O lacrimă pentru Peter Pan
Acum câteva zile i-am mărturisit fiului meu că ceea ce s-a întâmplat cu Michael Jackson m-a afectat. Un om care a dorit să trăiască într-o lume mai bună şi care a avut curaj să o spună. Şi nu doar a spus. A încercat să facă ceva şi cât i-a stat lui în putere a făcut. Trăim într-o lume în care prea mulţi distrug şi prea puţini construiesc. Greu de pansat rănile pământului, greu de vindecat rănile copiilor, greu de reparat răul făcut. Greu de reparat – dar nu imposibil – va fi şi răul făcut de oameni lui Michael Jackson. De prea multe ori Michael a fost răsplătit cu rău pentru pentru binele pe care l-a făcut atâtor oameni.
Michael Jackson a muncit din greu din copilărie şi din munca lui a ajutat mii de oameni. Pe el cine l-a ajutat? Practic, nimeni. Din contră. Prea mulţi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să îl distrugă. A vrut să fie alb. Ei şi? Copilul meu (alb) avea 5 ani când vroia să fie negru. Vroia “să se facă cântăreţ de Michael Jackson”.
Partea proastă e că este cam greu să acuzi oamenii străini care i-au făcut rău, când propriul tată exact asta a făcut. Răul suprem: i-a distrus copilăria. „Cam în aceeaşi perioadă în care a susţinut primul concert în România, Michael recunoştea la Oprah ca tatăl lor îi bătea cu cureaua de fiecare dată când nu cântau aşa cum îşi dorea, în nenumăratele repetiţii ce aveau loc zi şi noapte în casa familiei Jackson. În documentarul „Living with Michael Jackson” recunoştea ca a avut coşmaruri toată viaţa legate de copilăria sa, perioadă în care deseori plângea de singurătate şi chiar i se întâmpla să vomite numai la vederea tatălui său”. Michael avea pe atunci doar 5 ani. Apoi un alt tată a reuşit să îl stoarcă de bani. „În 1993 este acuzat prima dată de abuzarea sexuală a unui copil. Mama respectivului copil nu a susţinut niciodată această poveste, nedorind nici să o infirme, nici să o confirme. Tatăl copilului fusese la un moment dat înregistrat de un ziarist că dacă va duce până la capăt procesul va câştiga o avere de pe urma lui Michael. Şi a reuşit. Michael i-a dat 22 de milioane de dolari”. După 6 ani au încercat şi alţii. 22.000.000 USD care, în loc să meargă spre milioane de copii bolnavi sau flămânzi au intrat în buzunarul unei… scursori umane.
Eu nu am crezut niciodată acuzaţiile. De ce?
BUCUREŞTI – 1992
Africa, Washington, Moscova, Sarajevo, Madrid, Santiago…
Michael Jackson a investit zeci de milioane de dolari în acte de caritate împotriva HIV, dar mai ales pentru ajutorarea copiilor din întreaga lume, fie ei orfani, cu probleme medicale ori refugiaţi din Kosovo. Prin donaţiile sale către diverse fundaţii de acest gen, precum şi către Crucea Roşie şi UNESCO, a făcut astfel încât mii de alţi copii să aibă privilegiul unei copilării liniştite. Michael Jackson a adunat şi a donat milioane de dolari pentru scopuri de caritate prin intermediul turneului „Dangerous World Tour” şi a ajutat 39 de organizaţii de caritate.
The 1984 Victory Tour, headlined by The Jacksons, showcased much of his new solo material to more than two million Americans. He donated his $5 million share from the Victory Tour to charity.
Michael Jackson co-wrote the charity single “We Are the World” with Lionel Richie, which was released worldwide to aid the poor in Africa and the US. He was one of 39 music celebrities who performed on the record. The single became one of the best-selling singles of all time, with nearly 20 million copies sold and millions of dollars donated to famine relief.
From 1985 to 1990, Michael Jackson donated $500,000 to the United Negro College Fund, and all of the profits from his single “Man in the Mirror” went to charity.
Michael Jackson founded the “Heal the World Foundation” in 1992. The charity organization brought underprivileged children to Jackson’s ranch, to go on theme park rides that Jackson had built on the property after he purchased it. The foundation also sent millions of dollars around the globe to help children threatened by war and disease. The Dangerous World Tour began on June 27, 1992, and finished on November 11, 1993. Michael Jackson performed to 3.5 million people in 67 concerts. All profits from the concerts went to the “Heal the World Foundation”, raising millions of dollars in relief.
He sold the broadcast rights to his Dangerous world tour to HBO for $20 million, a record-breaking deal that still stands. Following the illness and death of Ryan White, Michael Jackson helped draw public attention to HIV/AIDS, something that was still controversial at the time. He publicly pleaded with the Clinton Administration at Bill Clinton’s Inaugural Gala to give more money to HIV/AIDS charities and research.
Michael Jackson is a true humanitarian, an example to us all. He has devoted much time and money to a wide range of charities. He loves children and takes time out when touring secretly visting sick children. He also has special rooms at his home Neverland for sick and terminally ill children to stay over. He was listed in the 2000 edition of the Guiness Book Of World Records for breaking the world record for the “Most Charities Supported By a Pop Star”. It states that Michael Jackson has supported 39 charity organizations either with monetary donations through sponsorships of their projects or by participating in their silent auction; AIDS Project L.A.; American Cancer Society; Angel Food; Big Brothers of Greater Los Angeles; BMI Foundation, Inc.; Brotherhood Crusade; Brothman Burn Center; Camp Ronald McDonald; Childhelp U.S.A.; Children’s Institute International; Cities and Schools Scholarship Fund; Community Youth Sports & Arts Foundation; Congressional Black Caucus (CBC); Dakar Foundation; Dreamstreet Kids; Dreams Come True Charity; Elizabeth Taylor Aids Foundation; Juvenile Diabetes Foundation; Love Match; Make-A-Wish Foundation; Minority Aids Project; Motown Museum; NAACP; National Rainbow Coalition; Rotary Club of Australia; Society of Singers; Starlight Foundation ; The Carter Center’s Atlanta Project; The Sickle Cell Research Foundation; Transafrica; United Negro College Fund (UNCF); United Negro College Fund Ladder’s of Hope; Volunteers of America; Watts Summer Festival; Wish Granting; YMCA – 28th Street/Crenshaw.
Acum Michael Jackson este ce şi-a dorit el să fie. Poveste. Peter Pan. Acum Michael Jackson trăieşte acolo unde a dorit el să trăiască. Într-o lume mai bună. Doar în poveşti este posibil. Ai puţină răbdare, că venim şi noi. Până atunci – o lacrimă pentru tine, Peter Pan.
Fotografiile sunt de pe site-ul Fundaţiei „Heal the World”, creată de Michael în 1992:
http://www.healtheworld.us
Mulţumesc, Michael.
Pentru că ai încercat să vindeci lumea asta, din ce în ce mai bolnavă. Şi mai săracă.
O instituţie de salvat vieţi – mai mult decât un premiu. Paula Herlo
Îi place să citească. Îi plac florile şi „grădinăreşte”. Îi place cafeaua. Îi place să meargă cu prietenele la un restaurant bun, din când în când. Gândeşte, munceşte, călătoreşte, iubeşte. Un om din România: Paula Herlo. Inteligenţă, voinţă şi tenacitate. A avut o idee şi a dus-o până la capăt. A căutat oameni, a corespondat cu ei, a muncit, a convins, a reuşit. Poate că reuşita asta nu are un premiu „palpabil”. Adică simbolul lui nu va putea fi pus într-o vitrină. Este un premiu de suflet. Primul mulţumesc spus în gând de primul român salvat, primul sentiment de mulţumire sufletească al primului român care a salvat o viaţă, dintr-o idee de bun simţ şi cât se poate de firească pentru o ţară civilizată. Pe care idee a avut-o Paula Herlo.
Paula Herlo, felicitări!
1 iulie 2009. Operatiile de transplant de celule stem vor putea fi realizate si in Romania. Guvernul a adoptat o hotarare privind infiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem, a declarat premierul la finalul sedintei Executivului. Boc a afirmat ca vor putea fi efectuate operatii de transplant si in Romania, la preturi mult mai mici decat in strainatate. Costul unui astfel de transplant in Romania ar putea ajunge la 40-45.000 euro, fata de 150.000 euro in strainatate. „Mai mult de atat, vom fi in stare sa realizam asemenea operatii si in Romania pentru pacientii din afara tarii, prin aceasta aducand resurse financiare aici si oferind posibilitatea romanilor sa nu mai plece in strainatate pentru a realiza operatii de acest fel”, a precizat seful Executivului, indemnandu-i pe romani sa se inscrie voluntar in Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem va fi o institutie publica cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Sanatatii, cu sediul in Bucuresti, str. Constantin Caracas nr. 2-8, Sector 1.
Registrul va avea 40 de angajati si un Consiliu Stiintific, format din personalitati recunoscute in domeniul activitatii de donare si transplant de celule stem hematopoietice.
