Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii.

Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.

Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului.

Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor.

Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice.

Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat.

Sunt grabit.

Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite.

Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati.

Am devenit mizantrop.

Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore.

Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine.

Imi incep ziua apoplectic, injurand “situatiunea“: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei.

Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie.

Scriu despre mizerii si maruntisuri.

Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii.

Am un portret tot mai greu digerabil.

Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti.

Batranilor le apar frivol, tinerilor – reactionar.

Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia.

Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate.

Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.

Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva.

Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie.

Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale.

Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde.

Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii.

Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie.

Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline.

Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri.

Abia daca ne mai putem suporta.

Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila?

Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei.

Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

*

Pare-se ca exista doua teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane: Unii sustin ca omul coboara din maimuta, altii ca a fost creat de Dumnezeu. Se cearta grozav. Eu unul cred ca se înseala si unii si altii. Teoria mea este urmatoarea: cei care cred ca omul coboara din maimuta, coboara cu adevarat din maimuta si alcatuiesc o rasa aparte, în afara rasei oamenilor creati de Dumnezeu si care cred si stiu ca au fost creati de Dumnezeu. Lev Sestov

http://dinmasinamea.wordpress.com/2008/03/30/accident-pe-kiseleff-%e2%80%a6-ziaristul-care-a-filmat-accidentul/

SEMNEAZĂ:

http://dinmasinamea.wordpress.com/2008/03/30/petitie-online-catre-ministerul-justitiei-politia-romana-si-baroul-bucuresti/

Pentru mine, domnule Pleşu, nu sunteţi nici frivol, nici reacţionar. Sunteţi adevărat.
Vă rog să îmi permiteţi să dedic TATIANEI gândurile dumneavoastră.

Tatiana, copil nevinovat, Dumnezeu să te aibă în grijă. Maimuţele nu te-au avut.
Încearcă să facă ceva o mână de oameni, creaţi de Dumnezeu.

http://dinmasinamea.wordpress.com/2008/03/31/tatiana-nu-avea-sanse-sa-supravietuiasca/

Şi Andreea.

PENTRU TATIANA

UPDATE: Am găsit la George Ospir pe blog acest text:

Ospir George este student la Facultatea de Telecomunicatii in ultimul an, exemplu de coleg, prieten, frate si viitor sot si tata.In noiembrie 2007, inainte de examenul de licenta, au aparut primele semne de boala care aveau sa atraga dupa ele o perioada de grele incercari. Toate visurile si planurile vietii aveau sa fie secerate. Pe parcursul acestui timp, care pentru George inseamna lupta pentru supravietuire, medicii s-au confruntat cu mari dificultati in clarificarea diagnosticului datorita comportamentului neobisnuit al tumorii cerebrale si a agresivitatii acesteea. Specialistii s-au pronuntat ca ar fi vorba de o tumora rara, un astfel de caz ne mai fiind descris pina azi in literatura de specialiatate. Singura sansa ar fi indepartarea totala a tumorii. In Romania s-au facut deja doua incercari in acest sens care nu au dat rezultatele asteptate. Interventiile chirurgicale pe creier au fost urmate de un tratament de Radioterapie. Dupa ce datele medicale au fost trimise in mai multe centre din strainatate, specialistii de la Institutul de Neurochirurgie Hannover, Germania au fost cei care si-au prezentat opinia si angajamentul pentru a treia incercare chirurgicala. Costul acestei interventii este de 40000 de euro bani de care familia nu dispune. Data programata pentru primirea in centrul din Germania este de 15 Aprilie 2008. Pentru cei care pot ajuta cu donatii oricat de mici, care pot da informatia mai departe la companii care au posibilitatea sa ma sprijine am afisat mai jos 2 conturi: RO49RNCB0579099285520002 (EUR) – BCR Botosani si RO76RNCB0579099285520001 (RON) – BCR Botosani sub numele de Dan Constantin Ospir - CNP 1820311070042 ( 0746255901 fratele lui George Ospir ) .

Companiile isi pot deduce o suma de bani din impozitul pe profit datorat prin intermediul sponsorizarii. Totalul sumelor donate trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii. Sa nu depaseasca:
- 0.3% din cifra de afaceri pe anul incheiat
- 20% din impozitul pe profit datorat

Toate cheltuielile pentru tratament vor fi justificate ulterior catre toti donatorii, iar eventualele sume ramase necheltuite vor fi donate la randul lor unor personae aflate in situatii similare. Anexat scrisoarea de primire la tratament.

http://www.georgeospir.wordpress.com - sau la mine înBlogroll, George are nevoie de ajutor

Ca tot ţăranul românesc, fusei şi eu şi prin Japonezia. Unde, tot ca ţăranul, dar de data asta japonez, am fotografiat tot ce am prins. Cred că am şi filmat câte ceva, dar nu sunt sigură. Am făcut poze la Sushi, Toyote, Ikebane, Bonsai, Kimonouri, Yukate şi multe alte alea ce mai mănâncă oamenii ăştia pe acolo (să nu mâncaţi alge că sunt groaznice; şi nici yukata că e o chestie de îmbrăcat, seamănă cu kimono-ul da’ nu e; ikebana cred că se poate mânca, ca şi bonsaiul). Printre multe alea am fotografiat şi wc-ul. Da’ mi-a fost ruşine să spun până acum, că zicea lumea că sunt proastă rău. Nu bine, rău. Dar. Dar ieri îmi trimite o prietenă cadou pe domnul Pleşu. Nu pe dânsul personal, o scriere de-a domniei sale. Mi-a plăcut atât de mult, încât dau fuga să mă folosesc de prilej şi să vă arăt wc-ul. Da’ numai după ce-l citiţi pe Andrei Pleşu-san. Care face o operă de artă din descrierea unui obiect „sanitar”. Şi nu numai. O bijuterie de scriitură. Cu un umor nebun. Şi fină-fină autoironie. Dacă vă place, vă arăt şi un wc din Africa. Dar numai dacă citiţi. Merită. Dacă nu vă place, vă plătesc despăgubiri. Adică nu vă mai arăt wc-ul din Oagadougou.

*

ANDREI PLEŞU ÎN JAPONIA

Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.

Ca, de pilda, cînd calatoresti în Japonia. N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe.

Pentru mine, Japonia ramîne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai “strain”. Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european “civilizat” într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cît de cît familiar.

În Japonia însa alteritatea e radicala. Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul …

N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga … Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.

Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.

Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi.

Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat.

Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cîte ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sînt de o paradiziaca simplitate.

Nu în Japonia. În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate lînga receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea…

La rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici nimic.

Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe post de “bagajist” si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei “de zi”. Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea.

Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul “vitel”. A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. “Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa!” “Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie! Papa la urma!”

Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mîna. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pîna la urma ceva, un ritual incomplet (”interruptus?”), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu.

Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si brînza de soia. Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se agita în fiertura din oala pîna dispare tenta de crud.

Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: “Shabu-shabu!” Trag concluzia ca “shabu-shabu” înseamna, pur si simplu: “agit-o!”, “misc-o!”, “stînga-dreapta!”, “hais-cea!”.

Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale. A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.

Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.

Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto, specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert).

Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul pe calcîie.

Dupa chinuitorul “lotus” dinainte, noua postura parea mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor.

Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care “lotusul” nu parea sa creeze dificultati.

Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia “Lorelei”.

Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste…

Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! “Un scaun! Un regat pentru un scaun!” - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decît abandonul. “Vai, ce gradina frumoasa aveti!” - a gemut Gabriel iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.

Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale.

Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine.

Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare.

În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos.

Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia!

În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sînt în regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: “Shabu-shabu!”

*

Eu nu am îndrăznit să “umblu” la butoanele alea, deşi wc-ul meu era mai simpluţ decât al domnului Pleşu. Doamna care seamănă cu fosta gheişă mai obosită este supliment, că n-am putut să mă abţin să nu-i fac poză. Ca şi la ikebane. Multe, multe.

ANDREI PLEŞU-SAN

ARIGATO GOZAIMASHITA

DEWA SONO UCHI NI

UPDATE:

Mobilizare pentru TATIANA

http://dinmasinamea.wordpress.com/2008/03/31/pentru-tatiana-flashmob

sofer@dinmasina.ro

O tanara studenta a fost calcata pe culoarul unic langa politisti si nu s-a facut NIMIC!
Haideti sa nu lasam acest moment sa treaca in uitare si in nepasare.

ESTE TIMPUL SA ACTIONAM! PROTEJATI-NE SI PE NOI ASA CUM II APARATI PE SMECHERI!
Difuzati mesajul si va asteptam sa treceti pentru cateva minute prin zona…

Vino Astazi, Luni 31 martie, ora 18h00 pentru 2 minute in Piata Victoriei in fata Muzeului Antipa pentru a arunca un servetel alb in semn de protest impotriva nepasarii autoritatilor cu ocazia Summitului! (simbolic – locatia va fi curatata)

Update: Dănuţ Sântimbreanu a ieşit din spital. Se simte bine. Şi dacă se simte bine s-a apucat de treabă, că se plictisea : Are şi net, şi tv. Poftiţi:

———- Forwarded message ———-
From: Madalina Nastase <Madalina@thepractice.ro>
Date: Mar 27, 2008 5:21 PM
Subject: citeste-l (implica-te!) si da-l mai departe
To: Madalina Nastase <Madalina@thepractice.ro>

Unii din noi n-avem nici 10 ani de cand am terminat liceul… Altii, ne gandim deja la cum o sa fie cand proprii nostri copii vor merge la liceu…

Ca ne gandim la noi sau la copii nostri, cu totii consideram perioada liceului ca pe un lucru de la sine inteles, o etapa fireasca in viata, o escala necesara pentru a ajunge la alte studii, mai inalte.

Ei bine, ceea ce pentru noi e normal si firesc, pentru altii e dorinta irealizabila.

Pentru foarte multi copii de la sate, mersul la liceu este doar un vis. Saracia ii condamna de mici la munca – la cea primara, agricola, pe camp.

Parintii nu-si pot permite sa-i trimita la scoala si uneori nu isi pot ingadui nici macar sa-i lase sa-nvete - cine-ar mai munci in locul lor?

Cercetarile au aratat ca Romania se situeaza pe ultimul loc in Europa in privinta participarii la o forma de educatie a tinerilor de 15-24 de ani. In 2007, numai 24,54% dintre elevii din mediul rural au urmat liceul, cea mai mare rata a abandonului scolar inregistrandu-se la nivelul claselor a IX-a si a X-a.

Motivele sunt situatia financiara precara a familiei, la care se adauga lipsa de sustinere a familiei pentru continuarea studiilor si dificultatea tinerilor de a se adapta mediului urban.

Acum, cu doar 100RON/luna, fiecare dintre noi poate sprijini un copil sarac de la sat sa urmeze un liceu la oras! Prin programul „Vreau in clasa a noua”, derulat de World Vision Romania (si sustinut pe partea de comunicare de Leo Burnett Group), avem posibilitatea sa sustinem cate un copil pe perioada studiilor lui la liceu.

Obiectivul World Vision Romania pentru 2008 este gasirea de donatori persoane fizice care sa se implice in sprijinirea a 1000 de copii defavorizati, din mediul rural. Pana in 2010, 4000 de copii vor fi inclusi in program si vor beneficia de sprijin material pentru a merge la liceu. Costul lunar necesar pentru sustinerea unui copil la liceu este mai mare decat cei 100 RON (aproximativ 250RON/luna), insa diferenta o va sustine organizatia World Vision Romania prin alte programe de colectare de fonduri.

Daca veti alege sa va implicati, ajutorul vostru va fi nu pentru „un copil”… generic spus, ci pentru ACEL COPIL PE CARE VOI IL ALEGETI.

Pe site-ul organizatiei – www.worldvision.ro – puteti vedea scurte descrieri ale copiilor care au nevoie de burse scolare si puteti opta pentru acela pe care va doriti sa il sutineti.

Mai mult decat atat, in functie de optiunea voastra personala, intre voi si respectivul copil se poate construi o adevarata relatie: prin corespondenta sau chiar si vizite.

Veti sti exact pe cine ajutati si in decursul timpului veti putea urmari roadele investitiei voastre in copilul respectiv!

100 ron/luna nu reprezinta foarte mult pentru noi, oraseni (macar prin adoptie) trecuti prin facultate.

Ei pot insemna insa enorm pentru un copil de la sat, care abia indrazneste azi sa spere la liceu.

Multumim tuturor pentru sprijin – fie implicarea directa in program, fie transmiterea acestui mesaj mai departe catre altii care-ar putea hotari sa se implice!

Muzica e din partea mea:

Că d’asta voia fiu-meu să se facă cântăreţ de Michael Jackson. Nu din alte motive.

