IsabelleLorelai's Weblog

Blog amar. Si tacut

Sunt un oraş străin

with 11 comments

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărâ soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învaţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…


Când voi fi-mbătrânit destul

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor

De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;

O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;

În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;

Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,

Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Singurătatea

Singurătatea e un oraş

În care ceilalţi au murit,

Străzile sunt curate,

Pieţele goale,

Totul se vede deodată

Dilatat în pustiul

Atât de limpede sortit.

Singurătatea e un oraş

În care ninge enorm

Şi nici un pas

Nu profanează lumina

Depusă în straturi,

Şi numai tu, ochiul treaz

Deschis peste cei care dorm,

Priveşti, şi-nţelegi, şi nu te mai saturi

De-atâta tăcere şi neprihană

În care nimeni nu luptă

Şi nu e minţit,

Unde-i prea clară

Ca să mai doară

Până şi lacrima de animal părăsit.

În valea

Dintre suferinţă şi moarte,

Singurătatea e un oraş fericit.


Călătorie

Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nici o dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieţi
Întrebării
«De ce-am fost adusă aici?»…

Ora spitalelor

Păstraţi un moment de tăcere

Pentru ora spitalelor,

Ora în care toate spitalele lumii aşteaptă,

Când bolnavii se ridică pe jumătate în paturi,

Să poată vedea dacă uşa pentru ei se deschide.

În ora aceea spre spitale alunecă dulciuri,

Se rostogolesc portocale pe caldarâm într-acolo,

Borcane cu gem şi compot, ciocolată -

Atâtea metafore pentru dragostea prietenilor.

Bolnavilor li s-a interzis consumul de dulciuri

Şi se ridică pe jumătate în paturi să vadă

Prietenii înşişi intrând,

Dar prietenii sunt ocupaţi,

Şi chiar de-ar veni, portarul păzeşte intrarea.

Bolnavii – e tot ce pot face – aşteaptă, de aceea

Păstraţi un moment de tăcere

Duminica între două şi patru.

 

Poezii:

ANA BLANDIANA

Din volumele „Călcâiul vulnerabil”, 1966; „A treia taină”, 1969; „Somnul din somn”, 1977; „Ochiul de greier”, 1981; „Călcâiul vulnerabil”, 1966. Foto Ana Blandiana de aici

Fotografie:

DAN COLCER, pictorul de vise

Site artist: http://www.dancolcer.ro

daniel-colcer

About these ads

11 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. superbe cuvinte

    petrisor socol

    8 septembrie 2008 at 12:30

  2. multumesc, am zambit si m-am pierdut intr-o lume a visului etern…!

    Jamilla

    8 septembrie 2008 at 13:23

  3. Ana Blandiana:
    “Am inceput prin a incerca sa ma exprim si am sfârsit prin a ma lasa, de mine insami, exprimata.”
    “Ati vazut vreodata ochii unui copil bolnav? Gravitatea, tristetea, nemarginita uimire in fata durerii care se citeste acolo? Asta este ceea ce am vrut intotdeauna sa exprim in poezie.”
    “Am visat intotdeauna un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome si diferite, asemenea acelor pereti de manastire medievala pictati cu peisaje in care, din anumite unghiuri, se descopera figuri de sfinti.”
    “Se vorbeste atât de mult, incât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tacerea.”
    Aici:

    http://www.anablandiana.eu

    .
    Petrişor: Ce este, este…
    Jam, seamănă cu tine. Sau invers: tu semeni cu ea :D

    isabellelorelai

    8 septembrie 2008 at 14:45

  4. Multumesc Buno;
    poezii …si nu numai …
    intr-o zi dedicata suflet,
    multumesc.
    O saptamana frumoasa si tot binele din lume!
    Doamne ajuta!

    Gabi(mamica lui Bogdan-Andrei)

    8 septembrie 2008 at 15:04

  5. N-am acum timp sa citesc,am aruncat oprivire peste versurile Anei Blandiana si am vazut pozele facute de Dan.sunt deosebite,cred ca o imagine,poza poate sa exprime mai multe decat cuvintele.

    g1b2i3

    8 septembrie 2008 at 15:32

  6. Da, de acord.Daca ai ocazia, posteaza si cateva poeme ale marii poete Constanta Buzea.

    zinca beiu

    8 septembrie 2008 at 18:13

  7. Maica Sfântă, Maica Vieţii să te ocrotească, draga noastră prietenă de suflet !
    Cu mult drag şi respect :

    sănătate şi multă putere,
    Sibilla

    sfinx667

    9 septembrie 2008 at 00:26

  8. Vă mulţumesc mult şi vă pup.

    isabellelorelai

    9 septembrie 2008 at 18:48

  9. ai un e-mail de contact? trebuie sa discut ceva cu tine legat de o pictura de a mea…merci

    Dan

    Dan Colcer

    7 noiembrie 2009 at 03:14

  10. […] şi scriitoarea umbrelor nopţii”; „Aşa a fost scris”; „Cerul deasupra noastră”; „Sunt un oraş străin”. Şi […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 104 other followers

%d bloggers like this: