Isabellelorelai's Weblog

Într-o zi am primit un link. http://isabellelorelai.wordpress.com În mesaj scria: ăsta este blogul tău. Foarte frumos, mulţumesc, dar ce să fac cu el? Era martie 2008. Cu timpul am descoperit cât de mult poate ajuta. O simplă informaţie poate salva de la moarte un om pe care nu îl cunoşti. Un om oarecare are un blog şi în el scrie despre alţi oameni oarecare, mulţi dintre ei în situaţii limită. Alţi oameni află astfel despre ei şi îi ajută, îi scot din impas. De multe ori le salvează viaţa – sau măcar încearcă. Mai simplu de atât nici că se poate. Nu am inventat apa rece – doar o folosesc. De ce scriu toate astea? Pentru că acum câteva zile cineva mi-a spus: „Dacă tu şi prietenii tăi aţi reuşit să ajutaţi atât de mulţi copii, ce-ar fi să încercăm să ajutăm şi mai mulţi, împreună? Poate chiar pe toţi, cu timpul”. Poţi să refuzi aşa ceva? Nu. Un ziar va încerca să facă ce am făcut eu cu un blog. Încercarea moarte n-are. Tot ce vreau este să atrag atenţia asupra suferinţei lor. Timp de 4 luni (noiembrie-decembrie 2009, ianuarie-februarie 2010) voi colabora (am un contract de cesiune exclusivă de drepturi de autor – deci voi scrie doar, eu nu iau hotărâri şi nici nu am treabă cu fundaţia) şi voi încerca, pe cât posibil, să fac mai mult pentru copii, cu ajutorul campaniei. Le mulţumesc celor care nu au rămas indiferenţi la strigătul mut din ochii copiilor bolnavi şi săraci care imploră ajutor. Pot să vă rog frumos să continuaţi? Sau să începeţi de azi? Cine mi-a spus ceva ce nu putea fi refuzat? Simona Ionescu, pe 24 octombrie 2009. Mai multe pe blogul Simonei - inclusiv Comunicatul de Presă.

Click: Din Inimă pentru Copii

Inima copiilor alături de Din inimă pentru copii