Activitatea Registrului se va realiza la nivel teritorial prin 3 Centre de Transplant de Celule Stem si 8 Centre de Recrutare si Testare Primara.
Centrele de Transplant de Celule Stem se vor infiinta in Bucuresti, Timisoara si Targu Mures.
Centrele de Recrutare si Testare Primara se vor organiza in Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Targu Mures si Timisoara.
Conform proiectului de act normativ, Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii.
Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice va avea, printre atributii, infiintarea si gestionarea bazei de date securizate cu donatorii voluntari de celule stem hematopoetice periferice si centrale, promovarea activitatii de donare de celule stem hematopoetice periferice si centrale, conform standardelor europene, colectarea si analizarea celor mai noi date in domeniu, pentru monitorizarea riscurilor cu influenta directa asupra calitatii activitatii de donare de celule stem hematopoetice si interconectarea cu institutiile similare internationale, in vederea gasirii unor donatori compatibili pentru pacientii care nu si-au gasit donator in Romania. Ziua.
Guvernul a luat acesta decizie in urma campaniei Avem viata in sange!, derulata in ultimele luni de Stirile ProTV.
Potrivit hotararii de Guvern aprobata, registrul devine functional de la 1 septembrie 2009 si va avea 40 de angajati.
Anuntul vine ca o gura de aer pentru miile de bolnavi de leucemie, talasemie sau cancer limfatic, a caror viata depinde de un donator onorific.
Intr-o prima faza, 8 laboratoare din mai multe judete ale tarii vor face teste de compatibilitate, iar analizele vor fi trimise in cele trei centre unde se face transplant medular in Romania: Timisoara, Targu Mures si Bucuresti.
Angajatii registrului vor avea obligatia sa gestioneze baza de date care ii cuprinde pe donatorii de celule stem si sa incurajeze oamenii sa se alature acestui proiect nobil, salvator de vieti.
In plus, viitorul sef al institutiei este obligat sa faca toate demersurile pentru ca Romania sa fie conectata la registrul international, ce cuprinde 13 milioane de potentiali donatori.
Viitorul sediu al Registrului national al donatorilor onorifici de celule stem se afla in cladirea Institutului National de Hematologie.
Registrul va fi o institutie separata, aflata in subordinea Ministerului Sanatatii, iar finantarea va fi asigurata de la bugetul de stat.
Anuntul din 1 iulie 2009 vine in urma campaniei Avem viata in sange!.
Stirile ProTV aduceau in atentie drama bolnavilor care sufera de o forma de cancer a sangelui si care n-au un donator compatibil in familie. Statistic, trei sferturi dintre ei sunt in aceasta situatie disperata si de aceea cei mai multi se prapadesc, pentru ca in strainatate o astfel de procedura costa spre 200.000 de euro. Odata cu infiintarea Registrului, lucrurile se vor schimba in bine.
Decizia privind infiintarea Registrului a fost anuntata la sfarsitul lunii aprilie, in emisiunea Romania, te iubesc!.
Primul termen, cel privind elaborarea hotararii de Guvern a fost respectat. Oficialii au apoi la dispozitie 60 de zile pentru a pune la punct activitatea Registrului, astfel incat de la 1 septembrie, acesta sa devina realitate, asa cum au promis.
Pana atunci, campania continua! Pentru ca avem viata in sange!
- PRO TV -
Restul ţine de noi, ceilalţi.
Formularul de susţinere:
http://formular.stirileprotv.ro
Datele tale de identificare raman confidentiale, urmand ca la finalul campaniei sociale, Stirile ProTV sa le predea Ministerului Sanatatii din Romania pentru crearea Registrului National de Donatori Neinruditi.
Toti cei care ar fi dispusi sa doneze trebuie sa stie ca procedura este asemanatoare cu cea a donarii de sange.
Pasul 1. Ca sa se inscrie in Registru, donatorii trebuie sa faca o simpla analiza de sange. Proba va fi analizata din toate punctele de vedere, iar rezultatul (daca potentialul donator este apt pentru a dona) va fi aflat in doua-trei zile. Daca este sanatos si deci apt sa devina donator este inscris intr-o baza de date, adica in Registrul Donatorilor Onorifici.
Numai in cazul in care donatorul este compatibil 100% cu bolnavul, acesta va fi solicitat sa doneze celule stem.
Pasul 2. Daca este compatibil cu un bolnav, donatorul trebuie sa ia pastile pentru stimularea procedurii de celule stem in sangele periferic.
Pasul 3. Pe vena se monteaza un cateter care este conectat la un aparat care seamana cu cel dializa. Procedura nu dureaza mai mult de doua ore si este fara riscuri pentru donatori.
Celulele stem hematopoietice extrase din organism se refac in cateva zile. Celulele extrase din sange vor fi transplantate bolnavilor de leucemie, talasemie sau limfom Hodgkin cu ajutorul unei simple perfuzii. In urma transplantului, pacientul are mari sanse de a deveni un om perfect sanatos.
Laboratoarele (nu putem merge oriunde pentru înscriere):
Testele HLA sunt cele care pot determina daca un donator este compatibil cu un bolnav. In Romania sunt doar 6 centre (vor fi 8 ) care pot testa imunologic daca un donator si un bolnav sunt 100% compatibili. Acestea sunt în Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi, Cluj şi în Constanţa:
- Institutul Clinic Fundeni Bucureşti – Laboratorul de diagnostic, biologie moleculara, imunologie HLA si virusologie. Sos. Fundeni nr.258, sector 2. Centrul de Imunogenetica si Virusologie, etajul 3. Tel 021/3180448, Conf. Dr. Ileana Constantinescu, medic imunologie-virusologie. E-mail: constantinescu.ileana@gmail.com
- Spitalul Clinic Judetean de Urgenta nr. 1 Timisoara – Centrul regional de imunologie de transplant. Str. Iosif Bulbuca nr 10. La biroul de informatii cereti sa ajungeti la Dan Ilincariu. Telefon 0256433601 interior 122. 0740 953576
- Spitalul Clinic de Urgenta “Sfantul Spiridon” Iasi – Laboratorul de imunologie si genetica. Policlinica nr 1 din Iasi, Str. Vasile Conta, Nr.2. Etajul 4, Laboratorul de imunologie si igenetica. Dr. Petru Ceanga. 0232-234277
- Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca – Laboratorul clinic de analize medicale si imunologie. Str Clinicilor nr 4-6 in Cladirea Medicala 2, etajul 3, Sectia Urologie si Transplant renal. Dr. Dan Luscanov. 0724520669
- Laboratorul de imunologie de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. B-dul Tomis 145, Etajul 4, Clinica Chirugie 2. Contact dr Raluca Pasare, 0241614004, 0766362527.
- Institutul de Urgente pentru Boli Cardiovasculare si Transplant Targu-Mures. Strada Gheorghe Marinescu, Nr. 50. Telefon: 0265/210900.
Mai multe aici.
11 milioane de asistaţi social (?) Unii da, alţii nu prea. Bianca nu are bani nici cât să ia trenul spre sanatoriu
„Mamă, nu te mai zbate… Că noi suntem prea săraci pentru aşa probleme mari. Şi când nu voi mai putea să merg, voi găsi eu o modalitate ca să nu vă mai chinui şi pe voi”. Bianca.
Mama Biancăi, Maria Velichea, femeie săracă din comuna Valu lui Traian, scria azi, 2 iulie 2009: „Sunt mama unei copile de aproape 16 ani, care nu mai ştie cui şi unde să apeleze. Vă roagă o mamă din suflet… Şi îi roagă pe toţi oamenii care se consideră oameni să mă ajute să pot reda o mică speranţă copilei mele care, de când a aflat de bolile care le poartă, nu mai are linişte şi nici curaj de a lupta cu viaţa. Se simte deja pierdută, abandonată de cei din jurul ei. Eu, ca mamă, i-am dat tot ce am avut, sufletul i l-aş da dacă s-ar putea, că atât a mai rămas din mine. De când am aflat de bolile Biancăi, nu ne-a mai rămas decât să ne zbatem ca peştele pe uscat. Suntem o familie săracă şi toată averea noastră sunt copiii, două comori pentru care mă chinui să trăiesc. Tot ce îmi doresc este să nu o văd pe Bianca într-un scaun cu rotile. Vă rog din suflet ajutaţi-mă să mă agăţ de o speranţă, nu pot trăi cu gândul la ce mi-a spus copilul meu „Mamă, nu te mai zbate… Că noi suntem prea săraci pentru aşa probleme mari. Şi când nu voi mai putea să merg, voi găsi eu o modalitate ca să nu vă mai chinui şi pe voi”. Aceste cuvinte nu cred că le pot înţelege decât mamele care au copii cu boli fără leac, mame sărace şi neinformate ca şi mine”.
Bianca are o boală genetică care îi dă puţine şanse pentru o viaţă normală. Doar că este prea săracă pentru a o putea ţine în frâu, cât de cât, cu recuperare. Terapia fizică i-ar asigura o viaţă mai bună.
