închis ochişorii şi nu i-a mai deschis trei zile. Intrase în comă.

Medicul de la oncopediatrie „M.S. Curie” a spus că doar o minune o mai poate salva pe Andra.

Dumnezeu şi încrederea lui Mihai Nicolae că Andra poate fi salvată au fost minunea. Minunea a venit şi de la o clinică din Italia. Dar şi de la o asociaţie cu oameni formidabili, care poartă numele primului copil român bolnav de leucemie, salvat în Italia: „Asociaţia Ana Moise”. Doar că aveau nevoie de bani.

Suma părea imposibil de strâns, clinica cerea 170.000 de euro pentru transplant şi tratament. Mihai Nicolae a vrut să vândă casa, să îşi vândă un rinichi. A mers la televiziuni, a implorat ajutorul. Asociaţia din Italia i-a donat 20.000 de euro. Mihai a reuşit să obţină scrisorile medicale pentru a cere banii cuvenţi de la stat. După 6 luni de chin în spital – timp în care acasă mai aşteptau doi copii, pe atunci de 11 şi 9 ani, iar mama era însărcinată – au reuşit să plece în Italia, la Genova.

Andra a fost internată la Spitalul Gaslini. După doi ani de la debutul bolii şi un an şi jumătate de chimioterapie, Andra este bine, îşi face tratamentul de întreţinere acasă.

Andra mai are de făcut o singură serie de investigaţii medicale complexe, la spitalul din Italia, începând din 18 ianuarie 2010, pentru care are nevoie de 7.500 de euro.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BCR – Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

RON: RO 31 RNCB 0128 0671 8680 0001

EURO: RO 74 RNCB 0128 0671 8680 0003

Cod SWIFT: RNCBROBU

Titular: Mihai Nicolae

Contact: 0725 430 313, Mihai Nicolae, tatăl Andrei

În fotografie este şi domnul Alessandro Gal, preşedintele „Asociaţiei Ana Moise”, care a fost în vară în vizită acasă la familia Nicolae. Este domnul cu părul alb care o ţine pe Andra în braţe:

Despre Asociaţie:

In dieci anni hanno salvato 16 bambini gravemente malati, quasi tutti rumeni, portandoli in Italia per le cure sanitarie del caso. L’attività dell’associazione „Progetto Vita Ana Moise” è stata presentata oggi pomeriggio nel Municipio di Aosta.

„La nostra associazione – ha spiegato il presidente, Alessandro Gal – è stata fondata nel 1998. Il primo caso fu quello di Ana Moise, bimba rumena affetta da una grave forma di leucemia. Da allora ci siamo occupati di una cinquantina di bambini, portandoli in Italia per visite oppure cure specifiche. Molti, se fossero rimasti nel loro paese, sarebbero sicuramente morti”.

Alla conferenza stampa era presente anche Ana Moise, ora tredicenne, che è completamente guarita. „Ne abbiamo curati tanti – ha aggiunto Gal – ma in qualche caso non siamo arrivati in tempo. Ora stiamo seguendo una bimba rumena di 2 anni che soffre di una rara forma di leucemia e e una bambina kossovara che sarà sottoposta a breve ad intervento chirurgico all’anca e ai piedi”. L’associazione, in particolare, affida i malati alle strutture sanitarie (in collaborazione con l’ospedale di Aosta e con il Gaslini di Genova) e copre tutte le spese. Per farlo ogni anno organizza numerose raccolte fondi. (ANSA) – AOSTA, 5 GEN 2009.

Despre Andra în Italia – aici „Salvate Andra”.

.

Steluţele de mare

.

Nu, nu rămas bun.

Nu mă numesc Lorelei. Nu am legendă pentru că nu am ucis.

Anii mei tineri încă nu au sunat a cântec, încă nu am trecut pe lângă ei cu dragostea de mână. Pentru că încă nu am iubit. Pentru că încă nu am trăit.

Poate că am rămas cu mâna întinsă. Dar nu ca a Regelui Lear.

Poate că mi-e sufletul ca tufişul paiurului de pe coasta Mării Negre, dar nu numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos. Sunt ghimpi de tot felul, nu doar în suflet. Ci şi pe trup. Şi nu ştiu de ce…

Încă nu a trecut o ploaie de primăvară şi încă nu s-a ţesut în zare brâul frânt al curcubeului. Doar un viscol care ţese incertitudini.

