Isabellelorelai's Weblog

Oncologie pediatrică. No comment.

Aş fi putut să îi spun că el a fost şi adolescenţa mea. Şi că mereu am crezut că vocea lui este de cristal. Şi că l-am cântat. Şi că mă bucur că există. Şi că…

Mai mult de bună seara nu am putut să rostesc. Aveam cuvintele la mine dar nu se adunau. Nici acum nu stau la locul lor, aşa cum ar trebui. Probabil că 30 de ani distanţă înseamnă mult. Sau nu. Fără petale înseamnă mereu. A fost ieri. Doar ieri.

Am văzut mai întâi o chitară. Apoi pe domnul Doru Stănculescu. Când am văzut că urcă în maşină am înţepenit. Cânţi un om mai mult de 30 de ani şi când îl întâlneşti nu ştii ce să îi spui. M-am blocat cu admiraţia în gât. De parcă m-aş fi întors în timp, la vârsta aia ciudată, când totul este fără de cuvinte. Şi fără de petale. Nisipul fin a oftat…

Doru Stănculescu

Mulţumesc. Doamne, ce dor mi-a fost de vârsta de ieri…

Pe scurt: Elena a fost diagnosticată acum 5 ani cu o formă de glaucom cu tensiune normală. Medicii i-au spus că nu sunt probleme, să facă tratamentul şi afecţiunea va stagna. Tratamentul nu a ajutat la nimic. Nervul optic s-a atrofiat continuu. Apoi medicii nu i-au mai dat nicio şansă. Pe Elena o aştepta orbirea. Elena a trimis tomografiile retiniene medicilor oftalmologi de la Clinica Bey-Ke din China. A fost acceptată la transplant. Avea nevoie de 20.000 USD. Banii s-au strâns (am scris aici şi aici cum şi cât). Elena este în China. Mesajul ei, cu mulţumiri, către toţi cei care au ajutat-o:

„Asa cum stii, sunt in China. Din pacate nu prea pot intra pe blogul meu sa mai scriu despre mine… Atasez niste poze pentru ca stiu ca exista oameni care se mai intreaba ce-oi face. Am facut deja 3 transplanturi, 2 intravenoase si unul in maduva coloanei vertebrale, lombar. Mai am maine unul lombar si saptamana viitoare unul intravenos si unul lombar. N-a fost greu cat pentru gravitatea cuvantului „transplant” dar nici usor nu a fost, deloc. Si inca nu e gata. Transplantul lombar e cumplit. Durerile de dupa sunt de calmat cu morfina. Eu, cu ajutorul terapiilor complemetare (electro si acupunctura) am trecut peste dureri fara medicamente. Sper sa nu fie nevoie de calmant nici la urmatoarele doua, pentru ca incerc sa imi pastrez mintea limpede, fiind singura aici. Mai am doua saptamani pana la intoarcerea acasa… Abia astept sa va revad pe toti. Elena Sbarcea”.

http://elenasbarcea.blogspot.com