Steluţele de mare. Fabian. Despre cum m-a făcut K.O. un puşti de 5 ani, bolnav de cancer
Acum trei săptămâni, când am fost la Ştefănel, mi-a „sărit” în ochi Fabian. În ultimul salon pe stânga la oncologie Budimex.
Văd prin geam (nu se intră în saloane) un puşti slăbuţ care stătea pe marginea patului. La picioarele lui, în genunchi, o asistentă frumuşică foc şi tânără, cu părul numai inele, îl mângâia pe picioruşe şi îi şoptea ceva. El este Fabian – spune Raluca. Îi este puţin rău lui Fabian – spune asistenta, prin uşa întredeschisă. Era cam întuneric. Sau nu era, nici nu mai ştiu, dar parcă îl vedeam pe Fabian în penumbră. Sau cam aşa ceva.
Raluca – fericită că tocmai primise patru sacoşe cu jucarii, aduse de un domn (strânse de câţiva oameni drăguţi, de la copiii lor) – găseşte soluţia: Fabian, vrei o jucărie? Da, aş vrea… – răspunde icnind moale Fabian.
Eu amuţisem, cu ochii pironiţi în „butoanele” montate pe copil. Pe cap avea un fel de bentiţă care îi susţinea un dispozitiv ciudat cu butonaş, albastru parcă. Domnul cu jucăriile era mut şi el. Staţi aşa – mă dezmeticesc şi mă trezesc vorbind. Păi ce jucărie, nu se poate orice fel de jucărie. Fabian, ce jucărie vrei? Maşinuţă, nu-i aşa? Da, o maşinuţă aş vrea – răspunde Fabian. Cum să fie? Roşie, nu? Roşie, da – răspunde Fabian.
Ne ducem în camera de joacă PAVEL să scotocim în sacoşe. Domnul scoate jucării, una câte una. Pe la fundul sacoşei găseşte o cutie. În ea o maşinuţă roşie. Cu telecomandă. Asta e! Zic fericită. Dar cum o funcţiona? Descoperim noi că telecomanda nu are baterii. Raluca nu avea baterii, ce ne facem. Domnul învârte roţile şi ne demonstrează că maşinuţa merge şi fără telecomandă, aşa că hai să i-o ducem, facem mâine rost de baterii. Care din noi îşi face curaj să i-o ducă? S-a dus domnul. Că n-a avut încotro – argumentul solid a fost că el adusese jucăriile, el să le ofere, deci el să aibă parte de bucuria copilului.
Acum două săptămâni mă duc din nou la Ştefănel – nu plecase acasă, îi scăzuseră leucocitele şi a mai „păpat” o cură de citostatice. Ştefănel alerga pe holul dintre saloane, şi până când să îl prindă Alexandra i-am bătut în uşă Ralucăi, să o salut. Era oră de desen. Raluca şi copiii colorau cuminţi nişte flori.
Fabian se întoarce zâmbind.
Fabian, ce bine îmi pare că te văd – spun. Te simţi mai bine? Mai eşti speriat?
El îmi zâmbeşte şi spune că da, se simte mai bine.
Normal că ora de desen s-a dus pe apa sâmbetei şi ne-am apucat de joacă, cu alte chestii.
La un moment dat Fabian mă pironeşte cu privirea, face ochii mici şi spune: Să ştiţi, doamnă, că nu eram speriat. Dumneavoastră mi-aţi adus maşinuţa (aşa vorbesc copiii acolo, cu dumneavoastră şi cu doamnă).
Mă uit la Fabian amuzată şi uimită că mă ţinuse minte (stăteam faţă în faţă, pe nişte scăunele de pitici) şi îi spun că nu îl cred, am văzut eu că era puţin speriat. Şi că nu, nu eu i-am adus maşinuţa, eu doar am ales-o, domnul cel bun i-a adus-o, de la alţi oameni buni.
Fabian îşi ridică bluza şi spune: Priviţi aici, doamnă. O tăietură fină pe abdomen – încă proaspătă cred, erau câteva pete gălbui de la iod. Vedeţi? Operaţie. Îşi lasă bluza jos, duce mâna la gât. Pe gât un pansament mare acoperea ceva. Vedeţi? Catheter. Îşi loveşte uşor gâtul cu palma, de câteva ori, ca să mă convingă că butonul ăla nu reprezintă nimic pentru el. Duce mâna cap. Vedeţi toate astea, doamnă? Nu am cum să fiu speriat…
O.K., sunt K.O.
O întreb pe Raluca dacă ştie care mamă mai este în situaţia Alexandrei. Mama lui, răspunde Raluca – arătând discret spre Fabian. Nici mama lui nu prea are de nici unele.
Alexandra îmi confirmă. Singura diferenţă între Ştefănel şi Fabian este că pe Fabian vine să îl vadă tăticul lui. Vine mereu, de multe ori cu mâna goală, dar vine. Munceşte cu ziua, de multe ori nu găseşte nimic de lucru – completează Raluca.
Ce are Fabian? Întreb. Tot cancer – răspund Raluca şi Alexandra. Dacă am înţeles eu bine, are cancer de sânge, limfom non Hodgkin. Urmează să aflu, precis. Câţi ani are? Vreo 5, sau 6.
Apoi Fabian m-a invitat la masă.
A găsit un coş în care erau nişte chestii din plastic, colorate sinistru. Mere de un roşu spălăcit. Eu îmi aleg un brocoli, avea o culoare mai lumească.
Fabian îşi alege un ceva pământiu, o franzeluta cu ceva în ea.
Fabian spune: Eu mănânc asta.
Îi spun că acel ceva ar trebui să un hot dog. Dar că nu e bun, are E-uri. Nu-i nimic, spune Fabian, eu tot asta mănânc.
Am insistat că nu e bun, i-am oferit leguma mea. Mă gândeam cu groază că îi este foame, că nici măcar nu ştie ce este un hot dog, că l-a văzut în poze şi că aşa ştie că este carne cu pâine.
Am atacat. Nu e bun, că are sare. Nu a ţinut figura. Eu am voie cu sare. Că fac … Mi-a spus exact ce face, cred că era vorba despre cortizon.
