Isabellelorelai's Weblog

Marian George David

Avea 23 de ani când a aflat că este bolnav. În decembrie 2004 a fost diagnosticat cu Boala Hodgkin stadiul II B – cancer de sânge. Doi ani a făcut chimioterapie şi radioterapie la Fundeni, a făcut recădere, din nou chimioterapie. Boala evolua – plus multe alte complicaţii. La 28 de ani, diagnosticul lui Marian a devenit Boala Hodgkin formă Chimiorezistentă – Boala Hodgkin tip scleroză nodulară st. III B. La 28 de ani, medicul curant i-a spus lui Marian să se pregătească să moară, că nu mai are ce să îi facă. Doar că Marian nu vrea. Ba din contră, s-a hotărât să lupte. A învăţat rapid cum să îşi ceară drepturile. A învăţat că tratamentul pentru boala sa este de fapt transplantul de celule stem.

Marian: „În decembrie 2004 viaţa mă lovea iar, am fost diagnosticat cu boala Hodgkin st. II B la Spitalul Clinic Fundeni – Hematologie, la doar 23 de ani. Nici nu ştiam ce înseamnă, ştiu doar că m-am bucurat când am aflat că este Boala Hodgkin, ce ştiam noi…Ne spusese o doamnă doctor care mi-a facut prima radiografie că dintre toate relele care există (cancer pulmonar, limfom Non Hodgkin etc.), Boala Hodgkin este cea mai uşoara boală şi cu cele mai mari şanse de vindecare. Nici nu ştiam că este tot o formă de cancer, un cancer malign”.

Întâmplarea. Avem viaţă în sânge. Campania PRO TV. Marian a aflat de la televizor că pentru boala lui există tratament, dar că nu poate beneficia de el în România: Transplantul de celule stem de la persoane neînrudite. I-a scris Paulei Herlo: „Sper din tot sufletul că mă poate ajuta şi pe mine cineva. Poate că ajung să fac şi eu un transplant de celule stem, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta. Nu am bani pentru nimic, nu ştiu ce trebuie să fac pentru a face un transplant în străinătate, care sunt paşii de urmat, care este suma de bani necesară pentru un astfel de transplant, cum să ajung la spitalul din străinătate, unde să trimit analizele, cum pot să văd dacă există cineva în lumea asta compatibil cu mine, cineva care îmi poate da viaţă”. Paula Herlo a dat scrisoarea mai departe. Pe blog a început campania de strângere a banilor de care Marian avea nevoie pentru o analiză PET – „Cineva care să îmi dea viaţă”, iar Oana şi Carmen – Asociaţia „Salvează Vieţi” – i-au explicat lui Marian ce trebuie să facă pentru a beneficia de transplant în străinătate. Maria Culescu şi Mariana Cîrnu – Asociaţia Umanitară M.A.M.E. – i-au pus la dispoziţie un teledon, pentru a strânge bani pentru transport şi alte necesităţi.

Revolta. „Mie nu mi-au mai dat şanse. Mi-au spus să mă pregătesc să mor” a povestit Marian, pe 11 mai 2009. Aşa i-a spus medicul. Asta era soluţia? Nu. După ce a fost ajutat să strângă banii pentru analiza PET (1.200 de euro, pe 13 mai 2009), Marian s-a decis să înceapă întocmirea dosarului. Pe 20 mai 2009, dosarul a fost depus la DSP Bucureşti. Dosarul cu numărul 4450. 4 clinici din străinătate l-au acceptat pe Marian la tratament şi transplant. A fost aleasă clinica din Israel. Pe 29 iulie 2009, dosarul lui Marian a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii şi a plecat spre Ministerul Muncii:

Nr.  37534 / 04.08.2009

Referitor la situaţia pacientului David Marian George având diagnosticul Boala Hodgkin tip scleroză nodulară st. IIIB, în urma solicitării acestuia adresată Ministerului Sănătăţii pentru acordarea unui ajutor în vederea trimiterii şi efectuării tratamentului recomandat in străinătate, vă comunicăm următoarele:

Ministerul Sănătăţii a iniţiat toate demersurile privind elaborarea unui proiect de Hotărâre de Guvern prin care se acordă un ajutor din bugetul de stat pacientului David Marian George pentru efectuarea  tratamentului  în străinătate în valoare de 124.035 euro din care, Ministerul Sănătăţii va aloca suma de 74.035 euro iar Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale va aloca suma de 50.000 euro. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost transmis Secretariatului General- MS în vederea direcţionării către Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi ulterior către celelalte instituţii.

