Isabellelorelai's Weblog

Blog amar. Şi tăcut

Click Din Inimă pentru Copii

cu 40 comentarii

DinInimaPentruCopii

Într-o zi am primit un link. http://isabellelorelai.wordpress.com În mesaj scria: ăsta este blogul tău. Foarte frumos, mulţumesc, dar ce să fac cu el? Era martie 2008. Cu timpul am descoperit cât de mult poate ajuta. O simplă informaţie poate salva de la moarte un om pe care nu îl cunoşti. Un om oarecare are un blog şi în el scrie despre alţi oameni oarecare, mulţi dintre ei în situaţii limită. Alţi oameni află astfel despre ei şi îi ajută, îi scot din impas. De multe ori le salvează viaţa – sau măcar încearcă. Mai simplu de atât nici că se poate. Nu am inventat apa rece – doar o folosesc. De ce scriu toate astea? Pentru că acum câteva zile cineva mi-a spus: „Dacă tu şi prietenii tăi aţi reuşit să ajutaţi atât de mulţi copii, ce-ar fi să încercăm să ajutăm şi mai mulţi, împreună? Poate chiar pe toţi, cu timpul”. Poţi să refuzi aşa ceva? Nu. Le mulţumesc celor care nu au rămas indiferenţi la strigătul mut din ochii copiilor bolnavi şi săraci care imploră ajutor. Pot să vă rog frumos să continuaţi? Sau să începeţi de azi? Cine mi-a spus ceva ce nu putea fi refuzat? Simona Ionescu, pe 24 octombrie 2009. Mai multe pe blogul Simonei - inclusiv Comunicatul de Presă.

Click: Din Inimă pentru Copii

<a href=”http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/” target=”_blank” title=”Din inima pentru copii”><img  border=”0″ alt=”Din inima pentru copii” src=”http://www.click.ro/bbtfile/3011_20091112peiGaQ.jpg” width=”125″/></a>

<a href=”http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/” target=”_blank” title=”Din inima pentru copii”><img border=”0″ alt=”Din inima pentru copii” src=”http://www.click.ro/bbtfile/3011_20091112peiGaQ.jpg” /></a>

3011_20091112peiGaQ

Ştefania, 3 luni: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Hranita-furtun-prin_0_846515504.html

Ovidiu, 4 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Scapa-cancer-bani-daca-are_0_847115437.html

Ştefănel, 2 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/sStefanel-cancerul-invins-ani_0_847715296.html

Gabriela Lăcrămioara, 8 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/medicament-aduca-face-care-ma-lacramioara_0_848315266.html

Viorel-Ionuţ, 9 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Viorel-meningita-ramas-orb_0_848915231.html

Andrei, 12 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/taie-sa-andrei_0_849515185.html

Bogdan, 4 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Bogdan-operat-patru-pana-ani-copii_0_850115120.html

Cosmin, 3 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Condamnat-nastere-chin-inca_0_850715075.html

Fabian, 5 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Fabian-baietelul-tumorile-lupta-care_0_851314988.html

Robert, 5 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Robert-mearga-invata-ani-sa_0_853114795.html

Robert, 11 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/robert-traiasca-sangele-schimba-ani_0_854914603.html

Laurenţiu, 12 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/laurentiu-asteapta-viata-sansa_0_854914595.html

http://www.clickpentrufemei.ro/Oameni_si_destine/laurentiu-asteapta-o-sansa-la-viata

Alături de copii:

Victor Hănescu: „Salut campania ziarului vostru prin care încercaţi să ajutaţi copiii ce ar trebui să aibă tot viitorul în faţă, însă îi opreşte o boală cruntă. Accidentările mele nu se compară cu astfel de boli, însă ştiu ce greu este atunci când eşti neajutorat, mai ales financiar”.

Mihai și Iulia Albu: „Suntem și noi părinți și ne putem închipui ce e în sufletul celor care își văd copiii murind puțin câte puțin. Suntem alături de Click! și sperăm ca toţi cititorii să ne ajute”.

Lucian Viziru: „Mi se pare extraordinară ideea voastră de a ajuta aceste suflete chinuite. Sunt alături de voi și sper să realizați tot ceea ce vă propuneți în acest sens”.

cHanescucAlbucViziru

Ruxandra Dragomir - preşedinte Federaţia Română de Tenis: „Şi eu am copii, iar cel mai important lucru pentru un părinte este sănătatea acestora. E foarte dureros să-ţi vezi copilul că suferă şi să fii neputincios în faţa nevoilor sale. Sper din tot sufletul ca această campanie să ajungă la inima cât mai multor oameni”.

Cătălin Botezatu se alătură campaniei „Din inimă pentru copii”, lansată de Click! Designerul va sprijini copiii aflaţi în suferinţă şi va încerca să le readucă zâmbetul pe buze în preajma sărbătorilor de iarnă.

Ramona Gabor: „Un nume mai potrivit pentru această campanie nu există. Mă bucur că în ţara asta se mai gândeşte cineva şi la soarta altora. Asta înseamnă să dăruieşti, să ai nobleţe sufletească. Sper să salvaţi cât mai multe suflete”, a declarat Ramona, pentru Click!

cDragomirBotezatuGabor

Mihai Stoichiţă – antrenor Steaua Bucureşti: „Felicit iniţiativa ziarului dumneavoastră şi sper să reuşiţi să readuceţi cât mai multe zâmbete pe chipurile micuţilor aflaţi în suferinţă. Le voi dedica acestor copii toate succesele pe care le voi obţine la cârma Stelei”.

Tania Budi: „Mi se pare lăudabilă iniţiativa ziarului Click! De a se implica în astfel de campanii şi sper ca împreună să reuşit să alinăm suferinţa de pe chipul a cât mai multor copii”.

Lorette: „Este pentru prima oară când mă implic în astfel de campanii şi sper ca multe vedete să vi se alăture în această luptă contra suferinţei şi morţii”.

Vlad Ionescu, profesor la şcoala de televiziune: „Sunt surprins în mod plăcut de iniţiativa voastră şi vă puteţi baza pe mine. Mă voi implica pe cât voi putea in această campanile, deoarece sunt tată şi îmi imaginez ce poate fi în sufletul unui părinte care vede cum copilul i se stinge”.

Sorana Cîrstea, jucătoare de tenis: „Am auzit de campania voastră şi mă bucur foarte mult pentru această iniţiativă. Sunt foarte mulţi copii care au nevoie de noi şi nu trebuie să fim indiferenţi. Sper din tot sufletul ca fiecare să primească un ajutor, fie el cât de mic”.

„Superbă ideea voastră. Mă bucur că aveţi astfel de iniţiative, mai rar vedem asta la un tabloid, sper să puteţi să daţi o mână de ajutor acelor copilaşi, ne-a spus vedeta Kanal D”. Simona Pătruleasa vedetă Kanal D

„Îmi plac mult copiii. Am primit cu sufletul deschis invitaţia. Am lucrat mult timp cu micuţi care aveau nevoie de ajutor. Ştiu că fiecare gest caritabil contează. Oricine e aflat în dificultate are nevoie nu doar de suport material, ci şi de prieteni”. Roxana Ionescu vedetă antena 1

„Vă garantez că atât eu, cât şi colegul meu de trupă vrem să sprijinim această campanie şi dorim să fim părtaşi la acest gest incredibil de umanitate. Un singur zâmbet adus pe faţa unui copil bolnav este o minune”, Andrei – Alb Negru

„Mă bucur că aveţi astfel de iniţiative. Dacă toate ziarele din România ar face astfel de lucruri, ar exista mai puţini copii necăjiţi. Sper ca oamenii să fie darnici şi să întindă o mână de ajutor”, Ovidiu Komornik


12 – 16 noiembrie 2009 – Reacţiile cititorilor ziarului Click!

Pentru Ovidiu Corcodel, de 4 ani: Elena s-a oferit să îl ducă cu maşina de la spitalul din Bucureşti până acasă, în judeţul Constanţa. Doamna Umbrărescu de la o mare firmă din Bacău intenţionează să îl sponsorizeze pe băieţel.

Pentru Ştefania, de 3 luni: Andra Mititelu, o mămică din Dragomireşti, vrea să-i doneze hăinuţe, jucării şi o scoică pentru bebeluşi.

