Archive for aprilie 8th, 2010
Gheorghe Boby Filipciuc. De la volei la fizioterapie. Lupta pentru câţiva paşi
Gheorghe Filipciuc – Boby – împlinise 25 de ani pe 1 noiembrie 2009. Făcea sport, din pasiune. Mult sport. Terminase facultatea în 2007 (Facultatea de Informatică – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad). A strâns bani şi a plecat pentru câteva zile în Italia, în primul său concediu de odihnă. Pe 3 ianuarie 2010, un accident l-a lăsat paralizat. A fost transportat la spitalul S. Chiara din Trento, unde a fost stabilizat. CAS a plătit spitalizarea, iar familia, colegii şi prietenii au reuşit să strângă bani pentru a-i asigura transportul din Italia în România (la Arad).
Boby are nevoie de 24.000 de euro pentru un transplant cu celule stem într-o clinică din Germania. Are nevoie de orice fel de ajutor pentru tratament, transport, medicamente.
Mai jos este povestea lui Boby, spusă de Smaranda Filpciuc, sora lui mai mică. Smaranda are 22 de ani şi tot ce îşi doreşte acum este să îşi ajute fratele să meargă din nou.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Unicredit Tiriac Bank – Sucursala Arad
RON: RO 11 BACX 0000 0055 2080 1000
EURO: RO 70 BACX 0000 0055 2080 1005
Cod SWIFT: BACXROBU
Titular: Filipciuc Georgeta (mama)
Contact: Smaranda Filipciuc – 0721 210 112; Georgeta Filipciuc – 0727 733 286
Povestea lui Boby
In 03.01.2010 a avut un accident, in urma caruia a ramas paralizat. Boby, cum ii spunem noi, familia si prietenii, a suferit un accident la schi, mai bine zis cu placa. Accident care i-a fracturat coloana vertebrala in două locuri, si, ca sa fie lacrimile si mai amare, doctorii spun ca are maduva sectionata.
Boby a fost mereu un mare sportiv. A jucat fotbal, handbal, tenis de camp, tenis de masa si in ultimii ani a excelat in volei de plaja, dar si de sala. A castigat diferite concursuri de volei, in ultimii ani fiind mereu pe locul I la volei pe nisip, alaturi de colegul sau, Iulian. Noi ne-am petrecut copilaria in Maramures, zona de munte, unde iarna de iarna am schiat, am mers cu patinele, sanie, bob, tot ce ţine de sportul de iarna.
Boby lucra ca inginer de calitate la o firma din Timisoara si facea naveta. A fost primul sau concediu si, ca mare iubitor de natura si sport, si-a strans bani pentru cateva zile în Italia. Desi stia sa schieze si sa patineze foarte bine, a nimerit cu snowboard-ul pe o bucata de gheata, chiar in prima zi. In timpul caderii a alunecat cu capul in jos, iar pe parcurs a reusit sa se prinda de o crenguta si sa se intoarca cu picioarele in fata. Daca nu ar fi facut asa probabil ca nu ar fi supravietuit.
A fost transportat de urgenta, cu elicopterul, la cel mai apropiat spital, „Santa Chiara” din orasul Trento. In elicopter i s-a facut intubatie pe viu, fara niciun fel de anestezic, deoarece era singura modalitate de a-l mentine in viata pana la spital. Doctorii s-au mirat, pentru ca sunt extrem de putine persoanele care fac fata unei astfel de intubatii. A fost internat la terapie intensiva unde i s-au facut toate analizele. S-a ajuns la concluzia ca are coloana vertebrala rupta in două locuri si maduva sectionată total intr-un loc.
Duminica a avut loc accidentul iar noi, familia si prietenii de acasa, am aflat a doua zi, luni, ce s-a intamplat. A fost un soc enorm pentru noi toti. Situatia financiara nu este tocmai roz nici in familia noastra. Nici nu am stiut cu ce sa incepem, ce trebuie facut. Doctorii au spus ca are maduva sectionata, ca nu va mai putea merge niciodata.
Pe 7.ianuarie 2010 a fost operat pentru a i se opri sangerarile interne, stomacul si plamanii fiind foarte afectati. A fost operat pentru fixarea coloanei. I-au fost puse tije în doua locuri.
La 3 saptamani de la accident, Boby a sosit pe aeroportul din Arad si a fost transportat la spitalul Judeţean Arad.
Din fericire, primele cheltuieli (transportul din spitalul din Italia în cel din România) precum si spitalizarea au fost acoperite – spitalizarea prin CAS iar transportul prin donatie.
Acolo a mai stat 2 saptamani, pana i s-au vindecat ranile si s-a stabilizat din punct de vedere fizic, pentru a putea merge la un centru de fizioterapie.
Imediat dupa externarea din spital a fost internat la Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Dezna. Aici lucreaza conform unui program prestabilit de doctorul responsabil de recuperarea sa. Fizioterapie face de două ori pe zi, combinata cu masaj si electrostimulare.
Cand a ajuns in spital nu putea nici sa stea in scaun cu rotile, din cauza faptului ca a stat foarte mult timp doar intins pe pat. Intre timp sta fara probleme in scaunul cu rotile si evoluează foarte bine din punct de vedere fizic.
Desi doctorii nu i-au dat sperante, el crede in puterea proprie mai mult decat in orice altceva – lucru care se si vede: incepe sa aiba diferite reacţii – simturi – chiar daca mici, foarte importante in situaţia data. Si, cel mai important: nu au putut fi explicate de catre doctori, acestia sustinand ca, din punct de vedere medical, nu „ar trebui” sa aiba nici macar aceste simturi!
