Archive for decembrie 2009
Alexandru, o mie de zâmbete pentru un singur pas
Alexandru Pamblică are 3 ani şi 10 luni. A vrut să vină pe lume mai devreme dar şi-a ales un moment nepotrivit. Un travaliu prelungit, un copil al cărui creier nu s-a mai oxigenat. Alexandru are paralizie cerebrală – forma parapareză spastică.
Pe 28 ianuarie 2006, la ora 8 dimineaţa, Alexandru a dat semne că vrea să se nască. Mama lui, Veronica Minea, s-a internat de urgenţă la Spitalul Caritas din Bucureşti. Era însărcinată în 7 luni. Deşi avea dilataţie maximă, a fost lăsată 5 ore în travaliu. Într-un târziu a fost dusă în sala de naşteri. Copilul era în poziţionare tansversală iar medicul a încercat insistent să îl întoarcă în poziţia normală. Nu a reuşit. Mama copilului a început să se simtă rău. Îşi aminteşte doar că i s-au pus perfuzii şi că a fost dusă în sala de operaţii, pentru cezariană. După care şi-a pierdut cunoştinţa. După operaţie, Veronica s-a simţit în continuare rău, având stări de vomă permanente şi dureri cumplite. S-a dus să îşi vadă copilul. Alexandru avea mâna stângă vânătă şi faţa tumefiată. Veronica se simţea din ce în ce mai rău şi a fost dusă de un văr, cu maşina lui, la Spitalul Universitar. S-a constatat că are o infecţie puternică, care a dus la o nouă operaţie. În final, Veronicăi i-a fost scos uterul. A fost la un pas de septicemie.
După trei săptămâni de chin, mama şi copilul au plecat acasă. Alexandru dormea mai tot timpul, când era treaz doar plângea, nu mânca şi nu îşi putea mişca picioruşele. Medicul pediatru i-a spus mamei că bănuieşte că micuţul are leziuni cerebrale. Şi aşa a fost. După un control de specialitate, Alexandru a fost diagnosticat cu parapereză spastică. La 4 luni, copilul a început tratamentul de recuperare. Acum Alexandru vorbeşte, îşi foloseşte mânuţele, mănâncă normal, se joacă, stând mai tot timpul întins pe pat. Doar că nu poate merge şi nici nu poate sta în şezut fără să fie susţinut. Încă foloseşte scutece, nu poate sta pe oliţă.
Veronica vrea să îl ducă pe Alexandru la o clinică din Chişinău, pentru un tratament prin metoda Miofibrotomia subcutanată pe etape, fiind programat pe 17 februarie 2010. Preţul tratamentului este de 1.850 de euro, la care se adaugă şi 200 de euro pentru transport.
Veronica, divorţată, are un venit lunar de 900 RON, indemnizaţia de însoţitor şi alocaţiile. Mai puţin în ultimele 3 luni, când nu a primit indemnizaţia de însoţitor al copilului cu handicap. Cheltuielile sunt de 1.000 RON în fiecare lună. Mai sunt 2 copii de crescut, Loredana, de 6 ani şi Iuliana, de 18 ani, elevă la liceul din Lehliu. Veronica mai are 2 băieţi mari, unul de 22 şi celălalt de 23 de ani, de care este foarte mândră. Amândoi sunt studenţi la Politehnică: Costel, în anul I şi Mihai, în anul II.
Veronica Minea vine la Bucureşti din localitatea Dor Mărunt, jud. Călăraşi, 3 săptămâni în fiecare lună la un centru specializat pentru recuperare. Când rămân fără bani, le dă bunicul de 82 de ani, din pensie.
Alexandru face parte din Campania „Din inimă pentru copii”. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi apăsaţi aici. Alexandru a primit deja 100 de euro de la Roxana Ionescu.
Toate documentele medicale ale copilului sunt la redacţia ziarului Click!
Pentru ca Luca să împlinească 2 ani. Şi 20
Luca-Ştefan Lixandru s-a născut pe 10 decembrie 2007.
Un an mai târziu, pe 30 decembrie 2008, Luca a fost diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoblastică, forma High Risk.
A început imediat tratamentul chimioterapeutic, la Institutul Clinic Fundeni. După şase luni părinţii au reuşit să strângă bani şi l-au dus pe Luca la o clinică din Israel, pentru efectuarea unui set de analize amănunţite.
O lună mai târziu s-au întors la Bucureşti şi au completat formularele necesare depunerii dosarului la Ministerul Sănătăţii pentru obţinerea fondurilor de la stat, Luca având nevoie de un tratament chimioterapeutic care nu se putea realiza în România.
Dosarul însă a fost respins.
Luca a fost internat din nou la Fundeni, în iulie 2009. Părinţii au găsit înţelegere şi sprijin la Fundaţia „Mereu Aproape”, de la care Luca a primit 40.000 de euro, bani cu care în septembrie 2009 a plecat în Italia, la o clinică din Genova. În prezent Luca este în Italia, iar tratamentul este extrem de costisitor şi de lungă durată – se întinde pe o perioadă de doi ani, costurile ajungând la 100.000 de euro.
În plus, medicii italieni au descoperit că Luca are nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală, diagnosticându-l şi cu craniostenoză. Operaţia costă 7.000 de euro.
Astăzi, 10 decembrie 2009, este ziua lui. Pentru ca Luca să împlinească 20 de ani… Are nevoie de ajutor.
Luca face parte din Campania „Din inimă pentru copii”. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi apăsaţi aici.
Toate documentele medicale ale copilului sunt la redacţia ziarului Click!
Mucii mă-sii de cancer… Andra Vişan – despre cum să învingi leucemia; Vlad Voiculescu – despre cum să faci ca să învingi boala: Medicina Internaţională
Eşti tânăr, ai terminat facultatea, ai un serviciu bun şi toată lumea îi a ta.
Şi…
Dintr-o dată te trezeşti la spital…
Trei paturi dintre care unul singur gol… care va deveni al tău şi le spui colegelor „eu nu am nimic, nu stau mult, mâine plec, doar peste noapte pentru orice eventualitate”.
Ele zâmbesc compătimitor şi a doua zi auzi cuvintele cele mari: „ne pare rău, Andra, dar se confirmă: ai leucemie acută mieloblastică şi singura şansă de supravieţuire este transplatul şi dacă se poate, ar fi bine de făcut într-o clinică din stăinătate – o să coste însa… până la 200.000 de euro”.
Şi dintr-o dată totul se năruie.
Eu?… nu se poate… nu, nu cred!… De ce eu?… Cu ce am greşit?… Şi în 2 timpi şi 3 mişcări încep telefoanele, încep întrebările, începe chimioterapia, începe chinul…
Şi ajungi să nu mai ştii cine eşti şi ce se întâmplă cu tine.
Şi totuşi începi să te aduni.
Şi îţi spui: „Eu, Andra, trebuie să înving asta, ştiu că Dumnezeu mă iubeşte şi o să fie alături de mine, o să-mi dea putere şi totul o să fie bine. O ştiu, o simt, eu sunt puternică şi pot să trec peste asta, este doar o încercare. Trebuie doar să am încredere, primesc serul care îmi va salva viaţa, chimioterapia este serul vietii”.
Şi, după multele zile petrecute pe patul spitalui, între perfuzii şi hemograme, între puncţii şi biopsii de măduvă, când se adună tot staff-ul medical că nu reuşeau să găsească o venă bună, între gargara cu bicarbonat de sodiu, soluţie salină şi anestezic ca să pot mânca şi eu câte ceva, trecând prin bune şi rele, m-am bucurat de fiecare moment al zilei, am râs şi am plâns împreună cu toţi cei care mi-au fost alături, am cunoscut mult, am învăţat mult.
Cu ajutorul celor care mi-au fost alături, care fie că au donat din economiile lor pentru mine, fie că m-au ajutat să ajung la clinica Harlaking din München, fie că mi-au fost pur şi simplu aproape şi m-au încurajat când mulţi se mai temeau să o facă… iată că am ajuns aici:
La 1 an şi 7 luni de la diagnosticare şi la 1 an de la ultima chimio, în remisiune totală şi fără a fi necesitat transplant medular,
Am reuşit, am învins!
Mucii mă-sii de cancer! 
Aveţi credinţă, aveţi încredere şi veţi fi, cum zicea un drag prieten: Supravietuitori!
Nu uitaţi: există Dumnezeu şi veghează asupra nostră.
Vreau să învingeţi şi voi! Trebuie!
Andra Vişan
Andra Vişan a avut leucemie mieloblastică M1-M2. Andra a învins boala şi i s-a alăturat lui Vlad Voiculescu în încercarea de a ajuta alţi oameni care nu ştiu cum să o facă.