Aseară caut printre scrisorile către Moş Crăciun, trimise de doamna Olga astă iarnă. Ştiam că găsesc în ele o dorinţă, o boală şi un număr de telefon. O găsesc pe a lui Fabian.
„Dragă Moş Crăciun, mă numesc Russu Fabian şi te rog frumos dacă poţi să îmi aduci o maşină cu telecomandă…”
UPDATE 26 august 2009. Fabian a primit câteva cadouri de la Maria, Simona, Andreea şi de la mine: jucărioare, cărticele, creioane colorate şi hăinuţe. Mâncărică şi fructe. UPDATE 28 august 2009. Am fost la spital. Iulia i-a dus fructe lui Fabian. Am stat puţin de vorbă cu mama lui. Fabian a fost diagnosticat cu Limfom Malign Non Hodgkin (cancer de sânge) în mai 2008. Acum este la a treia recădere. Medicul curant a spus că Fabian nu mai are şanse. Lui Fabian nu prea îi pasă, se comportă cât se poate de normal. Nu se alintă, nu se plânge. Suportă citostaticele alea cu stoicism, a început cura pe 27 august, o termină pe 29 sau pe 30. Îmi place Fabian. Este serios şi sincer. Eu continui să sper că mai există o şansă şi pentru el. O rugăciune ar fi tare bună pentru copilaşul ăsta. Vă mulţumesc anticipat.
UPDATE 1 septembrie 2009. Mi-a scris Magda. Nici ea nu vrea să se lase. Adică nici ea nu crede că nu se mai poate face nimic pentru Fabian. Magda se gândeşte la o campanie de ajutor pentru copil, vedem noi cum. Astăzi, când mă duc la Ştefănel, stau de vorbă şi cu mama lui Fabian. Am înţeles că în spital doar copiii până în 3 ani au dreptul la citostatice gratis. Ceilalţi mai mari primesc reţete şi părinţii le cumpără. Astăzi trebuie să aflu dacă Fabian a făcut tratamentul recomandat integral, sau a fost întrerupt din lipsă de bani. Poate că nu e prea târziu…
Poveste şi rugăciune pentru Fabian, de la Sorin:
Draga Fabian, este pentru prima data cand iti scriu, as dori sa pot sa-ti spun multe dar nu-mi prea gasesc cuvintele. Asa ca pentru inceput am sa-ti spun o povestioara pe care fiul meu Andrei, a intragit-o foarte mult. Stiu sigur ca mama ta ti-o va citi, iat-o: Povestea ingerului. A fost odata un rasarit de Soare… cel mai frumos care poate a existat vreodata…desi, inainte, toate rasariturile de Soare erau la fel… Ingeri care se aduna intr-o mare armonie de Lumina si Iubire, impartasind secretul vietii lor… o viata traita in bucuria sufletelor ce cunosc Sunetul Lui… ca o atingere de caldura pe chipul lor ce nu doarme…doar viseaza… o mare familie ce se aduna la rasaritul Soarelui indiferent de unde ar veni… doar pentru a fi impreuna, pentru a se reuni… Un ingeras alearga prin marea ce-l lasa sa o atinga fara sa se involbureze, parca plecand capul in fata bucuriei, acceptandu-i atingerea, tresarind… stropii de apa ajung si pe ceilalti ingerasi, insa odata ce-i ating se transforma in picuri de cristal…Ingerasul alearga in bucuria unui suflet ce cunoaste libertatea… cea a sufletului… Cativa copii ajung pe plaja pentru a se juca si ei cu valurile…vin de departe…parintii lor au ramas la cabana deoarece era prea dimineata… copiii se luau in brate si dansau in apa ce parca purta si cu ei acelasi ritm…insa nimeni nu stia adevaratul motiv pentru care el, baiatul cu bluzita alba, si-a dorit atat de mult sa ajunga pe plaja sa vada rasaritul atunci, in acea zi de duminica… s-a oprit din dans si deodata a inceput sa priveasca, s-a departat putin de ceilalti copii pentru ca stia ca nu i se va arata decat lui…ingerasul pe care l-a vazut azi noapte in vis si care l-a chemat…a vrut ca sa-i arate si lui Marea Bucurie de la rasaritul Soarelui…ingerasul nu l-a chemat pentru el…insa baietelul si-ar fi dorit mult sa-l cunoasca, sa vada aceiasi ochi albastrii care azi noapte in vis l-au chemat pe plaja marii… De departe ingerasul l-a vazut pe baietel si s-a bucurat ca i-a raspuns chemarii, insa si-a dat seama ca el nu putea sa vada nici picurii de apa transformati in cristal si nici Lumina Ingerilor mari care cuprindeau cu iubirea lor toata marea si toata plaja…baietelul il chema dar ingerasul nu putea raspunde…jocurile lor nu erau aceleasi…iar atunci o lacrima cazu pe chipul ingerasului, iar baiatul simtii asta, chiar daca nu putu vazu… Atunci baietelul striga din tot sufletul: -Vino la mine…nu ma lasa singur…vreau sa joc si eu…te iubesc! Si desi pe atunci nu stia nici el prea bine ce spusese, totusi cuvintele au fost din toata inima lui de copil, care nu cunostea nici minciuna, nici tradarea, nici durerea lumii in care il chema pe ingeras…insa ingerasul o stia…de la parintii lui, de la sufletele pe care de multe ori le-a vazut plangand pe malul marii…Insa Il iubea pe baietel si atunci i s-a aratat…inca o data…s-au imbratisat si atunci ingerasul i-a promis ca va veni la el…pentru a-l ajuta sa cunoasca picurii de cristal…Iubirea sufletului marii ce primeste atingerea Luminii…i-a mai spus si ca va mai trece un timp in care nu ii va mai aparea…nici in vise, nici pe plaja, nici atunci cand lacrimile ii vor curge pe obraji fiindca s-a lovit de o piatra mare…ii va aparea cand sufletul lui il va chema cu acea caldura cu care apa atinge mereu plaja si totusi nu o loveste…insa pana atunci va mai trece mult… Apoi l-a intrebat: – Ma vei recunoaste tu, dupa ce valurile vietii vor fi trecut peste tine cu toata valtoarea lor? Vei mai dori tu oare sa cunosti picurii de cristal sau poate vei fi uitat de mult…chemare de copil pe malul marii…efemera… Copilul insa adormi…dupa ce privii adanc in ochii albastrii ca marea ce asculta parca…o chemare si o promisiune…?” (autor MIHAELA IORDAN)
Iar pentru mama ta, Fabian, am o rugaciune frumoasa pe care eu inca o mai rostesc dupa ce fiul meu adoarme:
Rugaciunea mamei (sau a tatalui) catre Sfanta Fecioara Maria, Maica Sfanta Preacurata, Vezi ce frumos doarme Fabian?
