Isabellelorelai's Weblog

Despre Asociaţia „Salvează vieţi” am scris aici. Oana şi Carmen. Pană ieri doar pe ele le cunoşteam.

Ieri, 29 septembrie 2009, asociaţia s-a lansat oficial.

Dacă aş fi vrut şi nu aş fi reuşit să întâlnesc, într-un singur loc, Oamenii pe care îi admir şi îi respect atat de mult. O minunăţie de Oameni:

Carmen, Oana, Helen, Simona, Ionela, Bianca, Liviu

Paula Herlo

Oana Pellea

Dr. Raed Arafat

Ne-au cântat Alexandru şi Andrei.

Alexandru Nica. Cand o uşă rămâne închisă, se deschide o fereastră. Sau chiar două.

Andrei Aiordăchioie. Vrea să facă ceva serios în viaţă. Sărăcia poate fi sfidată. Andrei cântă.

A prezentat Andi Moisescu.

S-au strâns bănuţi pentru desenele copiilor internaţi la oncologie Fundeni şi Budimex.

Asta e. Ca lumea, cum spun copiii.

Salvează vieţi

http://salveazavieti.ro

Baftă!

Când am fost prima dată la Budimex am rămas la intrare, în curte. Pe 6 august 2009. A venit Alexandra afară. Ea m-a întrebat dacă nu vreau să urc pe secţie, să îl văd pe Ştefan. Am voie să intru în spital? Da, că e oră de vizită. Am ajuns la etajul 5, la oncologie. Am tămas în faţa uşii, nu am îndrăznit să intru. În stânga şi în dreapta vedeam, prin uşa de sticlă, geamuri mari de termopan, de la jumătatea pereţilor în sus. Prin ele îi vedeam pe copii şi pe părinţi. Ca în vitrine, mi-am zis. Copiii îşi trăiesc viaţa în vitrine, conectaţi la fire subţiri prin care picură substanţe ale căror denumiri mă fac să vărs. Părinţii lor la fel. Prizonieri de spital. Oamenii ăştia nu au niciun strop de intimitate, mi-am mai spus. Şi nu am intrat. Nu de frică, că am văzut lucruri şi mai rele la viaţa mea. Mi s-a părut nefiresc, atâta tot. L-a adus Alexandra pe Ştefan la camera de joacă şi acolo am stat de vorbă. Săptămâna următoare m-am dus din nou. Nici atunci nu am intrat, m-am întâlnit cu Alexandra pe hol. Mai pe seară, preţ de 3 minute, am intrat. Am pus capul în pământ, nu am privit nici în stânga nici în dreapta. Aici este leucemie, aici este aplazie, aici neuroblastom iar aici hemofilie. Auzem ce spunea Raluca. Dar tot nu m-am uitat. În salonul din capătul coridorului l-am văzut pe Fabian. Timpul a trecut, s-au mai întâmplat lucruri, unele plăcute, altele mai neplăcute. Am fost nevoită să intru pe secţie în septembrie, pentru că m-a rugat mama Cosminei. Tot cu capul în pământ am ajuns în capătul coridorului, la uşa salonului în care era Cosmina. Şi încă de vreo două ori. Săptămâna trecuta însă s-a întâmplat ceva. Mă îndreptam în grabă spre salonul Cosminei. Din dreapta, un chip cunoscut a bătut râzând cu pălmuţele în geamul ăla de vitrină. M-a umflat râsul şi pe mine. A venit alergând pe coridor. Noroc că luasem la mine maşinuţa promisă lui, cu trei săptămâni înainte. Nu ştiam că s-a întors, nu ştiu din ce impuls am luat maşinuţa în sacoşă. Când am plecat acasă, Ovidiu a alergat din salon şi mi-a spus: „Ssstai, ssstai să te pup!”. Joi m-am dus cu Ioana. Avea daruri  de la ea şi de la colegii ei pentru copiii pe care îi ştia de pe blog. Noroc cu Narcisa. În camera de joacă, Narcisa ne-a spus cui îi vine bine o hăinuţă, cine ce are nevoie sau nu, cui i-ar plăcea un joc anume, cine mănâncă banane şi cine nu. Au venit şi ceilalţi copii, cei care nu erau „conectaţi” la fire. Ştiu că pare ciudat, dar Ovidiu şi Narcisa m-au scos din „belea”. Acum, datorită lui Ovidiu, pot privi în vitrinele alea, pot să mă uit la copii şi să intuiesc ce şi-ar dori să primească, care o maşinuţă şi care o păuşică sau o jucărie de bebe, o carte sau un joc pe calculator, o bomboană sau o banană. Acum, datorită Narcisei, pot vorbi cu cineva priceput care să mă îndrume mai bine spre dorinţele copiilor. Doar că am nevoie în continuare de ajutor. Luna viitoare mă duc la ei cu Lia, m-a anunţat că are jucării pentru ei de la Oamenii Darnici. Ştiu că e dificil, ei pleacă, se întorc, de câteva ori m-am dus pentru unul sau doi dintre ei dar plecaseră acasă, apoi s-au întors ei dar eu eram nepregătită. Că unul are nevoie de o hăinuţă iar altul de o jucărie, că unul are nevoie de ceva de mâncare iar altul de o carte sau de un joc, că unul are nevoie de un medicament iar altul de un pampers. Dar până la urmă tot rezolv, am să îi „învăţ” pe toti. Am să le „învăţ” dorinţele. Că timp este. Iar zâmbetele lor sunt daruri rare pentru oamenii care până mai ieri habar nu aveau că acolo, în vitrine, sunt copii luptători, mai bravi decât soldaţii, mai curajoşi decât politicienii, mai sinceri decât prietenii de-o viaţă, mai darnici şi mai înţelegători decât rudele de acasă. Ei, copiii din vitrină, nu au fiţe, nu fac figuri, nu te mint, nu te amăgesc. Ei îţi spun, la 5 sau la 7 ani, de  câte un diagnostic cumplit, scheme de tratament cu citostatice, medicamente cu denumiri ciudate greu de pronunţat. Ei îţi spun corect şi cinstit în faţă: eu vreau bobo, eu nu mănânc banană că nu îmi place, hăinuţa asta îmi este mică mie dar îi vine bine Ioanei, eu am maşinuţă dar Vlad nu are. Da, pentru ei aş da spargerea la fabrica de jucării… Din noiembrie anul trecut mă tot bate gândul ăsta… Săptămâna trecută, cineva m-a întrebat cine sunt. Nimeni. Un om de pe stradă. Un om cu bani puţini sau fără niciun leu în buzunar, câteodată. Nu am asociaţie şi nici nu am de gând să îmi fac aşa ceva. Nu fac parte din nicio asociaţie şi nici nu am de gând să intru în vreuna. Iar cine spune că e musai să ai sau să faci parte dintr-o asociaţie ca să ajuţi un copil, sau, doi sau o sută, se înşeală amarnic. Se poate şi fără. Am martori, ca să zic aşa. Vreo 15 oameni aşişderea, până acum. Dar poate se mai strâng, cine ştie.