Pentru Lăcrămioara, de 8 ani: O doamnă din Bistriţa va trimite pachet cu haine pentru cei trei fraţi ai Lăcrămioarei. Irina Năstase îi va duce la spital hăinuţe. O pensionară din Baia Mare vrea să trimită nişte bani părinţilor.

17 noiembrie 2009 – Daruri din Germania şi de la Tg. Frumos

Impresionată de situaţia copiilor bolnavi de cancer şi leucemie, doamna Oana Wimmer, româncă stabilită în Germania, s-a gândit să îi înveselească pe cei mici. S-a mobilizat şi în două săptămâni a reuşit să cumpere mici daruri pentru ei – jucării, dulciuri, jocuri. Oana a convins şi câţiva nemţi din Bavaria să doneze jucării de la copiii lor. Apoi a trimis darurile prin curier la Bucureşti. „Mesajele vesele” au fost deja transmise copiilor internaţi la oncopediatrie „M.S. Curie”, prin intermediul Click!.

În acelaşi timp a sosit şi darul doamnei Lena Antohi din Tg. Frumos, constând în câteva produse farmaceutice (spre bucuria părinţilor de data aceasta) şi jucării pentru toţi cei mici.

Mulţumesc doamnelor Oana şi Lena! A fost o zi foarte veselă!

18 noiembrie 2009

Andrei. Cineva s-a oferit să-i dea cei 3.000 de euro după ce vede actele medicale ale copilului.

Viorel Ionuţ. Mălan Cornelia din Oradea vrea să-i trimită bani prin mandat poştal.

Gabriela Lăcrămioara. Irina Năstase din Bucureşti i-a dus la spital mâncare; Domnul Gheorghe din Codlea îi va duce în decembrie nişte pachete cu carne de pui, fructe; Doamna Umbrărescu din Bacău, sponsorizare directă.

Ştefania. Andra Mititelu din Dragomireşti, Ilfov, vrea să-i doneze hăinuţe, o scoică pentru bebeluşi, jucării; Coşula Cătălin din judeţul Neamţ vrea să-i trimită bani lunar, pentru lapte Nan3.

Ovidiu. Două persoane s-au oferit să-l transporte din judeţul Constanţa la Bucureşti; Doamna Umbrărescu din Bacău, sponsorizare directă; Irina Năstase i-a dus la spital mâncare.

21 noiembrie 2009


Bogdan Croitoru, cunoscut cu numele de scenă Fizz, s-a alăturat campaniei umanitare, „Din inimă pentru copii”, lansată de ziarul Click! Cântăreţul a donat 1.000 de euro în contul deschis pentru micuţa Ştefania şi a vizitat-o şi acasă, în comuna Copăceni, încărcat cu daruri. Click! l-a însoţit pe Fizz pe tot parcursul zilei petrecute alături de familia micuţei Ştefania-Violeta. „Felicit iniţiativa ziarului şi aş dori să mă implic cât mai mult în această campanie pentru că vreau să o văd sănătoasă pe această fetiţă. M-a impresionat extrem de mult condiţia modestă a familiei acestui copil şi totodată puterea acestora de a continua lupta cu viaţa. Ştefania e o minune de copil”, spune Bogdan Croitoru. Vizita cântăreţului a fost moment de mare fericire în familia micuţei Ştefania, Bogdan cumpărând tuturor copiilor dulciuri şi fructe proaspete. „Mă impresionează copiii. Pe această cale aş vrea să senzibilizăm mai mulţi oameni cu bani din lumea showbizului, care să participe la însănătoşirea Ştefaniei cu fapte şi nu cu vorbe”, spune Fizz.

Trebuie operată cât mai repede. Operaţia de reconstrucţie a esofagului micuţei Ştefania trebuie să aibă loc cât mai repede. Aceasta este părerea unui medic german, de la o renumită clinică din Europa, cu care Click! a luat deja legătura. În momentul în care vom avea cei 25.000 de euro strânşi, vom face toate demersurile pentru ca Ştefania să ajungă în Germania şi să se întoarcă sănătoasă. Profesorul de la Clinica Karlsruhe a mai operat cu success şi alţi copii veniţi din România.

