Salvaţi Steluţele de mare. Doi paşi: Luana Voicu

Luana are 5 ani şi nu a mers niciodată.
Mulţumită dumneavoastră, Luana a făcut primul pas în aprilie 2009. Primul pas spre un strop de normalitate.
Cu speranţă în suflet, Luana vrea să facă încă un pas. Şi încă unul. Până va reuşi să meargă singură.
Luana s-a născut pe 23 octombrie 2003, la 7 luni. La 2 luni de viaţă i-a fost făcut un vaccin. La 3 luni avea o otită congestivă la ambele urechi, iar la 3 ani primea diagnosticul de ECI. Paralizie cereblală, forma tetrapareză spastică cu deficit motor sever. Nedeplasabilă.
În perioada 25 martie – 9 aprilie 2009, Luana Voicu a fost la tratament în Ucraina, la clinica „International Clinic Rehabilitation”.
Datorită dumneavoastră, Luana a strâns primii 2.500 de euro şi a făcut prima şedinţă de tratament. Luana a făcut deja mici progrese: îşi foloseşte mai bine mâna dreaptă, spasticitatea s-a diminuat puţin iar tonusul muscular este mai bun.

Luana are o nouă programare pentru perioada 1 – 13 iulie 2009, pentru care are nevoie de alţi 2.500 de euro (tratamentul este 1.986 euro pentru 2 săptămâni, restul sunt necesari pentru transport şi cazare) din care a reuşit să strângă 2.500 RON. Orice sumă, oricât de mică, înseamnă încă un pas pentru Luana. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi în continuare:
Teledon la Romtelecom – valabil doar până pe 6 iunie 2009
0900 900 083 – pentru 3 euro/apel
Raiffeisen Bank – Agenţia Colentina, Şos. Colentina nr. 24, sector 2, Bucureşti
RON: RO 48 RZBR 0000 0600 1121 0013
EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1149 6264
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Titular: Voicu Oana (mămica Luanei)
Domiciliu: Bucureşti, str. Invalid Suliga Ion nr. 37, sector 2. Telefon: 021. 241 57 50; 0729 007 155. E-mail: oanavoicu90@yahoo.com
Luana în Jurnalul Naţional – aici. Blogul Luanei, pe care puteţi găsi toate documentele medicale şi noutăţi:
http://luanavoicu.wordpress.com
6 mai 2009. „In prezent Luana a inceput sa mearga taras. Inca nu se ridica singura in fundulet, dar incepe sa stea cateva minute nesprijinita. Nu mananca si nu bea singura, dar poate folosi manuta stanga in apucarea hranei solide. Reuseste sa manance singura paine, biscuiti, pufuleti, dar nu manuieste lingurita, furculita. Face pasi sustinuta dar din cauza spasticitatii picioruselor, incruciseaza picioarele. Sta in picioare doar cu ajutor. Nu mai folosim scutece de aproape 3 ani, deci are control sfincterian. Luana vorbeste, canta, spune poezii, dar este deosebit de anxioasa si in prezenta persoanelor necunoscute nu spune mai nimic. Psihicul ei este aproape O.K., se incadreaza in limitele largi ale normalului (opinia specialistului). In rest este un copil vesel, cuminte si deosebit. Luana este o luptatoare si isi doreste sa alerge alaturi de ceilalti copii. Isi doreste foarte mult sa o insoteasca pe verisoara ei la balet si sa poata si ea sa danseze. Imi doresc atat de mult sa inceapa sa mearga si sa se poata descurca singurica! STIU ca nu mai e chiar atat de mult!” – Oana, mama Luanei.










-ro_blue.png)