Mara, 3 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Mama Marei: „Ştiţi şi dumneavoastră că acum prioritare sunt medicamentele, pe care le cumpărăm la preţ întreg din farmacii şi de peste hotare. Prioritare sunt şi alimentele din regimul alimentar pentru că, aici, în spital, mâncarea nu este variată. Copiii vor o jucărie, o carte, un film. Noi nu mai putem să le îndeplinim copiilor dorinţele, pentru că nu mai avem cu ce. Indiferent de vârstă, copiii sunt sensibili şi îşi doresc cu ardoare astfel de lucruri”.

Ovidiu, 5 ani, Limfom Malign Non Hodgkin (cancer de sânge)

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/10/18/stelutele-de-mare-ovidiu-seninul-din-cancer

Gabriela, 9 ani, Purpură Trombocitopenică Idiopatică

Mitică, 5 ani, Nefroblastom

Marina, 1 an şi 5 luni, Leucemie Acută Limfoblastică

Ioana Alexandra, 2 ani, Neuroblastom

Johnny, 2 ani şi 4 luni, Tumoră

Denis, 3 ani, Neuroblastom hepatic

Alexandru, 3 ani, Hemofilie

Vasilică, 4 ani, Rabdomiosarcom

Vlad, 4 ani, Leucemie.

Alexandru, 6 ani, Nefroblastom

Marian, 7 ani, Leucemie

Valentin, 9 ani, Hemofilie

George Dragoş, 9 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Vlad, 11 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Ionuţ, 12 ani, Boala Hodgkin

Valentin, 12 ani, Tumoră

Marian Valentin, 12 ani, Leucemie Acută Mieloblastică

Mihai, 15 ani, Leucemie Acută Limfoblastică

Ciprian, 16 ani, Sarcom Ewing

Gabriel, 17 ani

Răzvan, Denisa, Adi, George.

Narcisa Maria, 7 ani, Leucemie Acută Mieloblastică cu celule T

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/26/stelutele-de-mare-narcisa-maria-sau-despre-cum-sa-implinesti-7-ani-in-spital-la-oncologie

Andrei, 12 ani, Rabdomiosarcom

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/09/stelutele-de-mare-andrei-12-ani-18-cure-de-citostatice-25-de-sedinte-de-radioterapie

Bogdan, 4 ani, Sarcom embrionar

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/08/stelutele-de-mare-bogdan-marian-marinescu-4-ani-si-5-operatii

Gabriela Lăcrămioara, 8 ani, Sarcom Ewing

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/22/stelutele-de-mare-gabriela-lacramioara-mica-sirena-bolnava-de-cancer

Cosmina, 15 ani, Leucemie Acută Mieloblastică M1

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/11/stelutele-de-mare-cosmina-un-desen-o-lacrima-si-cateva-celule-stem

Andreea, 7 ani, Nefroblastom

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/30/marul-piersica-si-increderea

Fabian, 5 ani, Limfom malign Non Hodgkin

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/20/stelutele-de-mare-fabian-despre-cum-m-a-facut-k-o-un-pusti-de-5-ani-bolnav-de-cancer

Ştefănel, 1 an şi 11 luni, Nefroblastom.

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/19/stelutele-de-mare-stefanel-si-sufletul-de-hartie

Ei sunt la Budimex.

Iar dincolo, la Fundeni sunt şi mai mulţi.

Ionuţ. Clementina. Georgiana Cosmina. Andra. Alexandru. Ştefan. Robert.

Bogdan, 2 ani, Tumoră. Tamara, 2 ani, Trombocitemie. Darius, 2 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Noel, 2 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Ana Maria, 3 ani, Tumoră. Iulian, 4 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Sebastian, 4 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Cristinel, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Cristian, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Andreia, 5 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Emurah, 6 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Vasilica, 6 ani, Limfom malign Non Hodgkin. Cristian, 9 ani, Tumoră. Ileana Adela, 12 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Eduard Constantin, 13 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Adrian Alexandru, 14 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Teodora, 18 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Andreea, 18 ani, Leucemie Acută Limfoblastică. Mihăiţă, 17 ani, Limfom malign Non Hodgkin. Andrei, Leucemie Acută Limfoblastică.

În fiecare an, în România se îmbolnăvesc de cancer 500 de copii.

La Institutul Oncologic Fundeni sunt trataţi aproximativ 200 de copii bolnavi de leucemie, cancer şi anemii majore, din toată ţara, iar la Budimex cca 28.

Cancere de sânge, tumori cerebrale, cancere osoase, cancere de ţesuturi moi, talasemie majoră, hemofilie, aplazii medulare etc.

Unii dintre ei stau chiar şi câte cinci-şase luni în spital, până la prima externare.

Apoi se întorc la tratament, lunar.