„Eu şi fiica mea vrem să ne alăturăm acestei campanii şi nu este prima oară când încercăm să ajutăm nişte copii amărâţi. Diana mi-a inspirat dorinţa de a face mult bine deoarece, la doar 13 ani, este o filantroapă convinsă”. Adrian Enache

„Este admirabilă decizia voastră de a iniţia această campanie. O să cumpărăm zilinic ziarul pentru a fi la curent cu noile cazuri şi vom ajuta pe cât vom putea”. Dănuţ Lupu, fost fotbalist

Inima copiilor alături de Din inimă pentru copii

“Le doresc părinţilor care trec prin aşa ceva mult curaj, multă putere şi credinţă în Dumnezeu. Salut şi susţin campania ziarului Click! şi sper să aibă finalitatea dorită, adică să salveze cât mai multe suflete nevinovate”. Pavel Stratan – solist, 39 de ani

Managerul Unirii Ur­­zi­ceni, Mihai Stoica, a hotărât să susţină şi el campania caritabilă demarată de Click! în sprijinul copiilor grav bolnavi sau nevoiaşi. “Am fost mereu mişcat de problemele copiilor”, a spus Mihai Stoica.

Marţi, 24 noiembrie 2009 – Simona Ionescu, director al campaniei:

„Încet, încet banii se adună în conturile campaniei Din inimă pentru copii. Oameni cu suflet mare au făcut efortul să meargă la bancă şi să doneze din banii lor pentru a ajuta familiile unor copii grav bolnavi şi care nu mai fac faţă cheltuielilor cu spitalizarea.

Luni, am primit extrasele de cont pentru primele cinci zile: 250 de milioane lei vechi, adică vreo 6.000 de euro.

Nu-i mult, nu-i puţin, pentru cât de multe lucruri au nevoie micuţii ale căror drame vi le-am prezentat în paginile ziarului Click!.

Dar e un început promiţător şi dătător de speranţe pentru aceşti copilaşi care n-au bani de tratamente, de biletele de tren cu care ajung de acasă la spital, de o bucăţică de carne de pui sau fructe.

Unii dintre ei, precum Ştefania, fetiţa de 3 luni, care e hrănită printr-un furtun introdus în burtică, are nevoie de 25.000 de euro ca să fie operată la o clinică din Germania.

Lui Cosmin, băieţelul condamnat la o viaţă chinuită de neglijenţa unui medic, îi sunt necesari 3.100 de euro ca să ajungă la clinica din Ucraina pentru a mai da un bobârnac bolii.

Vom face tot posibilul şi toate demersurile pentru a strânge cât mai mulţi bani, iar o comisie va analiza fiecare caz în parte şi va distribui banii în aşa fel încât să ajutăm toţi copiii.

Pentru o transparenţă totală, trebuie să vă spun că au fost şi donatori direcţi, care au preferat să trimită bani sau pachete direct familiilor micuţilor”.

Conform: „Jurnalul Simonei

Regulamentul Campaniei Umanitare “Din inima pentru copii”

Art.1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI UMANITARE “Din inima pentru copii”

Compania umanitara “Din inima pentru copii Click!” este organizata de Fundatia Cultural Educativa “COSMIR”, a trustului “Adevarul Holding”, inregistrata in Registrul asociatiilor si fundatiilor al Judecatoriei Sectorului 1 sub nr. 625/PJ/2008, cod de identificare fiscala nr. 15162540, RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000 (cont in lei), RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000 (cont in euro), Cod swift: PIRB ROBU, Banca Piraeus, sucursala Pipera, legal reprezentata prin Razvan Catalin Corneteanu.

Campania umanitara “Din inima pentru copii Click! ” se va derula cu respectarea prevederilor cuprinse in prezentul regulament (denumit in cele ce urmeaza “Regulamentul”). Termenii si conditiile prezentului Regulament, asa cum sunt prezentate mai jos, sunt obligatorii pentru toti participantii la campanie. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica Regulamentul, aducand la cunostinta publicului acest fapt. Criteriul de selectie al cazurilor ce vor beneficia de sprijin financiar, ca urmare a campaniei umanitare « Din inima pentru copii » si vor fi publicate in ziarul « Click », va fi in mod aleatoriu, luandu-se in considerare gravitatea maxima a cazului respectiv.

Art.2. REGULAMENTUL CAMPANIEI UMANITARE “Din inima pentru copii”

Regulamentul de participare la campanie poate fi vizionat integral pe site-ul www.click.ro.