Are o boală pe bune, cu cerificat medical de la IC Fundeni, certificat de handicap pe bune.
Banii nu îi ajung Biancăi pentru un tratament adecvat, recuperare într-o clinică specializată din România. Banii sunt prea puţini. De ce? Pentru că cel care are nevoie cu adevărat nu primeşte ajutorul necesar. În schimb îl primesc alţii.
Uitaţi un exemplu: „Din 600 de locuitori ai comunei Bujoreni din judeţul Vâlcea, 420 au certificat de handicapat fizic sau psihic”. Ştirea este din 19 iunie 2009!
Printre cei 420 există şi 100 de copii, deşi unii dintre ei sunt perfect sănătoşi!
Cum este posibil aşa ceva? Cine dă aceste certificate de handicap? Pe ce bază? Se spune că primăria nu mai poate face faţă plăţii indemnizaţiilor: 60.000 de euro/lună. Bani de la stat. Adică de la noi. Asta ar însemna 720.000 euro/an! Motivul? Sunt săraci!
Cine a dat aceste certificate necuvenite – cu siguranţă pe baza unor certificate medicale false – ar trebui să scoată banii din buzunarul propriu după care să treacă la muncă în folosul comunităţii. Unui minor cu handicap grav, statul trebuie să angajeze unul dintre părinţi ca asistent social, cu un salariu de 630 RON sau să îi plătească o indemnizaţie de însoţitor de 460 RON. Alocaţia minorului cu handicap grav este de 84 RON plus bugetul complementar de 91 RON.
„Oamenii din Bujoreni spun că nu pot renunţa la indemnizaţie pentru că este singura lor sursă de venit”. Ştirea a fost prezentată la Realitatea TV şi preluată de Ziare com.
Asta este „solidaritate”? Nu cumva există o Lege a venitului mediu garantat?
Revenind la Bianca Gabriela Velichea:
Bianca va împlini 16 ani pe ani pe 21 august 2009. A fost diagnosticată la Institutul Clinic Fundeni, când avea 15 ani, cu amiotrofie spinală progesivă Kugelberg-Welander (principal) şi hernii intraspongioase T 11 şi L 4 (secundar) – conform certificatului medical şi a celui de handicap accentuat – din aprilie, respectiv mai 2008.
Bianca Velichea a avut probleme încă din copilărie, dar diagnosticul a fost pus abia în 2008. Familia a fost ajutată să ajungă la medicii din Bucureşti. Biancăi i-a fost greu să se deplaseze sau să se joace cu ceilalţi copii de vârsta ei, pentru că trebuia supraveghiată şi ajutată de părinţi în permanenţă. Situaţia s-a agravat în 2008, când Bianca a început liceul (cel mai apropiat de casă, Grupul Şcolar Gheorghe Duca din Constanţa) la care trebuia să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun. Nu se putea urca în autobuz fără ajutorul celorlalţi călători. Suferinţa Biancăi cea mai mare este că nu a mai putut merge la liceu.
Bianca are nevoie de şedinţe constante de recuperare prin terapie fizică. Mama Biancăi a aflat că Bianca poate face terapie fizică la Sanatoriul din Vâlcele, judeţul Covasna. Tratamentul este gratuit, dar famila nu are bani pentru transport şi cazare pe perioada celor 18 zile de recuperare.
Bianca ar putea continua exerciţiile acasă, dacă ar avea o bicicletă medicinală.
Familia nu are casă, toţi locuiesc în casa bunicii materne. Bianca mai are o soră în vârstă de 9 ani.
Până acum Bianca a fost ajutată, în ianuarie 2009, de Consiliul Local al localităţii, cu finanţarea unui site umanitar şi acordarea unui ajutor de urgenţă, precum şi în februarie 2009, cu suma de 2.000 RON din partea Fundaţiei Formula AS.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Raiffeisen Bank – Sucursala Valu lui Traian
RON: RO 70 RZBR 0000 0600 1100 8342
Titular: Velichea Maria
Domiciliu: Comuna Valu lui Traian, str. Credinţei nr. 9, jud. Constanţa, cod 907300. Telefon Velichea Maria: 0727 275 667, 0241 230 317. Bianca: 0724 699 198, E-mail: creatza-lui01@yahoo.com
Site-ul Biancăi, creat cu ajutorul Consiliului Local Valu lui Traian:
http://www.savebianca.ro
Bianca în Ziua de Constanţa.
Amiotrofia spinală – SMA (Spinal Muscular Atrophy)
Este o afecţiune degenerativă care afectează coloana vertebrală şi nervii, ducând la slăbirea muşchilor. Din punct de vedere medical nu sunt şanse de vindecare. Nu există tratament care să asigure recuperarea totală în cazul acestei boli. Tratamentul ar trebui sa fie continuu, prin gimnastică medicală, kinetoterapie, masaj etc.
De pe site-ul Silviei, cu acelaşi diagnostic, puteţi afla toate detaliile aceste boli genetice:
SMA este o boala genetica ce implica stergerea sau mutatia uneia sau ambelor copii ale genei Neuronului Motor Supravietuitor (SMN1) din cromozomul 5. Aceasta cauzeaza o deficienta cronica in producerea proteinei de SMN, esentiala pentru o buna functionare a neuronilor motori in maduva spinarii si la controlul muschilor catre membre, gat si piept. SMA apare la aproximativ 1 nastere din 10.000 si SMA I este principala cauza genetica provocatoare de moarte in perioada infatila. In prezent, nu exista nici un remediu pentru a vindeca SMA si nici un tratament pentru a ii stopa evolutia. Ingrijirea medicala si terapia fizica ar putea ajuta la prevenirea aparitiei complicatiilor si la asigurarea unei vieti mai bune pentru cei afectati.
Silvia a creat acest site în aprilie 2003 pentru a-i ajuta pe toţi aceia care au nevoie de informaţii:
http://psilvia.go.ro
Steluţele de mare. Luca Ioan, un bebe care a păcălit moartea
Luca Ioan are 7 luni. S-a născut pe 12 noiembrie 2008. Abia ce a reuşit să ajungă la greutatea de 4 kg şi un pic. E cam mititel pentru vârsta lui. Dar nu are nicio vină.
El ar vrea să mănânce, dar nu are cum. De când s-a născut, mâncarea îi este pusă direct în stomac.
Are un tub în stomac în care părinţii îi pun lăpticul. Luca Ioan s-a născut cu atrezie de esofag de tip IV Ladd. Adică esofagul este întrerupt. Nu i-a permis niciodată să se hrănească normal.
Luca Ioan priveşte cu ochi mari şi trişti spre Maya Ioana. Surioara sa geamănă. „Bine că măcar tu eşti bine. Poate că am să fiu şi eu. Dacă am reuşit să trăiesc până acum, am să reuşesc şi de acum încolo” parcă ar spune ochii lui. Medicii nu i-au dat şanse de supravieţuire. A fost diagnosticat la doar o zi de la naştere. Alţi 3 copii se născuseră cu acest diagnostic şi nu au supravieţuit. Luca a fost operat de urgenţă la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. Operaţia nu a rezistat decât 10 zile. Esofagul fusese „lipit”, însă ţesutul s-a rupt. Infecţia s-a instalat imediat în trupul micuţ. Verdictul medicilor: Luca nu va supravieţui.
Apoi medicilor le-a venit o idee salvatoare: să închidă capetele esofagului. Partea superioară a esofagului a fost scoasă în partea stângă a gâtului (esofagostomie), pentru a ieşi saliva.
În stomăcel i-a fost introdusă o sondă prin care se hrăneşte (gastrostomie). Hrana este introdusă cu o seringă în furtunaşul care este în burtica copilului.
Părinţii au început să caute soluţii pentru a-l scuti cât mai repede pe Luca Ioan de acest chin. Au găsit o clinică în Germania. Luca a fost acceptat pentru operaţie.
Soluţia medicilor români există, dar prezintă riscuri: operaţia poate fi făcută când Luca va împlini 1 ani şi va ajunge la greutatea de 9 kg – i se va tăia o bucată din colon cu care să se reconstruiască esofagul. Dar bucata de colon fiind din mediu diferit, este posibil ca la vârsta de 20 de ani Luca să facă cancer de esofag. E prea mult chin pentru un singur om…
Soluţiile medicilor din Germania – de la clinica din Karlsruhe, Prof. Dr. Peter Schmittenbecher – sunt reconstruirea esofagului prin lipirea directă sau transpoziţia stomacului (ridicarea stomacului până când capetele se unesc).
Operaţia costă 20.000 de euro. Luca a strâns până acum 10.000 de euro. Este aşteptat la operaţie imediat ce strânge banii.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Volksbank Romania – Sucursala Oneşti
RON: RO 35 VBBU 2511 BC34 4092 2701
EURO: RO 70 VBBU 2511 BC34 4092 1101
Titular: Vasiloiu Florin
Oana şi Florin Vasiloiu sunt din Oneşti. Telefon: 0742 278 711; 0234 316 119; 0722 916 811; 0746 292 045.