Dacă fac recăderi, stau din nou stau în spital o lună sau câte două-trei.

Aproximativ 80% din copiii bolnavi de cancer trăiesc la limita subzistenţei.

O parte din mame îşi aduc la spital şi copiii sănătoşi, pentru că nu au cu cine să îi lase acasă. Altele nasc acolo încă un copil.

Martor este Ovidiu. Pentru el, copiii care luptă înseamnă Izvorul Minunilor. După ce i-a văzut, Ovidiu a scris cel mai frumos lucru pe care l-am citit vreodată despre sentimentul uman.

Ovidiu:

Unii cred ca ni se intampla să trecem zilnic pe lângă minuni, dar suntem prea ocupaţi cu alte nimicuri să le mai putem observa.

Alţii vorbesc despre deficienţe ale memoriei când vine vorba de miracole.

Să zicem că Dumnezeu ar despărţi luna în felii ca să poţi face tu un cadou drăguţ cuiva.

Să zicem că a făcut-o în faţa ta.

Tu şi El.

Într-un an sunt şanse mari să fii un ateu convins.

O să scriu acum rapid despre nişte minuni recente să îngreunez puţin procesul ăsta de uitare.

Anul trecut minunile m-au năpădit în perioada Crăciunului.

Spitalul Oncologic Fundeni poate fi şi el acuzat că a permis apariţia acestor fenomene.

În primul rând, pentru curioşi, acolo e un fel de casa minunilor.

Dacă vă simţiţi trist şi credeţi că o minune v-ar putea pune pe picioare puteţi încerca să treceţi pe acolo.

Sunt multe astfel de locuri în lume, evident.

Totul e să le treci odată pragul şi să te laşi fermecat.

Minunile au mai multe chipuri.

În primul rând, vă apare ceva ce seamănă cu nişte copii pe cinste.

Aşa încep minunile.

Cu feţe de copii.

La spitalul din Fundeni un etaj întreg este dedicat copiilor care au cancer în diverse etape.

Dacă îi priviţi deja ca pe nişte persoane lovite nu vă mai întrebaţi de ce nu câştigaţi nici o competiţie sportivă.

Copiii luptă.

Toţi.

Şi foarte mulţi câştigă.

O să-i în şir pe cei care îmi vin în minte.

Oricine poate trece pe acolo şi să completeze lista.

În caz că vă bat gânduri de genul acesta trebuie să vă avertizez.

E uşor ca în rugăciuni să puneţi copilaşii aceştia înaintea voastră.

Speranţa din ochii lor vă va urmări.

Despre Minuni, Ovidiu Lefter.

Antonio. Lorelai. Francisc. Alex. George. Cosmin. Ilie. Clementina. Georgiana. Tabloul. Risipitorul de minuni. Izvorul Minunilor.

Steluţele de mare

Un om de afaceri aflat în vacanţă se plimba într-o zi pe o plajă. Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val. Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă. Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, omul de afaceri se apropie de băieţel şi îi spuse:

- M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?

Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:

- Pentru asta contează.

Steluţele de mare

Pentru ca răul să învingă pe pământ este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Edmond Burke

UPDATE 3 octombrie 2009. Săptămâna asta (mai precis joi) m-am întâlnit cu Adrian, care a adus jucării de la surioara lui, şi cu Lia, care a adus jucării, cărticele şi alte lucruşoare. De la Andreea un puzzle super. Săptămâna viitoare încep să le aranjez în pungi, cu bileţel pentru fiecare copil, iar joi le ducem copiilor, la Budimex. Dacă până joi mai strâng, completez punguţele. Later Edit. Ieri, pe 2 octombrie 2009, copiii au fost vizitaţi şi au primit câteva cadouri. Mai multe gânduri de Om Bun puteţi citi aici: http://doneaza.watf.ro/?p=431

Mulţumesc!: http://doneaza.watf.ro

UPDATE 14 octombrie 2009. Joia trecută, pe 8 octombrie 2009, am fost cu Lia la spitalul Budimex, iar vineri pe 9 octombrie 2009 la spitalul Fundeni (scriu târziu pentru că net-ul meu a avut un „nod”). Am dus jucării şi lucruşoare strânse de ea şi de mine de la oamenii buni care au dorit să le ofere. Vă arăt doar jucăriile, de la: Oameni Darnici, Adrian şi surioara lui, Raluca, Robert şi Mihai, Andreea, Simona, Mia, Corina.

Am găsit „la datorie” doar 18 copii din 35, la Budimex. Am mai dus – şi mai avem de dus – nişte chestii, a scris Lia despre asta aici şi aici - a pus şi câteva fotografii.

Pe Narcisa Maria am cunoscut-o pe 26 august 2009. Venisem la Ştefănel. Cu o zi înainte, pe 25 august, Narcisa împlinise 7 ani. Se serbase cu copiii, în camera de joacă a Asociaţiei P.A.V.E.L. de la Spitalul M.S. Curie (Budimex).

A mai primit un tort pe 26, aşa că am luat-o de la capăt. Am cântat şi Mulţi ani trăiască, La mulţi ani. După aia a trecut la citostatice. În loc de suc.

Narcisa Maria Nastasie are 7 ani, cum spuneam. Şi leucemie. Leucemie acută limfoblastică cu Celule T.

Prima cură de citostatice a terminat-o pe 15 septembrie 2009, când ar fi trebuit să meargă la şcoală. A mai făcut 8 puncţii medulare, 2 biopsii osoase şi 4 IR-uri, în loc de grupa mare la grădiniţă.

Am făcut noi socoteala că la anul, prin martie, ar trebui să termine cu citostaticele şi să înceapă iradierile SNC, pentru a preveni anumite complicaţii cerebrale. Mama Narcisei ar vrea să îi facă tratamentul la institutul specializat, din Franţa. Mă gândisem să încercăm să strângem nişte bani pentru ea, să începem prin decembrie. Din câte ştiu, cam 12.000 de euro ar trebui. Până la anul, în martie, poate reuşim, cine ştie. Până atunci, Narcisa va continua să facă citostatice.