El imi sunt averea toata, Pentru el din greu ma zbucium, Pentru el traiesc in lume. Si indur atat noianul
De dureri fara de nume! L-am culcat, si-acum spre Tine vin, Ca el sa nu ma vaza, Si te rog Maicuta Buna
Sa cobori o blanda raza, Raza bunataii Tale, Pe frumoasele lui ploape, Ca sa n-aibe vise rele
Si mi-l fa in zori de ziua, Cand or fi ca sa se scoale, Sa-l vad blanzi, cuminte, vesel, Indreptand spre Tine pasii
Cum se-ndreapta inspre Tine, Colo-n cer, sus ingerasii. Amin.
Cu drag, “unchiul” Sorin
UPDATE 2 septembrie 2009. Cea mai bună veste este că Fabian a terminat cura de citostatice şi prima analiză i-a ieşit binişor. Mai are ceva tratament de terminat şi apoi urmează o altă analiză, care sper să iasă şi mai bine. O altă veste bună este că în sfârşit i se va da drumul acasă, chiar dacă doar pentru o săptămână, posibil de luni, 7 septembrie, până pe 14 septembrie 2009. Pentru el a fost o veste extraordinară, este internat din 22 iunie 2009, când a avut a doua recădere. Am lămurit cu medicamentele. Fabian face tratament ca şi ceilalţi copii, gratuit (şi el are certificat de handicap) însă a avut mare nevoie de comprimate Metotrexat (antineoplazic citostatic) şi de Dexametazonă (compus cortizonic anti-inflamator). Medicamentele trebuiau cumpărate, bani nu au fost. Apoi a urmat o operaţie – lui Fabian i-a fost extirpată o tumoră de pe intestinul subţire. De la operaţie a apărut incertitudinea. A mai avut o problemă cu o cură de citostatice, a sărit-o, nu au avut bani de tren. Ar mai fi câteva complicaţii. Ieri m-am întâlnit cu Fabian în părculeţul din spatele spitalului. A început să îmi înşire o listă de citostatice, alte medicamente, operaţii şi proceduri pe care eu nici nu pot să le pronunţ. Are 5 ani şi ştie exact ce tratament face, parcă e doctor. Chiar i-am propus să se facă doctor. Culmea este că el chiar vrea să se facă doctor, în ciuda maică-sii, care s-a gândit că i-ar sta mai bine cântăreţ. Sau cel puţin asta ar fi vrut. Fabian este din Rupea, Braşov. Russu Fabian Gabriel. S-a născut pe 7 martie 2004. Mai are doi fraţi acasă, unul de 11 ani şi altul de 17. Nu i-a mai văzut de pe 22 iunie 2009. Tot de atunci nu l-a mai văzut nici pe taică-său. Nu au avut bani de tren să vină la Bucureşti. Tatăl lui lucrează cu ziua, când găseşte. Are grijă de cei doi copii mai mari. Mama lui are indemnizaţie de însoţitor, 500 RON. Banii vin la primărie în Rupea, îi ridică tatăl şi le trimite jumate din ei la spital. cu poşta. Fabian are şi el un „venit” al lui, de 90 RON – „persoană” cu handicap – el zice că are pensie… În rest, viaţă de spital. Aceeaşi de 1 an şi 4 luni. După perioada asta de 70 de zile de stat într-un singur loc, între copii în suferinţă şi mame îngrozite de suferinţa copiilor lor, Fabian se plimbă ţanţos ca un cocoş, nu îi este frică de nimic, nu îl doare nimic, nu îi este rău, el este bine tot timpul, râde de copiii cărora le este frică de ace – şi îl cred pe cuvânt, el stă cu unul înfipt în gât de 2 luni. Mi-a spus că e cam rău cu mâncarea, că lui îi este cam foame iar maică-sa nu prea are bani să îi cumpere, dar o înţelege, face şi ea ce poate. Gabriela (mama lui Fabian) s-a împrumutat de la vecinele de salon – are datorie 70 RON făcută în două luni – a dat fuga la magazin şi i-a mai luat de mâncare. Lapte la cutie, brânză topită la triunghiuri şi cremvuşti de pui. Fabian e mulţumit. El zice că vrea lapte Fulga. Simona i-a trimis lui Fabian un fel de portofel de plastic în care erau 3 chiloţei. Dar cum nu a ştiut mărimea exactă, a luat două seturi, unul numărul 5 şi unul 6, care i-or veni. Fabian a zis că îi vin toţi. Toţi sunt foarte buni. A luat punguţa şi nu i-a mai dat drumul din mână. Pe la ora 9 se duce Magda la spital şi le duce un milion, să aibă de mâncare săptămâna asta. Vineri mă duc să le duc bani de tren şi ceva de mâncare. I-am promis lui Fabian că dacă până la anul se face bine, îi fac cadou un aparat de fotografiat, are o mare pasiune pentru aparatele astea. Mi-a promis că se face bine luna viitoare.