E-mail: florinvasiloiu@yahoo.com ; oanatugui@yahoo.com
Adresa: Bulevardul Republicii, nr. 64, ap. 40, Onesti, judetul Bacau
Florin Vasiloiu este profesor de limba engleză la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Oneşti, judeţul Bacău.
Luca Ioan în Jurnalul Naţional.
Blogul lui Luca Ioan:
http://luca-si-maya.blogspot.com
.
Steluţele de mare
.
Salvaţi Steluţele de mare. Sebastian Mihai. Salvaţi declaraţia de dragoste a unei mame
Sebastian are 2 ani şi un pic. Este alintat Bibi. I se mai spune de alint Sebi şi Sebicu. Sebastian, un copil perfect sănătos la naştere. De aproape doi ani trage – şi trage din greu – din cauza neglijenţei. A nepăsării. Un alt copil nenorocit. O altă mamă disperată. Până când?
Nu am pus niciodată accent pe necazul părinţilor, în cazul unui copil bolnav. Doar pe suferinţa puiului de om. Dar simt că nu mai pot. Nu mai suport să aud şi să văd cum oamenii nenorocesc oameni. Nu mai suport să văd şi să aud cum oamenii sunt consideraţi, de către alţi oameni, obiectele muncii lor, pe care îi pot trata cu neglijenţă şi nepăsare.
Acum aproape 3 ani, o tânără năştea un băieţel. Prematur, dar au trecut cu bine, şi ea şi puiuţul, peste toate. Se numeşte Andreea şi este din Iaşi. Copilul este Sebastian. După o lună de la naştere, Andreea a scris pentru copilul ei o declaraţie de dragoste.
„Niciodată nu am crezut că a fi mamă este un lucru atât de minunat. Acest sentiment mi se pare un vis. Câteodată nu îmi vine să cred că este al meu. E cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu. Te iubesc puiul mamei şi să îţi dea Dumnezeu sănătate şi o viaţă cât mai frumoasă”.
Cuvinte pe care eu le consider a fi esenţa sentimentului matern. Revolta mea se transformă deja în ură împotriva celor care ne calcă vieţile în picioare, fără cea mai mică remuşcare.
Femeia aceasta pierduse deja o sarcină. Pe a doua a dus-o cu greu, era să îl piardă şi pe Sebastian. A născut un copil perfect sănătos. Dumnezeu i-a dat viaţă şi sănătate. Mâna omului l-a nenorocit. Până când? Până când…
După toată durerea, dezamăgirea, suferinţa pierderii primei sarcini, a venit şi cea de-a doua. Mi-am luat un test de sarcină însă nu am avut curaj să îl fac. După o noapte nedormită, la 5 dimineaţă eram în baie. Nu îmi venea să cred. Era prea frumos să fie adevărat. Au apărut şi temerile că nu voi purea duce sarcina până la capăt. Soţul meu era vesel, dar în acelaşi timp îi era frică pentru că ştia cât am suferit la pierderea primei sarcini. La 10 săptămâni am făcut hemoragie. Disperare: doctoriţa a spus să mă duc să mă chiureteze. A doua zi doctoriţa a decis să îmi mai facă o ecografie înainte, ca să fie sigură. Minune! Embrionul se dezvoltase, inima îi bătea… Totul era bine! Plângeam de fericire. Atunci a fost prima oară când am zis că acest copil va fi un luptător. Am făcut tratament, am stat în pat, mă rugam câte o noapte întreagă să fie bine. În săptămâna 24 aveam din nou eminta de avort. Din nou am făcut tratament, am stat în pat. În săptămâna 34 copilul era poziţionat cu capul cam în jos. Ecografie. Apoi control. Pe masă, surpriză: eminenţă de naştere prematură. Am plecat acasă tremurând de frică, bebe avea doar 2 kg. Nu credeam că un copil poate trăi cu această greutate. Trebuia să mai rezist până la 37 de săptămâni. O bătălie lungă de dus încă 3 săptămâni… Injecţii, pastile, rugăciuni, lacrimi. Nu am rezistat decât două. Am ajuns la spital. Era risc să mi se rupă colul, rigid din cauza tratamentului. Medicii au decis să mă opereze. Când m-am trezit am uitat de orice durere: am văzut comoara. Era roz spre roşu şi dormea. Apoi l-au dus la terapie intensivă deoarece avea 2200. A doua zi am urcat la bebe… o mână de om, dar un suflet ce va fi lângă mine toată viaţa. Aceasta este povestea naşterii îngeraşului meu luptător Sebastian-Mihai, pe care o dedic lui! Septembrie, 2006 (scrisoarea).
Povestea lui Sebastian
Sebastian s-a născut pe 10 septembrie 2006. Cât de greu a venit pe lume aţi văzut deja. Un copil perfect sănătos.
La vârsta de 1 an a făcut o otită. Banal. O doctoriţă a decis să îi facă o puncţie transtimpanică. De atunci Sebastian stă mai mult prin spitale.
La câteva zile de la operaţie, Sebastian a devenit suspect de un microb luat din spital.
Medicii au spus că acest microb a generat o infecţie puternică. Diagnostic: otomastoidită cronică.
Sebastian a făcut injecţii timp de 2 luni. Infecţia nu s-a retras. Sebastian a fost operat la 1 an şi 3 luni. A urmat recuperare în spital.
„Sebastian a luat un microb din sala de operatie unde i se facuse o paracenteza (punctie) pentru ca avea o otita simpla… care a dezvoltat o otita seroasa puternica care a dus la operatie. El are 3 luni si jumate de la operatie… insa verdictul este cam urat… nu aude cu urechea operata. I s-a pus aerator transtimpanic la urechea dreapta, pentru a nu o afecta si luni i se va pune si la urechea stanga (cea operata) in speranta ca va putea fi drenat puroiul care se acumuleaza si sa dea drumul la auz”.
După câteva luni Sebastian a făcut febră. Copilul nu se mai oprea din plâns. A fost operat din nou în luna mai 2008.
La câteva zile după operaţie infecţia a reapărut. Medicii i-au pus pe părinţi să semneze un document prin care îşi dădeau acordul ca lui Sebastian să îi fie scoase toate oasele urechii. Şi să rămână surd complet. Aceasta era „şansa” ca infecţia să nu atingă creierul. 60% şanse. Nu au fost de acord şi au plecat la Bucureşti, unde Sebastian a fost operat din nou.
După 5 luni infecţia a recidivat. Părinţii au vândut din casă şi s-au mutat la Bucureşti ca să fie mai aproape de medic.
În februarie 2009, Sebastian a fost operat de urgenţă.
După a IV-a operaţie: „Operatia a fost un chin. 4 ore in care am asteptat un raspuns, unde nu se auzeau decat aparatele. A fost grav, daca mai stateam cateva zile ne loveam de alte probleme mult mai grave. Era riscul sa faca pareza faciala sau sa urce la cap, deja infectia macina osul, iar tubuletul de dren nu mai facea fata. Nu am dormit mai deloc. Cand dormea Sebi era repriza a doua cu varsaturile celor din salon si invers. Operatia ne-a terminat atat psihic cat si financiar. Erau in stare sa traga tot de pe tine… dar nu mai conta nimic. Important este sa fie puiul meu bine. Este posibil ca peste 6 luni – poate 1 an – sa fie nevoiti sa ii faca lui Sebastian o timpano-plasie, adica refacerea timpanului. Dar sper ca urechea sa se refaca, sa nu mai auzim niciodata de medici. In spital era atat de speriat incat nu vroia sa iasa din salon. Daca vedea pe cineva intrand se baga sub patura. Nu mai zic ca in ultimele zile a dormit cu sandalutele incaltat si prosopul nostru pe fata. Nu a suportat lenjeria de spital, miros, mancare, nimic. A facut reactie adversa la antibiotic care sa manifestat urat tare – inflamarea organelor genitale, si in cateva ore o iritatie care supura. Nu au putut sa ii faca decat 4 zile de antibiotice, sper sa nu fie probleme. Nu mai vreau sa imi mai amintesc de aceasta perioada, prefer doar sa vad partea buna a lucrurilor. Dupa cele 8 zile in care am stat la terapie intensiva si am vazut toata lumea care voma si urla de durere… Nu am avut curaj sa mananc de frica sa nu vars ca ei, cand ii vedeam in ce hal erau. Reanimarea… unde erau adusi toti cei din operatie care indurau trecerea anesteziei. Dumnezeu il apara mereu pe Sebi si stiu ca s-a nascut sub o stea norocoasa si e mereu un lupator pentru ca iese invingator din tot”.
Pe 13 aprilie a fost operat din nou. Medicul spunea că infecţia arăta ca un „ciorchine de strugure”. În loc de „boabe” crescuseră polipi. La nici o lună de la operaţie, infecţia a recidivat.
Pe 29 iunie 2009, Sebastian a primit rezultatul de la analize (secreţia otică): este infectat cu Staphylococus Aureus şi Preudomonas SP. Din nou antibiotice.
