Isabellelorelai's Weblog

Când am fost prima dată la Budimex am rămas la intrare, în curte. Pe 6 august 2009. A venit Alexandra afară. Ea m-a întrebat dacă nu vreau să urc pe secţie, să îl văd pe Ştefan. Am voie să intru în spital? Da, că e oră de vizită. Am ajuns la etajul 5, la oncologie. Am tămas în faţa uşii, nu am îndrăznit să intru. În stânga şi în dreapta vedeam, prin uşa de sticlă, geamuri mari de termopan, de la jumătatea pereţilor în sus. Prin ele îi vedeam pe copii şi pe părinţi. Ca în vitrine, mi-am zis. Copiii îşi trăiesc viaţa în vitrine, conectaţi la fire subţiri prin care picură substanţe ale căror denumiri mă fac să vărs. Părinţii lor la fel. Prizonieri de spital. Oamenii ăştia nu au niciun strop de intimitate, mi-am mai spus. Şi nu am intrat. Nu de frică, că am văzut lucruri şi mai rele la viaţa mea. Mi s-a părut nefiresc, atâta tot. L-a adus Alexandra pe Ştefan la camera de joacă şi acolo am stat de vorbă. Săptămâna următoare m-am dus din nou. Nici atunci nu am intrat, m-am întâlnit cu Alexandra pe hol. Mai pe seară, preţ de 3 minute, am intrat. Am pus capul în pământ, nu am privit nici în stânga nici în dreapta. Aici este leucemie, aici este aplazie, aici neuroblastom iar aici hemofilie. Auzem ce spunea Raluca. Dar tot nu m-am uitat. În salonul din capătul coridorului l-am văzut pe Fabian. Timpul a trecut, s-au mai întâmplat lucruri, unele plăcute, altele mai neplăcute. Am fost nevoită să intru pe secţie în septembrie, pentru că m-a rugat mama Cosminei. Tot cu capul în pământ am ajuns în capătul coridorului, la uşa salonului în care era Cosmina. Şi încă de vreo două ori. Săptămâna trecuta însă s-a întâmplat ceva. Mă îndreptam în grabă spre salonul Cosminei. Din dreapta, un chip cunoscut a bătut râzând cu pălmuţele în geamul ăla de vitrină. M-a umflat râsul şi pe mine. A venit alergând pe coridor. Noroc că luasem la mine maşinuţa promisă lui, cu trei săptămâni înainte. Nu ştiam că s-a întors, nu ştiu din ce impuls am luat maşinuţa în sacoşă. Când am plecat acasă, Ovidiu a alergat din salon şi mi-a spus: „Ssstai, ssstai să te pup!”. Joi m-am dus cu Ioana. Avea daruri  de la ea şi de la colegii ei pentru copiii pe care îi ştia de pe blog. Noroc cu Narcisa. În camera de joacă, Narcisa ne-a spus cui îi vine bine o hăinuţă, cine ce are nevoie sau nu, cui i-ar plăcea un joc anume, cine mănâncă banane şi cine nu. Au venit şi ceilalţi copii, cei care nu erau „conectaţi” la fire. Ştiu că pare ciudat, dar Ovidiu şi Narcisa m-au scos din „belea”. Acum, datorită lui Ovidiu, pot privi în vitrinele alea, pot să mă uit la copii şi să intuiesc ce şi-ar dori să primească, care o maşinuţă şi care o păuşică sau o jucărie de bebe, o carte sau un joc pe calculator, o bomboană sau o banană. Acum, datorită Narcisei, pot vorbi cu cineva priceput care să mă îndrume mai bine spre dorinţele copiilor. Doar că am nevoie în continuare de ajutor. Luna viitoare mă duc la ei cu Lia, m-a anunţat că are jucării pentru ei de la Oamenii Darnici. Ştiu că e dificil, ei pleacă, se întorc, de câteva ori m-am dus pentru unul sau doi dintre ei dar plecaseră acasă, apoi s-au întors ei dar eu eram nepregătită. Că unul are nevoie de o hăinuţă iar altul de o jucărie, că unul are nevoie de ceva de mâncare iar altul de o carte sau de un joc, că unul are nevoie de un medicament iar altul de un pampers. Dar până la urmă tot rezolv, am să îi „învăţ” pe toti. Am să le „învăţ” dorinţele. Că timp este. Iar zâmbetele lor sunt daruri rare pentru oamenii care până mai ieri habar nu aveau că acolo, în vitrine, sunt copii luptători, mai bravi decât soldaţii, mai curajoşi decât politicienii, mai sinceri decât prietenii de-o viaţă, mai darnici şi mai înţelegători decât rudele de acasă. Ei, copiii din vitrină, nu au fiţe, nu fac figuri, nu te mint, nu te amăgesc. Ei îţi spun, la 5 sau la 7 ani, de  câte un diagnostic cumplit, scheme de tratament cu citostatice, medicamente cu denumiri ciudate greu de pronunţat. Ei îţi spun corect şi cinstit în faţă: eu vreau bobo, eu nu mănânc banană că nu îmi place, hăinuţa asta îmi este mică mie dar îi vine bine Ioanei, eu am maşinuţă dar Vlad nu are. Da, pentru ei aş da spargerea la fabrica de jucării… Din noiembrie anul trecut mă tot bate gândul ăsta… Săptămâna trecută, cineva m-a întrebat cine sunt. Nimeni. Un om de pe stradă. Un om cu bani puţini sau fără niciun leu în buzunar, câteodată. Nu am asociaţie şi nici nu am de gând să îmi fac aşa ceva. Nu fac parte din nicio asociaţie şi nici nu am de gând să intru în vreuna. Iar cine spune că e musai să ai sau să faci parte dintr-o asociaţie ca să ajuţi un copil, sau, doi sau o sută, se înşeală amarnic. Se poate şi fără. Am martori, ca să zic aşa. Vreo 15 oameni aşişderea, până acum. Dar poate se mai strâng, cine ştie.