Narcisa luptă cu o forţă de bărbat, nu se lasă învinsă de nimic. Acum câteva zile s-a întâmplat ceva, a apărut o complicaţie. A fost „doar” o pareză virală, care însă avea semnele unui atac cerebral. După 15 minute Narcisa şi-a revenit, până seara a fost ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Acum este bine.

Mama ei a trăit clipe de coşmar. Alaltăieri îmi spunea: „Atunci, în alea 15 minute, eu am murit. Nu ştiu cum să vă explic ca să mă înţelegeţi, dar asta a fost senzaţia mea. Că am murit”. Şi am crezut-o. Era mai albă la faţă decât Narcisa.

Narcisa nu ştie când pleacă acasă, în „permisie”, dar nu o mai interesează. Ea e ca soldatul american, la datorie.

De alaltăieri, Narcisa a fost unsă oficial în funcţia de Ajutor de Moş Crăciun. Narcisa ştie la fix mărimile copiilor, ştie ce jucărie sau ce joc îi place fiecăruia, ştie ce are voie sau nu să mănânce fiecare copil.

Doar că Moş Crăciun e cam senil. A uitat să o întrebe şi pe Narcisa ce îi place. Sau ce şi-ar dori.

Până află, dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Banca Transilvania

RON: RO 78 BTRL 0430 1201 T 23 977 XX

Titular: Nastasie Maria (mama Narcisei)

Contact: 0741 116 562. Narcisa este din Craiova.

Ştiu eu sigur ce vrea Narcisa. Să fie pe blog. Aşa că…

Bună dimineaţa, Narcisa!

.

Steluţele de mare

.

Pe tocul uşii văd o „pată” roz. Cu mâinile la spate, sprijinită timid de uşă o văd pe ea. Albă ca Zăpada în miniatură, îmi zic în gând. Iar cu voce tare: Doamne, ce fetiţă frumoasă.

Foto: Bogdan Dincă

Părul lung şi negru ca abanosul, strâns în cunună pe lângă o faţă albă ca laptele, gazdă a unor ochi negri zâmbitori, umbriţi de un gând de copil. Nu ştiam cum se numeşte, abia venise la spital, de o zi sau două. O jucărie mică de pluş, un mulţumesc, un zâmbet şi atât. A plecat apoi. Asta a fost pe 26 august 2009, când cu Ştefănel. Când am văzut-o prima dată, atunci, pe 26, mi-am zis că a venit la un control de rutină. Sau poate pentru o anemie. Sau în vizită la vreun frate sau o soră. Părea să nu aibă nimic grav. Bogdan le-a făcut apoi fotografii copiilor. Două zile mai târziu mă duc cu Iulia, la pediatrie, în vizită la puii părăsiţi. Iulia adusese fructe şi pentru câţiva copii de la oncologie. Ajung la Fabian. În salon cu el era ea, mica Albă ca Zăpada. Gemea uşor pe marginea unui pat, cu otrava în mânuţă. Imaginea era dezolantă, parcă eram într-o gară părăsită. Stăteam îngrozită în faţa ei. Ea, cu privirea pierdută, eu, cu bananele şi nectarinele alea în mână, parcă eram proasta satului. Nu mai ştiam ce să spun, unde era uşa, ce căutam acolo. Noroc cu Fabian, care îmi zice „ne-aţi adus fructe?”. Nu eu, Iulia a adus. Tu ai voie? Ea are voie? „A, da, eu am voie”, spune Fabian. „Şi ea are voie”, completează el. Fabian, cu firele alea legate de el, stătea în fund pe marginea patului şi o supraveghea. Tot la indicaţia lui Fabian am găsit un loc şi pentru fructele ei. Şi uşa. Acum două săptămâni primesc fotografii de la Bogdan. Albă ca Zăpada (tot nu ştiam cum o cheamă), aşa cum arăta pe 26 august 2009:

Am aflat ieri cum se numeşte. Gabriela Lăcrămioara Todor. Şi că are 8 ani. Şi că are cancer. Cancer osos, la picior. Osteosarcom, sau Sarcom Ewing – sau cum i-o zice, de n-ar mai fi. Am primit şi o fotografie cu ea, de la doamna Flori, voluntar la Asociaţia P.A.V.E.L. Nu, nu mai este Albă ca Zăpada. S-a transformat în Mica sirenă. În nici măcar o lună de zile. În nici măcar o lună de zile, zâmbetul nu mai este. I-a luat locul o tristeţe îngrozitoare. Totul s-a schimbat la ea. Mă uit la fotografia asta, datată 16 septembrie 2009, şi nu îmi vine să cred cât de mult i s-au schimbat trăsăturile:

Gabriela – i se spune Găbiţa. Nu o ducea prea bine nici înainte, dar măcar era sănătoasă. Trebuia să meargă la şcoală. Era fericită. Vrea la şcoală. Nu se poate. Are de făcut citostatice. Are cancer. Mai jos redau cele scrise de doamna Flori, care a stat de vorbă cu ea şi tatăl ei. Ne-a rugat să o ajutăm şi pe ea. Eu mă duc miercuri pe la Mica Sirenă (adică mâine, 23 septembrie 2009, la oncologie pediatrică Budimex). “I se spune Gabita…nu, nimeni nu-i spune Lacramioara. O durea piciorul drept. In iulie a venit aici, la spitalul Budimex si durerea ei a primit un nume, unul extrem de urat – sarcom Ewing. Ma priveste de pe patul de spital cu ochi moi si umezi ca de ied. Are 8 ani, ar fi trebuit sa fie la scoala, si-ar fi dorit sa fie la scoala. A durut-o piciorul, din ce in ce mai tare pana cand a cazut  jos de durere. Atunci au fugit cu ea la spital. Gabita te priveste direct in ochi cu inocenta si speranta, speranta ca cineva va veni sa-i spuna ca nu va mai trebui sa stea in spital. Timp de o luna si jumatate a stat mama cu ea in spital, dar cei trei frati ramasi acasa, in comuna Feldioara, de langa Brasov nu s-au descurcat fara ea. Tata si-a luat concediu si sta acum cu ea, sa-i lase mamei ragaz sa linisteasca pe cei de-acasa. Izabela, sora ei de 11 ani a incercat sa tina locul mamei, sa spele, sa faca mancare, curat. Spaima ca mama si Gabita nu se mai intorc a fost prea grea pentru Izabela. Atat de grea incat a trebuit tratata pentru depresie in spitalul din Brasov. Situatia familiei Todor: tata e singurul salariat, lucreaza la serviciul de salubrizare al primariei Feldioara, are 700 Roni/luna, mama este casnica; copiii: Ioan - 12 ani, Izabela – 11 ani, Gabriela Lacramioara – 8 ani,  Georgiana – 4 ani. Adresa: Comuna Feldioara, Colonia Reconstructia nr. 4, judetul Brasov. Au nevoie de ajutor, nu au un cont bancar dar poate oamenii buni le vor intinde o mana, acum cand un necaz mai mare decat saracia a venit peste ei”.

UPDATE 23 septembrie 2009. Pentru că vineri, 25 septembrie 2009, Mica Sirenă pleacă acasă, într-o „permisie” de vreo două săptămâni, şi pentru că doamna Flori i-a dus câteva alimente, din partea Asociaţiei P.A.V.E.L., m-am gândit să îi dau banii pe care i-aş fi dat pe mâncărică, să îi aibă pentru mâncare, acasă. Pentru astăzi şi mâine (mă duc şi mâine): jucării, să o mai înveselească. Apoi mai vedem. În continuare am să redau câteva informaţii pe care le am de la Flori, care a fost în vizită la Găbiţa: 1. Asta i-am dus Gabitei – nu cred ca mai au nevoie de alimente: 3 feluri de iaurturi, 2 feluri de branza proaspata, pulpe de pui la cuptor, branza topita cuburi si felii, rosii, pere, banane, cereale Cheerios si biscuiti. Pe 16 sept i-am dat 50 RON, pe langa alimente (precizez  ca tatal nu ne-a cerut niciodata nimic). Fetitei i-am dus atunci o carte de povesti, carioca, un catelus jucarie. Nu cred ca mai au nevoie de alimente, pt cat mai stau in spital. Azi (n.b. 22 septembrie) fetita desena. Cred ca i-ar face placere sa mai primeasca ceva jucarii. 2. Am vorbit azi dupa-amiaza cu tatal Gabitei (nb 22 sept). Dansul mi-a spus ca azi copilul a avut o criza de plans pe care n-a reusit sa i-o aline cu mangaieri si doar cand i-a spus ca daca plange nu vor putea merge acasa, ca nu va avea analize bune, si-a sters viteaza lacrimile; a inceput sa-i revina pofta de mancare. Am luat bani de la asociatie, am cumparat cate ceva de mancare – si spun asta pt ca daca mergi maine (nb 23 sept), nu cred ca Gabi ar mai avea nevoie de ceva – poate ar mai zambi la ceva jucarii (nu stie sa citeasca – a facut doi ani de gradinita). Parerea mea, dupa doua intalniri cu tatal: un tata de 37 de ani, om foarte simplu, pe mine m-a impresionat cu rabdarea pe care o are – e atent la multe detalii – cum sa o faca el pe fetita sa manance, sa mai spele din lucrurile pe care le au… in fine… Numai un barbat care-si iubeste mult, mult copilul gaseste putere sa reziste in conditiile astea. Si un alt detaliu – roseste cand primeste ajutor – i-am explicat mult timp ca nu are de ce sa-i fie jena sa primeasca cate un mic ajutor.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Tata: Todor Ion. Mama: Moxel Iuliana. Telefon: 0751 598 850