„Să vă spun drept, copilul dumneavoastră nu cred că mai are vreo şansă în România, dacă găsiţi vreo clinică pe-afară care să vă primească…”; „Cu diagnosticul dumneavoastră, mă tem că în România nu se mai poate face nimic…”; „Dacă aş fi în locul dumneavoastră, nu m-aş încumeta să fac operaţia asta la noi…”.
Sunt cuvinte pe care pacienţi cu diagnostice severe din România le-au auzit, s-au cutremurat, şi mulţi dintre ei n-au ştiut încotro să se îndrepte.
Esenţială este informaţia. Asta vrem să facem, să vă informăm şi să vă îndrumăm”
Vlad şi Andra
Vlad a creat un site care se doreşte a fi un punct de plecare pentru fiecare pacient:
http://medicinainternationala.ro
„Noi, cei de la medicinainternationala.ro suntem aici ca să învingem împreună! Vreau să facem din acest site un loc în care să ne spunem gândurile şi mai ales să ne împartăşim experienţele, ideile şi informaţiile, atât de importante în momentele cruciale! Nădajduiesc că aşa vom putea reduce suferinţa atât cât se poate şi vom găsi puterea să îi ajutăm şi pe alţii! Take care!”
În timpul săptămânii, Vlad Voiculescu munceşte la o bancă din Viena. Andra este farmacistă în Pucioasa.
Surse foto: aici şi aici.
Salvaţi copiii care pot muri aşteptând un transplant. Puteţi salva 60 de vieţi în fiecare an. Dacă vreţi, dacă puteţi. Nu vă costă absolut nimic
Prea mulţi copii bolnavi de la oncologie, care au nevoie de un transplant de celule stem, aşteaptă în spitalele din România. Şi aşteaptă…
Uneori, copiii se plictisesc aşteptând. Şi mor. Este imposibil să te superi pe ei. Copiii nu au nicio vină, ei au făcut tot ce a depins de ei: au rezistat eroic celor mai dure şi scârboase tratamente chimioterapeutice… şi nu numai.
Statul român stă liniştit. Picior peste picior, fumează o ţigară privind pasiv la televizor cum ne mor copiii. Ca să nu se mai complice când întocmeşte statistica: 50% rezistă, 50% nu. Scapă cine poate. Sau poate că statul român nici nu ştie… Sau nu vrea să ştie că se poate face treaba până la capăt, aşa cum fac statele civilizate, cărora le pasă de oamenii care plătesc impozite şi asigurări de sănătate. Transplantul face parte din tratament şi poate fi realizat cu bani puţini, nu cu sute de mii de euro.
Într-un spital din Timişoara, alţi copii aşteaptă. Să se elibereze o cameră sterilă, ca să facă mai repede transplantul şi să plece acasă. Vii. Şi vindecaţi.
Dacă spitalul ar avea încă 2 camere sterile, care costă doar 100.000 de euro, ar fi salvate mult mai multe vieţi.
Spitalul se numeşte „Louis Ţurcanu”. Dacă aceste camere sterile vor exista, doamna Profesor Dr. Margit Şerban ar salva încă 60 de copii, începând din anul 2010.
Puteţi direcţiona 20% din impozitul pe profit şi gata. Salvaţi câte 60 de copii în fiecare an.
Foto: Alin Neamţu.
Acesta este un proiect al Asociaţiei „Salvează Vieţi”. Carmen Uscatu, preşedinte:
Draga Isabela, asa cum iti spuneam in octombrie la telefon, pregatim o campanie pentru strangere de fonduri. Iata despre ce e vorba:
Pentru prietenii tai care au firme: Va rog sa va ganditi ca puteti sa DIRECTIONATI 20% din cei 16% impozit pe profit catre o cauza sociala. DA, SE POATE, NU COSTA NIMIC IN PLUS. Nu stiu cum uitam ca avem aceasta posibilitate, nu stiu cum suntem inca ok ca tot impozitul sa se duca la stat… vazand ceea ce face statul cu ei. Este foarte simplu, tot ce aveti de facut este sa ii spuneti la contabilitate sa se asigure ca 20% din impozit ii redirectioneza catre o fundatie. ATAT. Pentru justificare in contabilitate se semneaza un contract de sponsorizare.