UPDATE 11 septembrie 2009. Adriana ne povesteşte că Fabian a plecat ieri acasă – în „permisie”. A primit 100 RON de la Unchiul Sorin iar Adriana i-a dus la gară. Se întoarce în spital pe 24 septembrie 2009. UPDATE 25 septembrie 2009. Ieri, pe 24 septembrie, Fabian s-a întors la spital. A primit hăinuţe, jucării, biscuiţi, iaurt, banane, mere – şi alte lucruşoare de la Ioana şi colegii ei. UPDATE 16 octombrie 2009. Din lipsă de net (o perioadă) sau de timp (următoarea perioadă) nu am mai scris nimic despre Fabian şi ceilalţi copii. Am fost cu Lia joi, pe 8 octombrie 2009 – cu jucarii (trimise la mine de Adrian, Simona, Andreea, Mihai, Mia şi Corina şi jucării strânse de Lia de la Oameni Darnici) şi joi, 15 octombrie 2009, cu obiecte de igienă, lapte, pampers etc. Fabian a primit de la Lia jucării, obiecte de igienă etc. Eu i-am dus piept de pui la grătar şi legume. Fabian ar trebui să plece astăzi acasă şi să se întoarcă peste o săptămână. Am rugat-o pe mama lui Fabian să meargă la o bancă şi să deschidă un cont. Ei au o situaţie mai grea, au ajuns în situaţia de a nu mai avea bani pentru transport. Deşi are certificat de handicap, Fabian nu primeşte bani de la consiliul local pentru tren. Am vorbit cu mai multe mame, cam toate sunt în situaţia aceasta.
UPDATE 17 octombrie 2009. Ieri m-am întâlnit cu Ioana la spital. Ioana a adus papa bun şi jucării tuturor copiilor (care mai erau în spital, 15). Fabian plecase deja. Doamna Flori, voluntar la Asociaţia P.A.V.E.L., l-a dus la gară şi a cumpărat bilete de tren. Fabian se întoarce în spital pe 26 octombrie 2009.
UPDATE 5 noiembrie 2009. Fabian pe 30 octombrie 2009:
http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/11/06/stelutele-de-mare-fabian-gabriel-russu-un-copil-pentru-care-cancerul-este-ceva-ce-poate-fi-invins
Dacă puteţi şi vreţi să îl ajutaţi pe Fabian:
Raiffeisen Bank – Agenţia Rupea
RON: RO 48 RZBR 0000 0600 1205 5756
EURO: RO 69 RZBR 0000 0600 1205 5766
Cod SWIFT: RZBRROBU
Titular: Ciucuţ Gabriela
CNP: 2751206083702
Telefon: 0762 781 566
Pe 4 noiembrie 2009 i-am dus lui Fabian 200 RON din partea doamnei Alina N., pentru medicamente şi mâncare.
UPDATE 12 noiembrie 2009: De la Liliana 100 RON pentru Fabian, Doamne ajută! Am sunat-o pe mama lui şi am învăţat-o cum să îi scoată de la bancă (nu are card, am sfătuit-o să ceară unul, este bancomat în spital), banii de la Liliana au venit la fix pentru biletul de tren, Fabian se întoarce la spital în seara zilei de miercuri, 18 noiembrie 2009.
UPDATE 17 noiembrie 2009: De la Monica 300 RON! Doamne ajută!
Vă mulţumesc din suflet.
.
Steluţele de mare
.
-ro_blue.png)
K.O.
Dana
08/20/2009 at 20:35
azi am aflat ce au voie sa manance
orez fiert, orez fiert, orez fiert
carne de pui fiarta, carne de pui piarta…
fruncte, dar numai coapte…
isabellelorelai
08/20/2009 at 23:03
Draga Fabian…tu esti un baietel atit de frumos si de cuminte. Mi-ai intrat la inima de prima data cind ti-am vazut poza…Nu de mult am trimis un pachetel pentru tine si inauntru era o masinuta teleghidata si am pus si baterii. Acuma cind am citit scrisoarea ta catre Mos Craciun…m-am bucurat pentruca in pachetel ai sa gasesti tt ce ai cerut si inca si pe deasupra.
As vrea sa-ti spun multe. Dar cel mai important lucru este faptul ca si eu si copii mei am trecut prin greutati si probleme. Dar…si acum vine partea cea mai importanta…cind am fost la incurcatura si am fost foarte foarte bolnava, am ridicat ochii spre cer si m-am rugat Lui Dumnezeu. Tu stii cne este Dumnezeu? Este Tatal nostru ceresc…si El este bun si puternic si este pretutindeni…El iubeste pe toata lumea dar…in mod special iubeste copii. Asa ca, atunci cind ti-e frica de ceva, sau ai nevoie de ceva…nu amina. Pune-te pe genunchi daca poti, daca nu asa cum stai in pat, gindeste-te la El si spune-i orice durere, orice problema, orice nevoie. Cind mamica si taticul nu sint cu tine…El este prezent. El este acolo cu tine in fiecare clipa a vietii tale.
Eu te incredintez Lui …in grija si dragostea Lui si am sa mai dau pe aici. Sper ca pina atunci sa primesti pachetul.
Cu toata dragostea…
O bunica din America
Rodica Botan
Rodica Botan
10/09/2009 at 23:21
sarut mana d-na RODICA…taticul lui FABIAN a fost la posta si a luat coletul…va multumeste…acum Fabian este la spital…se va bucura de cele primite atunci cand se va duce acasa… va multumesc si eu ca ati raspuns atat de promt solicitarii mele.
Va multumesc si pentru aceasta scrisorica…o voi posta si pe blogul meu
adriana
10/10/2009 at 00:09
Doamna Rodica, Fabian va fi cel mai fericit copil, va asigur. Va multumesc din suflet! De anul trecut din noiembrie ma chinuiesc sa fac cunoscuta viata grea a acestor copii. Am vorbit despre ei la Parlamentul European de la Bruxelles, am vorbit cu politicieni. In final mi-a venit ideea de a apela la oamenii obisnuiti. Asta a fost cea mai buna idee. Va multumesc din suflet!
isabellelorelai
10/10/2009 at 09:44
Doamne, Dumnezeule, bietii copilasi.Isabellelorelai am vazut un documentar aici in America, unde explica foarte clar ca celula canceroasa poate fi distrusa prin consumul samburilor de caisa. Medicul care a descoperit acest lucru a fost sicanat,marginalizat,etc.Pentru un copil asa mic,3-4 samburi pe zi ar fi suficienti. Am inteles din documentar ca acesti samburi contin vitamina B17 pe care nu o poti gasi in farmacii.Gasesti toate vitaminele, minus B17. Pentru adulti 6-7 samburi[pentru cei bolnavi] si pentru restul,3-4 preventiv. Vitamina B17 se mai gaseste si in samburii de mere.2 mere cu samburi cu tot inclusiv coaja maro, minus teaca transparenta in care stau. Poate informatia asta o fi de folos cuiva. Multi se vor indoi, dar si scorbutul a omorat milioane de oameni,pana s-a descoperit ca este o carenta de vitamina C. Doamne ajta.