Domiciliu: comuna Feldioara, sat Colonia Reconstrucţia nr. 4, judeţul Braşov

ING – Bucureşti

RON: RO 42 INGB 0000 9999 0167 7382

Titular: Moxel Iuliana

UPDATE 24 septembrie 2009. Am descoperit că Mica Sirenă ştie să râdă, ca oricare alt copil     Cu Andreea şi Cornelia în vizită, în sfârşit Găbiţa a zâmbit. A primit câteva jucării şi au rămas la probat câteva hăinuţe mai de toamnă, să îmbrace mâine pe drum, că e cam răcoare. Aşa ca o paranteză, cred că femeile românce au treaba asta cu mâncarea în sânge. Aşa că ne-am dus şi cu câte ceva de papa. Nu a fost de prisos, pentru că tăticul, domnul Todor, a spus că dacă nu mănâncă Gabi, duce celorlalţi copii, acasă. Dar şi ce nu îi vine Găbiţei bine de îmbrăcat, îi va veni Georgianei. Aşa că a fost bine. Astăzi mă duc să îi duc o păpuşă. Ei, aici a fost fericirea mare. Am rugat-o pe Găbiţa să îmi spună ce îi place ei cel mai mult şi cel mai mult. S-a sfiit, roşind. Dar am ghicit eu, din prima. O păpuşă. Cu păr negru. Sau un bebe. Aseară am constatat că toate păpuşile din magazin erau blonde – chiar m-am enervat        Rezolv azi cu un bebe şi până se întoarce la spital, cu o păpuşă brunetă. Posibil să găsească Andreea înaintea mea, ea este stăpâna magazinelor     Mă duc şi azi la ea, cu Ioana, în vizită. Later Edit. Găbiţa a plecat acasă, pentru câteva zile. Se întoarce la tratament pe 30 septembrie 2009. UPDATE 2 octombrie 2009. Găbiţa s-a întors la spital. Doamna Flori Hălălau, voluntar la Asociaţia P.A.V.E.L., a fost la gară şi a luat-o pe Găbiţa şi pe mama ei cu maşina, apoi le-a condus la spital, unde a ajutat la întocmirea formalităţilor de reinternare. Doamna Flori povesteşte: Ce pot sa va mai spun, pe scurt, este ca mama, o femeie tanara, din pacate fara scoala, foarte saraca, arata prin fiecare gest iubirea pentru copii. Ieri, in drum spre spital, era tare framantata pentru cea mica, de 4 ani care a ramas acasa si a plans la plecarea lor. Nu este menirea mea sa intru in detalii care tin de contextul social, de cum sau de ce traiesc oameni in colonii, precum Colonia Reconstructia, foste gherete de santier (n-au toate curent electric) dar nu pot sa nu ma gandesc ca un inger de copil poarta si crucea grea a bolii si pe cea a locului in care a venit pe lume. Iuliana, mama copiilor, si-a exprimat o multumire ieri, in drumul spre spital – aceea ca a reusit sa le lase de mancare celor de acasa pentru ca a muncit cu ziua la scos cartofi, cat a fost sotul in spital cu Gabi – si a primit si cate-o plata – 20 RON – si niste cartofi. Vreau sa va spun doar ca acestor oameni – o pereche de ghetute, o jachetica de toamna pentru fetita de 4 ani de-acasa (care n-are “papuci” cum zice Gabita) le sunt de mare folos (le pot trimite eu printr-un colet postal, daca doriti sa daruiti). Legat de ce le-ar mai fi de folos Gabitei si mamei, voi scrie imediat ce aflu si functie de cum va reactiona fetita la aceasta noua cura de citostatice. Sper din tot sufletul sa putem ajuta fetita sa treaca mai usor prin tot chinul acestei groaznice boli. Am dus de la asociatie, pentru Gabi, un pachet cu alimente, pijama, o paturica, papuci, sapun, si-un Bamby. Mama se descurca cu limba romana cat sa se faca inteleasa. Numarul de telefon nu il am – dar maine pot sa-l aflu si o intrebam si daca putem sa-l dam. Daca doriti sa ii ajutati, ma puteti suna. Doamna Flori Halalau poate fi contactată la numarul: 0735 526 961. UPDATE 3 octombrie 2009. Mesajul doamnei Flori: numarul de telefon al Iulianei, mama Gabitei, este 0751 598 850 – (nu poate suna, poate doar primi telefon). Daca puteti ajuta cu ceva nu ezitati. UPDATE 4 octombrie 2009. Am rugat-o pe doamna Flori să vorbească cu mama copiilor, pentru a afla măsurile, la hăinuţe şi încălţări. Din păcate mama nu le ştie. Doamna Flori, mamă şi bunică, apreciază: - pentru cea mica de 4 ani, Georgiana, cred ca masura ar fi 26-28 – daca s-ar gasi la cineva niste ghetute, cred ca si un pic mai mari – cu ciorapi grosi e OK, – pentru Izabela, cea de 11 ani, nu-i cu mult mai mare decat Gabita, cred ca incaltamintea poate fi intre 34-36, iarasi ar fi potrivit ceva pentru iarna, – despre Ion, baiatul de 12 ani, mama spune ca se ingrasa de la orice coaja de paine si e grasut, probabil are o deficienta metabolica – mi-este greu sa fac vreo apreciere. Ar fi bine sa ne orientam catre lucruri pt vreme friguroasa – am deja câteva caciuli si fulare. Si niste pantaloni. UPDATE 16 octombrie 2009. Din lipsă de net (o perioadă) sau de timp (următoarea perioadă) nu am mai scris nimic despre Gabriela şi ceilalţi copii. Pe 5 octombrie 2009 am văzut-o pe Gabiţa, cu Andreea. A primit păpuşi şi hăinuţe. Apoi a mai primit o păpuşă de la Călin. La Găbiţa şi la copii am mai fost cu Lia joi, pe 8 octombrie 2009 – cu jucarii (trimise la mine de Adrian, Simona, Andreea, Mihai, Mia şi Corina şi jucării strânse de Lia de la Oameni Darnici) şi joi, 15 octombrie 2009, cu obiecte de igienă, lapte, pampers etc. Găbiţa a primit de la Lia jucării, obiecte de igienă etc. Eu i-am dus piept de pui la grătar şi legume. Găbiţa rămâne în spital, nu se ştie până când. UPDATE 17 octombrie 2009. Ieri m-am întâlnit cu Ioana la spital. Ioana a adus papa bun şi jucării tuturor copiilor (care mai erau în spital, 15). Găbiţa plecase acasă. Doamna Flori, voluntar la Asociaţia P.A.V.E.L., a dus-o la gară şi a cumpărat bilete de tren pentru Gabriela şi mama ei (un bilet costă cca 25 RON). Gabriela se întoarce în spital pe 22 octombrie 2009. UPDATE 15 noiembrie 2009. Găbiţa este în spital cu Iuliana, acasă sunt Ion cu Izabela, Ioan şi Georgi:

Foto domiciliu Click – Campania „Din inimă pentru copii”

Foto copil: Isabellelorelai

.

Steluţele de mare

.

Cosmina Andreea Păun are 15 ani şi leucemie acută mieloblastică M1.

Cosmina are nevoie de sânge începând de mâine, 22 septembrie 2009. Mai precis de trombocite. Are nevoie de sânge B III Rh Negativ ( – ). Dacă puteţi dona, sunteţi aşteptaţi la Institutul de Hematologie Transfuzională – cu specificaţia: „Donare pentru Păun Cosmina Andreea – internată la secţia de oncologie pediatrică a Spitalului M.S. Curie din Bucureşti”. Mama Cosminei poate fi contactactată la telefon 0723 914 273. Mama se numesete Neagu Steluta (i se spune Simona). Nu vă poate suna (nu mai are credit pe cartelă) dar poate fi sunată. Mai multe despre Cosmina puteţi afla aici. 21 septembrie 2009.