Nu vreau să îmi încing mijlocul cu el. Nu vreau să mă duc.

Vreau să trăiesc, vreau să văd cum e viaţa până la capătul ei firesc. Viaţa m-a iubit până când am învăţat eu să o iubesc pe ea. Apoi m-a uitat într-un loc nefiresc, în care nu ar trebui să fiu. Nici eu, nici ceilalţi.

Ştiu sigur ce vreau să fac mai departe. Vreau să scriu. Vreau să scriu poveşti pentru copii, vreau să scriu despre viaţă. Frumos şi corect.

Nu urăsc. Nu urăsc viaţa. O iubesc. Şi o vreau, chiar şi aşa, cu răni în suflet şi în trup.

Nu urăsc. Nu urăsc pe nimeni. Şi îi vreau, chiar şi aşa, chiar dacă tot aşteaptă să mă duc, chiar dacă aşa au crezut ei… Chiar dacă aşa au crezut ei, că îmi pot hărăzi soarta, nu ştiu cu ce drept…

Nu urăsc. Nu-i urăsc pe cei care mi-au făcut rău. Poate că nu îi mai iubesc…

Nu, nu sunt Lorelei.

Sunt Cosmina.

Şi nu vreau să mă duc.

Vreau să rămân.

Am doar cincisprezece ani şi vreau să trăiesc şi să iubesc. Am lucruri de făcut.

Au trecut zece. Zece zile. I-a fost cumplit de rău. A fost ca la început, ca în luna mai. Zece zile îngrozitoare. I-am văzut zbaterea în astea zece zile. Vorbeam cu ea la telefon când i s-a făcut rău prima dată. Apoi au urmat nişte zile… Groaznice. Luptă, Cosmina, luptă te rog. Şi a luptat, printre incertitudinile unor oameni mari. Am simţit că nu vrea să se ducă. Nicio secundă nu a vrut să plece din lumea asta, s-a agăţat de viaţă şi nu i-a dat drumul. A luptat… A luptat extraordinar şi luptă în continuare pentru viaţă. Are încredere în Dumnezeu şi în oameni. Cred că asta o ajută cel mai mult: încrederea. Nu speranţa. Cosmina nu speră, ea crede.

După zece zile, Cosmina e din nou în picioare.

Vă rog să o ajutăm să lupte în continuare, să nu o lăsăm cu mâna întinsă.

Vă rog, ajutaţi-o pe Cosmina. Trebuie să o ducem undeva unde să se facă bine. S-au strâns sigur 40.000 de euro. Mai sunt nişte bani la Teledon şi SMS, nu ştim încă suma exactă. Încercăm să facem ceva, orice. Doar să nu rămână cu mâna întinsă după viaţă.

Teledon la Romtelecom: 0900 900 472 – pentru 2 euro/apel fără TVA (puteţi suna de câte ori vreţi, doar din Reţeaua Romtelecom, din România)

Raiffeisen Bank – Agenţia Mizil, judeţul Prahova, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, bl. 43 B

RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891

EURO: RO 57 RZBR 0000 0600 1205 5885

USD: RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416

Cod SWIFT: RZBRROBU

Titular: Neagu Steluţa (mama Cosminei) – CNP 2700509292085

Împuternicit: Neagu Mia (mătuşa Cosminei)

Domiciliu: sat Grădiştea, nr. 168, comuna Boldeşti, judeţ Prahova

Telefon Neagu Steluţa: 0723 914 273

Telefon Păun Cosmina Andreea: 0764 376 174

Cosmina Andreea Păun, în vârstă de 15 ani, a fost internată în secţia de Oncopediatrie a Spitalului M.S. Curie din Bucureşti, cu diagnosticul de Leucemie Acută Mieloblastică M1, pe 13 mai 2009. Pe 22 mai a început tratamentul citostatic. Cosmina Andreea are nevoie de un transplant de celule stem de la donator neînrudit, în străinătate, care costă 150.000 de euro.

*

Cosmina şi-a început călătoria nesfârşită azi, 26 ianuarie 2010, la ora 5.30.

Pisoiaş, ai luptat atât de bine şi frumos. Te iubeşte mama cu numărul 2. Drum bun printre stele, puiule. Dumnezeu să te aibă în grijă, că noi, oamenii, nu am reuşit.