Desi evolutia este foarte buna, incercam sa ramanem cu picioarele pe pamant, constienti de faptul ca are nevoie de sprijin din toate punctele de vedere pentru a putea reusi. In acest sens am cautat diferite solutii.
Singurele viabile de până acum au fost intervenţiile cu celule stem. Aflasem că acestea se fac în China şi costă aproximativ de la 40-50 de mii de euro în sus. De asemenea de la Spitalul din China am înţeles că nu se primeşte nici o garanţie, nici un procentaj cu privire la recuperare, asta fără să mai socotim lunga călătorie şi efortul enorm care ar trebui depus. Am căutat în continuare şi am găsit o clinică în Düsseldorf, Germania care face intervenţii cu celule stem.
Am găsit, prin medici, o clinică în Germania la Düseldorf unde se fac implanturi de celule stem prin intervenţie chirurgicală, fireşte. Aceste celule se extrag din osul de la şold, se tratează timp de o săptămână după care se face implantul. Noi am şi trimis toate filmele şi analizele şi aşteptăm răspunsul pentru programare. Sunt foarte multe documente de făcut şi de tradus şi asta costă bani.
O intervenţie costă 24 mii de euro şi perioada de şedere în Germania este doar de o săptămână. Locaţia este mai aproape, mai la îndemână ca să zicem aşa, ne-ar fi mult mai uşor să ne descurcăm în Germania, dat fiind că aproape toţi membrii familiei vorbim germană, inclusiv fratele meu.
Intervenţia în sine nu este deloc periculoasă – se efectuează prin injectarea celulelor stem mature în locul în care a avut loc secţionarea măduvei pentru a ajuta la refacerea celulelor distruse. Efectele încep să se vadă la aproximativ 4-6 luni după întervenţie. Dat fiind că Bobi reacţionează foarte bine chiar de acum, avem mari speranţe că o astfel de intervenţie îl va ajuta în drumul spre recuperare.
De asemenea, nevoile lui au devenit cu totul speciale, de la meniu, la tratament, la pampers-ul nelipsit, vitamine, etc.
Orice fel de sprijin este bine-venit si vă suntem recunoscători pentru un ajutor, cat de mic.
Claudia Mihaela. Pentru o gură de aer în plus
Claudia Mihaela are 24 de ani. Este incredibil de luptătoare şi optimistă. De 8 ani luptă pentru fiecare gură de aer. Claudia Mihaela Marc-Wart este bolnavă de la 16 ani. Era în clasa a IX-a.
Claudia a fost diagnosticată în 2001 cu Fibroză pulmonară idiopatică, incapacitate respiratorie – insuficienţă respiratorie cronică manifestată, disfuncţie ventilatorie restrictivă severă.
În ziua în care i s-a făcut rău i se spărsese un plămân. Venea de la şcoală. Medicul a spus că dacă întârzia 20 minute la spital, murea. Viaţa Claudiei Mihaela s-a mutat în spital. A făcut operaţie, apoi tratament până în 2005, când i s-a spus că fără un transplant pulmonar bilateral nu va supravieţui. I se spărsese şi al doilea plămân. Din nou operaţie. Claudia Mihaela a ajuns să respire doar cu 11% din capacitatea plămânilor. Aparat de oxigen. Suma de care avea nevoie era imensă, 100.000 de euro. Medicii i-au spus mamei că fără un transplant, Claudia va muri în 4 ani. Mama Claudiei a stat la uşile autorităţilor timp de 3 ani, din 2005 până în 2008, pentru a primi finanţarea transplantului de la stat. În 2007, Claudia Mihaela cântărea doar 32 de kilograme (la 1.90 m înălţime). Pe 5 martie 2008, statul a aprobat 120.000 de euro pentru transplant.
Pe 24 mai 2009, Claudia Mihaela a făcut transplantul pulmonar bilateral la spitalul AKH din Viena. După şase luni de la transplant, Claudia Mihaela nu se simţea bine iar medicii au spus că organismul ei a început să respingă noii plămâni. În noiembrie 2009, Claudia a plecat din nou la Viena iar medicii austrieci au reuşit să o stabilizeze. Din păcate, Claudia Mihaela avea probleme în continuare. În decembrie 2009, medicii austrieci au opinat că este necesar un alt transplant şi familia a depus dosarul pentru o nouă finanţare. În martie 2010, Claudia Mihaela a ajuns la Viena cu ajutorul Asociaţiei Salvează Vieţi şi Hospital Services. Medicii austrieci au descoperit că problemele de respiraţie nu erau datorate transplantului. Au intervenit şi acum Claudia se simte bine. În continuare trebuie să meargă la control. Mama ei, Antoaneta Adriana Radu, nu mai face faţă din punct de vedere financiar. Are nevoie de oricât de puţin, pentru a putea să o trimită pe Claudia la spitalul din Viena – bani pentru transport, cazare şi mâncare. Claudia Mihaela, sora ei mai mică – care are 9 ani – şi mama lor trăiesc dintr-un venit lunar de 800 RON.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
BCR
RON: RO 20 RNCB 0318 0581 2658 0001
EURO: RO 87 RNCB 0290 0581 2658 0001
Cod SWIFT: RNCBROBU
Titular: Radu Antoaneta Adriana (mama Claudiei Mihaela)
Contact: 0722 278 033
-ro_blue.png)