Pentru soluţionarea urgentă a situaţiei pacientului David Marian George vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate.

În atenţia  D-nei Iuliana Ungur

DIRECTOR GENERAL, Dr. Mihaela Bardoş

Problema banilor. Legea 50/2004. La Ministerul Muncii nu mai ştim ce s-a întâmplat. Posibil ca dosarul lui Marian, alături de alte 7, să fi fost aprobat. Probabil dosarul a ajuns la Guvern. Probabil. Cert este că banii nu au fost alocaţi. Cel puţin până vineri, 13 august 2009, NU. Mai aşteptăm. Dar nu prea mult…

Încearcă…

Salvează vieţi. Dacă afli că cineva are un necaz şi vrei să îl ajuţi, nu te face că nu vezi, nu spune că nu ai bani sau că nu cunoşti pe nimeni… Doar spune. Găsesc alţii soluţii:

Carmen Uscatu: carmen.uscatu@salveazavieti.ro

Oana Gheorgiu: oana.gheorgiu@salveazavieti.ro

Helen Necsulescu: helen.necsulescu@salveazavieti.ro

Simona Turea: simona.turea@salveazavieti.ro

Ionela Nicolau: ionela.nicolau@salveazavieti.ro

Liviu Lambrino: liviu.lambrino@salveazavieti.ro

Bianca Ivascu: bianca.ivascu@salveazavieti.ro

Salvează vieţi

info@salveazavieti.ro

http://salveazavieti.ro

Calvarul lui Marian, povestit de el

13 mai – 13 august 2009. Dosarul

Au trecut aproape 5 ani de la descoperirea acestei boli şi pe zi ce trece mi-e tot mai frică că nu o să reuşeşc să-mi trăiesc viaţa măcar de acum înainte.

Ultimul tomograf, făcut în aprilie anul acesta, a ieşit destul de bine, în sensul că este nemodificat faţă de cel precedent, fapt care l-a făcut pe dl. doctor să creadă că există şanse să fie fibroză. Este posibil să fie şi boală ce stagnează datorită tratamentului. ce aveam nevoie? O analiză PET, care, acum, se face şi în România, dar care costă 1.200 EURO, sumă de bani pe care nu o aveam, dar care, cu ajutorul prietenilor, a oamenilor care au citit povestea mea pe blog-urile prietenilor, am strâns-o şi am facut şi PET-ul. Nu a ieşit bine, tot ceea ce mai am eu este boală activă, chiar mi-a apărut şi în alte părţi. Ce se poate face acum? Transplant de celule stem de la donator înrudit, compatibil 100%, în România doar aşa se face. Surorile mele… facem repede toate analizele necesare. Dezamăgire totală, una este compatibilă 65%, una 50%, una 25%.

Ce spune doctorul acum? Spune că pentru mine nu mai este nimic de făcut… trebuie să stau şi să aştept să mor. Ce spun doctorii din străinătate despre cazul meu: EXISTĂ OPŢIUNI. Această boală este vindecabilă.

Ce spun doctorii din străinătate că este cel mai bine pentru mine? TRATAMENT ŞI TRANSPLANT DE CELULE STEM. Suma necesară: în jur de 150.000 Euro, doar pentru transplant, fără alte cheltuieli (transport, cazare pentru perioada cât nu stau internat, etc.). Bineînţeles că nu dispun de banii necesari pentru efectuarea transplantului, transplant ce mă poate salva, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta.

Noi, oamenii bolnavi, pe care sistemul sanitar din România ne condamnă la moarte, suntem obligaţi să apelăm la ajutorul oamenilor, al oamenilor de bună credinţă, la dumneavoastră, cei care citiţi această poveste, la toţi cei care ne poat ajuta să ne cumpărăm viaţa.

Va vine sau nu sa credeti, doctorii care m-au chinuit timp de 5 ani, cei care m-au adus in acesta stare, cei care au spus ca mor, sunt cei care decid si acum soarta mea.

M-am apucat si eu (prin sora mea, cu procura data de mine) sa intocmesc dosar pentru Ministerul Sanatatii in speranta ca o sa primesc un ajutor financiar de la stat.

D-na Dr. Pisica de la D.S.P. m-a sfatuit sa fac un sigur dosar, pentru tratament si transplant, ca sa nu plec in strainatate doar pentru tratament si sa fiu nevoit sa ma intorc sa fac alt dosar pentru transplat, sa mai pierd iar 2-3 luni. Oricum asta este ideea principala, cu tratament sa intre boala in remisie si apoi sa pot face transplant de celule stem (pentru cei care nu stiu, transplantul de celule stem se poate face doar daca boala este in remisie).

Am facut toate analizele necesare, urmand ca Dl. Prof. Dr. Colita, Conferentiar Doctor in Medicina de la Fundeni, cel de care depind toti oamenii care doresc sa plece la tratament in strainatate, cel care este superiorul direct al doctorului care m-a tratat pe mine 5 ani, sa intocmeasca un proces verbal in care, in afara diagnosticului si alte chestii din astea, sa fie trecute minim trei clinici din strainatate unde pot sa plec pentru tratament si transplant (gasite de el, obligatoriu prin lege) si ce recomanda ca tratament pentru salvarea pacientului.

Merge sora mea la el, ia Procesul Verbal, se bucura din tot sufletul ca este gata, iese din birou dupa ce ii multumeste din tot sufletul, si cand citeste…

Colita trecuse o singura clinica si la tratament doar “tratament alternativ” si ca nu se recomanda transplant de celule stem!

Total gresit. Se intoarce la el, ii spune, iar el din mers, nici macar nu a stat pe loc sa vorbeasca cu ea, ii spune ca el nu are trei clinici si ca el nu recomanda transplantul.

Sora mea ii da o foaie pe care sunt trecute trei clinici din strainatate care ne-au acceptat, cu care am luat legatura noi, separat, nu prin ei, dar el spune ca nu sunt bune, ca sunt pentru copii!

Pentru copii… ce mincinos, cand eu stiu clar ca in Israel a plecat un baiat de 19 ani si un domn de 43, iar la Milano este o prietena care are 29 de ani.

CONCLUZIA:  DL. DR. COLITA IMI REFUZA DREPTUL LA VIATA!

Disperati fiind, luam legatura cu domnul Barbu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pacientului, care stie cazul de ceva timp si care ne ofera sprijinul sau.

D-na Carmen, care printre alte ajutoare pe care ni le-a oferit, ne-a ajutat sa gasim si cateva clinici din strainatate (in Germania, in Israel, in Spania) ne povesteste de cateva cazuri care au intampinat tot felul de probleme cu Dr. Colita, in speranta ca ne vom inspira din ele si totodata le vom putea da ca exemple, pentru a ne rezolva si noi problema. Unul dintre cazuri a reusit sa obtina ce a vrut de la Colita printr-un protest, un alt caz a reusit sa plece mai repede in strainatate datorita unui miting etc.

Doua dintre surorile mele, impreuna cu Andreea, prietena mea si cu Dl. Barbu au mers la Colita. Datorita Dl. Barbu reusesc sa intre in biroul Dl. Colita (cred ca s-a speriat cand a auzit de unde este..). Ca sa nu o mai lungesc, au reusit sa obtina tot ceea ce aveam nevoie,  am 4 clinici trecute pe respectivul proces verbal si recomandare de transplant, bineinteles cu precizarea “dupa ce boala intra in remisie”.

Vreti sa stiti cum de am reusit? Cu amenintari, cu exemplele celor care acum sunt in strainatate la tratament.

Am scris aceste lucruri din doua motive: primul, sa afle toata lumea cum doctorii nostri, cei care trebuie sa ne salveze, ne omoara, plimbandu-ne pe drumuri si al doilea motiv este ca toti cei care au nevoie de astazi inainte de asa ceva sa stie cum trebuie procedat, sa stie ca daca nu au bani de spaga, trebuie sa fie gata sa recurga la amenintari, la proteste (cum si noi eram pregatiti sa facem, daca nu reuseam cu “vorba buna”). Morala: 1. SISTEMUL MEDICAL ROMANESC NE BAGA IN MORMANT!! 2. PENTRU VINDECARE NU ASTEPTATI LA DOCTORII DIN ROMANIA!! 3. PENTRU A OBTINE CEVA DE LA DR. COLITA TRECI LA AMENINTARI, PROTESTE ETC., ACEASTA ESTE CHEIA SUCCESULUI. Sper ca toti cei care aveti probleme de sanatate sa le rezolvati si impreuna sa putem sa-i ajutam pe cei care nu au pe nimeni alaturi, pe nimeni sa-i indrume, sa le deschida calea catre vindecare si viata!