Cum de m-am mai dumirit – partea I
Citesc ziare. Mă uit la tv. Ascult declaraţiile politicienilor şi stau cu „retina” pe feţele lor (la unii se vede cum roşesc pe sub fondul de ten - să se dea mai din gros). Mă uit la ochii lor (care unii ochi sunt plecaţi sau mijiţi când ne mint şi care unii ochii lor ne privesc în ochii noştri când ne mint, chestie de caracter, atitudine şi tupeu). Ascult comentariile analiştilor, jurnaliştilor ş.a. Sunt atentă la atitudinea moderatorilor. Şi toate astea pentru a nu-mi da singură un cap în gură după ce voi vota. Sau dacă voi mai avea ce şi pe cine vota. Am hotărât să fiu un observator atent şi nepătimaş. Doar indignat. Căci tot privind şi ascultând am ajuns să cred că opinia societăţii noastre este precum în gluma cu Rabinul: într-o comunitate restrânsă oamenii nu mergeau la tribunal pentru pricini, mergeau la Rabin. Primul împricinat zice - Rabi, eu am făcut, am dres, deci obiectul e al meu. Rabinul se gândeşte şi zice: ai dreptate. Al doilea împricinat zice - Rabi, şi eu am făcut, şi eu am dres, deci obiectul e al meu. Rabinul se gândeşte şi zice: ai dreptate. Asistentul (PR-ul!) Rabinului zice: Rabi, cu tot respectul, nu pot avea amândoi dreptate. Rabi se gândeşte şi zice: şi tu ai dreptate.
Acum împricinaţii merg la tv., să le facem noi dreptate (la vot).
- Preşedintele şi adepţii săi (PD-L+Avramescu) au dreptate: Tăriceanu şi adepţii săi (Meleşcanu şi Norica mai precis) sunt de vină.
- Premierul şi adepţii săi (PNL+UDMR+PC+PRM) au dreptate: Băsescu şi adepţii săi (Boc şi Elena mai precis) sunt de vină.
- PSD are dreptate: Băsescu (cu adrepţii săi) şi Tăriceanu (cu adepţii săi) sunt de vină.
- Avocaţii şi juriştii au dreptate: toţi sunt de vină. Şi legile sunt de vină, că sunt interpretabile. Iar legile au fost făcute voit interpretabile în favoarea avocaţilor, să mănânce şi conturile lor ceva.
Doar Parlamentul (organul poporului) nu zice nimic, că este în vacanţă. Frate, şi uite aşa vine Gigi nebunu’ din urmă, cu turma lui de mioare de la vilă. Mai dă un ban, mai face o casă, mai dă Steaua un gol şi … Doamne, ai milă de noi.
Ei, cu toţii, au făcut legi, au modificat legi, pe rând, când le-a venit rândul la putere. Fiecare din ei contestă ce au făcut ceilalţi, lăudând ce au făcut ei. Şi tot aşa.
Acum se violează Constituţia la greu, dar numai în articolele care nu le convin. Dar actualii nu au modificat-o, deşi au avut 3 ani la dispoziţie, pentru că doar anumite articole sunt interpretabile. Dar nu vor mai fi, pentru că se ocupă Avramescu. Vom avea o propunere de Constituţie „a la Avramescu despre Băsescu”, şi să vezi circotecă şi la anu’.
*
Cum de m-am mai dumirit – partea a II-a
Doresc să modific gluma cu Rabinul: niciun împricinat NU are dreptate. Facturile noastre au dreptate. Înjuraţi-mă, vreau să devin imparţială. M-am săturat de interpretările lor.
În imparţialitatea mea dorită am sesizat că un domn, intim cunoscător „de constituţie” o interpreta în favoarea Preşedintelui. Ulterior domnul a devenit consilier al Preşedintelui (treaba lor, evident, pe banii noştri, ce mai contează).
În opinia domniei sale, articolul 85 alin. 2: „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”, chestia se traduce astfel: “Eu pot să vă propun să mergem la o cafea/bere dar asta nu înseamnă că dvs. trebuie să acceptaţi. Aşa şi preşedintelui i-a fost propusă dna. Nicolai dar asta nu înseamnă că dânsul trebuie să accepte”.
După modelul domnului specialist, rezultă că aşa ar fi trebuit să arate textul din Constituţie: Preşedintele SIGUR NU revocă şi numeşte, ci „poate să/este posibil să/probabil că poate să/da’ numai dacă îi convine să/da’ numai dacă vrea el să/dacă vrea muşchiu’lui poate să” revoce şi să numească, şi SIGUR NU, nu la propunerea primului-ministru ci la „posibila sau probabila modestă/neînsemnată/proastă/neinspirată/dinu patriciu/interese, chestii, socoteli, petrol/dosare de cadre/mape profesionale/telefoane ascultate/persoană imaculată/o fecioară/doar noi suntem buni, voi nu” - propunere a acestuia.
Tot în imparţialitatea mea dorită am sesizat că domnul Preşedinte foloseşte cu succes art. 109 alin. 2 din aceeaşi Constituţie „hulită”, pentru cei 8 foşti/actuali miniştri. Adică articolul ăsta e bun, adică nu poate fi interpretat.
Dar, surpriză: acum nu mai sunt ceilalţi de acord, mai întâi pentru cei 8, după care pentru 4 din ei, datorită/din cauza unei amărâte de conjuncţii (şi) pe care nu ştim ce netrebnic (PSD-ist) a pus-o aiurea acolo (în loc de conjuncţia sau).
Şi (remarcaţi conjuncţia şi, nicidecum conjuncţia sau) surpriză şi mai mare: adepţii Preşedintelui zic că nu este adevărat, daţi-o dracu’ de conjuncţie (şi) că şi (sau) este tot conjuncţie.
În acest timp, Geoană şi (nu sau!) Năstase se ceartă pentru nişte oglinzi. Iar noi facem gramatică în direct.
*
Cum de m-am mai dumirit – partea a III-a
Şi ca să vreau să fiu imparţială până la capăt, mă gândesc că ar fi posibil/probabil să se întâmple următoarele:
- UDMR să interpreteze art. 1, alin. 1 şi 2, cum vor maghiarii: România SIGUR NU este, ci poate fi/este posibil să fie/probabil că poate fi stat naţional, suveran şi independent şi MAI ALES indivizibil (noroc cu NATO şi UE, că nu mai pune problema de graniţe). Forma de guvernământ a statului SIGUR NU este republica, ci poate fi/este posibil să fie/probabil că poate fi republica, deci poate fi şi altceva, tot ce vor maghiarii, de exemplu multe-multe şi mici-mici regiuni autonome. (ş.a.).
- PNL să interpreteze art. 80, alin 1 şi 2, cum vor liberalii: Preşedintele României SIGUR NU reprezintă, ci poate/este posibil să/probabil că poate reprezenta statul român; Preşedintele României SIGUR NU veghiază, ci poate/este posibil să/probabil că poate - dacă are chef muşchiu’ lui - veghia la respectarea Constituţiei.
Ar mai fi multe şi dureroase interpretări dar, după părerea mea umilă de Alegător Anonim Frustrat, Constituţia României este prea stufoasă.
Mă gândeam să le transmit politicienilor că este posibil/se poate/este probabil/şi (nu sau) să nu votez.
Mă mai gândeam să cerem să se modifice şi (nu sau) legea aia cu alegerile, şi (nu sau) să se confecţioneze multe-multe ştampile şi (nu sau) cu următoarele texte preluate din clasici în viaţă care sunt vii: „sunteţi boi”, „să vă ia dracu’ pe toţi”, „aici sunt cei 10.000 de specialişti”, „aici sunt banii dvs”, „băi hahalerelor”, „golanule”, „număraţi-mi alea multe ouă”, „păsărică”, „puiuţ de comunist”, „mare comunist”, „mic/mijlociu comunist”, „găozar”, „ochi mari şi umezi”, „ţigancă împuţită”, „cioacă secsi”, „elodia nu e unde e”, „trăiască Euro”, „bă golanilor”, „şobolanilor”, „succesuri”, „tatoV uN” etc., atât pentru alegerile pe liste, cât şi pentru nominale, la locale, parlamentare şi prezidenţiale. Ştampilele se pot folosi de votanţi în funcţie de preferinţe, după caz (gen şi/sau număr).
*
Cum de m-am mai dumirit – încheiere
Doresc să mulţumesc la Mr.&Mrs. Ciutacu pentru că m-au ajutat la „mai dumirirea mea”, dar şi (nu sau) să îmi exprim prezenta „mai dumirirea mea” în casa lor, dumirire pe care am dobândit-o şi (nu sau) cu ajutorul tuturor colegilor virtuali de blog.
Şi (nu sau) dacă se poate/este posibil, doresc să îi anunţ pe politicieni că poporul independent zis şi fără de partid dar interesat este sigur pe bloguri, pe teveuri, pe ziare, sigur se informează, sigur se dumireşte şi sigur îi va „arde” la alegeri. Fără interpretare.
P.S.: Şi (nu sau), cu siguranţă, ce-am zis eu este interpretabil. Depinde de unde te uiţi. Şi (nu sau) cum te uiţi. Sau (nu şi) cum te uiţi. Şi (nu sau), evident, dacă te uiţi.
P.P.S.: Blogguşorilor din alte oraşe, ia uitaţi aici ce oportunitate vă oferă Avramescu: art. 14: „Capitala” - capitala României este municipiul Bucureşti.
Săriţi! Adoptaţi modelul Avramescu! Faceţi scandal! Faceţi o petiţie! Veniţi la tv! Căci Capitala României SIGUR NU este ci este posibil/este probabil/poate fi municipiul Bucureşti. De unde rezultă că putem muta capitala unde vreţi voi, municipiu să fie, în rest nu contează. Să vă pună şi vouă Videanu borduri.
La Iaşi, de exemplu, că tot a fost 24 ianuarie. Hai la mulţi ani! Că şi la Iaşi se bagă cu „Huo” la greu. Care de care mai imparţial. Şi/sau interpretabil. Alo, Focşaniule! Hai că eşti municipiu! Bagă! Hai la mulţi ani şi ţie! Părerea mea. Gata.
*
Mai era ceva? A da, era să uit. Astăzi vine Lincoln pe la mine pe la serviciu (nu ăla cu maşina ci fostul preşedinte SUA, „ză” Honest Abe zis şi Abe cel cinstit zis şi Abraham Lincoln). Zice: auzi dragă, uite l-am sunat pe preşedintele vostru, Basesco parcă îl cheamă, da’ avea telefonul ocupat că cică l-ar fi sunat pe premierul vostru, Tariceano parcă îi zice, care avea telefonul închis. Aşa că te rog să le transmiţi din partea mea, în calitate de fost preşedinte de United States of America: „Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul”.


