Isabellelorelai's Weblog

Blog amar. Şi tăcut

Ciel

cu 6 comentarii

Ochii lui miraţi, mari şi senini, ca două ceruri paralele. Le-am prins privirea de câteva ori. Mereu nedumerită – ca şi a mea (mă întrebam ce caută el acolo, ce caută toţi puii de om acolo, de ce sunt atât de mulţi, de ce trebuie să pătimească…). Afară era cald, cerul era calm, uneori aerul fierbea dar nu conta, era afară. Era vară. Alţi copii erau la mare, la munte, la bunici. Ei închişi în vitrine, legaţi cu zilele de paturi prin fire fine cu substanţe greţoase. Legaţi de paturi de privirile atente ale mamelor disperate. Ea, mama lui, tăcută. Până şi ochii îi tăceau. Ce să spună… Câteodată erau tulburi. Ce să le spui? Mai prin toamnă ochii ei s-au limpezit. Observ că ea clipeşte într-un fel ciudat. Are ochi mari şi frumoşi. Când clipeşte unul rămâne deschis. Mă gândesc că ea a avut un şoc. Şi îndrăznesc să o întreb. Copilul nu a fost bolnav niciodată. Într-o seară a picat ca secerat. Era mai, anul trecut. Nu mai respira. I-au ţinut lumânarea. Apă, oţet, ce au ştiut. I-au dat palme până l-au făcut să respire din nou. După aia o săptămână a avut obrajii înroşiţi. La spital s-a văzut tumora. Era de şase luni acolo, în plămâni. Era grav. Limfom Malign Non Hodgkin toracal, stadiul IV cu metastaze. Au cumpărat citostatice din străinătate, o avere. Vreo trei mii de euro. Au vândut vitele şi păsările din curte, s-au împrumutat, i-au ajutat rudele, prietenii, consătenii. A fost foarte greu. L-a văzut cineva în campania din ziar şi i-a trimis bani. Să aibă de medicamente şi de drum. Acum e bine. Din când în când el mai răceşte. Raluca şi Cristina i-au trimis Immunocal, să nu se mai întâmple. Mai face febră. Uneori respiră mai greu iar maică-sa se sperie de moarte. Copil, ce să-i faci. Mai are 2 cure şi termină. Radiografia i-a ieşit perfect, nici urmă de tumoră. Ochii lui, seninul din cancer. Ovidiu.

.

Steluţele de mare

.

Written by isabellelorelai

15 martie 2010 la 9:05 AM

6 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. [...] – Şi asta-i ajută? – întrebă Isabela. [...]

  2. Ce copil superb! Si ce ochi minunati are! Ma bucur mult ca este bine acum si asta imi da sperante si pentru alti copilasi care se lupta acum cu boala aceasta! Doamne ajuta!

    Iuliana

    15 martie 2010 at 11:37 AM

  3. Daca crezi ca poti scrie despre situatia acestui tanar, vecin de al meu, (nefericita, ca majoritatea celor despre care scrii…) atunci uite link-ul:
    http://ajutorpentrutitu.blogspot.com/2010_02_01_archive.html

    Multumesc, orice decizie vei lua.
    Cu stima,iulia.

    Iulia

    15 martie 2010 at 12:52 PM

  4. [...] Ovidiu Corcodel, are 4 ani şi cancer, este din Tortomanu, judeţul Constanţa.Dacă doriţi să îl ajutaţi pe Ovidiu: BCR – Agenţia Medgidia RON: RO 48 RNCB 0118 1097 5816 0001 EURO: RO 21 RNCB 0118 1097 5816 0002 Cod SWIFT: RNCBROBU Titular: Corcodel Gheorghe Telefon Ana Corcodel: 0763 411 693 [...]

  5. [...] Ovidiu Corcodel, are 4 ani şi cancer, este din Tortomanu, judeţul Constanţa.Dacă doriţi să îl ajutaţi pe Ovidiu: BCR – Agenţia Medgidia RON: RO 48 RNCB 0118 1097 5816 0001 EURO: RO 21 RNCB 0118 1097 5816 0002 Cod SWIFT: RNCBROBU Titular: Corcodel Gheorghe Telefon Ana Corcodel: 0763 411 693 [...]

  6. [...] ziar am dat mai mulţi copii. Situaţia a stat astfel: persoana a trimis bani doar pentru 5 copii: Ovidiu, Narcisa, Andrei, Fabian şi Găbiţa. I-a contactat şi pe părinţii lui Darius şi ai [...]


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s