Denisa este un copil sărac de la ţară care a făcut transplant la Fundeni. Despre ea şi sărăcia în care se zbate mi-a povestit o mămică al cărei copil s-a vindecat de leucemie, în spital la Budimex. Puştiul ei (venise la controlul periodic), un năzdrăvan de vreo 11 ani, rumen în obraji, a „efectuat” operaţiunea de transmitere a fotografiei Denisei de pe telefonul mobil al mamei pe telefonul meu (şi nu, nu ştiu cum a procedat, pentru el părea simplu, pentru mine… nu       ).

Mama fericită a puştiului mi-a spus că pentru binele care i s-a făcut ei – toţi consătenii au strâns bani ca să îi ajute – încearcă şi ea să facă bine altor copii, cum este Denisa. Dar că nu poate singură.

Denisa are 4 ani şi a avut leucemie. A fost diagnosticată cu Leucemie Acută Mieloblastică în iulie 2008, la Spitalul „M.S. Curie” din Bucureşti. A făcut tratament citostatic până iulie 2009, apoi transplantul la Fundeni, donator fiind unul din fraţii mai mari (donator înrudit).

Familia Denisei, formată din 5 persoane (sunt 3 copii) se descurcă cu greu, din indemnizaţia de însoţitor a mamei şi alocaţiile copiilor, cca 700 RON. Tatăl munceşte cu ziua, pe unde găseşte. Din aceşti bani, 500 RON costă doar transportul în fiecare lună – 250 dus, 250 întors. Maşina cu care Denisa este adusă dintr-un sat de lângă Câmpulung Muscel la Bucureşti este a unui particular, copilul nu are voie să călătorească cu transportul în comun, fiind încă vulnerabilă după transplant. Denisa are nevoie de medicamente, de un regim alimentar strict şi, câteodată, de bani cu care să plătească analize.

Din banii pe care i-am strâns din vânzarea cămăşilor de la doamna Ligia, îi trimit Denisei 250 RON. Sper ca Denisa să strângă măcar 500 RON, pentru drumul din ianuarie 2010.

Pe 10 ianuarie 2010, Denisa trebuie să ajungă la Bucureşti, la controlul periodic de la spitalul Fundeni.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Raiffeisen Bank – Câmpulung Muscel, judeţul Argeş

RO 79 RZBR 0000 0600 1113 9033

Titular: Pîrvu Liliana Daniela

Telefon: 0754 881 234 / 0753 381 510

UPDATE 31 decembrie 2009. Pe 30 decembrie m-a sunat doamna Liliana Pîrvu, mama Denisei (de pe numărul 0754 881 234 – am modificat numărul de contact) – se aude foarte slab, cu întreruperi – ca să mulţumească pentru ajutor. Denisa a primit banii în cont: cei 250 RON promişi şi încă 100 RON de la Ovidiu, iar doamna Liliana i-a trimis … 500 RON.

Zilele astea pregătesc un pacheţel cu lucruşoare pentru Denisa – din cele trimise de Laura de la Timişoara – şi i le dau când vine la control, la Fundeni.

Aşa, ca fapt divers şi amuzant, doamna Liliana m-a rugat să vă transmit că nici mama ei nu a ajutat-o cum au făcut-o oamenii „de pe internet”       E de prisos să vă mai spun cât de fericită era.

Mulţumesc!

UPDATE 11 ianuarie 2010. Denisa vă mulţumeşte! (foto Nadia      Denisa la Fundeni)

.

Steluţele de mare

.

Eşti tânăr, ai terminat facultatea, ai un serviciu bun şi toată lumea îi a ta.

Şi…

Dintr-o dată te trezeşti la spital…

Trei paturi dintre care unul singur gol… care va deveni al tău şi le spui colegelor „eu nu am nimic, nu stau mult, mâine plec, doar peste noapte pentru orice eventualitate”.

Ele zâmbesc compătimitor şi a doua zi auzi cuvintele cele mari: „ne pare rău, Andra, dar se confirmă: ai leucemie acută mieloblastică şi singura şansă de supravieţuire este transplatul şi dacă se poate, ar fi bine de făcut într-o clinică din stăinătate – o să coste însa… până la 200.000 de euro”.

Şi dintr-o dată totul se năruie.