Mara, 3 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Mama Marei: „Ştiţi şi dumneavoastră că acum prioritare sunt medicamentele, pe care le cumpărăm la preţ întreg din farmacii şi de peste hotare. Prioritare sunt şi alimentele din regimul alimentar pentru că, aici, în spital, mâncarea nu este variată. Copiii vor o jucărie, o carte, un film. Noi nu mai putem să le îndeplinim copiilor dorinţele, pentru că nu mai avem cu ce. Indiferent de vârstă, copiii sunt sensibili şi îşi doresc cu ardoare astfel de lucruri”.

Ovidiu, 5 ani, Limfom Malign Non Hodgkin (cancer de sânge)

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/10/18/stelutele-de-mare-ovidiu-seninul-din-cancer

Gabriela, 9 ani, Purpură Trombocitopenică Idiopatică

Mitică, 5 ani, Nefroblastom

Marina, 1 an şi 5 luni, Leucemie Acută Limfoblastică

Ioana Alexandra, 2 ani, Neuroblastom

Johnny, 2 ani şi 4 luni, Tumoră

Denis, 3 ani, Neuroblastom hepatic

Alexandru, 3 ani, Hemofilie

Vasilică, 4 ani, Rabdomiosarcom

Vlad, 4 ani, Leucemie.

Alexandru, 6 ani, Nefroblastom

Marian, 7 ani, Leucemie

Valentin, 9 ani, Hemofilie

George Dragoş, 9 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Vlad, 11 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Ionuţ, 12 ani, Boala Hodgkin

Valentin, 12 ani, Tumoră

Marian Valentin, 12 ani, Leucemie Acută Mieloblastică

Mihai, 15 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Ciprian, 16 ani, Sarcom Ewing

Gabriel, 17 ani

Răzvan, Denisa, Adi, George.

Narcisa Maria, 7 ani, Leucemie Acută Mieloblastică cu celule T

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/26/stelutele-de-mare-narcisa-maria-sau-despre-cum-sa-implinesti-7-ani-in-spital-la-oncologie

Andrei, 12 ani, Rabdomiosarcom

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/09/stelutele-de-mare-andrei-12-ani-18-cure-de-citostatice-25-de-sedinte-de-radioterapie

Bogdan, 4 ani, Sarcom embrionar

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/08/stelutele-de-mare-bogdan-marian-marinescu-4-ani-si-5-operatii

Gabriela Lăcrămioara, 8 ani, Sarcom Ewing

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/22/stelutele-de-mare-gabriela-lacramioara-mica-sirena-bolnava-de-cancer

Cosmina, 15 ani, Leucemie Acută Mieloblastică M1

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/11/stelutele-de-mare-cosmina-un-desen-o-lacrima-si-cateva-celule-stem

Andreea, 7 ani, Nefroblastom

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/30/marul-piersica-si-increderea

Fabian, 5 ani, Limfom malign Non Hodgkin

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/20/stelutele-de-mare-fabian-despre-cum-m-a-facut-k-o-un-pusti-de-5-ani-bolnav-de-cancer

Ştefănel, 1 an şi 11 luni, Nefroblastom.

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/19/stelutele-de-mare-stefanel-si-sufletul-de-hartie

Ei sunt la Budimex.

Iar dincolo, la Fundeni sunt şi mai mulţi.

Ionuţ. Clementina. Georgiana Cosmina. Andra. Alexandru. Ştefan. Robert.

Bogdan, 2 ani, Tumoră. Tamara, 2 ani, Trombocitemie. Darius, 2 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Noel, 2 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Ana Maria, 3 ani, Tumoră. Iulian, 4 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Sebastian, 4 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Cristinel, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Cristian, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Andreia, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Emurah, 6 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Vasilica, 6 ani, Limfom malign Non Hodgkin. Cristian, 9 ani, Tumoră. Ileana Adela, 12 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Eduard Constantin, 13 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Adrian Alexandru, 14 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Teodora, 18 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Andreea, 18 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Mihăiţă, 17 ani, Limfom malign Non Hodgkin. Andrei, Leucemie Acută Limfoblastică.

În fiecare an, în România se îmbolnăvesc de cancer 500 de copii.