*
Să băgăm şi o muzică, că se impune:

Welcome to the Jungle!

Dar, mai întâi de toate:

IN MEMORIAM GEORGE PRUTEANU:

http://www.trilulilu.ro/ABBAfan/2abd4621ed3a64

Mintea intuitivă este un dar sfânt şi mintea raţională este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onorează pe servitor şi care a uitat darul. Albert Einstein

Domnule Pruteanu, pentru Dumneavoastră: Non, je ne regrette rien!

De astăzi încolo, o ascultaţi în direct, printre stele. Dumnezeu să vă odihnească în pace!

*

Acum.
Tragem aer în piept şi zicem: din ţărână ne tragem, în ţărână ne ducem.
Şi mai trăim o zi. Mai tristă, mai veselă, dar o trăim. Cred.

*

Bun.

Sunt român. Deci „fac” politică. Fotbal „face” Merlin. Da’ cred că mă apuc şi de ăsta, că nu e mare brânză. Dacă poate Gigi, pot şi eu. Vă prezint în continuare câteva „repoveşti nemuritoare”, pe care le-am debitat la domnu’ Victor pe blog, când nu eram aşa „celebră” ca acum (adică nu aveam blog de la Manole, adică prin ianuarie-februarie). Tre’ să procedez aşa că am alte treburi. Deci: să nu ziceţi prostii despre mine, că au grijă alţii, da? Bun. No: Mulţumesc.

*

Preşedintele este Om. Premierul este şi el Om - zic eu. Omul este singurul animal care poate rămâne în termeni prietenoşi cu victimele pe care intenţionează să le mănânce, până când le mănâncă - zicea Samuel Butler. De ce nu se duc, maică, ăştia doi la tribunal, să se certe acolo - întreabă bunică-mea.

România = Zbor deasupra unui cuib de cu(r)ci

În Ospiciul numit România, condus cu o mână de fier de sora şefă Ratched Băsescu, se încearcă aplicarea de şocuri electrice şi, dacă s-o putea, una bucată lobotomie, scandalagiului Randle Patrick McMurphy Tăriceanu, simbol al revoltei împotriva autorităţii tiranice a sorei şefe Ratched Băsescu. În acest timp, pacienţii ospiciului îşi revin brusc din oligofrenia în formă gravă denumită popular idioţie, dau strigătul de luptă al indivizilor striviţi de legile absurde ale societăţii, după care fug mâncând pământul în ţările din mama-UE, cu buletinul, la cules de căpşuni, măsline, italience şi bancomate, sau în SUA&Canada, dacă au viză - fiecare după posibilităţi, indiferent de sex sau orientare sexuală, religie, naţionalitate, orientare politică, studii sau pregătire profesională. Astfel, în ospiciu vor rămâne doar cei doi eroi care, între două certuri şi trei şocuri electrice, vor munci de se vor speti pentru creşterea PIB-ului lor personal. Membrii marcanţi ai PD-L şi PNL vor cultiva ogoarele şi vor face pâine. De circ se vor ocupa cei doi.
Ecranizarea pur românească din data de 11.01.2008 nu va primi nici măcar un premiu Palme d’Or sau BAFTA, dapăi un Oscar. Dăcă vede Ken Kesey ce-am făcut cu cucii lui, moare iar. Dar ai mei sunt mai buni.

*

Jocul de-a Dumnezeu = „Magicianul”

În timp ce „neşte” fraieri idealişti îi tot dau înainte cu respectarea Constituţiei, şi în timp ce un scriitoraş pe numele lui Balzac strigă la ei bă fraierilor fiţi realişti, ce dracu’, că legile sunt pânze de paianjen prin care muştele mari (care vreţi voi) trec şi cele mici (care vreţi voi) sunt prinse, în acest timp ziceam, undeva, într-o mirifică insulă - de data asta nu grecească ci neaoş românească, numită să zicem Bucureşti - un super bogătan, stăpân nedeclarat al locului, pe numele lui adevărat „Jucătorul”, se plictiseşte groaznic, dar groaznic, pentru simplul motiv că legea aia naşpa de-i zice constituţie nu-i acordă mai multe atribuţii, şi cum ziceam că se plictisea el aşa s-a gândit că ce-ar fi să se joace el de-a Dumnezeu, că are de toate şi cunoşte la perfecţie, dar la perfecţie, teoria manipulării. Ia să vadă el dacă ştie să o şi pună în practică/aplicare. Şi îşi luă ca nume de cod „Magicianul”, că „Domnu’ Profesor” e deja perimat, prea îl ştie toată lumea. Fiind îndeplinite toate condiţiile, Magicianul îşi alege victima, în persoana tânărului profesor (fost manechin) Nicholas Urfe - pentru că prea l-a enervat pe Magician cu motocicletele şi maşinile lui de lux pentru care îi trebuia f.f. mult petrol - şi îl invită (momeşte etc.) pe insula mirifică, proprietate personală obţinută din mandatul de primar. Ăsta, Manechinu’ adică, pune botu’, că nimeni nu e fraier să refuze un concediu pe banii altuia, şi se duce pe insula lu’ Magicianu’ (ulterior Manechinu’ a declarat că a fost avertizat să nu se încurce cu nebunu’ dar ce mai contează) unde, pe insula mirifică cum spuneam, cu „mare graţie” este supus unei serii elaborate de puneri în scenă. În urma acestor scenarii, Manechinul nostru a fost fermecat, subjugat şi în final educat (între timp a căzut şi cu motocicleta şi a făcut buba). Magicianul, în jocul său de-a Dumnezeu, cu viclenie, perfidie şi cu simţul dreptăţii ca motto (ulterior şi cu părere de rău că l-a invitat, dar ce mai contează) îi aplică lu’ Manechinu’ nişte pase de magie şi psihanaliză, erotism şi iniţiere, că poate-poate îşi dă ăsta demisia, şi în urma cărora Manechinul conştientizează cu mare, dar mare amărăciune, pierderea singurei fiinţe care l-a iubit (e vorba de fiinţa poporului român, evident), datorită egoismului de care Manechinul a dat dovadă atunci când nu a vrut să renunţe nici mort la Norica. Acuma, ăsta, Magicianul îl tot cheamă din nou pe insulă pe Manechinul, dar ăstălalt nu mai vrea, că îi este frică săracul (şi mie mi-ar fi, sincer) şi, până la urmă se întâlnesc pe un teren neutru, la Golden Blitz probabil (sau cum îi zice, că autorul nu le are cu instituţiile de înalt nivel). Finalul îl vom afla în „Colecţionarul”, poate deseară la ştiri. Uite d’aia nu ţin nici cu unul, nici cu altul. Că prea sunt personaje de roman. Originalul e ca lumea, copia este cam … John Fowles, frate, nu ştiu ce-ai căutat prin Grecia, zău, că la noi era mai mişto. Da’ acum e prea târziu. Nu că tu ai murit, că m-am apucat eu de scris.