Eu?… nu se poate… nu, nu cred!… De ce eu?… Cu ce am greşit?… Şi în 2 timpi şi 3 mişcări încep telefoanele, încep întrebările, începe chimioterapia, începe chinul…

Şi ajungi să nu mai ştii cine eşti şi ce se întâmplă cu tine.

Şi totuşi începi să te aduni.

Şi îţi spui: „Eu, Andra, trebuie să înving asta, ştiu că Dumnezeu mă iubeşte şi o să fie alături de mine, o să-mi dea putere şi totul o să fie bine. O ştiu, o simt, eu sunt puternică şi pot să trec peste asta, este doar o încercare. Trebuie doar să am încredere, primesc serul care îmi va salva viaţa, chimioterapia este serul vietii”.

Şi, după multele zile petrecute pe patul spitalui, între perfuzii şi hemograme, între puncţii şi biopsii de măduvă, când se adună tot staff-ul medical că nu reuşeau să găsească o venă bună, între gargara cu bicarbonat de sodiu, soluţie salină şi anestezic ca să pot mânca şi eu câte ceva, trecând prin bune şi rele, m-am bucurat de fiecare moment al zilei, am râs şi am plâns împreună cu toţi cei care mi-au fost alături, am cunoscut mult, am învăţat mult.

Cu ajutorul celor care mi-au fost alături, care fie că au donat din economiile lor pentru mine, fie că m-au ajutat să ajung la clinica Harlaking din München, fie că mi-au fost pur şi simplu aproape şi m-au încurajat când mulţi se mai temeau să o facă… iată că am ajuns aici:

La 1 an şi 7 luni de la diagnosticare şi la 1 an de la ultima chimio, în remisiune totală şi fără a fi necesitat transplant medular,

Am reuşit, am învins!

Mucii mă-sii de cancer!

Aveţi credinţă, aveţi încredere şi veţi fi, cum zicea un drag prieten: Supravietuitori!

Nu uitaţi: există Dumnezeu şi veghează asupra nostră.

Vreau să învingeţi şi voi! Trebuie!

Andra Vişan

Andra Vişan a avut leucemie mieloblastică M1-M2. Andra a învins boala şi i s-a alăturat lui Vlad Voiculescu în încercarea de a ajuta alţi oameni care nu ştiu cum să o facă.

„Să vă spun drept, copilul dumneavoastră nu cred că mai are vreo şansă în România, dacă găsiţi vreo clinică pe-afară care să vă primească…”; „Cu diagnosticul dumneavoastră, mă tem că în România nu se mai poate face nimic…”; „Dacă aş fi în locul dumneavoastră, nu m-aş încumeta să fac operaţia asta la noi…”.

Sunt cuvinte pe care pacienţi cu diagnostice severe din România le-au auzit, s-au cutremurat, şi mulţi dintre ei n-au ştiut încotro să se îndrepte.

Esenţială este informaţia. Asta vrem să facem, să vă informăm şi să vă îndrumăm”

Vlad şi Andra

Vlad a creat un site care se doreşte a fi un punct de plecare pentru fiecare pacient:

http://medicinainternationala.ro

„Noi, cei de la medicinainternationala.ro suntem aici ca să învingem împreună! Vreau să facem din acest site un loc în care să ne spunem gândurile şi mai ales să ne împartăşim experienţele, ideile şi informaţiile, atât de importante în momentele cruciale! Nădajduiesc că aşa vom putea reduce suferinţa atât cât se poate şi vom găsi puterea să îi ajutăm şi pe alţii! Take care!”

În timpul săptămânii, Vlad Voiculescu munceşte la o bancă din Viena. Andra este farmacistă în Pucioasa.

Surse foto: aici şi aici.

Prea mulţi copii bolnavi de la oncologie, care au nevoie de un transplant de celule stem, aşteaptă în spitalele din România. Şi aşteaptă…

Uneori, copiii se plictisesc aşteptând. Şi mor. Este imposibil să te superi pe ei. Copiii nu au nicio vină, ei au făcut tot ce a depins de ei: au rezistat eroic celor mai dure şi scârboase tratamente chimioterapeutice… şi nu numai.

