Isabellelorelai's Weblog

Despre Vasile mi-a scris Paula. Puştiul este ghinionist, pentru că are o boală gravă. Dar şi norocos. Poate fi salvat. Aici, acasă. La spitalul din Timişoara, la doamna Prof. Dr. Margit Şerban. Vasile are nevoie de un transplant de celule stem. Iar transplantul poate fi făcut la Timişoara. Există donatorul, perfect compatibil, găsit în străinătate. Bani nu sunt.

Vasile s-a născut pe 10 iulie 1999. A avut o copilărie fără probleme. Până pe 22 septembrie 2008. Era la şcoală. I s-a făcut rău şi a leşinat. A făcut analizele la spitalul din  Arad. Iniţial a fost suspect de hepatită. Era ceva mai complicat şi a primit trimitere la Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara. Timp de două luni a făcut investigaţii. În noiembrie a primit diagnosticul: Anemie aplastică idiopatică forma foarte severă. Vasile a stat trei luni în spital, acolo a făcut Crăciunul. A făcut un tratament special, primit ca sponsorizare din Germania, însă rezultatele au întârziat să apară. În fiecare zi, Vasile ia Ciclosporină. În fiecare marţi sau vineri merge la spitalul din Timişoara unde face analizele şi apoi transfuziile de sânge şi masă trombocitară, fără de care nu poate trăi.

Doamna Prof. Dr. Margit Şerban a considerat că Vasile trebuie să facă transplantul de celule stem de la donator neînrudit (nu are donator compatibil în familie) şi a început să caute donatori în Registrele altor ţări. A găsit câţiva, dar ca să poată fi aduse celulele stem în România, familia lui Vasile are nevoie de 20.000 de euro.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BCR – Arad

RON: RO 26 RNCB 0015 0302 8435 0005

EURO: RO 37 RNCB 0015 0302 8435 0001

Cod SWIFT: RNCBROBU

Titular: Gavriluţi Dorina

Contact: 0744 361 725

Vasile este în clasa a IV-a A (la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad), dar învaţă acasă. Are imunitatea prea scăzută, o banală răceală îi pune viaţa în pericol.

Documentele medicale sunt pe blogul lui:

http://vasilegavriluti.blogspot.com

.

Steluţele de mare

.

Aşa îl alint pe Ştefănuţ, pentru că are glas de clopoţel. Împlineşte 4 ani azi, 30 martie 2010. Să dea Dumnezeu să apară donatorul tău cât mai repede! Să creşti mare, sănătos şi voinic! Să dea Dumnezeu ca acest an să fie la fel de bun ca şi cel care a trecut.

La mulţi ani, Ştefănuţ!

Cinci paşi distanţă. La două saloane „distanţă” de Mara şi Laura, în 705, era Marko.

Salonul – plin „ochi”. Patru mame şi patru copii. Prin uşa întredeschisă mi s-a părut că nu ai loc unde să arunci un ac. Am rămas pe coridor. Prea lung. Multe uşi. În spatele lor cam 50 de copii. Tot felul de boli. Etajul 7 – pediatrie, I.C. Fundeni. Oricum, coridorul este destul de generos. Lung şi lat, să se plimbe copiii pe el. Să aibă impresia că au ieşit „afară”. Sau să reînveţe să meargă. Sau să fie plimbaţi cu fotoliul rulant, când picioarele dor prea rău din cauza unor medicamente.

Marko plângea. Nimic nu l-a înveselit. Nici jucăriile, nici pixul, nici maică-sa. Efectul dexametazonei asupra puilor de om. Când l-am cunoscut, la sfârşit de ianuarie 2010, avea 2 ani şi. Apoi a împlinit 3, pe 26 februarie. Marko are Leucemie Acută Limfoblastică – L1. L-au diagnosticat la sfârşit de iulie 2009. Era la bunici, la ţară, când maică-sa a observat că era prea alb. Apoi i-au apărut câteva vânătăi pe picioare. Curând a apărut şi febra. A primit diagnosticul la spitalul din Tulcea după care l-au trimis la Bucureşti, la hemato. Pe 4 august 2009 l-au internat şi a început tratamentul chimio. Maică-sa, Gabriela, a abandonat serviciul şi s-a internat cu copilul în spital. Tatăl copilului era plecat să caute de muncă, în Germania. Când a aflat că Marko e bolnav, nu a mai dat niciun semn de viaţă. A apărut, într-un târziu. A venit o singură dată la spital. L-a văzut şi apoi a plecat. Şi plecat a rămas. Acasă este Sellen, sora lui Marko. Are 15 ani, termină clasa a VIII-a. Marko, Sellen şi Gabriela se străduiesc să „trăiască” din 700 RON. Dacă nu i-ar mai ajuta bunicii şi rudele, cu ce pot, nu ar reuşi să treacă de necazul ăsta, cu boala copilului.