Părinţii au început să caute clinici în străinătate, în care Sebastian să facă analize complexe pentru a i se găsi locul infecţiei şi apoi tratament adecvat. O clinică din Germania îl primeşte, în iulie. Klinikum Augsburg, Prof.Dr. Franz Xaver Brunner, şeful clinicii ORL. Factura este de 10.620 de euro.
aici: Document Estimare de la Klinikum Augsburg
Sebastian a strâns, până pe 28 iunie 2009, 4.815 RON, 765 EURO şi 114 USD.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Banca Transilvania – Sucursala Iaşi
Str. Ghica Vodă nr. 3A Iaşi România
RON: RO 28 BTRL 0240 1201 M216 80XX
EURO: EO 03 BTRL 0240 4201 M216 80XX
Cod SWIFT: BTRL RO22ISA
Titular: Ferariu Andreea Daniela
Telefon: 0744 176 548
Blogul lui Sebi, pe care există toate documentele medicale şi un cont PayPal:
http://sebicu.shutterfly.com
Sebi are 2 ani şi 9 luni. A început să vorbească – şi asta este un semn bun.
Anunţul despre necazul lui Sebastian l-am găsit printr-un alt copil care nu de mult timp este Înger. Despre Sebi am aflat prin Îngerul Emma. De aici.
.
Steluţele de mare
.
Oameni versus politicieni
Scurt: oamenii strâng bani pentru oameni, în timp ce politicienii consumă banii oamenilor. În timp ce Oamenii construiesc, politicienii dărâmă.
Cum este posibil ca un ministru al tineretului şi sportului „să spargă” 630.000 de euro pentru câteva ore de distracţie (o singură zi într-un an) în timp ce (o listă lungă de) miniştri ai sănătăţii nu au fost în stare să obţină 500.000 de euro pentru înfiinţarea unei secţii de chirurgie cardio-pediatrică timp de… 20 de ani? Sau 20.000 de euro pentru dotarea unei săli sterile post-operatorii? Ambele necesare celui mai mare spital de pediatrie din România – „M.S.Curie”?
Unii miniştri sunt mai deştepţi iar alţii mai… puţin? Care e treaba? Este nevoie şi de un Minister al Copilului?
Ce au mai făcut Oamenii în ultimul timp?
Oamenii de la Paşi către Viaţă despre care cam scris aici s-au apucat de strâns bani pentru copiii bolnavi de cancer de la Spitalul „M.S.Curie” din Bucureşti. Mai precis: să strângă 20.000 de euro, necesari dotării unei săli sterile post-operatorii la Secţia de Oncologie (sală în care copiii să fie duşi imediat după operaţii, pentru a evita infecţiile şi complicaţiile). Au reuşit să strângă, în 3 zile – 12, 13 şi 14 iunie 2009 – mai mult de 10% din sumă. Adică 10.100 RON. Mulţumirile sunt aici. Proiectul continuă.
Paşi către Viaţă este un proiect compus dintr-o serie de evenimente cultural-urbane desfăşurate în spaţii neconvenţionale susţinute de studenţi de la facultăţile de arte, arhitectură, design, teatru, sociologie, de tineri regizori, muzicieni, poeţi, fotografi.
http://pasicatreviata.wordpress.com
Oamenii de la Inima Copiilor se apropie de o mare reuşită: strângerea celor 500.000 de euro, bani necesari dotării cu aparatură medicală a Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară Pediatrică a Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti. Campania a început pe 1 aprilie 2009. Pe 4 aprilie 2009, peste 300 de copii de grădiniţă au vândut în parc obiecte realizate de ei. Copiii au strâns atunci 19.800 RON în 4 ore. Primii bănuţi pentru Inima Copiilor. Ultima acţiune a Asociaţiei Inima Copiilor a fost Licitaţia caritabilă pentru copii, organizată de Salt&Pepper Catering şi Corte del Fiesta de la Snagov, pe 16 iunie 2009. Asociaţia Inima Copiilor a scos la licitaţie seria de inimioare dăruite de copiii bolnavi de cancer de la Asociaţia P.A.V.E.L., pentru care au fost obţinuţi 14.400 RON. Mai multe aici. Pentru obiectele licitate au fost obţinuţi 36.930 RON. Obiectele neadjudecate au fost oferite spre cumpărare pe site-ul okazii.ro. Mai multe aici.
Prima TV anunţă pe 17 iunie 2009 că în total s-au strâns 40.000 de euro într-o singură seară, din SMS-uri şi obiectele licitate. Pe 5 iunie 2009 mai trebuiau 51.000 de euro. Se strânseseră 448.968 de euro (406.212 din 203.106 SMS-uri şi 42.756 din donaţii private şi sponsorizări).
România este singura ţară din Europa care nu are un spital de chirurgie cardiovasculară pentru nou-născuţi. Nici în Bucureşti şi nici în Moldova, Oltenia şi Dobrogea nu există vreo secţie de chirurgie cardiopediatrică. Şi suntem în 2009. Şi în UE. În România, ţară în care în fiecare an sunt depistaţi 1.500 de copii între 0 şi 3 ani cu malformaţii ale inimii. O mare parte dintre aceşti copii prezintă defecte cardiace grave, necesitând intervenţii chirurgicale complexe şi monitorizare permanentă. Au ceva şanse copiii care ajung la Târgu Mureş sau la Cluj. Ceilalţi copiii cu inimioare grav bolnave mor.
Oameni: Alexandru Popa, Toni Anastasiei, Alexandru Bălţat, Mihaela Nănuţă, Doru Bica, Oltea Blaga, Ileana Borţun, Roxana Buha, Enona Chiriac, Mirela Ciontu, Răzvan Ciuculin, Mirela Ciucur, Laura Constantin, Ovidiu Constantin, Vlad Dima, Oana Doloca, George Dragomir, Laura Dragomir, Oana Geambaşu, Iulia Gheorghe, Iulia Gresie, Şerban Huidu, Robertin Iuga, Mihaela Macovei, Irina Mihu, Raluca Munteanu, Liviana Mustafa, Ofelia Năstase, Marius Negrea, Dan Nicolescu, Manuel Nistor, Elena Niţă, Antonio Niţu, Alina Pavel, Gabriel Petrescu, Tamiris Pogan, Liviu Popescu, Liviu Săndulescu, Nicoleta Şerban, Gabriel Sîrbu, Cristina Sprintu, Claudia Stan, Laurenţiu Stelea, Ştefan Suceveanu, Liana Stanciu, Valentin Vâlciu, Natalia Zamfir, Adrian Zamfir.
În fiecare an, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie” (Budimex) din Bucureşti sunt consulaţi peste 50.000 de copii. Sunt internaţi peste 30.000, din toată ţara. Zilnic sunt aduşi copii în situaţii urgente. Spitalul este una dintre cele mai mari unităţi sanitare din ţară care tratează copii. Are 7 etaje, o suprafaţă de 10.000 mp şi o capacitate de 500 de paturi.
Statului şi sistemului medical românesc i-au trebuit 7 ani, din 2000 până în 2007, pentru a finaliza construcţia Secţiei pe Primiri Urgenţe. În iulie 2008, cu banii colectaţi din „taxa de viciu”, respectiv 1,5 milioane de lei, ministerul a dotat Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.
În timp ce tu, statule, „dormeai”:
Prima iniţiativă din cadrul programului de renovare a spitalului a venit în iunie 2007, din partea Companiei Colgate-Palmolive, care a donat 100.000 de euro pentru renovarea etajului III, unde era Secţia de Chirurgie.
În noiembrie 2007, Fundaţia „Mereu Aproape” şi „Antena 1” au organizat un teledon pentru achiziţionarea de aparatură medicală necesară Spitalului Marie Curie, pentru dotarea Departamentului de Neurochirurgie şi a secţiilor de chirurgie, oncologie, anestezie-terapie intensivă: un microsop de ultimă generaţie şi o masă de operaţie specială pentru neurochirurgie, ecografe performante pentru Secţia de Pediatrie. De puţin timp se înfiinţase singurul departament de neurochirurgie dintr-un spital de copii, condus de dr. Sergiu Stoica. In cadrul teledonului s-a strans suma de 612.000 de euro, bani proveniti in sms-uri, la care s-au adunat si donatiile, urcand suma la un total de aproximativ 800.000 de euro.
Alti 760.000 de euro, colectati in cadrul unei gale care a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucuresti, au fost folositi pentru renovarea Spitalului „Marie Curie”. Banii s-au strans din vanzarea meselor (fiecare masa a costat 3.000 de euro), donatii si licitatia la care au fost vandute obiecte de Formula 1 si 3. Invitatul special al galei a fost presedintele companiei Fiat din Italia, Franco Miniero, si trei piloti de Formula 1 si 3, printre care si Andrea Piccini, pilotul de incercare al echipei Ferrari din Formula 1. Compania AutoItalia a donat doua ambulante Spitalului “Marie Curie”. Adaugand acesti bani celor stransi la teledon, totalul investitiilor pentru Spitalul “Marie Curie” a fost de aproape 1.500.000 de euro, bani proveniti din donatii.