ART.3. PROTECTIA DATELOR PERSONALE

Participarea la campania umanitara “Din inima pentru copii” implica acceptarea expresa a participantilor ca datele lor personale sa fie pastrate si prelucrate de Organizator in scopul unor potentiale informari ulterioare din partea acestuia.

Organizatorul se obliga ca datele personale sa nu fie difuzate catre terti sau in strainatate, cu exceptia persoanelor implicate in organizarea campaniei sau a operatorului de marketing direct al Organizatorului. Datele personale prelucrate vor fi nume, prenume, adresa din actul de identitate si numar de telefon. Participantii au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisa adresata Organizatorului, stergerea sau actualizarea datelor personale, in conformitate cu prevederile Legii 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date precum si ale Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice. De asemenea, organizatorii informeaza participantii ca beneficiaza de drepturile prevazute de art. 12-18 din Legea 677/2001, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul de interventie asupra datelor si dreptul de opozitie, pe care le pot exercita printr-o cerere scrisa adresata Organizatorului.

Art.4. ETAPE/MECANISM

Pentru a se putea obtine ajutor prin Campania “Din inima pentru copii”, beneficiarii trebuie sa furnizeze Organizatorului, in mod obligatoriu urmatoarele:

- cerere cu un text scurt care sa cuprinda scopul solicitarii si datele solicitantului: nume, prenume, calitate (mama, tata, etc), adresa completa, spitalul in care este internat copilul (daca este cazul);

- copie dupa un document medical care sa ateste diagnosticul copilului, cu mentiunea „conform cu originalul” si semnatura parintelui;

- copie dupa documentul medical care recomanda interventia/tratamentul in strainatate (daca exista), cu mentiunea „conform cu originalul” si semnatura parintelui;

- copie dupa certificatul de nastere al copilului (sau dupa CI, daca a implinit 14 ani) si, daca este cazul, dupa certificatul de handicap;

- cateva fotografii relevante;

- acordul parintilor/tutorelui legal cu privire la publicarea materialului – text + fotografie, fara mascarea identitatii copilului minor – si semnatura parintilor pe declaratia pe propria raspundere (in cazul in care exista posibilitatea, parintele sa semneze – sau sa isi dea acordul pe mail – ca este de acord cu publicarea, inclusiv pe hartia pe care este imprimat textul si fotografiile propuse spre publicare);

- acordul parintilor pentru fotografierea copilului de catre un fotoreporter al redactiei Click!

- coordonatele de contact ale parintilor (adresa exacta, telefon, e-mail, etc);

- dupa publicare, parintele/tutorele legal este obligat sa informeze redactia cu privire la mersul campaniei (pentru transparenta), parintele obligandu-se sa anunte organizatorul saptamanal cu privire la sumele stranse.

Art.5. ALTE PREVEDERI

Prin participarea la Campania umanitara “Din inima pentru copii”, solicitantii accepta prevederile prezentului Regulament. Pentru a cere alte detalii despre campanie acestia sunt rugati sa sune la numerele de telefon: 021/407.76.80, intre orele 11.30 – 19.30, sau sa scrie pe adresa de e-mail dininimapentrucopii@click.ro.

Organizator, Fundatia “COSMIR

Prin reprezentant legal Razvan Catalin Corneteanu

Tipul de acord ce trebuie semnat şi transmis redacţiei de către parinţi/tutore, pentru a intra în Campania “Din inimă pentru copii”

ACORD

Subsemnatul ……………………………………………………………….. domiciliat in ………………………………………… strada………………………………….nr. …………….., bl. ….., sc. …., ap………, sector …, nascut in localitatea ………………., la data de ……….., prin reprezentant legal_____________ domiciliat in …………, ………………, nr. …………….., bl. ….., sc. …., ap………, sector …, nascut in localitatea ………………., la data de ……….., posesor al actului de identitate seria …., nr……….., eliberat de ……………………. la data de …………, cod numeric personal …………………, declar pe proprie raspundere si sub rigorile legii ca:

sunt de acord ca toate materialelor (text scris, fotografii, documente aferente cazului) trimise in format electronic sau prin posta sa fie publicate in ziarul “Click” al trustului “Adevarul Holding” si recunosc ca acesta detine drepturile corespunzatoare de exploatare cu privire la materialele mai sus mentionate.