Când i-am cunoscut, pe 29 ianuarie 2010, Gabriela se împrumutase de bani pentru medicamentele lui Marko. Cumpărase medicamentele şi nu mai avea bani de mâncare pentru copil. Poate că nu ar trebui să scriu ce urmează, dar nu am cum să nu. Am ajuns şi la ei aflând că Gabriela, cu trei zile în urmă, căuta să împrumute 20 RON pentru mâncarea lui Marko. Doar cei care au fost în spitale şi au văzut cu ce greutăţi se confruntă copiii de la oncologie (şi nu doar ei) ştiu că de prea multe ori acei 20 RON sunt o avere. Nu o exagerare. Lacrimile Gabrielei… Nimeni, niciodată, să nu vrea să ajungă într-o situaţie asemănătoare.

În cazul lui Marko a intervenit Efectul Îngerilor. Aşa numesc eu binele făcut de oameni unor copii, prin intermediul altor copii. În cazul lui Marko, Îngerul a fost Cosmina. Aşa a apărut doamna Maria, pe 30 ianuarie. A lăsat un mesaj de rămas bun pentru Cosmina şi a întrebat dacă poate ajuta alt copil. I-am scris şi am întrebat-o dacă îl poate ajuta pe Marko. Doamna Maria l-a ajutat (i-a trimis prin WU 400 dolari canadieni) şi din nou îi mulţumesc din suflet. La spital a mers apoi şi Andreea, pe 8 februarie. I-a dus şi ea 100 RON.

Mi-a scris şi Sellen, sora lui Marko. „Sunt Sellen… am 15 ani si am un fratior de 3 anisori si sufera de leucemie (Mustafa Marko Erman). Stam in Tulcea. Avem nevoie de ajutor… Multumim lui Dumnezeu ca sunt si oameni care se gandesc si la copiii care chiar au cu adevarat nevoie de ajutor… Multumesc”.

Încă nu ştiu când se întoarce Marko în spital, la tratament. Am numărul de telefon şi adresa de acasă, dacă cineva ar vrea să le trimită ceva prin poştă.

UPDATE 31 martie 2010. Delia va merge acasă la Marko, în Tulcea, pe 1 sau 2 aprilie, să le ducă ceva bănuţi.

UPDATE 21 aprilie 2010. Există un cont, dacă mai puteţi şi mai vreţi să ajutati:

BCR – Tulcea, Agenţia Panait Cerna

RON: RO 50 RNCB 0596 1099 1317 0001

Titular: Mustafa Gabriela

CNP: 2680223364244

Telefon: Gabriela Mustafa – 0743 854 884

Marko s-a întors la tratament, acum trei săptămâni. Mai jos este o fotografie făcută acum două săptămâni, de doamna Nicoleta V., care le-a dus copiilor câteva daruri.

.

Steluţele de mare

.

Drăguţă şi isteaţă. Mă uitam la ea, o ascultam cât de frumos vorbea şi nu îmi venea să cred că este bolnavă. Sociabilă. Am trăncănit o grămadă. Vrea să se facă „model”. S-a şi înscris la un concurs. Doar că nu i-a răspuns nimeni. Îi plac mult căţeii de jucărie. I-am promis unul. Nu ştiu exact dacă îşi va aminti ce i-am promis, pentru că anul trecut a stat în comă o perioadă bună, după care a uitat să scrie şi să citească. Înainte de comă învăţa bine. A trebuit să reînveţe, la 11 ani, să scrie şi să citească. Asta a fost cel mai greu de suportat pentru mama ei.