Boala Teodorei, diagnosticată la Spitalul „Marie Curie”, a declanşat o amplă acţiune de strângere de fonduri pentru modernizarea unităţii medicale. Boala Teodorei a fost descoperită în urma unor investigaţii la Spitalul “Marie Curie”. Atunci Liana Stanciu a tras primul semnal de alarmă faţă de condiţiile cumplite din această instituţie sanitară.
Din 2007 până în 2008, Fundaţia Scheherezade a strâns 1,5 milioane euro pentru reamenajarea şi utilarea Secţiei de Chirurgie 1, care a fost inaugurată în iunie 2008. Din cei 1,5 milioane, 500.000 au fost donaţi de Fundaţia „Enel Cuore”, pentru renovarea etajelor VI şi VII ale spitalului. În acest proiect s-a alăturat şi Fundaţia „Copii Sănătoşi”. Fundaţia Scheherezade a iniţiat apoi campania socială „Stop Cancer”, lansată pe 19 martie 2008, care a militat pentru importanţa depistării cancerului juvenil în perioada de debut a bolii. Campania şi-a propus şi strângerea de fonduri pentru achiziţionarea aparaturii moderne, necesară diagnozei cancerului la copil.
În noiembrie 2008 a fost inaugurată secţia de la etajul V al spitalului, având o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, 25 de saloane şi 18 băi. Lucrările au durat şapte luni şi au costat 350.000 de euro. Banii au fost donaţi de Fundaţia „Vodafone România”. S-a făcut renovare, s-au schimbat geamurile, mobilierul. Din cei 350.000 de euro, 75.000 au fost folosiţi pentru achiziţionarea de echipamet medical performant pentru tratamentul ensoscopic al afecţiunilor urologice şi al malformaţiilor congenitale, unic în România.
Pe 3 aprilie 2009, directorul spitalului, Radu Tăbăcaru, spunea: „Este nevoie de o secţie de chirurgie cardio-vasculară dedicată îngrijirii copiilor, pentru că aşa ceva aproape că lipseşte cu desăvârşire în ţara noastră”.
Pe 4 aprilie 2009, peste 300 de copiii de la grădiniţele Bambi-Step by Spep, s-au întâlnit în parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR), unde au vândut obiecte realizate de ei. Scopul: toţi bănuţii să intre în conturile Fundaţiei „Teodora Georgescu”, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului „Marie Curie”. Spitalul are nevoie de o Secţie de Chirurgie Cardio-Vasculară. Dotarea: 500.000 de euro.
30 iunie 2009: Încă vreo 11.000 de euro şi este gata. Inima Copiilor.
Inima Copiilor:
http://www.inimacopiilor.ro
SMS 858 – 2 euro
Blogul campaniei:
http://www.inimacopiilor.ro/campanie/jurnal
Ce vor mai face oamenii în viitor? Vor strânge bani pentru dotarea secţiei de oncopediatrie – declaraţia Lianei Stanciu aici – la Prima TV.
Ce vor mai face politicienii în viitor? Se vor certa. Pe banii noştri. Şi se vor da unii pe alţii în judecată. Pe banii lor, sper.
Tudor Ilie: Cu Isus în celulă. Tudor Ilie, tatăl maestrului Tudor Gheorghe
„Tată, nu sunt mort!”
Anul trecut mi-a plăcut mult un interviu cu maestrul Tudor Gheorghe, realizat de Astrid Voicu. L-am redat aici. Am omis să spun că am avut marele noroc să îl cunosc pe maestrul Tudor Gheorghe, pe care îl consider, înainte de toate, un Om senzaţional. Am remarcat că întreaga trăire i se vede, pur şi simplu, în ochi. Ochii lui sunt cei mai expresivi ochi pe care i-am văzut în viaţa mea. Are o lumină specială în ochi, lumină pentru care nu găsesc cuvinte potrivite să o pot descrie. Ochi luminoşi care „vorbesc”. Ochi luminoşi care „trăiesc”. Ochi luminoşi prin care i se revarsă spre lume sufletul, inteligenţa, bucuria, tristeţea, dragostea de viaţă, durerile ascunse, lacrimile, dezaprobarea. Ochi luminoşi care nu ascund absolut nimic. Nimic din trăirea acestui om minunat. Chiar şi când este supărat sau nemulţumit, ochii tot luminoşi îi rămân. Este o plăcere să îl asculţi povestind, cu lumina aceea formidabilă în ochi. Ore în şir l-am ascultat. Câteva zile senzaţionale. Am râs şi am plâns. La concertele sale este la fel. Este o bucurie să îl asculţi cântând, vorbind cu spectatorii. Am plâns şi am râs.
Maestre… aş vrea să vă rog ceva. Roagă-mă, dar poate renunţi la „maestre”. Domnule Tudor Gheorghe… Domnule Tudor. Observ abia acum, Domnule Tudor Gheorghe, că sunteţi singurul artist care îşi „zice” cu numele de familie întâi. Tudor Gheorghe. De la Tudor Ilie. Tatăl dumneavoastră, omul cu Isus în celulă.
Şi tot acum aflu de unde aveţi lumina aia fantastică în ochi: de la Dumnezeu.
In perioada comunista, inchisoarea de la Aiud a devenit lagar al celor care se impotrivisera conducerii de atunci. Au fost inchisi episcopi, preoti, dascali, oameni de cultura, intelectuali, fosti militari, dar si oameni simpli. Traiau in conditii precare, cu mancare putina, in suferinta trupeasca, dar mai ales sufleteasca. Multi au murit cu Hristos pe buze si in inima. Altii, ca prin minune, au supravietuit.
Unul dintre acestia este si dascalul Bisericii Sfantul Grigorie Decapolitul din Podari, judetul Dolj.
Ilie Tudor, tatal marelui rapsod Tudor Gheorghe, a facut temnita din 1958 pana in 1964.
Una dintre putinele amintiri placute de la Aiud este slujba Invierii, savarsita de cativa preoti detinuti.
„Ne-au scos intr-o dimineata din celule, pe la Florii”, isi incepe povestirea Ilie Tudor.
„Am stat acolo vreo 2 saptamani. A fost un prilej de bucurie, m-am intalnit cu oameni pe care nu-i mai vazusem de dinainte sa intru la inchisoare. Dar si cu Radu Gyr, Nichifor Crainic, crema intelectualitatii din inchisori. Au bagat in hruba aia peste 100 de oameni. Frig, pe jos nu era nimic decat ciment. De ingramadeala, nu puteam sa dormim cu fata in sus, stateam ingramaditi, unul langa altul, pe o parte, si asa ne si incalzeam. Cand schimbam pozitia, se striga: La dreapta!, si toata lumea se intorcea. Ma nimeresc langa un batranel. Era slab, prapadit, iar eu tanar. Am dat jos cojocul primit de la un consatean care iesise, si-l pun pe el. N-a vrut sa-l primeasca. M-a intrebat ce condamnare am; i-am spus 22 de ani, munca silnica. Zice: pastreaza-l, ca nu se stie”. Abia apoi a aflat dascalul Ilie ca era parintele Staniloae.
„Au vrut sa ne distruga, cu foamea si cu frigul. Dar e Cineva sus care ne iubeste, pe unii ne-a salvat, iar pe altii i-a luat. Pentru ca departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre, gandurile Mele de gandurile voastre, zice Mantuitorul. Suntem cum e calul cu ochelari, nu ti-e ingaduit sa vezi, numai prin credinta si dragoste poti sa ajungi la perfectiunea sufleteasca”.
Dupa atata suferinta, au fost pusi la alta incercare: „Ne-au dat ardei umpluti, carne, adica tot ceea ce pofteam dupa ce am trait cu 100 g de paine pe zi. Dar era mai mare foamea sufletului decat a trupului. Majoritatea eram credinciosi, stiam ce este postul. Nimeni nu a mancat, poate cativa care nu au mai rezistat. La noi in celula s-a tinut tot postul. Eram 11, preotul Ieronim si episcopul Serafim de la Valcea, preotul Dumitru Gornic din Arad, un calugar Dancu, un traitor extraordinar si un scriitor de mare valoare, inca doi calugari si altii. Sa dai la o parte ardeii umpluti – ce raritate! – sau branza cu rosii…, dar toate erau ca sa ne ispiteasca. Aici a fost taria. Cu toate ca primeam mancare putina, am putut rezista. Suferinta creaza valoarea”.
„Se apropia Pastile, si parca nu mai simteam deloc foamea. Cand stateai cu parintele Staniloae alaturi, uitai de toate, ascultandu-l. Se facea o liniste de mormant, nu prea avea putere, era slabit. Vorbea din evanghelia zilei, din filocalie… O placere sa il asculti! Stateam langa el, nu il puteam lasa sa spele pe jos, sa faca treaba. A avut har, si ce cap! Mana lui Dumnezeu, ce mai! Nu prea puteam eu sa-l inteleg atunci, eram tanar”.