Doina
08/22/2009 at 06:45
Doina, acum îmi amintesc o chestie. Bunica! Doamne, bunica mea strângea toţi sâmburii de la caise şi îi punea la uscat. După aceea îmi dădea un ciocănel, mă punea să îi sparg şi să mănânc sâmburii, în fiecare zi. Acum îmi dau seama de o chestie, însă. Noi, copiii, când ne jucam pe afară vara, mai şuteam caise de pe la vecini. Spărgeam sâmburii cu câte o piatră şi mâncam miezul. Ne plăceau pentru că puteam să le curăţăm cojiţa. Bunica, în schimb, mi-i dădea uscaţi, aşa că trebuia să mănânc şi cojiţa, spunea ea că are nu ştiu ce în ea.
Bunica era născută la Cândeşti, în Dâmboviţa, zonă fructiferă. Lângă Voineşti (mărul “Frumosul de Voineşti”). În fiecare zi, dimineaţa, ea mânca un măr pe stomacul gol. Zicea ea că ţine doctorul departe… Îl mânca cu totul, cu cotor şi sâmburi. Eu tăiam mătul şi mâncam mai întâi sâmburii, îmi plăceau la nebunie, au un miros amărui, nu ştiu cum…
Bunica a murit de moarte bună, la 82 de ani. Doar cu “fierea” mai avea probleme, dar rar.
Aşa că eu cred. Mulţumesc!
isabellelorelai
08/22/2009 at 14:45
[...] am să cumpăr de mâncare pentru Alexandra şi pentru mămica lui Fabian. (Pentru Fabian mai avem o maşinuţă cu telecomandă de la Maria şi cărticică de poveşti, [...]
Steluţele de mare. Ştefănel şi sufletul de hârtie « Isabellelorelai’s Weblog
08/22/2009 at 13:17
si eu cred
adriana
08/23/2009 at 17:32
Ioana de la http://bbblogulioanei.blogspot.com/ mi-a scris ca vrea sa il ajute pe Fabian…ti-am trimis mailul de la ea…
adriana
08/24/2009 at 07:14
răspuns
(rapid)
isabellelorelai
08/24/2009 at 11:49
La clubul Dar din dar Adriana organizeaza cercul de matusi, unchi si verisori pentru Fabian. Ca “matusica” vreau sa-i trimit cateva jucarii. O sa te contacteze Adriana prin e-mail sa vedem cum facem sa le primeasca. Cum era vorba aia… unde-s multi puterea creste
ioana
08/24/2009 at 11:22
Mulţumesc, Ioana. Deja mi-a scris Adriana. MULŢUMESC!
isabellelorelai
08/24/2009 at 11:48
AVEM BANNER SI PENTRU FABIAN…L-AM TRIMIS PE MAIL
adriana
08/24/2009 at 16:12
Gasit, pus, mers. Multumesc Mariei!
Multumesc Adriana!
isabellelorelai
08/24/2009 at 21:12
Am expediat pachetele…le-am pus pentru fiecare separat:)
Astept sa-mi spui cum a fost !
Simona
08/24/2009 at 16:43
Iti spun de acum: GRELE
isabellelorelai
08/24/2009 at 21:11
Doar 18 kg cu tot cu carucior… da eu cred ca aveau mai multe …se pare ca am deja pile la d-l de Fan courier
suntem clienti fideli nu gluma 
Simona
08/24/2009 at 21:21
vai de capul meu… ai trimis si ciment?
isabellelorelai
08/24/2009 at 21:27
Nu ca n-am…dar daca doresti fac rost ?
Simona
08/24/2009 at 22:26
Oooo, nuuuu….
isabellelorelai
08/24/2009 at 23:43
Draga Fabian, este pentru prima data cand iti scriu, as dori sa pot sa-ti spun multe dar nu-mi prea gasesc cuvintele. Asa ca pentru inceput am sa-ti spun o povestioara pe care fiul meu Andrei, a intragito foarte mult. Stiu sigur ca mama ta ti-o va citi, iat-o:
“Povestea ingerului
A fost odata un rasarit de Soare…cel mai frumos care poate a existat vreodata…desi, inainte, toate rasariturile de Soare erau la fel…Ingeri care se aduna intr-o mare armonie de Lumina si Iubire, impartasind secretul vietii lor…o viata traita in bucuria sufletelor ce cunosc Sunetul Lui…ca o atingere de caldura pe chipul lor ce nu doarme…doar viseaza…o mare familie ce se aduna la rasaritul Soarelui indiferent de unde ar veni…doar pentru a fi impreuna, pentru a se reuni…
Un ingeras alearga prin marea ce-l lasa sa o atinga fara sa se involbureze, parca plecand capul in fata bucuriei, acceptandu-i atingerea, tresarind…stropii de apa ajung si pe ceilalti ingerasi, insa odata ce-i ating se transforma in picuri de cristal…Ingerasul alearga in bucuria unui suflet ce cunoaste libertatea…cea a sufletului…
Cativa copii ajung pe plaja pentru a se juca si ei cu valurile…vin de departe…parintii lor au ramas la cabana deoarece era prea dimineata…copiii se luau in brate si dansau in apa ce parca purta si cu ei acelasi ritm…insa nimeni nu stia adevaratul motiv pentru care el, baiatul cu bluzita alba, si-a dorit atat de mult sa ajunga pe plaja sa vada rasaritul atunci, in acea zi de duminica…s-a oprit din dans si deodata a inceput sa priveasca, s-a departat putin de ceilalti copii pentru ca stia ca nu i se va arata decat lui…ingerasul pe care l-a vazut azi noapte in vis si care l-a chemat…a vrut ca sa-i arate si lui Marea Bucurie de la rasaritul Soarelui…ingerasul nu l-a chemat pentru el…insa baietelul si-ar fi dorit mult sa-l cunoasca, sa vada aceiasi ochi albastrii care azi noapte in vis l-au chemat pe plaja marii…
De departe ingerasul l-a vazut pe baietel si s-a bucurat ca i-a raspuns chemarii, insa si-a dat seama ca el nu putea sa vada nici picurii de apa transformati in cristal si nici Lumina Ingerilor mari care cuprindeau cu iubirea lor toata marea si toata plaja…baietelul il chema dar ingerasul nu putea raspunde…jocurile lor nu erau aceleasi…iar atunci o lacrima cazu pe chipul ingerasului, iar baiatul simtii asta, chiar daca nu putu vazu…
Atunci baietelul striga din tot sufletul:
-Vino la mine…nu ma lasa singur…vreau sa joc si eu…te iubesc!