In Romania este o GRAVA problema cu transplantul de maduva – sunt multi copii pe lista de asteptare, putine facilitati si foarte putin suport din partea ministerului. Multi copii asteapta acum sa nu moara. Sa mai traiasca putin ca sa lupte cu boala, pana cand se va elibera o sala de transplant. Daca ar mai avea cel putin 2 camere de transplant, adica 2 saloane sterile, care costa 100 de mii de euro, ar fi salvati de la moarte in fiecare an 60 de copii bolnavi de o forma de cancer limfatic. Asociatia Salveaza Vieti doreste sa deschida aceste doua sali sterile la spitalul din Timisoara. Asa cum am spus, cu aceste doua sali – dupa un calcul simplu – se pot salva 60 de copii in fiecare an, din 2010 incolo. Doar 1.666 de euro pentru a salva o viata – suna cinic, insa asta este realitatea.
Nu are rost sa intram in detalii legate de Ministerul Sanatatii, ce mai pot spune este ca majoritatea cazurilor/dosarelor, sunt aprobate DUPA ce copilul deja nu mai este in viata – in 2009 ministerul a rezolvat 52 de cazuri, 50 dintre ele prin presiunea noastra (2 mitinguri la care ai participat si tu, un dosar in instanta, iar in noiembrie 2009 am dat in judecata Ministerul Sanatatii pentru emiterea unui Ordin cu criterii discriminatorii.)
Pentru detalii:
http://www.salveazavieti.ro
De pe site se poate descarca Contractul de Sponsorizare.
Conturile asociatiei sunt:
RO 24 BACX 0000 0003 6910 7001 EUR
RO 94 BACX 0000 0003 6910 7002 USD
RO 67 BACX 0000 0003 6910 7003 RON
Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Stefan cel Mare
Later Edit. Carmen şi Oana – Salvează Vieţi – şi cadrele medicale de la spitalul din Timişoara explică despre ce este vorba la Ştirile PRO TV:
Potrivit procedurii din Codul Fiscal, patronii trebuie doar sa-si aleaga proiectele in care cred si sa semneze contracte de sponsorizare cu organizatiile non-profit prin care declara ca sunt de acord sa directioneze 20% din impozitul pe profit la finalul anului. Este important ca firmele mari si micro-intreprinderile sa doneze acesti bani cel mai tarziu in decembrie, altfel banii se pierd in buget, iar spitalele raman sarace. „Suma donata se scade din impozitul datorat la stat. Nu inteleg de ce se feresc unele companii. Nu au existat probleme pentru companiile care au facut astfel de sponsorizari”, crede un consultant financiar.
http://stirileprotv.ro/stiri/social/nu-indiferentei-donati-20-din-impozitul-pe-profit-institutiilor-sanitare.html
P.S. Pentru că oamenii au neclarităţi în legătură cu 20% şi 2%, se impune o menţionare:
- 20% reprezintă impozitul pe profit al firmelor şi banii pot fi direcţionaţi spre ONG-uri la sfârşitul anului;
- 2% pot fi direcţionaţi la începutul anului. Sistemul „2%” permite contribuabililor persoane fizice sa directioneze 2% din impozitul lor pe venit catre o organizatie neguvernamentala. Este un sistem prin care cetatenii au posibilitatea sa decida in mod direct ce se intampla cu impozitele lor.
Din nou, despre omul minunat, doamna Profesor Doctor Margit Şerban – mai multe aici.
Marcata de o tragedie personala, pierderea fiului, profesorul Margit Serban din Timisoara, a facut o promisiune: sa ajute cat poate mamele copiilor bolnavi. Pentru ca ele sa nu simta durerea prin care a trecut ea.
Margit Serban ascunde o poveste. Povestea unei mame cu sufletul spart in mii de bucati, o mama ce duce cu ea cea mai grea povara a unui om: aceea de a supravietui copilului sau. Vorbeste putin despre asta. Aproape deloc. Pentru fiecare cuvant o intoarce in urma cu 18 ani, cand fiul ei s-a prapadit intr-un tragic accident.
Ca sa poata sa-si aline durerea cumplita, sotul ei, profesorul Viorel Serban, renumit diabetolog, si-a propus la scurt timp de la moartea fiului sa ridice in memoria lui un spital pentru copii si tineri cu diabet si hemoficilie. Profesorul Serban isi imagina un spital scoala in care pacientii sa invete cum sa-si faca corect tratamentul acasa. Un proiect unic in Europa Centrala si de Est, un plan care ar fi insemnat pentru cei ajungeau acolo ani buni de viata in plus.