S-au facut ultimele pregatiri pentru Invierea Domnului, hotarati sa faca slujba in conditii de celula. Pentru sfanta masa au folosit un scaun, pe care au pus un prosop alb. Prescura a fost inlocuita cu painea din ratia zilnica, iar vinul l-au preparat ei din turtitele de zahar, pe care le primeau la masa de dimineata, stranse si puse in ceai, care a fermentat si s-a facut vin.
Preotii au sfintit, ca vase de cult, ulcelele si canile in care primeau mancarea.
„Ne-au lasat singuri in hruba, au zavorat si au plecat. Eram ca intr-un beci cu ferestre la 8 metri deasupra. Am observat ca ne spionau gardienii, dar nu ne-au deranjat. Ne bucuram ca macar de Pasti le mai da Dumnezeu un dram de inima”.
La ora 12, episcopul Serafim, inconjurat de 20 de preoti, a dat binecuvantarea, si slujba a inceput. Nu aveau lumanari, dar „aveam lumina din suflete. Toti cantam Hristos a inviat, nu prea tare, armonios, era o frumusete. Eu, dascal fiind, am inchis ochii si am vazut penticostarul. Pana si literele de culoare rosie de la inceputul randului le vedeam inaintea ochilor. Nu-mi imaginasem ca stiu slujba invierii pe dinafara. Ziua Invierii, sa ne luminan popoare…, cu toate stihurile. Cand se termina ectenia, ma si gandeam la urmatoarea cantare”, spune cu lacrimi in ochi Ilie Tudor, de 60 de ani cantaret la biserica.
„A fost o bucurie, pe care nu am mai intalnit-o niciodata, ce plansete, imbratisari, ei… nu se poate descrie. M-am simtit fericit, nu numai eu, ci toti care eram acolo. Toti erau adevarati crestini, nu de vorba, ci de suflet, traitori. A fost o fericire si o bucurie sufleteasca pe care o traiesti rar in lumea noastra”.
Pentru dascalul Ilie Tudor, visele au avut un rol binefacator, au dezlegat multe mistere, prin ele a aflat vesti despre casa si chiar viitorul sau. Spune ca a avut „vise de foame si profetice. Cele de foame apareau daca ma culcam nemancat, ma visam la masa, ba la pomana, ba acasa. Am avut si vise profetice, m-am visat in biserica, iar pe sfanta masa erau 22 de lumanari, din care 6 arse. Imediat am inteles sensul: urma sa-mi dea 22 de ani, din care sa stau doar 6. Sau, cand a doua zi era slujba, noaptea ma visam in biserica”.
Dar cel mai important vis l-a avut despre presupusa moarte a singurului fiu, Gheorghe. I s-a inmanat un act de deces si o instiintare pe care a semnat-o. „Pe moment am lesinat, dar parintele Gornic m-a ajutat sa-mi revin. Nu-i crede, vor sa ne distruga. Roaga-te si ai sa vezi ca Dumnezeu o sa te lumineze”, si asa a facut tatal maestrului Tudor Gheorghe. Peste cateva zile, l-a visat pe Gheorghe cum alerga spre el intr-un lan de grau verde si striga „Tata, nu sunt mort!” „M-am trezit cu o bucurie sufleteasca. Acelasi vis l-a avut si fiul meu, Tudor Gheorghe, in aceeasi zi, numai ca era un lan de grau cu maci rosii. De la Dumnezeu sunt toate; din clipa aceea am fost sigur ca Gigi nu e mort”.
Mama marelui cantaret Tudor Gheorghe, Stefania Tudor, a fost o femeie darza, a luptat pentru copiii ei, i-a crescut sase ani fara tata si a luptat cu toti care o lipseau de drepturi din cauza sotului inchis. Cu toate ca nu stia nimic de el, a sperat si l-a asteptat sa se intoarca acasa. Dupa ce s-a terminat procesul si a aflat sentinta, pe drumul spre casa parul ei a devenit alb ca neaua. A fost alaturi de fiul ei atunci cand a ales sa se inscrie la Facultatea de Teatru, de pe bancile careia a reusit sa arate lumii intregi ce voce i-a dat ca mostenire parintele sau.
Articol din Ştiri Botoşani, 21 aprilie 2009: Poveste de Paşte. „Tatăl lui Tudor Gheorghe, supravieţuitor al Aiudului”. Fotografie din Caţavencu.ro: Ilie Tudor, cel care i-a dat viaţă şi glas lui Tudor Gheorghe.
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.
Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.
Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.
S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.
Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.
Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…
Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…
Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.
Radu Gyr. Iisus în celulă
„Cu Isus în celula – poezia în închisori 1941-1964 – care aduce în prim plan necunoscuta poezie a închisorilor staliniste, cu versuri de Nichifor Crainic, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu. E un spectacol greu de digerat, dar care zguduie constiinte. De asa ceva e nevoie acum în România” – Tudor Gheorghe.
„Am început sa cânt în 1969. N-am venit imitând pe cineva. Am avut un prim spectacol, unicat la acea vreme. Se chema “Un menestrel la curtile dorului”. Aveam 24 de ani si uimeam publicul din România prin originalitatea actului cultural. Un om si-o chitara, sprijinit de marea poezie româneasca. În 1987 am fost interzis în România. În 1992 am avut o prima tentativa de revenire în viata spectacolelor. În noul show-biz. Mi-am dat seama ca nu e bine, ma amestecam cu noul gen care se promova în draci, cu spectacole cu 10 – 20 de nume pe afise cu titluri de genul “Miss Piranda”. Am tacut pâna în 1998. 11 ani, în tara mea precum Blaga, mut ca o lebada. Dar a fost o perioada de acumulari, perioada în care am facut 7 spectacole de sine statatoare, grupate sub un generic frumos “Tudor, deschide poarta”. Poarta e deschisa, dar nimeni nu vine dupa mine” – Tudor Gheorghe.
Tudor Gheorghe plângând.
Florian Colceag. Educator din naştere. Profesor de meserie
Grea meseria asta de educator. Toţi am avut. Pe unii i-am apreciat şi chiar iubit. Pe alţii nu. Toţi ne-am „lipit” cu sufletul de anumiţi profesori. Copiii simt cel mai bine care dascăl îşi face meseria pentru binele lor şi care o face pentru binele său. Sunt oameni care au menirea asta în sânge. Oricine poate fi numit sau se poate „numi” profesor. Dar nu oricine poate fi Profesor.
Profesorul de meserie. Florian Colceag
În 2007, domnul Profesor Colceag spunea despre învăţământul românesc „Sistemul a ajuns în faza de putrefacţie, de distrugere, devenind toxic atât pentru elevi, cât şi pentru profesori”. Acum, în 2009, suntem într-o anumită „situaţie” cu educaţia. Se ştie care. Profesorul Florian Colceag din 2007 tot spune. Cine l-a auzit? Cine l-a ascultat? Pe cine a interesat?
Domnul Florian Colceag a absolvit Facultatea de Matematică-Mecanică în 1978. A devenit profesor de matematică la Şcoala nr. 78 din cartierul 23 August – Bucureşti, o şcoală de periferie în care învăţau mulţi copii cu mari probleme sociale.
Din 1984 s-a ocupat de copiii din Bucureşti care participau la olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. În 15 ani de pregătire a olimpicilor, copiii au obţinut 69 de medalii internaţionale la matematică. În 2007, domnul Profesor Colceag spunea că din cei 300-400 de copii pe care i-a pregătit, doar 5 sau 6 mai erau în România. „Au plecat în străinătate, peste 70 dintre ei fiind la rândul lor profesori la prestigioase universităţi din lume”.
După 1989 a lucrat un an în Ministerul Învăţământului. A fost înlăturat. S-a mutat la Liceul de Mecanică Fină şi a continuar să lucreze cu olimpicii. Din 1996 a început să lucreze cu specialişti australieni, în programe de „Gifted Education” – Educaţia a copiilor supradotaţi, dăruiţi, talentaţi. Copii înzestraţi cu calităţi speciale într-unul sau mai multe domenii.
În 1999 era profesor gradul I. A fost invitat la un congres de specialitate, în Turcia. Ca să poată participa, domnul Profesor Colceag şi-a vândut maşina.
Tot în 1999, domnul Profesor Colceag a primit o bursă în SUA – pe probleme de „Gifted Education” – la Universitatea de Stat din Utah. S-a gândit să o accepte, pentru că în România nu mai avea către ce să evolueze. A vândut apartamentul, şi-a luat fiica şi pentru 2 ani s-a mutat în SUA.
A făcut un master în problemele de educaţie ale copiilor supradotaţi. A studiat zilnic şi a lucrat la cel mai mare centru de profil din Oklahoma.
S-a întors în România în 2001. „Timp de un an şi jumătate am trăit cu familia din… ultimul salariu obţinut în America…”. Timp în care a început lupta pentru înfiinţarea unui program educaţional aşa cum îl văzuse aplicat cu mare succes în ţările civilizate. „Timp de 8 luni am fost purtat între un birou şi altul al Ministerului Educaţiei”.