Statul român stă liniştit. Picior peste picior, fumează o ţigară privind pasiv la televizor cum ne mor copiii. Ca să nu se mai complice când întocmeşte statistica: 50% rezistă, 50% nu. Scapă cine poate. Sau poate că statul român nici nu ştie… Sau nu vrea să ştie că se poate face treaba până la capăt, aşa cum fac statele civilizate, cărora le pasă de oamenii care plătesc impozite şi asigurări de sănătate. Transplantul face parte din tratament şi poate fi realizat cu bani puţini, nu cu sute de mii de euro.

Într-un spital din Timişoara, alţi copii aşteaptă. Să se elibereze o cameră sterilă, ca să facă mai repede transplantul şi să plece acasă. Vii. Şi vindecaţi.

Dacă spitalul ar avea încă 2 camere sterile, care costă doar 100.000 de euro, ar fi salvate mult mai multe vieţi.

Spitalul se numeşte „Louis Ţurcanu”. Dacă aceste camere sterile vor exista, doamna Profesor Dr. Margit Şerban ar salva încă 60 de copii, începând din anul 2010.

Puteţi direcţiona 20% din impozitul pe profit şi gata. Salvaţi câte 60 de copii în fiecare an.

Foto: Alin Neamţu.

Acesta este un proiect al Asociaţiei „Salvează Vieţi”. Carmen Uscatu, preşedinte:

Draga Isabela, asa cum iti spuneam in octombrie la telefon, pregatim o campanie pentru strangere de fonduri. Iata despre ce e vorba:

Pentru prietenii tai care au firme: Va rog sa va ganditi ca puteti sa DIRECTIONATI  20% din cei 16% impozit pe profit catre o cauza sociala. DA, SE POATE, NU COSTA NIMIC IN PLUS. Nu stiu cum uitam ca avem aceasta posibilitate, nu stiu cum suntem inca ok ca tot impozitul sa se duca la stat… vazand ceea ce face statul cu ei. Este foarte simplu, tot ce aveti de facut este sa ii spuneti la contabilitate sa se asigure ca 20% din impozit ii redirectioneza catre o fundatie. ATAT. Pentru justificare in contabilitate se semneaza un contract de sponsorizare.

In Romania este o GRAVA problema cu transplantul de maduva – sunt multi copii pe lista de asteptare, putine facilitati si foarte putin suport din partea ministerului. Multi copii asteapta acum sa nu moara. Sa mai traiasca putin ca sa lupte cu boala, pana cand se va elibera o sala de transplant. Daca ar mai avea cel putin 2 camere de transplant, adica 2 saloane sterile, care costa 100 de mii de euro, ar fi salvati de la moarte in fiecare an 60 de copii bolnavi de o forma de cancer limfatic. Asociatia Salveaza Vieti doreste sa deschida aceste doua sali sterile la spitalul din Timisoara. Asa cum am spus, cu aceste doua sali – dupa un calcul simplu – se pot salva 60 de copii in fiecare an, din 2010 incolo. Doar 1.666 de euro pentru a salva o viata – suna cinic, insa asta este realitatea.

Nu are rost sa intram in detalii legate de Ministerul Sanatatii, ce mai pot spune este ca majoritatea cazurilor/dosarelor, sunt aprobate DUPA ce copilul deja nu mai este in viata – in 2009 ministerul a rezolvat 52 de cazuri, 50 dintre ele prin presiunea noastra (2 mitinguri la care ai participat si tu, un dosar in instanta, iar in noiembrie 2009 am dat in judecata Ministerul Sanatatii pentru emiterea unui Ordin cu criterii discriminatorii.)

Pentru detalii:

http://www.salveazavieti.ro

De pe site se poate descarca Contractul de Sponsorizare.

Conturile asociatiei sunt:

RO 24 BACX 0000 0003 6910 7001  EUR

RO 94 BACX 0000 0003 6910 7002  USD

RO 67 BACX 0000 0003 6910 7003  RON

Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Stefan cel Mare

Later Edit. Carmen şi Oana – Salvează Vieţi – şi cadrele medicale de la spitalul din Timişoara explică despre ce este vorba la Ştirile PRO TV:

Potrivit procedurii din Codul Fiscal, patronii trebuie doar sa-si aleaga proiectele in care cred si sa semneze contracte de sponsorizare cu organizatiile non-profit prin care declara ca sunt de acord sa directioneze 20% din impozitul pe profit la finalul anului. Este important ca firmele mari si micro-intreprinderile sa doneze acesti bani cel mai tarziu in decembrie, altfel banii se pierd in buget, iar spitalele raman sarace. „Suma donata se scade din impozitul datorat la stat. Nu inteleg de ce se feresc unele companii. Nu au existat probleme pentru companiile care au facut astfel de sponsorizari”, crede un consultant financiar.