Multumim ca ne sprijini si ne esti alaturi.trebuie sa-ti dam o veste buna :am primit o sponsorizare de la omniasig in valoare de 2500 ron.
din pacate numerele de teledon nu mai sunt valabile.expira in data de 6 06 2009.
inca o data multumiri si speram sa strangem banutii necesari.
oana
06/05/2009 at 09:08
Bine că ai spus de teledon, am “băgat” şi eu rapid 3 apeluri chiar acum.
isabellelorelai
06/05/2009 at 09:53
[...] 2.500 RON. Orice sumă, oricât de mică, înseamnă încă un pas pentru Luana. Mai multe aici (inclusiv [...]
Steluţele de mare. Luana Voicu. Un pas, doi paşi… « Isabellelorelai’s Weblog
06/05/2009 at 10:14
[...] 2.500 RON. Orice sumă, oricât de mică, înseamnă încă un pas pentru Luana. Mai multe aici (inclusiv [...]
Salvaţi Steluţele de mare. Teledon pentru un pas: Luana Voicu « Isabellelorelai’s Weblog
06/05/2009 at 10:20
buna luana,
eu sunt Miruna , sie u sunt pe blog ,am o alta problema de sanatate , fac transfuzii de sange de cand ma stiu …. sper ca apelul meu sa intre in contul tau , am vazut ca expira linia maine … sanatate multa si Doamne Doamne ii ajuta pe toti copiii
te pup ,
miruna enache
06/05/2009 at 10:22
Am auzit zilele astea povestea Luanei pe Prima TV,daca nu ma insel.
Multa sanatate Luanei si tuturor!
http://img.flash-screen.com/uploads/200608/imgs/1156665830.jpg
g1b2i3
06/05/2009 at 23:49
Gabi, nu ştiu, sincer, nu prea mă mai uit pe la tv. Am să mă uit pe net, pe site-ul Prima TV.
isabellelorelai
06/06/2009 at 10:19
[...] Luana Voicu are 5 ani şi nu a mers niciodată. Mulţumită dumneavoastră, Luana a făcut primul pas în aprilie 2009. Primul pas spre un strop de normalitate. Raiffeisen Bank – Agenţia Colentina, Şos. Colentina nr. 24, sector 2, Bucureşti RON: RO 48 RZBR 0000 0600 1121 0013 EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1149 6264 Cod SWIFT: RZBR ROBU Titular: Voicu Oana (mămica Luanei) Domiciliu: Bucureşti, str. Invalid Suliga Ion nr. 37, sector 2. Telefon: 021. 241 57 50; 0729 007 155. E-mail: oanavoicu90@yahoo.com [...]
Dacă puteţi şi vreţi să-i ajutaţi « Supravietuitor’s Blog
06/06/2009 at 00:55
[...] Luana Voicu are 5 ani şi nu a mers niciodată. Mulţumită dumneavoastră, Luana a făcut primul pas în aprilie 2009. Primul pas spre un strop de normalitate. Raiffeisen Bank – Agenţia Colentina, Şos. Colentina nr. 24, sector 2, Bucureşti RON: RO 48 RZBR 0000 0600 1121 0013 EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1149 6264 Cod SWIFT: RZBR ROBU Titular: Voicu Oana (mămica Luanei) Domiciliu: Bucureşti, str. Invalid Suliga Ion nr. 37, sector 2. Telefon: 021. 241 57 50; 0729 007 155. E-mail: oanavoicu90@yahoo.com [...]
Dacă puteţi şi vreţi să-i ajutaţi « my heart to your heart
06/06/2009 at 01:04
E minunat sa sti ca nu esti singur,si ca persoane necunoscute isi doresc sa te ajute.Din pacate nu eram noi la Prima tv dar ma bucur ca altcineva a reusit sa ajunga,pt ca suntem multi cei care avem nevoie de ajutor.
multumesc Miruna,multumesc tuturor.
oana
06/06/2009 at 18:50
buna ziua Isabelle.in aceasta seara pe postul tv antena 1, Luana va aparea intr-un reportaj despre copiii cu paralizie cerebrala,in cadrul stirilor de la ora 19.00.Nici nu pot macar sa ma bucur pt ca cei de la antena 1 au luat atitudine si vor sa faca ceva datorita decesului micutului David(in urma anesteziei).Sper din tot sufletul sa se poata face ceva pt a nu se mai repeta asemenea trgedii,care din pacate nu sunt singulare
oana
07/03/2009 at 11:37
Oana, nu am reuşit să vă văd în “direct”, dar v-am văzut pe net.
http://www.antena1.ro/index.php?page=news&subcat=1&id=55383¤tPage=1
Voi ar fi trebuit să fiţi plecate pe 1 iulie… Nu aţi strâns banii… Offff… Cred că va fi din ce în ce mai greu, oamenii nu prea mai ajută, criza asta, fir-ar să fie…
isabellelorelai
07/04/2009 at 11:19