Institutul de Hematologie Transfuzională Bucureşti: Str. Dr. Felix, T: 031/425 12 45, T: 031/425 12 30. Pentru alte Centre de Transfuzii din ţară (Cosmina este din Mizil) vă rog accesaţi: http://pentruviata.com/unde.html

UPDATE 22 septembrie 2009: Se poate dona oricare altă grupă de sânge pe numele Cosminei, urmând ca IHTB să ceară sânge din grupa ei de la alte centre. Dovada că s-a donat în contul copilului Păun Cosmina Andreea o reprezintă bonuleţul pe care îl primiţi de la Centrul de Transfuzii, care ulterior se ataşează la foaia ei de observaţie din spital. Cosmina a făcut aseară transfuzia (2 pungi de trombocite primite de la IHTB), dar mai are nevoie de cel puţin 2 pungi de trombocite pentru astăzi, valorile analizelor fiind încă mici. Posibil şi mâine dar şi poimâine. Fără transfuzii, Cosmina poate face sângerări masive (hemoragie). Vă mulţumesc, 22 septembrie 2009.  UPDATE 24 septembrie 2009. Cosmina se simte binişor. A făcut prima transfuzie cu trombocite (2 pungi) în seara de 21 septembrie 2009. A primit de la IHTB. A mai avut 2 donatori, unul din grupa ei de sânge – prietenul Oanei, care a donat pe 22 septembrie, şi pe Cornelia, care a donat pe 23 septembrie, o altă grupă de sânge, dar în contul Cosminei, la schimb. Aşteptăm şi azi să vedem cum mai stăm cu transfuzia, dacă mai are nevoie. Valorile analizelor au început să crească un pic şi asta este bine. UPDATE 27 septembrie 2009 – Cosmina nu mai are nevoie de sânge, analizele au ieşit bine. Vă mulţumesc! UPDATE 16 octombrie 2009. Cosminei i-a fost schimbat şi apoi amânat următorul tratament chimio. Mama Cosminei a cumpărat din Italia un citostatic pe care a dat câteva mii de euro, însă acesta nu va intra deocamdată în cură. Chimioterapia a fost amânată, Cosmina fiind un pic răcită. Este posibil ca tratamentul să înceapă luni, 19 octombrie 2009 şi să dureze 7-8 zile. În perioada aceasta putem să ne pregătim şi pentru donarea de sânge, Cosmina va avea cu siguranţă nevoie de trombocite în curând, cura chimio care urmează fiind considerată foarte dură. Săptămâna trecută a donat sânge Lia, împreună cu un prieten, în contul Cosminei, iar ieri o prietenă a Liei, tot în contul Cosminei – chiar dacă au grupe de sânge diferite (se cere sânge la schimb). Cele 3 bonuri de la Institutul Transfuzional au fost date mamei Cosminei, pentru a fi puse la fişă.

Cosmina şi-a început călătoria nesfârşită azi, 26 ianuarie 2010, la ora 5.30.

Pisoiaş, ai luptat atât de bine şi frumos. Te iubeşte mama cu numărul 2. Drum bun printre stele, puiule. Dumnezeu să te aibă în grijă, că noi, oamenii, nu am reuşit.

.

Steluţele de mare

.

Foto: Alexandra Dincă

Când a fost vremea să ne întâlnim la spital, la Ştefănel, mă gândeam că vor veni, vor vedea, vor ajuta şi apoi vor fugi ca din puşcă. Nu doar că nu au fugit. S-au întors. Fiecare cum şi cu ce a putut, la cine a vrut. Bogdan Dincă s-a gândit că dacă vor primi şi fotografii cadou, copiii se vor înveseli. Şi aşa a fost.

Apoi Alexandra Dincă a venit şi în celălalt spital, la Fundeni. Aşa i-a venit ideea. Curs de fotografie cu copiii bolnavi din spital. De la oncologie – asta am uitat să precizez.

Ce mi-a scris Alexandra redau mai jos (în loc de răspuns este * – se deduce oricum). Mai rămâne să primim sprijin de la Asociaţia P.A.V.E.L. Dar nu cred să aibă ceva împotrivă, pentru că mă gândeam ca în decembrie, de Crăciun, să facem prima expoziţie cu fotografiile făcute de copiii bolnavi, în premieră. Poate şi vindem câte ceva, un ban în plus ar fi bun în situaţia lor. Plus de asta, pentru cei mai mari ar fi o sursă de câştig în continuare, pentru când vor scăpa de spital.

Deci:

Draga Isabela, am o idee. As vrea sa fac un mic curs de fotografie cu copiii de la oncopediatrie. Cu cei care vor, desigur. Cu acordul parintilor si al celor de acolo, evident. Imi schitez un plan zilele astea. Ce parere ai? Cu drag, Alexandra.

*

Ne-ar folosi si filme si aparate, indiferent de vechime (ma rog, la aparate cu cat sunt mai vechi sunt mai greu de folosit) dar vedem noi. Momentan cea mai buna solutie sunt aparatele foto de unica folosinta. Unul costa cam 20-25 de lei. Apoi iau filmele, le duc la developat si le scanez acasa, dupa care discutam „la clasa” realizarile copiilor.

*

Asadar, avem nevoie de materiale didactice pentru un curs de fotografie destinat copiilor de la oncopediatrie. Cu suporturile educationale ma descurc eu, am inceput deja sa structurez si sa colectez informatii. Logistica e problema. Am nevoie de urmatoarele:

- aparate foto (as prefera pe film, ca pe digital sunt mai scumpe si mai greu de procurat) de unica folosinta, mai noi sau mai vechi, nu conteaza;

- filme foto, nu conteaza daca sunt noi sau vechi, de firma sau necunoscute;

- hartie foto, ca sa printam „operele” la mine acasa sau o colaborare cu un centru foto sa ne ajute ei;

- cateva caiete/agende (pentru notite);

- cateva pixuri  (nu vor scrie mult, dar ar trebui sa aiba).