http://stirileprotv.ro/stiri/social/nu-indiferentei-donati-20-din-impozitul-pe-profit-institutiilor-sanitare.html

P.S. Pentru că oamenii au neclarităţi în legătură cu 20% şi 2%, se impune o menţionare:

- 20% reprezintă impozitul pe profit al firmelor şi banii pot fi direcţionaţi spre ONG-uri la sfârşitul anului;

- 2% pot fi direcţionaţi la începutul anului. Sistemul „2%” permite contribuabililor persoane fizice sa directioneze 2% din impozitul lor pe venit catre o organizatie neguvernamentala. Este un sistem prin care cetatenii au posibilitatea sa decida in mod direct ce se intampla cu impozitele lor.

Din nou, despre omul minunat, doamna Profesor Doctor Margit Şerban – mai multe aici.

Marcata de o tragedie personala, pierderea fiului, profesorul Margit Serban din Timisoara, a facut o promisiune: sa ajute cat poate mamele copiilor bolnavi. Pentru ca ele sa nu simta durerea prin care a trecut ea.

Margit Serban ascunde o poveste. Povestea unei mame cu sufletul spart in mii de bucati, o mama ce duce cu ea cea mai grea povara a unui om: aceea de a supravietui copilului sau. Vorbeste putin despre asta. Aproape deloc. Pentru fiecare cuvant o intoarce in urma cu 18 ani, cand fiul ei s-a prapadit intr-un tragic accident.

Ca sa poata sa-si aline durerea cumplita, sotul ei, profesorul Viorel Serban, renumit diabetolog, si-a propus la scurt timp de la moartea fiului sa ridice in memoria lui un spital pentru copii si tineri cu diabet si hemoficilie. Profesorul Serban isi imagina un spital scoala in care pacientii sa invete cum sa-si faca corect tratamentul acasa. Un proiect unic in Europa Centrala si de Est, un plan care ar fi insemnat pentru cei ajungeau acolo ani buni de viata in plus.

Si au reusit. Dupa cinci ani de munca, spitalul purtand numele fiului lor, Cristian Serban, a fost inaugurat si, mai mult, a fost intorodus in circuitul public, pentru ca toti cei care ajung acolo sa primeasca tratament gratuit. In curand va fi data in folosita o noua clinica pentru bolanvii cu handicap ce sufera de hemofilie.

Dupa trei ani de la inaugurarea centrului de la Buzias, in 2000, Margit Serban a mai reusit o performanta. A ridicat de la zero, o clinica de oncopediatrie, convingand strainii sa investeasca in planurile ei.

Acum trei ani, cu ajutor din Austria, Germania si Italia a ridicat in doar patru luni un centru pentru mamele care stau cu copiii in spital in care pot sa doarma peste noapte.

In spital e o legenda vie. Are un raspuns pentru toata lumea si toata lumea cauta raspunsuri la ea. Atunci cand o cauti, o gasesti la spital. E prima si uneori pleaca ultima. A muncit mult, dar n-a strans averi. Toti banii lor au fost investiti in spitalul ce poarta numele copilului lor. Ar fi putut sa castige mai mult, dar pentru asta ar fi trebuit sa-si incalce un principiu.

Spune ca viata ei arata la fel in fiecare zi, un perpetum mobile, oprit din cand in cand de zambetul unui copil vindecat, sau de lacrimile unei mame.

Fiecare copil salvat de la moarte ii dau puterea sa mearga mai departe. N-are cinismul oamenilor in alb, ce-si numesc pacientii, cazuri. Simte drama fiecare mame ce-si pierde copilul si traieste prin fiecare suflet salvat.

Margit Serban a resit sa transforme o drama personala intr-o misiune pe care a dus-o la bun sfarsit. Inca mai cauta leacul pentru durerea mamei ce-si pierde copilul, dar stie ca nu-l va gasi. Insa, pentru munca ei, pentru fiecare zi petrecuta alaturi de bolnavi, pentru marele merit de a-si urma calea, ProTv si toti cei pe care i-a-ntors de la moarte spun: Jos Palaria!