Laura Cristiana. Era internată, în ianuarie 2010, în acelaşi salon cu Mara. Viaţa ei este transformată în documente medicale. Multe, cât o bibliotecă. Din trei în trei luni stă internată câte 2 săptămâni în spital. Dacă analizele nu ies bine, stă mai mult. Nu îi este uşor. O viaţă de copil petrecută mai mult prin spitale. Pe drumuri mereu, de la Galaţi la Bucureşti. Zeci de internări, sute de analize, în spitalele din Galaţi, Iaşi, Cluj, Bucureşti.

Când avea o lună a făcut prima criză. A fost diagnosticată cu Sindrom convulsiv febril. A luat fenobarbital până la şase luni. Când a fost diagnosticată cu sechele post-hemoragic cerebral. Crizele au continuat. Când a împlinit 1 an, medicii i-au spus mamei că face şi crize de apnee (uita să respire). La 2 ani şi 8 luni s-au internat la Cluj. A primit diagnosticul de Manifestări cerebrale paroxistice afective asociate cu crize organice. La nici trei ani lua Depakine, Diazepam, Calciu lactic, Gluconat de magneziu. Când a împlinit 4 ani a primit diagnosticul de Epilepsie. Plus Sindrom hiperkinetic, Tahicardie paroxistică supraventriculară. Şi tot aşa, din spital în spital, cu medicamente din belşug: Depakine, Mentat, Vitamina B complex, Tioridazin, Propanolol, Tanakan, Remotiv, Redergin, Calmepam, Asentra, Cerebrolizin, Gingium, Actovegin. În 2007 a suferit o comoţie crerebrală prin cădere, în urma unei crize. În 2008 a mai făcut o comoţie cerebrală. În februarie 2009 a suferit o comă de gradul I. Atunci a uitat tot ce învăţase. A reînvăţat să scrie şi să citească. A luat-o de la capăt. Mai înghite un pumn de pastile, mai învaţă câte ceva. E în clasa a IV-a.

Laura Cristiana Paraschiv va împlini 12 ani pe 26 decembrie 2010. Este o luptătoare, nu se lasă întristată de boala ei. Nu pare că este supărată pe Moş Crăciun care, se pare, era cam obosit când a venit ea pe lume. Se comportă cât se poate de normal, exact ca un copil de vârsta ei. Dacă nu ar fi documentele medicale care să arate prin ce a trecut – şi lista de medicamente din fişele medicale (Depakine, Rivotril, Liv 52, Silimarina, Oxibral, Piracetam, Vitamina B complex cu Aloe Vera, Calciu C-vita, Septilin, Tarosin, Bronhovaxom) – nu aş fi crezut că i s-au întâmplat toate nenoricirile astea.

Tatăl a tămas şomer în toamna anului 2009. Mama e însoţitor al copilului cu handicap. Mai au un copil de crescut. Se descurcă cu greu, din ajutorul de şomaj al tatălui şi salariul de 360 RON al mamei, de însoţitor. Şi din alocaţiile copiilor.

Laura Cristiana mai are nevoie de un medicament, care să o ajute la învăţat – Risatarun (fiole buvabile de 20 ml). În România nu se găseşte. Când aveau bani, părinţii îl comandau în Germania – plăteau 50-60 de euro pentru o cutie de 30 fiole + transport (cei care îl aduc din Germania în România îl vând cu 60 euro). Laura Cristiana trebuie să ia câte o fiolă/zi, timp de 20 de zile, după care 10 zile face pauză.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BRD – Galaţi

RON: RO 79 BRDE 180 SV 3318 3161 800

Titular: Paraschiv Ana

Contact: 0743 843 621 – Ana Paraschiv, mama Laurei Cristiana

(Ana – fotografia a făcut-o Laura Cristiana)

.

Steluţele de mare

.

Risatarun – Substanta activa este Aceglumat de Deanol (terapie cerebrală). Este un energizant psihic care este recomandat în: dereglari de actiune/activitate cerebrala limitata, in conditiile patologice de oboseala si lipsa a randamentului, conditiile generale de intarziere psihosomatica la copii, dereglari de coordonare si de actiune motorie limitate central, dereglari ale luciditatii si vigilentei de oricare natura, urmari posttraumatice la copii, dereglari ale afectiunii, contactului si propriei initiative, astenie, apatie, conditii de oboseala patologica si sindrom de surmenaj, labilitate intelectuala cu dificultati de conducere si adaptare in mediul familial-social la copii, enurezis nocturn. Risatarun sporeste activitatea cerebrala, accelereaza prin coordonare centrala si stimulare motrica, activitatea cerebrala; imbunatateste capacitatea de concentrare si armonizeaza psihicul. Medicamentul este indicat şi pentru copiii (şi adulţii) cu paralizie cerebrală infantilă.