Evident, sunteţi curioşi cu cine ţin. Vă spun altădată, că nu se încadrează în romanul ăsta, omul este cel mai normal om din România şi de pe planeta pământ. Îi fac roman separat. Că am să-l iubesc până când am să închid ochii, definitiv. Şi nici nu mai are voie să candideze, că a avut trei mandate. Da’ vă zic altă dată cum îl cheamă (asta am băgat-o acum, că acum îmi permit, că eu moderez înjurăturile alea, sau cum le zice, « comentarii »).

*

Maestrul Tăriceanu şi Margareta Nicolai

Un blog de circulaţie intensă, pe numele lui de cod „Vorbe Grele”, se întreabă zilnic: ????? În traducere neaoş românească, cele cinci ????? reprezintă un citat din The New York Times: „Ce poate salva o lume în care răul produs metodic de OMu’ nu mai lasă nici unui strop de SPERANŢĂ?”. Acelaşi The New York Times dă şi răspunsul: „Bineînţeles, NIMIC din elementele LUMII PARALIZATE”. Vedeţi? Americanii ştiu! Şi ei mai ştiu şi asta: „Şi atunci e NEVOIE de ceva din AFARĂ”.

Acu’ începe romanu’. Ia fiţi atenţi că e pe două planuri de palate, Cotroceni şi Victoria:

1. Diavolul ia chipul iluzionistului Profesor Woland Băsescu, un străin ciudat, şi se amuză să pună pe jar Bucureştiul anului 2007. Şi al anului 2008, desigur, oraşul unde Maestrul Tăriceanu şi Margareta Nicolai încearcă şă-şi trăiască iubirea pentru justiţie. Profesorul Woland Băsescu are o conversaţie, la fel de ciudată, cu scriitorii afiliaţi la S… şi S…, Ivan Timofte şi Berlioz Săftoiu, în urma căreia (discuţia ciudată!) Berlioz Săftoiu va muri, iar Ivan Timofte va fi internat într-un spital de boli mintale. Aici îl cunoaşte pe Maestrul Tăriceanu, un autor al cărui roman istoric despre Pontius Pilat Curtea Constituţională şi Iisus Poporul Român este respins de cenzura PD-Listă, forţându-l să se îndepărteze de tot ce era important pentru el până atunci, în frunte cu iubita sa de justiţie, Margareta Nicolai.

2. Departeeeeee - în timp (2 luni) şi în spaţiu (la Guvern) - Pontius Pilat Curtea Constituţională îl judecă pe Iisus Poporul Român.

Planurile (1 + 2) alunecă unul spre altul, întâlnindu-se într-o poveste a suferinţei şi sacrificiului NOSTRU şi, abia astfel, ceea ce nu poate fi rostit în viaţa din Bucureşti se spune în cer, la Wash…. Şi la Brux… .

3. Pentru că nu era de ajuns (nu mă interesează dacă înţelegeţi ceva, că nici io nu înţeleg) apare şi cel de-al treilea nivel al romanului, care depăşeşte graniţele REALISMULUI MAGIC, întrând de-a dreptul în fantasy (să vă explice Oana Stoica Mujea cum stă treaba). Margareta Nicolai, din dragoste pentru Maestrul Tăriceanu, face o înţelegere cu diavolul, adică cu Profesorul Woland Băsescu, care o transformă, cu un dosar de cadre, în ditamai vrăjitoarea.

La originea lui, romanul a fost, în acelaşi timp, fabulă, satiră şi roman de dragoste.

La „originea noastră”, romanul este, în acelaşi timp, scandal, scandal şi scandal.

A, da, şi să nu uit: ZOAIE.

În ambele origini, a lui şi a noastră adică, romanul este o parabolă despre PUTERE ŞI EFECTELE EI DISTRUGĂTOARE, despre bine şi rău şi, mai ales, despre FRAGILITATEA UMANĂ şi FORŢA IUBIRII - tot The New York Times a zis, că americanii se pricep foarte bine la chestii d’astea. Io nu am zis nimic, că sunt artistă (asta era pentru … aşa, pentru băieţii …).

N.B. Scriam mai mult da’ nu intră. Că e cenzură la cuvinte. (Aceasta a fost o „mică” abatere subluminală de la Bulgakov.)

*

GATA

A, nu gata, da, staţi să bag o muzică, că io nu pot fără:

Să vă liniştiţi niţel la cap. Că nu de alta, da’ v-am zăpăcit de tot.

Dacă aveţi neinspirata idee să mă întrebaţi ce treabă am io azi, vă răspund în doi peri:

Martora este întrebată ce vârstă are …
- Până acum am numărat 25 de primăveri.
- Bine, dar număraţi vă rog mai repede …

P.S. Mai am d’astea, vă dau mai încolo, la desert. Nu de alta, dar vor fi ultimele. Luni, 31.03.2008, blogul împlineşte 28 de zile de la deschidere şi 1 zi de la închidere. Raportez socotelile atunci. Toate.

A, ce drăguţ, deja a început bine. Am parte şi de o oră în minus. Bun. Dar e spectaculos să vezi cum se schimbă ceasul la PC brusc de la 23.59 la 01.00. Numai la noi se putea întâmpla aşa ceva. De la romane mi se trage. Cu ultimele puteri, vă doresc multe zile frumoase.

LA MULŢI ANI!!!!

noi toţi care ne bucurăm de fiecare literă a ta, noi cei care ştim că eşti alături de noi în fiece clipă

noi

îţi spunem toţi

LA MULŢI ANI, PRIETENĂ DRAGĂ!

Ceva uşor de vară, şpriţ îi zice, că e sâmbătă.
www.catavencu.ro - Bal Caţavencu 2007 - nominalizări şi premii

Categoria “Gândire cu premeditare”

Nominalizări:
Dinu Patriciu (om de afaceri): Democraţia este un sistem care te apară de pericolul de a avea conducători mai buni decât cei pe care îi meriţi.
Adrian Năstase (deputat PSD): Faţă-n faţă cu atâta artă, nu poţi să nu rămâi tablou.
Adrian Păunescu (senator PSD): M-am întâlnit ieri cu Adrian Năstase. Se uita la haina mea şi zice: Îţi stă bine ca vânător! Zic eu: Ţie iţi stă bine ca vânat.
Eugen Rădulescu (preşedinte CEC): În loc să luăm ferestre, am dat banii pe Windows.
Mircea Geoană (preşedinte PSD): Fiecare dintre noi este un viitor fost cineva.
Câştigator: Theodor Stolojan (preşedinte PLD): În timp ce Geoană se duce să vorbească, Hrebenciuc se duce să negocieze.

Categoria “Emil Bobu”

Nominalizări:
Dan Nica (vicepreşedinte PSD): Nemaiexistând elemente de control, lucrurile au scăpat complet de sub derapaj.
Gigi Becali (preşedinte PNG): Articolele din presă le citesc, dar nu le citesc eu.
Gheorghe Magheru (deputat PRM): Nu-mi amintesc dacă am votat pentru, împotrivă sau m-am abţinut. Habar n-am.
Gheorghe Albu (secretar de stat la Agricultură): Noi am făcut oferta de un milion la cei cu 1-2 capete.
Câştigator: Cristian Boureanu (deputat PLD): În momentul de faţă avem un nou patrulater roşu: PSD-PRM-PC.

Categoria “Consex naţional”

Nominalizări:
Ion Stan (deputat PSD): Vasile Blaga are destule acuma. Este şi în comandamentul ăla antiepizdologic, sau cum se cheamă.
Ion Mincă (preşedinte PC Mangalia): Puteţi să mă daţi afară din partid, dar eu am de spus câteva cuvinte: vreau să o cer de soţie pe Liliana Ghervasiuc.
Liliana Ghervasiuc (preşedinte Loteria Română): Vă zic că eu nu dau numere şi nici nu primesc numere de la bărbaţi.
Câştigători sex-aequo:
Adrian Năstase (deputat PSD): Povestea asta cu mic şi mare are, la români, nenumărate semnificaţii. Unii mai mici o au mai mare, alţii mai mari o au mai mică.
Ludovic Orban (ministrul Transporturilor): Sunt student la TCM / Fac şuruburi din orice / Dar când văd o copiliţă / O întreb de piuliţă.