Prin semnarea prezentului acord, in calitate de parinte/tutore legal al minorului ………………………., fara a emite nicio pretentie de ordin financiar, imi exprim in mod expres acordul/consimtamantul ca materialele trimise de mine pe adresa de e-mail a ziarului Click sau prin posta pe adresa Str. Fabrica de Glucoza, nr.21, sa poata fi expuse si exploatate de catre S.C. ADEVARUL HOLDING S.R.L., mandatar al publicatiei Click, pe orice tip de suport, in campaniile de promovare ale campaniei umanitare “Din inima pentru copii” in format electronic, print sau video.

Prin semnarea prezentului inscris confirm faptul ca ma gasesc in deplina stare de sanatate, din toate punctele de vedere, nefiind constrans de nici o cauza sau persoana si nesuferind de nici o boala sau deficienta care sa-mi poata anula, afecta sau vicia discernamantul.

Nume, Prenume …………………..

Semnatura ……………………

Cristian Stancu, redactor şef Click!


Ziarul Click! a pornit o campanie umanitară fără precedent în presa din România. Îţi vom povesti zilnic despre copii ce au nevoie de ajutor. Sunt mulţi. Mult mai mulţi decât crezi şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi faţa tristă a unui copil care luptă cu boala. Pentru ei vom strânge bani din donaţii şi sponsorizări. Vom încerca să facem tot ce ne stă în putere pentru a da şanse la viaţă acestor micuţi fără copilărie. Distribuirea către copii a fondurilor strânse se va face după o atentă analiză a actelor medicale, astfel încât să-i ajutăm pe toţi cei înscrişi în campania noastră, iar Click! te va ţine la curent cu tot ce se va face pentru fiecare copil în parte. Suntem siguri că poveştilor acestor copii condamnaţi la suferinţă te vor îndemna şi pe tine să ajuţi!

Cristian Stancu, redactor şef Click!

George Stanca:


Dragi vedete, aţi avut, probabil, colegi, camarazi de copilărie, care nu erau sănătoşi, normali, întregi, bătuţi de soartă, cu malformaţii sau alte  blesteme. Nu vă fac acum o analiză freudiană asupra comportamentului de atunci -  când mediul copilului este încă apropiat de cel animal – şi aveaţi în grup un  ochelarist, care era “Chioru”, sau poate un “Şchiopu”, “Bâlbăitu”, etc. Aşadar, vă rugăm frumos, vă implor eu: faceţi un gest! Umanitar. Omenesc. Creştinesc. Pentru copiii aceia care au nevoie de semenii lor. „Din inimă pentru copii”. Mai mult aici.

Valentina Pelinel, fotomodel: „Nu sunt mamă, deci nu pot şti exact ce este în sufletul unui părinte al cărui copilaş este bolnav, însă ştiu cât de mult sufăr eu când văd un astfel de caz. Felicit iniţiativa ziarului Click! şi sper ca mulţi oameni să întindă o mână de ajutor”.

Mircea Lucescu, antrenor: „Este o iniţiativă excelentă. Sunt foarte fericit că pot să particip la această campanie şi voi încerca să-i ajut pe micuţii cu probleme. Sunt şi eu tată şi îmi imaginez ce poate fi în sufletul unui părinte când ştie că îi este bolnav copilul”.

40 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. [...] bolnavi, care n-au bani de tratamente, de operatii, de mancare si cazare in spitale. Lucrez deja cu “Isabellelorelai”, bloggerita pe care multi dintre voi o cunoasteti din navigarea pe net. Isabela alina deja de peste [...]

  2. Trebuie sa te bravuiesc si pe tine :) Felicitari pentru proiect! Mai poti? Stiu ca mai poti si ca nu te vei da batuta. Bravo!