.

UPDATE 2 aprilie 2010. Laura Cristiana a primit cadou o cutie de Risatarun de la Corina M., din Germania. Urmează să i-o trimit cu poşta, la Galaţi.

UPDATE 9 aprilie 2010. Încă o cutie de Risatarun – cumpărat din Austria, cadou de la mine şi de la Vlad. Astăzi le trimit cu poşta.

UPDATE 14 aprilie 2010. Pachetul a ajuns cu bine, Laura Cristina ne mulţumeşte. Risatarunul de la Corina îi va ajunge 3 luni (are concentraţie mai mare de Aceglumat de Deanol, de 4 g – şi va lua ½ fiolă pe zi timp de 20 zile pe lună) iar cel de la mine şi Vlad 1 lună şi încă 10 zile (are concentraţia de 1 g, va lua o fiolă pe zi timp de 20 de zile pe lună), conform indicaţiei medicului pediatru.

Încă 2 cutii din cele cu 4 g de Acetumat de Deanol i-ar asigura tratamentul pe un an.

E tare cuminte. Parcă e un pufuleţ. Palmele ei, micuţe, ca doi fulgi călduţi. Am văzut-o în ianuarie, la spital. E tare bună. I-am dus câteva jucării şi i le-a dat lui Marko, care era necăjit rău din cauza unor citostatice. Are doar un an şi este nevoită să înghită zilnic câte un pumn de medicamente. Sunt 11 medicamente, de tot felul, care o ţin în viaţă. 8 le ia zilnic, iar alte 3 câte 20 de zile pe lună. Ţine regim. Trebuie să mănânge doar nişte „chestii” fierte – regim drastic. Dar nu se plânge. Lună de lună vine la spitalul din Bucureşti cu o maşină închiriată. De mai bine de un an bate drumul din Constanţa la Bucureşti şi înapoi acasă. Stă câte 7 zile. Face analize, investigaţii. Nu are voie să răcească. O simplă răceală îi poate fi fatală. Cei diagnosticaţi cu ciroză hepatică au imunitatea foarte redusă şi orice complicaţie îi poate omorî. Mi-a fost frică ieri să intru la ea (luni, după ce am fost în alt spital, m-am ales cu o răceală care aproape m-a pus pe mine la pământ). Boala ei cere un transplant de ficat. A primit şi nota de plată. Doar că până să ajungă să strângă grămada aia imensă de bani, Mare are nevoie de altceva. De lapte fără lactoză. Mara are intoleranţă la lactoză şi o malnutriţie protein-energetică uşoară, din cauza bolii. Laptele special este scump şi de multe ori nu are parte de el. În ianuarie nu au fost banii pentru laptele ăsta. Mara are nevoie în fiecare lună de 2-3 cutii de lapte fără lactoză „Nutren Junior” de la Nestle – pentru copii între 1 – 10 ani. În judeţul Constanţa (Mara este din Năvodari) laptele se găseşte doar în farmaciile „Sensiblu” şi costă 52 RON cutia.

Pentru transplant are nevoie de mulţi bani. Au acceptat-o la Saint-Luc, în Belgia, dar nu are decât 1.800 de euro din 85.000 (din campania din ziar a primit 430 RON de la cititori). Donatori de ficat are. Părinţii sunt perfect compatibili. Bani nu sunt.

Mara va împlini 2 ani pe 7 octombrie 2010. Nu împlinise 3 luni când a suferit intervenţia chirurgicală – operaţie corectoare prin Metoda Kasai, pe 7 ianuarie 2009, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Operaţia, care a durat 5 ore, a fost considerată un succes de către medici. Din păcate, doar o lună mai târziu, Mara a început să se simtă şi mai rău – făcea febră, vomita, nu mai lua în greutate. Operaţia nu a vindecat-o. Diagnosticul  principal  a rămas acelaşi: Ciroză biliară avansată şi, pe lângă acesta, şi Colangită recurentă (infecţia căilor biliare). Mara mai are o surioară – are 6 ani.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Piraeus Bank – Sucursala Constanţa Delfinariu

RON: RO 17 PIRB 1403 3829 5700 1000

EURO: RO 80 PIRB 1403 3829 5700 2000

USD: RO 46 PIRB 1403 3829 5700 3000

Titular: Gitu Costel

Contact: Gitu Nina şi Costel, telefon: 0768 134 900, 0762 630 159

Site-ul Marei (nu este actualizat de mult timp):

http://gatumara.ro

.