Eu astept. Astept aprobarea dosarului. Astept. Am invatat sa astept. Acum stiu sa astept.

Dosarul a plecat de la Directia de Sanatate Publica Bucuresti la Ministerul Sanatatii! Asta este o veste buna! A fost inregistrat la Minister in data de 24.06.2009 si de atunci nimic nou, tot astept.

Cei de la D.S.P. Bucuresti s-au miscat destul de repede, au ales chiar si clinica, cea din Israel, de la Ierusalim, ca este cea mai ieftina (124.035 Euro), doar nu intereseaza pe nimeni din conducerea acestei tari cine da mai multe sanse de vindecare…conteaza doar care clinica este mai ieftina…. Asta a fost doar un comentariu, pentru ca eu sunt foarte fericit ca a fost aleasa aceasta clinica.

Este o clinica care are rezultate foarte bune, este o clinica unde mai sunt si alti romani, este clinica care l-a pus pe picioare pe Dragos Croitoru (baiatul de 19 ani bolnav de leucemie, condamnat la moarte de sistemul nostru, cel a carui poveste m-a determinat sa pornesc si eu pe acest drum). Acolo este domnul doctor Michael Shapira, cel cu care corespondeaza o prietena si care a scris intr-un mail asa: AJUTATI-MA SA POT AJUTA SI ALTI ROMANI!! Si nu in ultimul rand pentru ca acolo este pamantul sfant si daca bunul Dumnezeu ma trimite acolo stie El de ce o face!!

Dar, sa revenim la oile noastre. Dosarul se afla acum la Ministerul Sanatatii pentru aprobare. Aici trebuie aprobata suma, de aici pot sa primesc cei 124.035 Euro necesari pentru tratament, pentru viata mea. Atat costa viata mea: 124.035 Euro.

Doar ca Ministerul nu are bani, evident… au peste 100 de dosare pentru tratament in strainatate si bani doar pentru 4. Nu pot sa cred ce se intampla….!!! Peste 100 de oameni sunt condamnati la moarte pentru ca Ministerul nu are bani…

Hai sa fim seriosi, nu are bani…?! Nu are bani pentru noi! Cica au cerut sprijinul Ministerului Muncii, dar se pare ca Ministerul Muncii este si mai amarat, nu poate sa ajute cu nimic.

Si asa… toate dosarele stau pe loc, situatia bolnavilor se agraveaza si tot asa.

Pentru aprobari se formeaza o comisie, care o sa aleaga 4 oameni din cei peste 100, restul raman pe bara, dar trebuie sa se bucure ca nu le expira dosarul, intra automat luna viitoare in comisie si daca nici atunci nu se aproba intra urmatoarea luna si tot asa pana cand din cei peste 100 de oameni mai raman 10-20 care reusesc sa supravietuiasca in tot acest timp.

Sa va zic eu care este treaba si cu comisia asta: din comisie face parte, normal, pe langa toti ceilalti si Ministrul Sanatatii, care momentan este in concediu la Roma, deci: NU SE INTRUNESTE NICI O COMISIE MOMENTAN!

Asa ca acum imi raman doua variante: 1. Reusesc sa strang toti acesti bani din donatii. 2. Incep sa fac scandal, prin presa, pe la televiziuni, sa fac greva foamei in fata Ministerului Sanatatii, sa fac miting, sa depun tot felul de memorii si reclamatii peste tot pe unde se pot depune, poate chiar si la domnul Traian Basescu, sa amenint ca ma arunc de pe Intercontinental sau ca imi dau foc in fata spitalului si poate asa o sa ma bage si pe mine cineva in seama! Cam asta este. Sanatate tuturor si sa auzim de bine!

Cam atât, deocamdată, despre Marian – Cineva care îmi poate da viaţă, putere să lupt, speranţă.