Categoria “Probleme globale ale democraţiei româneşti”

Nominalizări:
Titus Corlaţean (deputat PSD): Un partid social democrat înseamnă un partid social şi un partid democrat în acelaşi timp.
Gigi Becali (preşedinte PNG): În PNG nu există vot democratic, iar dacă cineva vrea alegeri democrate să se duca la PSD.
Lucian Bolcaş (deputat PRM): Adevărurile trebuie spuse chiar dacă nu întotdeauna ele sunt validate printr-un vot democratic sau dictatorial.
Dumitru Dragomir (deputat PRM): Toate formaţiunile politice vor susţine această lege pentru că este împotriva lor.
Mircea Geoana (preşedinte PSD): Democraţia te obligă să stai până la ora 1 dimineaţa şi să vorbeşti la Antena 3.
Câştigător: Nicolae Văcăroiu (senator PSD): Haideţi să ne mişcăm mai repede cu votul că vin actualităţile!

Categoria “Din puţul gândirii”

Nominalizări
Elena Udrea (ex-consilier prezidenţial): Frumuseţea ţine şi de şansa de a te fi născut aşa.
Mihail Hârdău (ex-ministru al Educaţiei): Anul trecut sunt mai mulţi bani decât anul viitor.
Adrian Cioroianu (ministru de Externe): Imaginea nevaforabilă a României trebuie contracarată cu poveşti de succes ale românilor, precum un premiu Nobel. Dar acum nu este cazul.
Adriean Videanu (primarul general al Capitalei): Chiar vreau să-ncepem să demarăm.
Dacian Ciolos (ministru al Agriculturii): Avem în faţă o rămânere în urmă.
Cornel Stirbet (deputat PLD): Am fost dat afară şi avertizat că vin gărzile. Am plecat în bune relaţii şi ameninţat de gărzi.
Câştigător: Varujan Vosganian (ministrul Economiei şi Finanţelor): Încă nu am stabilit care va fi contribuţia fiecăruia la diminuarea contribuţiilor.

Categoria “Marean Vanghele”

Nominalizări:
Marian Vanghelie (primar sectorul 5): Fac o glumă: cei din sectorul 5 sunt săraci şi se duc să fure în sectorul 1.
Marian Vanghelie (primar sectorul 5): Nu ştiu la ce echipă joacă Patapievici, v-am spus că stau prost cu timpul.
Marian Vanghelie (primar sectorul 5): Sunt atât de nervos şi de supărat încât nu vorbesc decât administrativ.
Marian Vanghelie (primar sectorul 5): Un partid nu poate fi condus decât prin conducerea lui.
Câştigător: Adriean Videanu (primarul general al Capitalei): Ninsoarea vine de sus in jos.

Mai vreţi?
Poftiţi: http://www.catavencu.ro/reality_show/bal_2007/premii_speciale.html

Şi să trecem brusc la „treburile” lumeşti:

Nimeni nu va câştiga războiul sexelor; se fraternizează prea mult cu inamicul. Henry Kissinger

Potrivit unor cercetări recente, femeile spun că se simt mai comfortabil dacă se dezbracă în faţa unui bărbat, decât dacă ar face-o în faţa unei femei. Aceasta din cauză că femeile sunt foarte critice, în timp ce bărbaţii sunt doar recunoscători. Robert DeNiro

Cunoaşteţi privirea aceea pe care o au femeile când vor să facă sex? Nici eu. Steve Martin

Hockeiul este un sport pentru albi. Basketball este un sport pentru negri. Golful este un sport pentru albi îmbrăcaţi ca niste peşti negri. Tiger Woods

Bigamia înseamnă să ai o nevastă în plus. Monogamia e acelaşi lucru. Oscar Wilde

Iubirea este răspunsul, dar în timp ce aştepţi răspunsul, sexul ridică nişte întrebări bunicele. Woody Allen

Sexul este ereditar. Dacă părinţii tăi nu au făcut, nici tu nu vei face. Anonim

Când am ajuns în America, nu ştiam să vorbesc engleza, dar viaţa mea sexuală era perfectă. Acum engleza mea e perfectă, dar viaţa mea sexuală e groaznică. Julio Iglesias

Ultima dată când am fost înăuntrul unei femei a fost când am vizitat Statuia Libertăţii. Woody Allen

Sexul şi golful sunt singurele două lucruri de care te poţi bucura fără să te pricepi la ele. Kevin Costner

Este mai bine să nu fii fidel, decât să fii fidel fără să ţi-o doreşti. Brigitte Bardot

Îl iubesc mai mult pe Mickey Mouse decât pe orice femeie pe care am cunoscut-o. Walt Disney

Sexul la 90 de ani este ca şi când ai juca biliard cu o funie. George Burns

Personal, nu ştiu nimic despre sex, deoarece am fost măritată tot timpul. Zsa Zsa Gabor

Marea diferenţă dintre sexul plătit şi sexul gratis este că sexul plătit costă mai puţin. Brendan Francis

De ce ar trebui să primim sfaturi despre sex de la Papă? Dacă ştie ceva despre sex, nu ar trebui să ştie! George Bernard Shaw

În America sexul este o obsesie, în alte părţi ale lumii este o realitate. Marlene Dietrich

Pentru a avea succes la sexul opus, spune-i că eşti impotent. Va face tot posibilul să îţi demonstreze contrariul. Cary Grant

Munca de programator este ca şi sexul. O singură greşeală şi trebuie să plăteşti pentru ea tot restul vieţii. Michael Sinz

Prietena mea râde întotdeauna în timp ce facem sex, indiferent de ceea ce citeşte. Steve Jobs (fondator Apple Computers)

PROPUN: nominalizări şi premii permanente - Sexul este ereditar. Dacă părinţii tăi nu au făcut, nici tu nu vei face. Anonim

P.S. Astăzi este 29. Nu uitaţi să « stingeţi » măcar un bec, două, dacă nu pe toate. Măcar 5 minute, pe la 20.00, dacă nu o oră, până la 21.00. Unchiu’ Vania, nu uitaţi să « aprindeţi » toate aparatele. Tot la 20.00. Da’ numai 5 minute.

P.P.S. Ziceţi voi, a naibii e asta, ecologista, ei îi este uşor să vorbească. Da, aveţi dreptate. Că eu ajung acasă pe la 21.00 şi ceva …

Trend de trend … http://www.elite.net/~runner/jennifers

Aici ar fi trebuit să fie un citat. Despre Prietenie. Nu am ştiut pe care să îl aleg, aşa că le-am pus pe toate, puţin mai jos.

