Archive for august 8th, 2009
Criza crizelor. De nervi: Hoară
Gata. Eu nu mai pot cu Hoară. Abia ieri am aflat cum se numeşte omniprezentul, a toate cunoscătorul de nimic şi enervantul domn care, de câteva luni bune a invadat micul ecran: M. Hoară. Acum câteva luni credeam că este realizator tv. După ce m-am prins că nu e, am bănuit că este sociolog sau analist pe la vreo asociaţie. După ce am început să ascult cu atenţie ce prostii şi minciuni lansează pupând în fund, m-am gândit că este responsabil cu frecatul mentei ideologice pe la vreun partid – şi că îl plăteşte partidul din sponsorizări, fără să îl chinuie cu condică şi program fix de lucru de 8, 10 sau 12 ore, cum au fraierii plătitori de taxe. Dacă pe la ora 14.00 sau 15.00 nu e la Realitatea, atunci e la Antena 3. Dacă la 16.00 – 17.00 nu e la Antena 3, atunci este la Realitatea. Ieri pe la 15.00 era la Antena 3, iar la 16.00 la Realitatea.
Dar nu. Omul munceşte. Adică nu, nu munceşte, este doar angajat, că de muncit nu are când, fiind tot timpul la televiziuni. Unde? La STAT. Aşa „susţine goagăl” care le ştie pe toate. Cu ocazia asta am aflat şi că a candidat la europarlamentare – cred că atunci şi-a făcut intrarea pe sticlă.
Deci domnul Marcel Hoară este Preşedinte. Al unei agenţii. Da, al unei agenţii – instituţie publică – special înfiinţată pentru domnia sa pe timp de criză, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pe 25 februarie 2009 – publicată în Monitorul Oficial pe 5 martie 2009: Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale.
Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) este o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, înfiinţată în baza OUG nr. 14/2009, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM). Agenţia se organizează şi funcţionează pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordin al ministrului economiei.
Da, agenţie special înfiinţată pentru domnul Hoară, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere. De ce? Pentru că domnul Hoară nu putea ocupa funcţia de conducere a fostei agenţii, nici după prelungirea (ilegală) a interimatului timp de 18 luni, nici după 6 concursuri organizate şi apoi anulate. Domnul Hoară NU îndeplinea condiţiile stabilite de lege.
Dar ştiţi ce mai spune lumea? Că domnul Hoară este un pic penal (penibil era oricum).
Aflăm din „România Liberă” din 19 iulie 2007: „Operaţiunea Hoară”. Articol din care nu aflăm doar de ce s-a făcut manevra asta, ci şi cât de „corect şi inteligent” este domnul Hoară. Acest document din 2006, pe când domnul Hoară era intermar la conducerea Agenţiei pentru Dezvoltarea Minelor, este dovada că Bulă există.
„Se radiază sancţiunea disciplinară a domnului HOARĂ MARCEL”. „Prezenta decizie se comunică domnului HOARĂ MARCEL”. „Semnează: director general MARCEL HOARĂ”.








-ro_blue.png)