UPDATE 17 august 2009:

Luni, 17 august 2009, la ora 17.45, câţiva „no name” din Bucureşti ne punem tricouri albe şi îndrăznim să facem un simplu exerciţiu de solidaritate - ne întâlnim pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa – vis-a-vis de Guvernul României, la un miting cât se poate de civilizat. O oră (sau două) din viaţa noastră de „no name” sănătoşi (nu se ştie până când) le-o dăruim altor „no name”, dar grav bolnavi – care nu pot fi trataţi în România, din motive bine cunoscute. Ei nu ne cunosc pe noi, noi nu îi cunoaştem pe ei. Pe unii i-am văzut la televizor, în ziare, pe bloguri. Pe alţii nu. Sunt peste o sută de oameni numiţi în acest moment „dosare”. Printre ei: Marian George David, Ionela Linte, Alexandra Ostafi şi mulţi mulţi alţii. Peste 100. Mai multe aici:

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/17/indrazniti-in-lume-veti-avea-necazuri-dar-indrazniti

Monitorul Oficial, 20.08.2009:

- Se aproba acordarea unui ajutor in suma de 124.035 euro pentru efectuarea tratamentului medical in strainatate pacientului David Marian George, in varsta de 28 de ani, din municipiul Bucuresti.

http://www.legestart.ro/Monitorul-Oficial-nr.581-din-20.08.2009-(M.-Of.-nr.581-2009-17702).htm

UPDATE 4 septembrie 2009. Marian şi Andreea se pregătesc de plecare. Sâmbătă, 5 septembrie 2009, la ora 21.00, „îşi iau zborul” spre Tel Aviv

Duminică dimineaţă, la prima ora, sunt aşteptaţi la spital.

Marian şi Andreea vă mulţumesc din tot sufletul tuturor, pentru tot ajutorul.

Doamne ajuta!

P.S. Marian mi-a promis solemn că după ce face transplantul „o cere” pe Andreea

UPDATE 6 septembrie 2009. Andreea povesteşte: Am ajuns cu bine!Acum ca ne-am mai linistit putin, pot sa stau sa va scriu despre noi. La aeroport am trecut cu bine de toate si ne-am asezat cuminti la poarta 5, unde urma sa vina avionul. Stand asa linistiti auzim in difuzoare: ”Pasagerii David Marian George si Stamatin Andreea Ioana sunt rugati sa se prezinte la ghiseu”. Nu va imaginati unde era inima mea… Ne-am dus acolo umili si vai de capul nostru cand ne-au luat biletele de avion din mana si ne-au schimbat locurile, de la clasa economic la clasa bussines. De ce? Habar nu am! Singurul lucru pe care l-am facut a fost ca atunci cand am facut check in-ul sa spun ca Marian este bolnav si ca mergem la tratament si probabil pentru ca locurile acelea nu au fost ocupate ni le-au dat noua. Foarte frumos din partea lor, nu ma asteptam. Cu avionul a fost OK, am zburat cu Tarom-ul. A fost prima noastra iesire din tara, primul zbor cu avionul, dar a fost OK! Am aterizat cu bine la Tel Aviv, la ora 12 noaptea. Cand am iesit din aeroport sa murim… o caldura si o umezeala de nu se poate… Nu era nici un taxi, noroc ca am vazut un maxi taxi care pleca spre Ierusalim. Am vorbit cu soferul, nu ajungea pana unde aveam noi nevoie, adica pana la hotelul de langa spital unde aveam rezervare, dar ne-a zis ca ne aranjeaza cu un alt taxi sa ne duca pana acolo. Ne-am urcat in maxi taxi si am stat 2 ore. Pentru ca nu era plin, mai ramasese un loc liber, nu pleca din statie. Am ajuns la Ierusalim, am schimbat taxiurile si am ajuns la hotel. Alt aer, racoare, zona de deal-munte. Am cautat sa ne cumparam o sticla de apa, de suc de ceva, nu era nimic, absolut nimic, am baut de la chiuveta, chiar daca stiam ca nu e buna, eram uscati de sete. Hotelul costa 143 USD. Am plecat pe la 9.30 la spital. Am vorbit cu doctorul, care este foarte cumsecade, l-a consultat pe Marian si ne-a spus planul de lupta: incepe cu analize: de sange, PET si biopsie. In functie de cum ies analizele toate sunt doua variante:

1. daca ceea ce a vazut in plaman pe CD-ul adus de mine cu ultimul tomograf este fibroza o sa mearga pe cautarea unui donator din registrul international;
2. daca ceea ce este in plaman este o tumoare a spus ca are nevoie de ceva mai puternic, respectiv un donator inrudit.