Si au reusit. Dupa cinci ani de munca, spitalul purtand numele fiului lor, Cristian Serban, a fost inaugurat si, mai mult, a fost intorodus in circuitul public, pentru ca toti cei care ajung acolo sa primeasca tratament gratuit. In curand va fi data in folosita o noua clinica pentru bolanvii cu handicap ce sufera de hemofilie.
Dupa trei ani de la inaugurarea centrului de la Buzias, in 2000, Margit Serban a mai reusit o performanta. A ridicat de la zero, o clinica de oncopediatrie, convingand strainii sa investeasca in planurile ei.
Acum trei ani, cu ajutor din Austria, Germania si Italia a ridicat in doar patru luni un centru pentru mamele care stau cu copiii in spital in care pot sa doarma peste noapte.
In spital e o legenda vie. Are un raspuns pentru toata lumea si toata lumea cauta raspunsuri la ea. Atunci cand o cauti, o gasesti la spital. E prima si uneori pleaca ultima. A muncit mult, dar n-a strans averi. Toti banii lor au fost investiti in spitalul ce poarta numele copilului lor. Ar fi putut sa castige mai mult, dar pentru asta ar fi trebuit sa-si incalce un principiu.
Spune ca viata ei arata la fel in fiecare zi, un perpetum mobile, oprit din cand in cand de zambetul unui copil vindecat, sau de lacrimile unei mame.
Fiecare copil salvat de la moarte ii dau puterea sa mearga mai departe. N-are cinismul oamenilor in alb, ce-si numesc pacientii, cazuri. Simte drama fiecare mame ce-si pierde copilul si traieste prin fiecare suflet salvat.
Margit Serban a resit sa transforme o drama personala intr-o misiune pe care a dus-o la bun sfarsit. Inca mai cauta leacul pentru durerea mamei ce-si pierde copilul, dar stie ca nu-l va gasi. Insa, pentru munca ei, pentru fiecare zi petrecuta alaturi de bolnavi, pentru marele merit de a-si urma calea, ProTv si toti cei pe care i-a-ntors de la moarte spun: Jos Palaria!
Fimul de la PRO TV, 1 Decembrie 2009: Jos palaria pentru doamna profesor doctor Margit Serban
http://stirileprotv.ro/stiri/1-decembrie/1-decembrie-margit-serban-primul-medic-care-a-facut-transplant-de-maduva.html
Foto Click. Şi un scurt articol: Din inimă pentru copii.
http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/citeste_jurnalul_simonei/serban-margit-numeste_0_859714146.html
Steluţele de mare. Copii mici, necazuri multe. Moş Nicolae a ajuns deja la Ştefănel. L-a dus doamna Ligia, cu taxiul
Mai există o doamnă care a dorit să îi ajute pe copii, se numeşte Ligia. A văzut în ce nevoi se zbat familiile copiilor bolnavi, pentru că a avut o nepoţică bolnavă de leucemie.
Doamna Ligia a văzut şi simţit zbuciumul mamelor care îşi veghează copiii zi şi noapte, luni sau săptămâni în şir pe patul de spital (femeile astea sunt mame martire, părerea mea) şi în octombrie mi-a spus că nu are bani, dar că vrea să îi ajute pe copii.
Doamna Ligia mi-a spus că are câteva cămăşi, făcute de dânsa. Şi că dacă vreau să le vând mi le dă, ca să am bani de rezervă pentru copii, să le cumpăr ce au nevoie. Şi eu am vrut, normal. M-au ajutat Mihai şi Oana cu vânzarea. Am mai vândut şi eu (şi mai am de muncă). Cât de mult contează?
Foarte mult. Pe 4 decembrie 2009, pe la prânz, lui Ştefănel i-au ieşit bine analizele şi i-au dat drumul acasă (venise la controlul periodic dar pe medici i-a îngrijorat o posibilă infecţie urinară şi l-au mai ţinut în spital).
Alexandra a sunat la spitalul din Călăraşi pentru o ambulanţă – Ştefănel este încă vulnerabil, chiar dacă s-a vindecat, este totuşi un copil diagnosticat cu cancer şi are ambii rinichi tăiaţi, trebuie ferit de aglomeraţia din transportul în comun, poate răci foarte uşor.