Cam asta ar fi. Ce zici?

*

Chiar cred din toata inima ca daca tu ai participa ai incuraja si copiii sa faca la fel.

*

Adică m-am înscris şi eu la curs. Am cotrobăit prin dulapuri şi primele aparate le donez eu. Astea sunt, primele mele aparate de fotografiat:

Am strâns şi 3 agende.

Dacă vreţi să ajutaţi, îi puteţi scrie şi Alexandrei:

contact@fotografiidefamilie.ro

Blogul Alexandrei:

http://desprelucrurilesimple.blogspot.com

Ea este Alexandra – în dreapta (în stânga este Alexandra Ciocoi, cu Ştefănel):

Şi copii veseli:

Cu Raluca:

Cu Adriana şi Oana:

Foto: Bogdan Dincă – http://bogdandinca.com

Alexandra şi Bogdan Dincă:

http://www.fotografiidefamilie.ro

P.S. Aparatul foto de unica folosinta are gata montat in interior si un film foto cu 28 de pozitii + baterie pentru blitz. Pret: 21.99 RON - de aici.

UPDATE 21 septembrie 2009

De la Simona: încă 2 aparate de fotografiat. Mulţumim, Simona!

http://simonaclaudiapharma13.blogspot.com

Doamna Flori, voluntar la Asociaţia P.A.V.E.L., ne anunţă că avem spaţiu pentru curs: „Saptamana asta incepem amenajarea camerei alaturate centrului-zugravire, parchet… (componenta 2 a proiectului care a inceput cu parculetul din curtea spitalului; ne-am propus sa terminam pana la sfarsitul lui septembrie. Aici vom organiza activitati cu copiii de varsta scolara internati in IOB; asa ca…”

Later Edit:

De la Cornelia: 2 aparate foto (din care unul de unică folosinţă) şi câteva coli fotografice, câteva agende şi pixuri. Mulţumim, Cornelia!

De la Gabi: 2 aparate foto. Mulţumim, Gabi!

http://bogdan-andrei.blogspot.com

Andrei Medrega avea 18 ani. Până într-o noapte.

Andrei era pasionat de informatică. În decembrie 2008, Andrei nu vedea un cadou mai potrivit pentru el decât un laptop, de la Moş Crăciun. Bineînţeles, după sănătate, care era pe primul loc. „Aşa mi-aş putea lua lecţiile mult mai repede de la colegi”, spunea Andrei. El suferea de o tumoră abdominală care, deşi a fost extirpată chirurgical, a recidivat. Boala era cumplită, dar medicii de la căpătâiul lui Andrei erau optimişti. Se putea vindeca. („Adevărul”)

Mai prin primăvară i-am scris doamnei Tincuţa Baltag despre Andrei. Avea note mari şi a obţinut o bursă de la Fundaţia Patriciu. Am sperat din tot sufletul că astfel Andrei va reuşi să îşi ia mai repede un laptop.

Mai prin toamnă i-a fost rău, s-a întors în spital. Apoi a fost trimis acasă. Unde a murit, o zi sau două mai târziu. În noaptea de 9 spre 10 septembrie 2009. Fix la miezul nopţii. În chinuri, fără niciun ajutor medical sau ceva asemănător.

El a fost Andrei.

Foto: Lucian Muntean

Cocori pentru Andrei.

Cocori pentru toţi copiii bolnavi.

Cocori pentru toţi copiii bolnavi din spitale şi din case de români.

Cocori de la Nadia.

Nadia a venit cu ideea. Să îi înveţe pe copiii bolnavi de cancer, leucemie şi alte boli grele, din spital, să facă cocori din hârtie. Fiecare copil să facă în fiecare zi câte un cocor. Cum sunt cei de aici:

http://origamiromania.forumgratuit.ro/proiecte-origami-f12/1000-de-cocori-t21-45.htm

Doar că avem nevoie de hârtie.

Legenda celor 1.000 de cocori

Cine reuseste sa faca o mie de cocori poate sa obtina îndeplinirea unei dorinte

Incepand din 6 august 1945, dupa ce bomba atomica a cazut deasupra Hiroshimei, omorând mai mult de 75.000 de oameni, boala radiatiei si multe tipuri de cancer au început sa distruga viata si mai multor oameni.

Zece ani mai târziu, numarul copiilor bolnavi de leucemie a fost atât de mare încât boala a fost numita „Boala Bombei-A”.

In 1955, Sadako Sasaki a fost diagnosticata cu leucemie. Ea avea doar 2 ani în timpul exploziei si parea sa nu fie afectata.

In perioada spitalizarii, prietena lui Sadako a invatat-o sa confectioneze cocori din hârtie (în Japonia cocorii sunt considerati pasari sacre; japonezii spun ca traiesc timp de o mie de ani si pot îndeplini orice dorinta; cine reuseste sa faca o mie de cocori poate sa obtina îndeplinirea unei dorinte).

Sadako a început sa îndoaie toate hârtiile pe care le gasea.

Initial, ea se ruga pentru sanatate, iar mai apoi, când a început sa slabeasca – pentru pace în lume.

Când a murit, Sadako avea confectionati 644 de cocori.

Prietenii ei s-au hotărât să îi facă pe ceilalţi, până la 1.000.

Mai târziu, acestia formeaza o organizatie si aduna bani pentru un monument. La adunarea banilor au contribuit elevi din peste 3.000 de scoli din Japonia si din alte noua tari.

In 1958, in Parcul Pacii din Hiroshima a fost înaltat Monumentul Pacii Copiilor.

In fiecare an, pe 6 august, se sarbatoreste ziua pacii si oameni din toata lumea aduc cocori în parc.

In fiecare an, statuia este inconjurata de mii de cocori de origami. Un grup de 1.000 de cocori poarta numele de senbazuru.

UPDATE 21 septembrie 2009. Imelda îi va învăţa pe copii să facă cocori. Şi inimi…