    Oana

    11/14/2009 at 01:06

  3. Pe 22 octombrie 2008 nepotica mea cea mica,Ancuta, a fost diagnosticata cu Leucemie limfoblastica acuta.In acel moment am inceput cu disperare sa caut orice informatie legata de boala. Am gasit multe asociatii si organizatii care se ocupa de copii bolnavi de cancer.Le-am trimis mesaje in disprare in speranta ca-mi vor oferii raspunsuri la intrebarile mele. Nu am cerut bani, am vrut doar sa vorbesc cu ei. Nimeni.Absolut nimeni nu mi-a raspuns nici unui mesaj. Tot atunci am gasit si blogul Isabelei. Ea a fost singura care mi-a raspuns mesajului meu disperat. Ea a fost singura care mi-a fost alaturi in acele momente. Si tot ea a fost ceea care m-a sustinut moral si a stiut sa-mi spuna o vorba buna dupa diaspritia Ancutei, pe 17 noiembrie 2008.

    Felicitari Isabela! Stiam ca ai sa reusesti :D

    Simona

    11/14/2009 at 09:38

  4. Draga Isabellelorelai,imi amintesc cum ai povestit despre inceputurile tale cu blogul acesta amar si tacut si cate vieti au fost salvate de atunci.
    Voi prelua si eu acest anunt de la tine si sper sa fie de folos celor in nevoie!
    Multa sanatate!

    g1b2i3

    11/14/2009 at 21:24

  5. [...] Din Inimă pentru Copii, Donează sânge. Salvează o viaţă, Mihaela Stoica, Ştefan Ciocoi Click Din Inimă pentru Copii Un om oarecare are un blog şi în el scrie despre alţi oameni oarecare, mulţi dintre ei în [...]

  6. [...] şi vreţi să ajutaţi Posted in umanitare by supravietuitor on noiembrie 14, 2009 Click: Din Inimă pentru Copii Un om oarecare are un blog şi în el scrie despre alţi oameni oarecare, mulţi dintre ei în [...]

  7. Ești mare, gagico! :)

    LiaLia

    11/15/2009 at 00:46

  8. Buna ziua, sunt Mihaela Badita , mama lui Mihaita , baietelul autist din Buhusi jud Bacau.Facem terapie la Barlad si avem nevoie de ajutor pentru a reusi sa continuam terapia pina in luna august a anului viitor.Va rog din suflet, poate reusiti sa ne ajutati si pe noi.Va multumesc

    Mihaela Badita

    11/17/2009 at 13:58

  9. Tare mi-as dori sa am parte si eu de o zi foarte vesela alaturi de copii acestia draguti :)
    Sper, si-mi doresc ca intr-o zi sa ajung si eu la ei :D

    Simona

    11/18/2009 at 13:27

    • Simona, păi hai. După care tu rămâi la mine acasă şi ne faci mâncare, că ăştia micii mi-au zis să rămân cu ei la spital. Azi am murit de râs. Când am ajuns la ei eram un car de nervi. Culmea: şi ei erau nervoşi. (ei de la tratament)

      isabellelorelai

      11/18/2009 at 23:53

  10. buna,nu stiu daca a spus cineva despre modalitatea la care ma gandesc pentru a strange niste bani.Ma gandeam ca in editia de vineri a ziarului si revistei click,sa puneti cate un tricou(de la marimea s la cea mai mare :D )la un pret intre 7 si 10 lei.,astfel incat fiecare roman sa o poata cumpara.Asptept un raspuns dak ideea mea e buna :D :D:D va doresc tot binele din lume.

    cristina dumitru

    11/19/2009 at 11:14

    • Cristina, Simona Ionescu, directorul de campanie a spus că este Super Idee – va căuta rapid modalităţi de a o pune în practica. Îţi mulţumim!
      Dacă mai ai idei – Bagă! Te rog :D

      isabellelorelai

      11/19/2009 at 12:06

  11. ma bucur nespus de mult,pt k si eu am fratiori mititei :D :D dak o sa se mai aprinda becul o sa va transmit :*:*:* o zi buna.

    cristina dumitru

    11/19/2009 at 12:23

    • Mulţumesc mult, Cristina!
      A, păi dacă ai frăţiori, gândeşte-te ce le place lor să le fie cumpărat de către părinţi, că poate… Se poate pune sigla

      isabellelorelai

      11/20/2009 at 01:22

  12. S-a facut! vin cu placere…da sa vedem pe cand :D asta e putin mai dificil…distanta e de vina!
    Dragii de ei, de multe ori ma gandesc cum rezista trupsoarele lor mici si fragile la atatea otravuri!!!