Steluţele de mare

.

Ce bine să poţi coborî pleoapele, atunci când trebuie să dormi. Ce bine că există storurile astea vii, care aduc gratis întunericul şi lumina. Când l-am văzut prima dată la asta m-am gândit. Oare cum o dormi? Ochiul lui „crescuse” mult prea mult iar pleoapa s-a predat. A rămas imobilă şi mult prea mică pentru ceea ce se afla lângă ea. Nu l-a durut nimic. Cancerul i s-a instalat în abdomen fără durere. Apoi şi-a semnalat prezenţa pe faţă. În ochi. A devenit „Copilul cu ochiul”. Alex.

Alex – Alexandru Hărăniţă – s-a născut pe 19 iunie 2003. Începuse şcoala în septembrie 2009 şi îi plăcea. În octombrie i-a apărut o roşeaţă la un ochi. Ochiul părea puţin umflat dar el nu s-a plâns de durere. Toată lumea a crezut că l-a tras curentul. Părinţii l-au dus la oftalmologie imediat. O conjunctivită acută, a spus medicul – şi chiar aşa părea. Câteva picături şi se rezolvă. Alex a început tratamentul indicat şi după câteva zile ochiul s-a umflat atât de rău încât după alte câteva zile a ieşit din orbită. Imaginea ochiului ce parcă urma să cadă a fost şocantă pentru părinţi. Au fugit cu copilul la urgenţă, la spitalul din Buzău. Părinţii au cerut să meargă cu copilul la Bucureşti. Medicii i-au trimis la Spitalul Municipal pentru investigaţii amănunţite. După două zile de analize, toate cu rezultate proaste, copilul a primit trimitere la spitalul „M.S. Curie”. Era 1 noiembrie 2009. După consultul de specialitate al medicilor pediatri a urmat un CT abdominal. Diagnosticul era clar: Neuroblastom abdominal, cu metastaze craniene. Mama lui Alex, Aura, a făcut un şoc la aflarea veştii. Tatăl, Marius, a rămas cu amândoi în spital, având grijă când de copil, când de mamă – atunci când ea nu se mai putea ţine pe picioare. Pe 11 noiembrie 2009, Alex a început tratamentul citostatic.  Alex este deosebit de ceilalţi copii, colegi de secţie oncopediatrică. Pentru că la el cancerul „se vede mai bine”. Doar că lui Alex nu îi pasă. El zâmbeşte.

Alex are o putere extraordinară pentru un copil de 7 ani: practic, îşi susţine psihic părinţii devastaţi la aflarea veştii. Îi încurajează permanent şi se comportă ca un om mare, zâmbindu-le şi spunându-le cu fermitate că el se va face bine. Alex are mult de tras, mai are de făcut cel puţin încă 3 luni de tratament, iar dacă totul va decurge bine este posibil să fie operat. Alex are nevoie de ajutor ca să ajungă şi să reziste în spital. Are nevoie de bani pentru drum, hrană şi medicamente. În decembrie, când a venit în vizită la spital, Alina i-a dăruit 100 RON. Eu i-am dat în ianuarie 250 RON (din vânzarea cămăşilor) să aibă de mâncare. Greul însă îl duce Iuliana. După apariţia lui Alex în campania din ziar, Monica şi Iuliana, impresionate de necazul copilului, au început o mini-campanie de strângere de bănuţi, jucării etc. Iuliana a scris despre Alex permanent, l-a vizitat la spital, ţine legătura cu părinţii copilului. Dacă vreţi să vă alăturaţi Iulianei, îi puteţi lăsa un mesaj pe blogul ei: http://iulianacristescu.astasunt.eu

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi direct:

ING – Bucureşti

RON: RO 98 INGB 0000 9999 0173 7193

Deschis pe numele copilului, Hărăniţă Alexandru

Contact părinţi: Hărăniţă Marius şi Aura, telefon: 0762 800 658, 0762 792 571

Domiciliu: Râmnicu Sărat, str. Fundătura Domireşti nr 5 (Cartierul Zidarilor), judeţul Buzău (poşta nr. 1)

*

UPDATE 26 martie 2010. Ora 10.30. Alexandru nu mai este. Zâmbetul şi speranţa lui au murit.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Alex.