Marian are doua dintre surori compatibile cu el 50%, ambele au talasemie minora, insa spre marea noastra bucurie a spus ca nu este absolut nici o problema (mie in Romania mi-au spus ca ele nu pot dona). Asa ca Marian are sanse aici. Noi suntem foarte increzatori! La spital ne-am intalnit cu alti romani, printre care si Madalina Frangulea, cea care a obtinut aprobarea impreuna cu noi. Marti la ora 10 ne ducem la spital. Pana atunci suntem liberi. Am plecat la alt hotel prin amabilitatea unei doamne, tot din Romania, venita cu sotul sau bolnav de leucemie aici, care are 3 luni de la transplant cu donator compatibil 50%. Am gasit un alt hotel, care este aproape 100 USD camera (tot mult), dar am avut un soc cand am intrat: este cat garsoniera noastra, are bucatarie cu living (noi nu avem cu living, dar…), cu plita electrica, frigider, are baie, dormitor, totul este curat, are internet non stop. Va tin la curent cu tot ce se mai intampla.

Noi avem si numerele de Vodafone la noi, dar este foarte scump si daca primim si daca dam apeluri si mesajele date sunt destul de scumpe, insa putem sa primim mesaje, pe noi nu ne costa nimic iar pe cel care da il taxeaza la tariful normal de sms. Avem si numere de Israel, datorita unui prieten care a fost aici acum ceva timp. Numerele sunt:

Marian – 0097 2543293458

Andreea – 0097 2542426107.

Va pupam pe toti cu drag si va multumim pentru aceasta sansa, Andreea si Marian.

UPDATE 8 septembrie 2009. La mulţi ani, Marian!

Andreea povesteşte: Astazi am fost la spital. Marian a facut cateva analize: sange, EKG, radiografie si ceva control la plamani, nu stiu cum se numeste. Pe la 14.30 am terminat cu toate astea. O asistenta de la spital ne-a insotit tot timpul pentru aceste analize, ne-a condus unde trebuia, a vorbit pentru noi etc. Inainte sa plecam a venit o doamna care lucreaza la departamentul “Pacienti Internationali” impreuna cu o alta doamna vorbitoare de limba romana. Ne-a spus ca ne sta la dispozitie cu orice avem nevoie si oricand, chiar ne-a dat pe cineva de unde sa inchiriem. Am fost sa vedem apartamentul, este un apartament cu doua camere si living, are bucatarie cu toate dotarile, baie, masina de spalat, fier de calcat etc., cam tot ce-i trebuie unui om intr-o casa. Ne costa 1.000 de euro pe luna, dar ceea ce este bine este ca ne da banii inapoi daca suntem nevoiti sa plecam mai repede, ne-a garantat si doamna de la spital. In afara de acesti 1.000 de euro nu mai trebuie sa platim nimic. O sa vina dupa ora 19.00 sa ne ia cu bagaje cu tot sa ne duca acolo. Noi am platit si astazi aici dar nu avem cum sa facem atlfel, pentru ca maine la ora 8 trebuie sa fim la spital pentru restul analizelor si o sa stam mai mult pe acolo ca la ora 16 este programat pentru PET, asa ca daca stateam aici mai plateam o noapte sau stateam sa ne mutam la 6 dimineata si apoi sa fugim repede la spital. Ceea ce este bine acolo este ca avem un complex mare langa noi, cu tot felul de magazine, banca si un supermarket. Asta este foarte bine ca nu mai trebuie sa stam sa ne ducem departe pentru cumparaturi. Este cam la 10 minute de spital cu autobuzul, pe care il luam de pe langa bloc. La pretul din prima luna o sa primim un discount pentru ca nu a apucat sa faca curatenie dupa cei care au fost inainte si mi-a spus ca sunt doua variante: prima sa asteptam pana maine cand o sa cheme femeia la curatenie si a doua sa ne ofere un discount si sa facem noi. Desigur ca am ales varianta a II a. Nu stiu cum au iesit analizele lui Marian, nu avem inca un raspuns. Cam asta este situatia la noi, sper sa nu ne mai mutam si de aici ca este tare greu sa stai cu bagajele in drum. Va pupam. Cu drag, Andreea si Marian.