Dan Andrei Sântimbreanu, cel căruia îi spun eu Dănuţul foarte Luptător, cel care îşi zice simplu Dasanti, 28 ani, Scorpion, PR Manager, http://dansantimbreanu.wordpress.com, dan.santimbreanu@yahoo.com , cu două zile de naştere, adică născut de două ori, pe 18 noiembrie 1979 şi pe 26 februarie 2008 – apropos, LA MULŢI ANI, acum eşti şi Peşti, plus că acest februarie a avut o zi în plus, ce întâmplare stranie – Dan Andrei Sântimbreanu, cum spuneam, îţi mulţumesc. Pentru că ştii să trăieşti şi ştii să lupţi pentru asta. Şi pentru că îţi pasă şi de alţii, chiar dacă o faci de pe un pat de spital. În timp ce eu mă enervez, cum că pierd prea mult timp în trafic. În timp ce viaţa mă nemulţumeşte. În timp ce tot zic: m-am săturat. În timp ce mă supăr că e coadă la taxe şi impozite. În timp ce cred, sau poate nu, doar bănuiesc, că prietenii nu îmi sunt prieteni. În timp ce mă enervez când îi văd pe unii la tv cum se ceartă. În timp ce mă simt goală pe dinăuntru. În timp ce … În timp ce Andreea luptă pentru copiii bolnavi. În timp ce prietenii luptă pentru Cătălin. În timp ce tu lupţi pentru George. Şi pentru noi toţi. Când ne înveţi să fim buni. Să fim Oameni. Îţi mulţumesc, Dănuţ. Îţi mulţumesc, Andreea. Îţi mulţumesc, Cătălin. Şi mulţumesc mamei tale, Dănuţ. Şi tuturor oamenilor care îţi sunt acum alături, şi au grijă să mănânci fructe şi să te bucuri pentru că vezi veveriţe. Şi mulţumesc tuturor Luptătorilor, pe care nu îi ştiu, dar sigur luptă. Prieteni. Şi dacă stau să mă gândesc bine, Dănuţ, ai chiar trei zile de naştere: şi 25 martie 2008, de Bunavestire. Deci eşti şi Berbec. LA MULŢI ANI!

Dan : 25 martie 2008. Astazi este Bunavestire! Am asteptat astazi si eu o veste buna si am primit-o !!! Mai tarziu dar mai bine mai tarziu decat niciodata… Sonografiile la picioare si la inima au confirmat ca organismul meu a facut fata bine emboliei si pneumoniei. Mai iau zilnic antibiotice si doar o singura injectie cu heparina. De maine incep fizioterapia pentru mers si sper ca pe joi, vineri sa ma externez. Inchei aici acest mini-update si sper ca si voi sa fi primit vesti bune azi asa cum am primit eu! Dan 20:35 CET

Dan : 26 martie 2008. Astazi, la fix o luna dupa interventia chirurgicala au continuat semnele bune. Ma simt din ce in ce mai bine iar doctorii sunt multumiti de evolutia mea. Profesorul internist mi-a confirmat azi ca am trecut prinr-un mare mare pericol dar ca se pare ca am trecut cu mult noroc de acest obstacol. Azi am inceput iar turele de etaj in numar de 6 pana la ora sapte. E ok! Nu merg cu aceeasi viteza dar ma tin bine. In timpul mesei de seara am primit si factura estimativa pentru “peripetia” mea cu embolia pulmonara si “cazarea”suplimentara in sectia de terapie intensiva: 20.000 de euro. Acest cost se adauga costului platit deja pana in prezent: 50.500 euro. Ce sa spun… precautia si suflatul in iaurt costa. Totusi cand profesorul mi-a spus ca am trecut pe langa moarte parca nu mai stai sa te gandesti la bani si de unde vei face rost de ei. Si sigur voi reusi sa strang si aceasta suma. Trebuie vazut totusi cat de repede cei de la INI vor acesti bani, deoarece in cateva zile este evident ca nu ii pot strange si vira. In momentul in care am reusit sa strang suma pentru depozitul pentru operatie am refuzat sume consistente pe motivul ca am strans deja banii necesari si pentru ca nu mi se parea normal sa pastrez bani care ar fi putut ajunge la alte cazuri. Astazi am trimis un email cu povestea lui George Ospir celor care au comentat pe acest blog. Va rog sa o mai cititi o data si daca puteti ajuta sa o faceti. Dan 10:35 CET

Cititi problema lui George aici: http://georgeospir.wordpress.com

Pentru cei care cred că pot ajuta cu donaţii oricât de mici sau care pot da informaţia mai departe:

Pentru Dan :

RO95INGB0000999900352281 (RON) - ING BANK BUCURESTI CENTRALA

RO86BACX0000000059656000 (RON) - UNICREDIT TIRIAC

RO14INGB0000999900514953 (EUR) - ING BANK BUCURESTI CENTRALA

Dan - Andrei Santimbreanu - CNP 1791118410198

CODURI SWIFT: INGB ROBU (pt. ING) si BACX ROBU (pt. UNICREDIT)

Pentru George :

cont donatii : la banca ING RO51INGB0000999900783074 cont in lei sub numele de Munteanu Ioana Raluca(deocamdata…trebuie schimbat) (este prima oara cand facem lucrurile acestea si sunt unele lucruri care nu le stim, apreciez orice observatie.) Deocamdata ne mobilizam sa rezolvam cat mai repede situatia. Orice informatie ne este de folos. Multumim!

Conturi noi:

la BRD RO19BRDE240SV31625462400 (SUB NUMELE DE OSPIR GEORGE)

la BCR RO48RNCB5080C45922297415 (SUB NUMELE DE DASCALU ADINA prietena lui George)

la BRD contul in euro la BRD RO77BRDE240SV95455152400 sub numele OSPIR GEORGE.

Pentru Cătălin :

Donatiile se pot face in conturile deschise la BRD Galati sucursala Micro 39b pe numele Danaila Maria(mama lui Catalin)

Euro: RO29BRDE180SV26910201800
Lei: RO50BRDE180SV32041081800

Cod SWIFT BRDEROBU

si prin PayPal, direct pe site : http://www.save-catalin.info/vreausaajut.php

Pentru copiii mulţi şi bolnavi ai Andreei, găsiţi conturile la ea pe blog.

BLOG DE SUFLET : http://sminchy.wordpress.com

O fată destul de tanara curand o sa paraseasca aceasta lume din cauza cancerului. Acestei fete ii raman 6 luni de viata, si ca ultima dorinta, a vrut sa trimita o scrisoare pentru a zice tuturor sa-si traiasca propria viata. Ea nu o s-o mai poata face. Nu o sa mai poata sa-si ia diploma,sa se casatoreasca,ori sa aiba propria familie.

Dans lent

Ai privit vreodata copiii
Intr-o “invartitoare”?
Ai ascultat zgomotul ploii
Cand cade pe pamant?
Ai urmarit vreodata zborul neregulat
al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu dureaza mult.

Iti trece fiecare zi in zbor?
Cand zici “Cum te simti”?” “Ce mai faci”?”
Asculti raspunsul?
Cand ziua se sfarseste
Te intinzi in pat
Cu sute de intrebari succesive
Ce iti trec prin cap?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.

I-ai spus vreodata copilului tau,
O sa facem maine asta?
Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,
pentru ca erai grabit/a?
Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a
incetat
Pentru ca tu nu aveai niciodata timp
Sa suni si sa spui “Buna”?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.

Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumatate din placerea de a merge.
Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,
Este ca si un cadou niciodata deschis… Aruncat.
Viata nu este o cursa.
Sa o iei mai incet…
Asculta muzica
Inainte sa se termine cantecul.