Si desi pe atunci nu stia nici el prea bine ce spusese, totusi cuvintele au fost din toata inima lui de copil, care nu cunostea nici minciuna, nici tradarea, nici durerea lumii in care il chema pe ingeras…insa ingerasul o stia…de la parintii lui, de la sufletele pe care de multe ori le-a vazut plangand pe malul marii…Insa Il iubea pe baietel si atunci i s-a aratat…inca o data…s-au imbratisat si atunci ingerasul i-a promis ca va veni la el…pentru a-l ajuta sa cunoasca picurii de cristal…Iubirea sufletului marii ce primeste atingerea Luminii…i-a mai spus si ca va mai trece un timp in care nu ii va mai aparea…nici in vise, nici pe plaja, nici atunci cand lacrimile ii vor curge pe obraji fiindca s-a lovit de o piatra mare…ii va aparea cand sufletul lui il va chema cu acea caldura cu care apa atinge mereu plaja si totusi nu o loveste…insa pana atunci va mai trece mult…
Apoi l-a intrebat:
-Ma vei recunoaste tu, dupa ce valurile vietii vor fi trecut peste tine cu toata valtoarea lor? Vei mai dori tu oare sa cunosti picurii de cristal sau poate vei fi uitat de mult…chemare de copil pe malul marii…efemera… Copilul insa adormi…dupa ce privii adanc in ochii albastrii ca marea ce asculta parca…o chemare si o promisiune…?” (autor MIHAELA IORDAN)
Iar pentru mama ta, Fabian, am o rugaciune frumoasa pe care eu inca o mai rostesc dupa ce fiul meu adoarme:
Rugaciunea mamei(sau a tatalui) catre Sfanta Fecioara Maria
Maica Sfanta Preacurata,
Vezi ce frumos doarme Fabian?
El imi sunt averea toata ,
Pentru el din greu ma zbucium,
Pentru el traiesc in lume.
Si indur atat noianul
De dureri fara de nume!
L-am culcat, si-acum spre Tine vin,
Ca el sa nu ma vaza
Si te rog Maicuta Buna
Sa cobori o blanda raza,
Raza bunataii Tale,
Pe frumoasele lui ploape
Ca sa n-aibe vise rele
Si mi-l fa in zori de ziua,
Cand or fi ca sa se scoale,
Sa-l vad blanzi, cuminte, vesel,
Indreptand spre Tine pasii
Cum se-ndreapta inspre Tine,
Colo-n cer, sus ingerasii.
Amin.
Cu drag, “unchiul” Sorin
Sorin M.
09/01/2009 at 11:02
MULTUMESC!
isabellelorelai
09/01/2009 at 11:32
Sorin si eu iti multumesc ca ti-ai facut timp si te-ai documentat…dupa cum i-ai scris lui Fabian, SUNT CONVINSA CA TI S-A LIPIT DE SUFLET.
Isabela, stii ca mie partea cu rugaciunea imi este cea mai draga …mai alesc ca la fel ca la Stefanel (SteFAN..FANurie) am sesizat si la FAbian…FAnurie…raman la o parere pe care mi-am format-o de ceva timp…toti copilasii astia bolnavi,indiferent de spitalul in care se afla, nu numai ca sunt curajosi (eu citesc de ceva timp vietile sfintilor si am vazut acolo ce inseamna curajul) iar de cand am citit despres sfantul FANURIE, sfant copil -adolescent mi se consolideaza si mai mult ideea ca acestor copii, noi le suntem foarte datori…din cauza nesabuintelor noastre, a risipei, a egoismului de multe ori si a indiferentei…asa ca sa nu ne amagim ca noua ne este mila de ei…ei ne deschid noua o usa, depinde de noi daca vrem sa intram sau nu…pentru moment, aceasta usa se confunda cu usa spitalelor…usa asta, la randul ei deschide alte usi…inca o data iti multumesc ca te agiti atat de mult si ne dai si noua un impuls sa iesim din trandaveala
adriana
09/01/2009 at 15:12
Adriana, oamenii nu ştiu… Vezi bine că dacă află ajută. Dar de unde să ştie?
isabellelorelai
09/02/2009 at 01:31
Fabian, poate vei spune că nu ai aripi să zbori
Astăzi, sau mâine, sau când ţi-ai dori…
Bănuiesc că ţi-ar place să alergi, să te tăvăleşti prin iarbă,
Inima să ţi-o laşi inundată de optimism şi Dumnezeu
Aşa cum o faci de obicei, chiar în spital fiind.
Nu este greu să zbori, ai aripi, întinde-le doar!
Fabian, viaţa este ca o luptă
Astazi, deşi prea devreme, este rândul tău să lupţi…
Biruieşte teama, ridică-te şi mergi mai departe.
Invinge întodeauna, fii tare în luptă,
Alege-L pe Domnul şi nu-ţi va părea rău!
Nu îţi pierde credinţa şi zâmbetul speranţei!
Fabian, inima ta ştie să iubească,
Am simţit aceasta privind chipul tău…
Braţele tale aş vrea să le cuprind,
Inima, cu o vorbă bună să ţi-o ating
Aşa cum mi-ai atins-o tu, cu zâmbetul tău
Nerănit de suferinţa şi singurătatea din spital.