.

Steluţele de mare

.

Sunt câteva lucruri pe care ea, mica Albă ca Zăpada, transformată apoi în Mica Sirenă, nu le va putea face niciodată. Nu va putea fi balerină, de exemplu. Este ca o lebădă, dar una rănită. Asta face cancerul. Răneşte. De multe ori ucide. Dar nu înainte de a răni şi de a mutila. Ei i-a rănit piciorul. Au operat-o. A fost o operaţie complicată. Poate chiar o operă de artă (înfăptuită de echipa minunatului doctor) – despre care nu vreau să spun prea multe. Copilul atât ştie. Că a fost operată, nimic mai mult – restul va afla cu timpul (dar nu de la mine). Asta a fost la sfârşit de ianuarie. Am văzut-o înainte de operaţie şi nu se temea. Când m-au sunat ai ei ca să merg să o văd era deja februarie. Zâmbea. Nu se plângea de nimic, spunea că nu o doare nimic. Avea tot piciorul în ghips şi am glumit cu ea un strop, i-am gâdilat degeţelele de la picioare şi a râs. Am observat că îi crescuseră dinţişorii. Chiar şi ea crescuse. Acolo, în spital. S-a înalţat ca o trestie. Chiar dacă mare parte din ultimele şapte luni şi le-a petrecut la oncopediatrie. A doua zi m-am dus din nou la ea, să îi duc pamperşi şi alte câteva lucruri de care avea nevoie (trăiască fondul de rezistenţă în faţa crizei – Andreea+Ioana+subsemnata). A fost fericită când a văzut pachetul de pamperşi. A zâmbit cu gura până la urechi şi a exclamat „ce mare e…”. Mă uitam la ea şi nu îmi venea să cred că un copil se poate bucura atât de mult pentru un nenorocit de pachet de pampers. Mi se pare absurd şi acum. Mai ales când mă uit la tv şi văd ce văd… Apoi am vorbit cu tatăl ei la telefon. Omul ăsta m-a impresionat mereu. Cu grija lui, cu dragostea lui pentru copii. Îmi spunea că tot ce îşi doreşte este să îi aibă pe toţi acasă, lângă el. Nu conta cum. Doar să fie. A făcut „curăţenie” acasă. A renovat, a făcut îmbunătăţiri. După ce în iarnă a primit banii de la doamna care i-a văzut în campania de la ziar şi i-a sponsorizat, omul s-a pus pe treabă. Ştia că asta mică trebuie să locuiască în condiţii speciale, cu cancerul nu te joci. A zidit, a spoit, a pus ferestre, a luat lemne. Apoi au operat-o. Lui, tatălui, îi era cel mai frică. Să nu îi taie piciorul… repeta obsesiv. I-am făcut rost de Cosmegen, am primit 420 de lei de la ziar şi i l-am cumpărat. Săptămâna trecută i-au scos ghipsul. Acum aşteptam şase luni să vedem dacă totul va fi bine. Dacă nu… Nu vreau să mă gândesc. Luni, pe 22 martie, m-am dus să o văd, dar plecase. Acum, de când este operată, i se dă ambulanţă care o duce acasă. În faţa ochilor îl văd pe taică-său. Privind în pământ, frământându-şi mâinile muncite. Îşi doreşte din tot sufletul ca fetiţa să facă şcoală. Dacă s-o putea, să înveţe acolo, în spital, să citească şi să socotească. Să facă clasa I. El îşi doreşte ca fetiţa lui să dea apoi examen şi să meargă la şcoala din sat, în clasa a II-a. Eu îmi doresc ca fetiţa să împlinească 9 ani pe 8 noiembrie 2010. Dorinţe simple pentru unii. Prea complicate pentru alţii. Gabriela Lăcrămioara Todor.

.

Steluţele de mare

.