Pentru prieteni :

- Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri. Aristotel

- Prietenul nu iubeste prietenul ci obiectul prieteniei. Platon

- Prietenia este egalitate armonioasă. Pitagora

- Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată. Cato cel Bătrân

- Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia. Mircea Eliade

- Prietenia este armonia a două lucruri contrare, care sunt necesitatea şi libertatea. S. Weil

- Prietenia este un blând angajament al inimii. Montesquieu

- Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om. Oscar Wilde

- Prietenia este o delicată legătură a sufletelor prin o armonie în cele mari şi bune. Goethe

- Prietenia este floarea unei clipe şi fructul timpului. von Kotzebue

- Prietenia este unicul leac împotriva unei sorţi vitrege şi e pururi alinare a sufletului. B. Gracian

- Prietenia este una din mângâierile vieţii. Gala Galaction

- Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin. Dimitrie Cantemir

- Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini. Victor Hugo

- Prietenia este in primul rand pacea reciproca si zborul spiritelor pe deasupra amanuntelor vulgare. Antoine de Saint-Exupery

- Una dintre cele mai mari bucurii ale acestei vieti este prietenia si una din bucuriile prieteniei este de a avea cui incredinta o taina. Anonim

- O prietenie adevarata, este in viata ceea ce este o oaza in pustiu: un colt verde de umbra in infernul fierbinte si galben al nisipului nestatornic. Anonim

- Prietenia este la fel ca banii, este mai usor de facut decit de pastrat. Anonim

- Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate. Kahil Gibran

- Prietenia este exprimarea sinceră şi fără rezerve a gândurilor şi simţirilor tale în faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte fiinţe omeneşti. I.Conrad

- Prietenia este cu siguranţă cel mai bun balsam pentru durerile provocate de decepţiile din dragoste. Jane Austen

- Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi. John Evelyn

- Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele. George Eliot

- Prietenia este umbra serii, care se înteţeşte odată cu apusul soarelui vieţii. La Fontaine

- Prietenia este iubire fără aripi. Byron

- Prietenie. Încredere şi respect. Ovidiu Oană

- Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc. Andre Malraux

- Prietenia este o plantă cu creştere lentă şi trebuie să îndure şi să reziste la şocurile adversităţii înainte de a fi îndreptăţită la acest apelativ. George Washington

Oare?: Prietenie. O ambarcaţiune suficient de mare pentru a duce doi când este vreme bună, dar numai unul când este vreme rea. Ambrose Bierce

P.S. Pentru “cuvântul” mulţumesc aveam o altă poveste. La care am renunţat. Pentru ceva mult, mult mai important. Pentru ceva care a meritat. O lecţie de viaţă. Pledoaria pentru viaţă.

Meştere Manole, îţi mulţumesc pentru blog. Mulţumesc.

Pe vremea cînd umblam pe jos

Pe vremea când umblam pe jos,
Cărând la plase de-aţă tare,
Stăteam la cozi, pentru mâncare:
Dar trăiam şi bine şi frumos,
Pe vremea cînd umblam pe jos.
Si serile tîrziu, uitîndu-mă la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cântam mai mult, cântam duios,
Munceam din plin, munceam voios
Si-aveam şi timp de toate cele…
Pe vremea când umblam pe jos!
Pe vremea când tăiam butuci
Să ne-ncălzim, să facem cină,
Si căram apă cu galeata,
Nu cumpăram nimic de gata.
Pe vremea aia , nu de mult,
Stiam să mînuiesc şi sapa
Si îl citeam şi pe Shakespeare …
Cum de-aveam timp? Acu mă mir,
Dar pe vremea când umblam pe jos …
Totul mi se părea frumos …
Si n-aveam timp de tânguit
Cum fac acu` de cînd m-am pricopsit
Pe vremea când purtam şoşoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea ştia stânga de dreapta…
Cârpeam ciorapii la călcâie,
Si n-aveam crize de mândrie…
Nu se-ntîmplă să auzim
Că vre-unul n-are self esteem
Bătrînii nu mureau stingheri,
Si pentru câini erau hingheri!
Pe vremea cînd purtam galoşi,
Aveam respect pentru strămoşi!
Si ce-amintiri mi-au mai rămas,
Din vremea când stăteam la “bus ”
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toţi cu şcoala,
Si nu-l lua pe unu` boala!
Si cînd ziceai că mergi afară,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigărui, turte, şerbet…
Era-n ogradă , un loc “măreţ”,
Intre coteţe, un alt coteţ…
Nu parfumat şi deodorat,
Sau primenit şi asortat…
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea când mergeam pe jos…
Că nu suntem bine-mbrăcaţi…
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam că hainele sunt noi.
Copiii ne salutau frumos,
Pe vremea cînd umblam pe jos,
Si nu părea de loc pe dos,
Că băieţii să dea şapca jos;
Sau să se scoale în picioare,
Si să dea locul! Era o onoare!
Acum, însă, ne-am pricopsit,
Si nici nu mai umblăm pe jos
Azi mi-a rămas un gînd frumos…
Pe vremea cînd umblam pe jos…
*
«Manole: 43 de ani, bătuţi pe muchie, cum spun bătrânii, am funcţionat în sistemul de învăţămant, din care aproape 30 ca director de şcoală urbană, cu aproximativ 1000 elevi. În aceşti ani m-am întâlnit cu tot felul de tâmpenii şi aberaţii avortate de minţile mai mult sau mai puţin luminate ale diriguitorilor ministeriali. Niciun ordin, un regulament, o metodologie etc, emisă de onor ministrii de acum şi dinainte, nu a fost valabilă mai mult de un an. Ar fi multe de spus, dar îţi răspund la întrebarea cu privire la ce trebuie să înveţe fiica ta: 1. Bunul simţ, prin cei 7 ani de acasă; 2. Tot ce are nevoie pentru dezvoltarea intelectuală solidă şi durabilă, adică ceea ce-i foloseşte în viaţă. tata Borgo.»
*
«Împărăteasă, eu totdeauna mi-am iubit copilăria, chiar dacă n-am avut tată de mic. Prinţesa, mama, a avut multă grijă de mine până am ajuns mare şi voinic, am prins aripi la şcoli înalte, în Dulcele Târg al Ieşilor. Retrăirea copilăriei prin fantasy, completează ceea ce ţi-a lipsit atunci, basmul. Sunt de varsta III-a şi-mi place-a fi rupt, uneori, de realitatea anostă. Mulţumesc, Măria Ta, pentru primire în rândul curtenilor. tata Borgo.»
*
«Oana, nu eşti morbidă, din câte înţeleg eu. Poate imaginea unui viitor mai îndepărtat te poate marca. Este ca atunci când nu te uiţi în oglinda cu anii şi apoi după un timp îţi vezi imaginea. Brusc nu recunoşti chipul ce-l ai în faţă. Spui că eşti preocupată de psihologie, am constatat, dar cu o specificaţie strictă “profilul interior al personajului”, al insului din vecinătatea ta, şi a orcărui prototip uman. Eu aşa te-am perceput. Te frământă structura psihică, desigur umană, în stări conflictuale cu exteriorul. De greşesc, sfădeşte-mă! tata Borgo.»
*
«Isabelle Lorelai. Azi, 23 martie, se împlinesc 40 de ani de la căsătoria mea cu aleasa sufletului meu. Cu toate greutăţile vieţii, bucuria faptului că am parcurs viaţa împreună până în prezent estompează greutăţile inerente vieţii. Nu fac un bilanţ. Am avut o viaţă grea, dar destul de frumoasă. Sper să mai dureze ceva vreme. tata Borgo.»
*
« Cristal, unii oameni pun întrebări şi aşteaptă răspunsuri pe care doresc să le primescă în conformitate cu gradul lor de a percepe realitatea vieţii şi a măsurii orgoliului lor. Unii oameni pun întrebări şi nu înţeleg chiar ei sensul întrebării. Pentru a pune întrebări trebuie să ştii să-ţi formulezi acele întrebări, şi aici este problema. »
*
Mărită Doamnă Împărăteasă, înţeleg din postare, că mi-ai înţeles sufletul. Se spune că în casa cu mulţi copii, veselia nu se termină nicodata. Aşa-i? Îmi trebuie un “catalog” al domniţelor mele, că acum, cu memorie mai scurtă le-am cam uitat (s-au m-au uitat). În ordine întâmplătoare:
- domniţa Oana cu