Fabian, priveşte la îngerul ce te-a vegheat mereu,
Aceasta să-ţi fie fiinţa cea mai dragă,
Braţele ei te-au legănat, glasul ei dulce ti-a cântat
Inima ei, la fel ca şi a ta, stăpânită fiind de acelaş dor
A învăţat de la tine să zâmbească, luminându-te mereu
Noaptea rugându-se lui Dumnezeu să te ocrotească.
Fabian, lipeşte-ţi fruntea de obrazul mamei,
Ascultă-i inima ce se roagă îngerilor…
Buzele ei să le atingi cu lacrima mulţumirii
Iubind-o pe cea ce îţi leagănă copilăria…
Acum poate mai tristă, mai plină de umbre…
Nani, nani cu glas de înger doar ea îţi cântă…
Cu drag „unchiul” Sorin
Sorin M.
09/02/2009 at 01:01
Ce poezie frumoasa
Si sunt atatia Fabian, si atatia Stefanel…
Isabelle, te rog mult sa-mi spui cum as putea ajuta si eu. Sunt sigura ca mai sunt destui copii care duc lipsa de multe…de la medicamente pana la bunuri de stricta necesitate, jucarii, bani etc. Am trimis un email la asociatia PAVEL – au pe site un anunt prin care solicita voluntari pt diverse activitati – insa nu am primit raspuns. Poate sunt prea ocupati…
mersi fain,
Andreea
Andreea B
09/02/2009 at 21:48
Andreea, ai nimerit unde trebuia. Te contactez pe mail, mai pe seară.
isabellelorelai
09/03/2009 at 14:24
Ce mai face Fabian? mai e in spital?
Simona
09/04/2009 at 22:58
Ce mai face Fabian? mai e in spital?
a plecat acasa?
Simona
09/04/2009 at 22:59
Simona, ieri am avut o problemă personală şi nu am putut ajunge la spital.
isabellelorelai
09/05/2009 at 11:01
Totul e ok ?
Simona
09/05/2009 at 12:25
Sper…
isabellelorelai
09/05/2009 at 23:45
Am aflat ca totul a fost ok
si ma bucur .
Simona
09/09/2009 at 23:28
am fost ieri la spital si l-am salutat si pe FABIAN…i-am dus o bluza de la o doamna din blocul meu…s-a imbracat cu ea si am facut poze…isi doreste tare mult un aparat de fotografiat…mi-a zis ca ma lasa sa il pozez doar daca ii promit ca ii aduc unul…pana la urma am scapat fara sa promit…nu de alta dar mie imi place sa imi onorez promisiunile si nu am vrut sa il dezamagesc…dar daca are cineva un aparat de dat, m-as bucura sa il primeasca Fabian
azi m-a sunat mamica lui si mi-a spus ca s-ar putea sa plece maine si cum nu are decat haine subtiri la ea, i-ar fi de folos ceva mai gros…am uitat sa o intreb ce masura are…dupa mine parca ar avea 1,60 cu 65 kg…o voi suna…raspunde la nr.0762781566…am postat nr. de telefon numai dupa ce i-am cerut permisiunea
pentru perioada cat sta acasa, mi-a dat si adresa unde am putea sa-i trimitem cate ceva…daca doreste cineva, astept mail la adriana.dardindar@gmail.com
adriana
09/09/2009 at 16:49
La cine te referi atunci când spui că ţie îţi place să îţi onorezi promisiunile – iar alţii nu – la mine, cumva?
isabellelorelai
09/09/2009 at 23:20
Isabela, cum as putea sa spun asa ceva despre tine?!…daca am reusi sa ne vedem mai des si sa stam de vorba la un suc ce bine ar fi…ai uitat ca atunci cand te-am intalnit ti-am zis ca imi placi si mai mult decat te plac de pe blog?!…vorbeam doar de mine…pentru ca am uitat odata sa fac ceva ce am promis si mi-a parut foarte rau…te rog din suflet sa ma ierti daca te-am amarat cu confuzia…pupicul ti-l voi da cu ocazia urmatoarei intalniri
acum iti trimit un zambet si sper sa il simti cand vei citi mesajul…
adriana
09/10/2009 at 09:18
sunt bune dimensiunile…am aflat ceva si despre ceilalti doi frati ai lui Fabian: pantofi 41 si 36…le-ar fi de folos.
Isabela…am recitit ce ai scris tu si vad ca si pe tine te-a facut responsabila cu aparatul de fotografiat…mare smecher…stie sa isi pledeze cauza…sa dea Dumnezeu, cand vom fi noi batrane, Fabian sa fie cel mai mare medic fotograf de pe planeta
adriana
09/09/2009 at 17:25
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/09/sunt-fabian-si-sunt-fotogenic.html
adriana
09/09/2009 at 18:04
Pai si normal
insa incepusem sa intru in panica cand am vazut ca nu raspunzi la telefon 
Simona
09/09/2009 at 23:42
Făceam nişte cumpărături, nu auzeam din cauza zgomotului. Apoi ştii. În legătură cu Fabian eram oarecum liniştită, pentru că Magda m-a sunat vineri dimineaţă şi mi-a confirmat că le-a dus un milion. Am avut şi confirmarea primirii banilor. Ştiam că vor avea de mâncare sâmbătă şi duminică, iar luni sau marţi urmau să plece. Luni nu mi-au răspuns la telefon aşa că am crezut că au plecat. Dacă mi-ar fi răspuns la telefon, le duceam o parte din lucrurile groase trimise de tine. Apoi am primit un mesaj oribil… Asta e…
isabellelorelai
09/09/2009 at 23:51
Isabella…vroiam doar sa te rog sa-i faci mai multe fotografii lui Fabina
ca tare mi-e drag…
Iti multumesc…pentru tot !
Simona
09/09/2009 at 23:58
Desigur, dacă îmi aduci aminte să pun şi baterii în aparat.
isabellelorelai
09/09/2009 at 23:59
S-a facut ! doar sa-mi spui pe cand sa-ti aduc aminte
Simona
09/10/2009 at 00:01
Ok !