    Simona

    11/19/2009 at 15:32

  13. OK :) iar daca nu reusesc sa ajung….ce facem? :D

    simonaolaru13

    11/20/2009 at 09:23

    • Simona, păi Fan Curier, că oricum mă cunosc toţi curierii din Bucureşti :D Sunt cea mai mare personalitate a curieratelor din RO

      isabellelorelai

      11/20/2009 at 09:50

  14. ei au 2 si 3 ani(sunt 2 baietei) si mai sunt 2 fetite(9 si 11 ani),suntem 5 in total(eu am 19 :D )…am vazut k le place foarte mult sa aiba ursuleti de plus de 20-30cm sa cante,sa faca ceva :D si jocuri din acelea,lego…cam asta le place:D acum nu stiu dak puteti pune sigla pe ele :) .multi pupici si succes :) :)

    cristina dumitru

    11/20/2009 at 09:57

    • Oho, deci vă distraţi! :D
      Cristina, cum este într-o casă cu mulţi prichindei? Eu mi-am dorit mult un frate dar nu am avut bafta asta

      isabellelorelai

      11/20/2009 at 10:00

  15. si a-ti mai putea pune sigla pe caciulite ,fulare :) :) zic eu,acum dvs stiti :D :D

    cristina dumitru

    11/20/2009 at 09:58

  16. Ca bine zici :) si eu am devenit o mare personalitate a curierilor din RO… la Sighet :D

    simonaolaru13

    11/20/2009 at 09:59

  17. ehh..este greu k acum eu sunt dadaca lor pana la toamna knd ajung in bucuresti lafacultate,bani nu sunt si e greu..dar tt timpul auzi galagie :) ) dadi(asa imi zic ei),dadi verau pe aia,dadi vreau desene,dadi nu desenele atea si tot asa :) ) dar tot timpul imi zic cei mici “DADI TE UBEC” si ma emotioneaza asa mult :) nu stiu cum sa adaug o poza sa vedeti ce fratiori frumosi am :D :D

    cristina dumitru

    11/20/2009 at 10:04

  18. mai bine va dau hi5 k nu ma pricep :D http://pisi-9.hi5.com/ tot ce am, invatat eu legat de calcultaore a ost knd ma uitam pe la amici…si din martie de knd am eu pc ..in rest nu stiu multe..dar progresez :D

    cristina dumitru

    11/20/2009 at 11:05

  19. [...] inima pentru copii” este o campanie la care lucreaza prietena noastra draga Isabela impreuna cu ziarul Click si cu multi oameni care vor sa dea o mana de [...]

  20. am si eu o vecina care si creste singura trei copii in conditii mizere.as vrea ca macar de sarbatori sa se bucure daca se gaseste cineva cu dare de mana

    minodora

    11/23/2009 at 10:51

  21. Buna seara,ma numesc Bejan Petruta sunt din Racova jud.Bacau si am un baiat AUTIST.Eusebiu este inclus in programul unei fundatii din Barlad.Pentru a continua terapia avem nevoie de ajutor.Bataia ingerilor in geam este articolul aparut in Jurnalul National. Multumesc din suflet

    bejan petruta

    11/23/2009 at 19:50

  22. Cred ca sunt foarte multi cei care au cerut ajutoru-l dv.dar va rugam din suflet sa ne ajutati si pe noi.

    bejan petruta

    11/26/2009 at 20:20

  23. Noi suntem din Com.RACOVA JUD.BACAU si stam de 2ani cu chirie in BARLAD.Baiatul meu face in MAI 7ani si as vrea sa-l dau un an la gradinita si apoi la scoala,dar pt. asta avem nevoie de ajutor ca sa platim terapeute sa vina acasa,recompense si alte datorii.Cu cat face mai multe ore de terapie cu atat mai repede ne intoarcem acasa.“BATAIA INGERILOR IN GEAM“este un articol unde am aparut noi si puteti afla mai multe.Va mai pot spune ca baiatul a facut progrese mari si de aia am apelat la dv.Va rugam ajutati-ne.

    bejan petruta

    11/27/2009 at 14:30

  24. Stam cu chirie in Barlad pt.a duce baiatul la o fundatie care aplica terapia ABA.

    bejan petruta

    11/27/2009 at 15:01


Lasă un Răspuns