Ambulanţa nu a venit, iar Alexandra a fost nevoită să rămână în spital, a dormit chircită lângă Ştefănel, într-un pătuţ de bebeluş. Nici astăzi, în ajun de Moş Nicolae, nu a fost o salvare care să ajungă la Bucureşti. Şi nici mâine. Poate luni… sau poate marţi…
Acasă îi aştepta Adi, un copil de 4 ani. Noroc că există taxiurile, noroc că există doamna Ligia. Cu 250 RON, bani strânşi din vânzarea cămăşilor, Alexandra şi Ştefănel au plecat acasă cu taxiul, în comuna Independenţa.
Despre boroboaţele lui Ştefănel vă povestesc altă dată, acum important este că pentru Ştefănel şi Adi a venit Moş Nicolae, l-a dus doamna Ligia, cu taxiul.
Pe Ştefănel îl mai vedem la Bucureşti pe 15 ianuarie 2010, când vine la controlul periodic.
Nu am mai scris pe blog despre vizitele la copii din lipsă de timp. La spital am fost săptămânal, le-am dus copiilor darurile trimise de voi. Mai am de dus şi de trimis hăinuţe şi încălţări, chiar şi câteva jucării, dar am învăţat că e bine să ai şi o rezervă (de la boroboaţele lui Ştefănel mi se trage). Între timp am făcut multe drumuri la poştă (ultima dată m-a ajutat Ioana la cărat), m-am întâlnit în miez de noapte cu Lia pentru trimis colete copiilor acasă, am avut întâlniri prin staţiile de metrou sau în faţa blocului, am aşteptat pachete de la curierul rapid. Am vândut cămăşi… Şi mai am. A, da, să nu uit: băieţeii au primit şi ei cămăşi la spital, cadou de la doamna Ligia.
Să vă aducă Moş Nicolae tot ce vă doriţi. La mulţi ani!
.
Steluţele de mare
.
Steluţele de mare din cărţi
Scriam despre propunerea Cristinei – cărticelele personalizate care să-i înveselească pe copii – aici.
Ieri, 4 decembrie 2009, Cristina a adus cărţile la Bucureşti, direct la spital. Pe primele 6 le-a plătit ea şi prietenii ei, pe următoarele 8 le-am comandat şi le-am plătit eu.
Ieri au primit Cosmina, Fabian, Ovidiu şi Ştefănel.
Săptămâna viitoare vor primi Găbiţa şi Georgi.
În ajun de Crăciun vor primi Narcisa, Andrei, Bogdan, Bubulina, Alexia, Daiana, Daris şi Ioana-Alexandra.
O carte costă 19 RON. Pe doamna Cristina o găsiţi la e-mail: dea@spoting.ro
.
Steluţele de mare
.
Steluţele de mare. Luciana Maria Rechiţean, din 2 în 2
Luciana Maria are 4 ani, s-a născut pe 8.02.2005. Din toţi anii ăştia „mulţi”, 2 ani a crescut şi 2 ani a făcut chimioterapie.
Apoi 2 luni s-a căţărat în copaci.
A reuşit să meargă şi la grădiniţă, 2 săptămâni.
La 2 ani, Luciana a fost diagnosticată, pe 2 iulie 2007, cu Leucemie Acută Limfoblastică L1 cu celule B. Au urmat 2 ani de tratament citostatic, până pe 2 iulie 2009, la clinica din Cluj. Medicii au spus şansele de vindecare sunt mari. Şi multe. Nu a fost să fie.
Luciana a luat-o de la capăt. A făcut recidivă izolată SNC (la nivelul sistemului nervos central), pe 25 septembrie 2009. A reînceput tratamentul chimioterapeutic, pe 12 octombrie 2009. Pe 2 noiembrie 2009, Luciana făcea citostatice.
Medicii spun că o altă recidivă o va omorî. Şi îi cred. Aşa a păţit Iulia, Dumnezeu să o odihnească în pace – diagnosticul şi evoluţia parcă sunt trase la indigou – uitaţi aici. Următoarea recidivă îi va curma viaţa Lucianei.
Şansa Lucianei este transplantul de celule stem hematopoietice, de la donator neînrudit, nu un alt tratament. Nu are donator compatibil în familie.
Neşansa Lucianei este suma necesară transplantului în străinătate, pentru că acasă încă nu se poate: 150.000 de euro.
-ro_blue.png)