La Institutul Oncologic Fundeni sunt trataţi aproximativ 200 de copii bolnavi de leucemie, cancer şi anemii majore, din toată ţara, iar la Budimex cca 28.

Cancere de sânge, tumori cerebrale, cancere osoase, cancere de ţesuturi moi, talasemie majoră, hemofilie, aplazii medulare etc.

Unii dintre ei stau chiar şi câte cinci-şase luni în spital, până la prima externare.

Apoi se întorc la tratament, lunar.

Dacă fac recăderi, stau din nou stau în spital o lună sau câte două-trei.

Aproximativ 80% din copiii bolnavi de cancer trăiesc la limita subzistenţei.

O parte din mame îşi aduc la spital şi copiii sănătoşi, pentru că nu au cu cine să îi lase acasă. Altele nasc acolo încă un copil.

Martor este Ovidiu. Pentru el, copiii care luptă înseamnă Izvorul Minunilor. După ce i-a văzut, Ovidiu a scris cel mai frumos lucru pe care l-am citit vreodată despre sentimentul uman.

Ovidiu:

Unii cred ca ni se intampla să trecem zilnic pe lângă minuni, dar suntem prea ocupaţi cu alte nimicuri să le mai putem observa.

Alţii vorbesc despre deficienţe ale memoriei când vine vorba de miracole.

Să zicem că Dumnezeu ar despărţi luna în felii ca să poţi face tu un cadou drăguţ cuiva.

Să zicem că a făcut-o în faţa ta.

Tu şi El.

Într-un an sunt şanse mari să fii un ateu convins.

O să scriu acum rapid despre nişte minuni recente să îngreunez puţin procesul ăsta de uitare.

Anul trecut minunile m-au năpădit în perioada Crăciunului.

Spitalul Oncologic Fundeni poate fi şi el acuzat că a permis apariţia acestor fenomene.

În primul rând, pentru curioşi, acolo e un fel de casa minunilor.

Dacă vă simţiţi trist şi credeţi că o minune v-ar putea pune pe picioare puteţi încerca să treceţi pe acolo.

Sunt multe astfel de locuri în lume, evident.

Totul e să le treci odată pragul şi să te laşi fermecat.

Minunile au mai multe chipuri.

În primul rând, vă apare ceva ce seamănă cu nişte copii pe cinste.

Aşa încep minunile.

Cu feţe de copii.

La spitalul din Fundeni un etaj întreg este dedicat copiilor care au cancer în diverse etape.

Dacă îi priviţi deja ca pe nişte persoane lovite nu vă mai întrebaţi de ce nu câştigaţi nici o competiţie sportivă.

Copiii luptă.

Toţi.

Şi foarte mulţi câştigă.

O să-i în şir pe cei care îmi vin în minte.

Oricine poate trece pe acolo şi să completeze lista.

În caz că vă bat gânduri de genul acesta trebuie să vă avertizez.

E uşor ca în rugăciuni să puneţi copilaşii aceştia înaintea voastră.

Speranţa din ochii lor vă va urmări.

Despre Minuni, Ovidiu Lefter.

Antonio. Lorelai. Francisc. Alex. George. Cosmin. Ilie. Clementina. Georgiana. Tabloul. Risipitorul de minuni. Izvorul Minunilor.

Steluţele de mare

Un om de afaceri aflat în vacanţă se plimba într-o zi pe o plajă. Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val. Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă. Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, omul de afaceri se apropie de băieţel şi îi spuse:

- M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?

Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:

- Pentru asta contează.

Steluţele de mare

Pentru ca răul să învingă pe pământ este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Edmond Burke

UPDATE 3 octombrie 2009. Săptămâna asta (mai precis joi) m-am întâlnit cu Adrian, care a adus jucării de la surioara lui, şi cu Lia, care a adus jucării, cărticele şi alte lucruşoare. De la Andreea un puzzle super. Săptămâna viitoare încep să le aranjez în pungi, cu bileţel pentru fiecare copil, iar joi le ducem copiilor, la Budimex. Dacă până joi mai strâng, completez punguţele. Later Edit. Ieri, pe 2 octombrie 2009, copiii au fost vizitaţi şi au primit câteva cadouri. Mai multe gânduri de Om Bun puteţi citi aici: http://doneaza.watf.ro/?p=431

Mulţumesc!: http://doneaza.watf.ro

UPDATE 14 octombrie 2009. Joia trecută, pe 8 octombrie 2009, am fost cu Lia la spitalul Budimex, iar vineri pe 9 octombrie 2009 la spitalul Fundeni (scriu târziu pentru că net-ul meu a avut un „nod”). Am dus jucării şi lucruşoare strânse de ea şi de mine de la oamenii buni care au dorit să le ofere. Vă arăt doar jucăriile, de la: Oameni Darnici, Adrian şi surioara lui, Raluca, Robert şi Mihai, Andreea, Simona, Mia, Corina.

Am găsit „la datorie” doar 18 copii din 35, la Budimex. Am mai dus – şi mai avem de dus – nişte chestii, a scris Lia despre asta aici şi aici - a pus şi câteva fotografii.