Simona
09/10/2009 at 09:53
Isabella, am un aparat foto din acela clasic cu film si baterii. L-a primit Sabinuta in iarna de la bunica ei. Nu l-am folosit niciodata, e nou nout
Ce zici? oare i-ar placea lui Fabian? e roz si are o floricica la obicetiv
Simona
09/10/2009 at 11:59
Simona, eu cred că pentru un copil care nu are de nici unele (adică prioritatea fiind hrana, medicaţia igiena, îmbrăcămintea, încălţămintea etc) un aparat pretenţios şi scump ar fi precum… Nepotrivit, cu alte cuvinte. Dacă vrei să îl trimiţi pe cel obişnuit şi îl va dori, ok. Dacă nu – cu siguranţă îl va dori alt copil, care va fi fericit. Aşa, ca o paranteză, eu folosesc şi aparatul meu vechi, cel clasic, cu film.
isabellelorelai
09/10/2009 at 12:38
Am mai gasit inca doua. In total sunt trei aparate. Mai intai am sa le duc la un magazin foto sa le verifice daca sunt functinabile si apoi am sa le trimit
Simona
09/10/2009 at 14:04
noutati de la Fabian
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/09/de-cate-ori-am-spus-astazi-multumesc.html
SE INTOARCE LA SPITAL PE 24 SEPTEMBRIE
Special pentru ISABELA,SIMONA SI SORIN…POZE DE LA NEPOTELUL NOSTRU AICI
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/09/blog-post.html
adriana
09/10/2009 at 18:15
mulţumesc!
isabellelorelai
09/10/2009 at 23:59
Multumesc !
Simona
09/11/2009 at 00:12
scuze…viteza
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/09/de-cate-ori-am-spus-astazi-multumesc.html
adriana
09/10/2009 at 18:16
….si baterii
Simona
09/11/2009 at 00:10
păi asta era clar
isabellelorelai
09/11/2009 at 00:23
[...] acum două săptămâni, în curtea spitalului Budimex. Eram în vizită la Ştefănel şi la Fabian. În timp ce vorbeam cu mama lui Fabian, a venit o doamnă cu copilul ei. Puştiul mi se părea [...]
Steluţele de mare. Bogdan Marian Marinescu: 4 ani şi 5 operaţii « Isabellelorelai’s Weblog
09/18/2009 at 11:48
[...] la puii părăsiţi. Iulia adusese fructe şi pentru câţiva copii de la oncologie. Ajung la Fabian. În salon cu el era ea, mica Albă ca Zăpada. Gemea uşor pe marginea unui pat, cu otrava în [...]
Steluţele de mare. Gabriela Lăcrămioara, mica sirenă bolnavă de cancer « Isabellelorelai’s Weblog
09/23/2009 at 10:33
la Brasov, se desfasoara o campanie de ajutor pentru scolari, la care participa si Directia de Posta Brasov…i-am rugat sa il ajute si pe fratele lui Fabian, elev in clasa a treia
http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2009/10/ajuta-un-copil-sa-mearga-la-scoala.html
adriana
10/02/2009 at 15:39
am uitata sa te rog ceva…daca poti sa pui articolul si pe blogul tau…multumesc
adriana
10/02/2009 at 15:41
[...] sărăcită în deuteriu – QlariviaSteluţele de mare. Cosmin. Rugă pentru încă o felie de pâineSteluţele de mare. Fabian. Despre cum m-a făcut K.O. un puşti de 5 ani, bolnav de cancerSteluţele de mare. Ştefănel şi sufletul de hârtieSteluţele de mare. Gabriela Lăcrămioara, [...]
Steluţele de mare. Copiii şi părinţii din vitrină. Bravi prizonieri de spital « Isabellelorelai’s Weblog
10/03/2009 at 10:34
[...] intrăm la Budimex (M.S. Curie). Etajul 5 secția Oncologie pediatrică. Pe rând, i-am cunoscut pe Fabian, pe Ștefănuț, pe Găbița, pe Andreea, pe Cosmina. Și pe prea mulți alții. Cazuri în spital, [...]
Steluțe de mare » Oameni Darnici
10/09/2009 at 15:29
[...] Fabian l-am cunoscut în august 2009. Atunci mi-a dat o lecţie de [...]
Steluţele de mare. Fabian Gabriel Russu, un copil pentru care cancerul este ceva ce poate fi învins « Isabellelorelai's Weblog
11/06/2009 at 13:48
MAINE FABIAN REVINE LA SPITAL…DACA NU ARE TRENUL INTARZIERE, AJUNGE LA GARA DE NORD LA ORA 16.30… ar putea sa il ia cineva de la gara si sa il aduca la spital??? (el si mamica lui nu au bagaj foarte mare dar nu e bine sa mearga in aglomeratie … in felul acesta banii de taxi i-ar folosi pentru mancare sau medicamente)
Ciucuţ Gabriela (mama lui Fabian)
Telefon: 0762 781 566
adriana
11/17/2009 at 14:53
Totusi din punct de vedere medical cum e? Mai bine?
Raul Molnar
11/18/2009 at 18:15
Binişor, se descurcă bine puştiul. Îl văd mâine, când se întoarce la tratament
isabellelorelai
11/19/2009 at 00:02
Sper ca da
Raul Molnar
11/18/2009 at 18:16
[...] Fabian, 5 ani: http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Fabian-baietelul-tumorile-lupta-care_0_851314988.html [...]
Click Din Inimă pentru Copii « Isabellelorelai's Weblog
11/21/2009 at 01:25
Simona, tu ştiai că era ziua copilului meu, am avut şi eu nişte obligaţii de familie.
isabellelorelai
09/09/2009 at 23:38
Săptămâna viitoare. Luasem un pumn de baterii, dar i le-am dat lui Ştefănel să le pună la jucării. I-a trimis Andreea lui Marian un papagal haios, care vorbea, cânta, mişca aripile. L-au agăţat pe injectomat şi nici Ştefănel sau Fabian nu se mai văicăreau la citostatice. Râdeau. Ah, acum îmi dau seama de o chestie…
isabellelorelai
09/10/2009 at 00:06
Adriana, am citit mesajul tău după ce m-ai sunat. E ok.
isabellelorelai
09/10/2009 at 12:32
să le pui şi film, dacă tot le verifici
isabellelorelai
09/11/2009 at 00:00