Fimul de la PRO TV, 1 Decembrie 2009: Jos palaria pentru doamna profesor doctor Margit Serban

http://stirileprotv.ro/stiri/1-decembrie/1-decembrie-margit-serban-primul-medic-care-a-facut-transplant-de-maduva.html

Foto Click. Şi un scurt articol: Din inimă pentru copii.

http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/citeste_jurnalul_simonei/serban-margit-numeste_0_859714146.html

Luciana Maria are 4 ani, s-a născut pe 8.02.2005. Din toţi anii ăştia „mulţi”, 2 ani a crescut şi 2 ani a făcut chimioterapie.

Apoi 2 luni s-a căţărat în copaci.

A reuşit să meargă şi la grădiniţă, 2 săptămâni.

La 2 ani, Luciana a fost diagnosticată, pe 2 iulie 2007, cu Leucemie Acută Limfoblastică L1 cu celule B. Au urmat 2 ani de tratament citostatic, până pe 2 iulie 2009, la clinica din Cluj. Medicii au spus şansele de vindecare sunt mari. Şi multe. Nu a fost să fie.

Luciana a luat-o de la capăt. A făcut recidivă izolată SNC (la nivelul sistemului nervos central), pe 25 septembrie 2009. A reînceput tratamentul chimioterapeutic, pe 12 octombrie 2009. Pe 2 noiembrie 2009, Luciana făcea citostatice.

Medicii spun că o altă recidivă o va omorî. Şi îi cred. Aşa a păţit Iulia, Dumnezeu să o odihnească în pace – diagnosticul şi evoluţia parcă sunt trase la indigou – uitaţi aici. Următoarea recidivă îi va curma viaţa Lucianei.

Şansa Lucianei este transplantul de celule stem hematopoietice, de la donator neînrudit, nu un alt tratament. Nu are donator compatibil în familie.

Neşansa Lucianei este suma necesară transplantului în străinătate, pentru că acasă încă nu se poate: 150.000 de euro.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Luciana Maria Rechiţean are Teledon la Romtelecom:

0900 900 550 – pentru 2 euro/apel

0900 900 552 – pentru 5 euro/apel

Teledonul a fost deschis cu ajutorul Asociaţiei Humanis din Braşov şi este funcţional în perioada 23.11.2009 – 24.02.2010

Bancpost – Sucursala Braşov

RON: RO 80 BPOS 0800 3674 619 RON01

EURO: RO 15 BPOS 0800 3674 619EUR01

Cod SWIFT: BPOSROBU

Titular: Rechiţean Gheorghe Lucian

Telefon: 0744 221 297 (Lucian Rechiţean)

E-mail: lucianrechitean@clicknet.ro

UPDATE 9 decembrie 2009: Luciana a strâns 27.015 RON şi 770 euro.

UPDATE 15 decembrie 2009: Luciana a strâns 42.800 RON şi 1.480 euro şi 1.500 USD.

Blogul Lucianei pe care găsiţi documente medicale:

http://zilepentruluciana.wordpress.com

.

Steluţele de mare

.

Andreea Mihaela Pandelescu-Măncilă are 1 an şi 4 luni. Pe 13 octombrie 2009 a fost diagnosticată cu o formă agresivă de leucemie. Leucemie Acută Limfoblastică – linie Mielo.

A fost internată imediat la I.C. Fundeni şi a început tratamentul chimioterapeutic. Andreea nu a făcut faţă reacţilor adverse şi a întrerupt cura. A fost transferată la Spitalul Grigore Alexandrescu, la terapie intensivă. După o săptămână de tratament, Andruţa – cum o alintă părinţii, se simte mai bine.

Părinţii vor să o ducă la o clinică din Ungaria. Au obţinut acceptul medicilor maghiari pentru tratament şi transplant.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: pentru informaţii privind suma necesară transplantului şi situaţia copilului: doamna Maria Culescu, preşedinte – Asociaţia Umanitară M.A.M.E., 0724 064 304; 021 688 60 39. E-mail: office@asociatiamame.com

http://www.asociatiamame.com

.

Steluţele de mare

.

UPDATE 20 noiembrie 2009: Andruţa în Jurnalul Naţional.

Numărul de telefon al mamei: 0730 043 527, Măncilă Anişoara