A demisionat din învăţământ şi a înfiinţat Organizaţia IRSCA Gifted Education.
De atunci luptă. Pentru concretizarea unui învăţământ care să pună în valoare abilităţile înalte ale copiilor din România.
Profesorul Florian Colceag: „Eu nu fac politică, ci politică educaţională. Dar nu poţi să judeci acţiunea diferitelor partide şi să vezi, din ceea ce ele propun, unde este vorba de competenţă, responsabilitate, eficienţă şi implicare socială. Politica nu este un meci de fotbal, în care trebuie să fii suporterul uneia dintre echipe. Nu are ce căuta spiritul suporterit în politică, şi cu atât mai puţin în politica educaţională”.
În anul 2007, în ianuarie, a fost aprobată Legea 17 – „Privind educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă înaltă”. Documentaţia privind organizarea concretă a Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată „s-a rătăcit” prin birourile ministerului: „Ca şi când ar fi fost vorba de vreun pix, vreo scobitoare ori o limuzină Audi A8, achiziţionată de fostul ministru, şi nu de viitorul copiilor României, ba chiar de viitorul însuşi al ţării” spunea domnul Profesor Colceag.
Profesor Florian Colceag:
„Dacă se ia decizia proastă, copiii şi tinerii cu abilităţi înalte vor continua să părăsească ţara, iar cei care vor rămâne se vor pierde, sufocaţi de un deşert de nepăsare şi incompetenţă”.
Articol de Gabriel Penes – „Florian Colceag, un visator pragmatic”. Revista Felicia, august 2007.
http://www.supradotati.ro
Acum câteva zile, doamna Tincuţa Baltag scria pe blogul său: „Nu sunt un specialist in sisteme educationale. Sunt insa un produs al unui astfel de sistem si imi pot forma o opinie ce se bazeaza mai mult pe bun simt decat pe studii de cercetare profunde. Din punctul meu de vedere imbunatatirea educatiei in Romania s-ar putea face cu investitii serioase de bani si energie dar mai ales cu viziune si leadership. Daca as putea reforma sistemul as porni probabil cu urmatoarele elemente: 1. As corela salariilor profesorilor cu performanta acestora. Performanta as lega-o atat de metode moderne de predare dar si de teste periodice aplicate profesorilor pentru a verifica felul in care acestia isi actualizeaza cunostintele legate de domeniul pe care il predau. Am intalnit prea multi profesori care nu mai investesc in propria dezvoltare profesionala si care isi predau liniar materia desi informatia este depasita. As pune mare accent pe evaluarile anonime si permanente ale elevilor”. – Mai multe aici.
Se pare că bunul simţ nu prea are loc în sistem.
Matematicianul Florin Colceag, preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi) şi al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education) apreciază, conform datelor publicate în cercetări recente, că 5%-10% din populaţia lumii sunt persoane supradotate. Dintre aceştia, doar 2% se diferenţiază prin potenţial creator sau talente extrem de mari. „Experienţele au demonstrat că dezvoltarea economică, socială şi culturală este în directă legătură cu dezvoltarea educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi“, afirmă cu convingere „antrenorul“ a sute de olimpici internaţionali care au dus faima României în lume. Ţările aflate acum în topul clasamentelor care indică gradul de dezvoltare al societăţii umane sunt cele care au dezvoltat economii funcţionale folosindu-se de potenţialul creator al oamenilor de excepţie. Acestea sunt şi cele care au dezvoltat sistemul „gifted education“. Incubatorul de genii este în casa fiecăruia. Educaţia. Florin Colceag spune că i-au trecut prin mână aproximativ o mie de supradotaţi, excelând în matematică, informatică, fizică, economie, medicină, lingvistică, politologie, muzică, biologie, balet etc. Din 1984, s-a ocupat de loturile din Bucureşti pentru olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. Tinerii pregătiţi de matematicianul român au câştigat zeci de medalii internaţionale. Acum, numără pe degetele de la o mână numărul celor care au mai rămas în ţară.
Capital: Este o mare foame de inteligenţe la nivel mondial. România s-a dovedit un bun exportator de creiere în decursul anilor, iar acum, mai mult ca niciodată.
Florin Colceag: Este un sistem vicios la nivel politic, iar acesta se reflectă şi în plan economic. Dacă un lider este mediocru, el nu-şi va pune subalterni mai buni pentru că se va teme. Va alege subalterni mediocri. Aceştia, pentru a putea rămâne pe posturile lor, devin obedienţi. Această obedienţă existentă la nivel de sistem central se transmite la toate nivelurile, ceea ce duce la un stat totalitar, condus de un individ mediocru. Aici este marea problemă, pentru că de la acest nivel nu pornesc iniţiativele. Se frânează totul.
Capital: Avem o astfel de conducere statală?
Florin Colceag: Mă băgaţi în corzi! Nu eu sunt cel chemat să comentez. Se vede cu ochiul liber, după rezultatele care se obţin. În sistemul de conducere a României sunt şi oameni competenţi, dar cei mai mulţi sunt aleşi pe alte principii decât capacitatea sau performanţele profesionale.
Capital: Care este coeficientul de inteligenţă pe care ar trebui să-l aibă un lider?
Florin Colceag: Un lider capabil să facă ceva şi să fie respectat are un coeficient IQ de aproximativ 150. Noi acum ne aflăm la momentul istoric al „uciderii pruncilor“, deoarece tipul de lider pe care-l avem este unul care se teme că vine altul să-i ia locul. În ţările dimprejurul nostru s-au creat centre sau institute naţionale pentru tineri supradotaţi. Acestea atrag tinerii, fac cercetări deosebite, ceea ce se vede în dinamica dezvoltării economiei acestor state. Universitatea Warwik din Marea Britanie a dat recent un comunicat prin care anunţă că-şi deschide porţile pentru o mie de copii cu abilităţi deosebite din toată lumea. Aceştia vor primi o educaţie gratuită. Eu am făcut presiuni pentru înfiinţarea acestor „oaze“ şi în România, dar lucrurile se mişcă foarte greu. Sistemul naţionalist de educaţie nu permite dezvoltarea liderilor capabili să soluţioneze crizele cu care ne confruntăm acum.
Capital: În pofida declaraţiilor, în ultimii ani, de fapt, s-a stopat dezvoltarea talentelor în România.
Florin Colceag: Nu. În perioadele de haos apar cele mai multe genii. Explicaţia este dată de faptul că oamenii trebuie să facă faţă unor situaţii cu totul deosebite, incerte, care le favorizează dezvoltarea intelectuală. România, la fel ca Israel, Rusia, China, India, beneficiază de o categorie specială de copii, cu inteligenţe deosebite. Aceştia pot fi strategii de mai târziu, dacă sunt bine antrenaţi.
Capital: Cum îi descoperim?
Florin Colceag: Sunt mai multe căi. Avem la dispoziţie o mulţime de sisteme de investigare şi testare ştiinţifică. La trei ani, copilul are clar conturat profilul talentelor. Din cauza reacţiei de tip „neolitic“ a părinţilor, care nu au capacitatea să-i răspundă la întrebări, să-l încurajeze în cercetare, descoperire, copilul cade în oniric, în joc. Se întrerupe contactul cu adultul şi nu-şi mai dezvoltă abilităţile. Dacă nu te ocupi de copil, el nu mai creşte foarte bine.
Capital: Îl dăm la şcoală sau la diverse cursuri. Acum este o adevărată modă.
Florin Colceag: Este un mod de a te spăla pe mâini, pentru că şcolile sunt un al doilea factor de frânare. Îl duc într-un loc în care liderul este profesorul care foarte rar încurajează copilul să pună întrebări penetrante, pentru că se teme că nu ştie să răspundă.
Capital: Înseamnă că avem nişte mecanisme extraordinar de bine puse la punct pentru frânarea inteligenţei.
Florin Colceag: Da, pentru că sistemul nostru naţionalist de învăţământ nu are nevoie de genii, ci de oameni obedienţi, de auditori secvenţiali. Vizualii spaţiali sunt extraordinar de creativi, nu suportă nedreptăţile şi din această cauză sunt nişte contestatari la adresa puterii şi a organizării administrative.
Capital: Care este rata de pierdere a acestor talente în România?
Florin Colceag: Este mare peste tot. În SUA este o rată de pierdere a copiilor supradotaţi de 50%. În România, este de 80%. Din cei 20% care sunt încurajaţi să se dezvolte, 80% pleacă apoi peste hotare.
Capital: Se întâmplă să clacheze supradotaţii şi la ce vârstă?
Florin Colceag: Da. Şi la toate vârstele, dacă nu sunt „hrăniţi“. Majoritatea oamenilor dezvoltă inteligenţa atâta timp cât li se cere şi până unde le-o cere sistemul. Ce avantaj competitiv are un om inteligent într-o societate riguros construită piramidal? Cum priveşte această societate un om generos? Cam… prost. Dar pe unul inteligent? Ca pe un… ciudat. Societatea impune limitări şi majoritatea oamenilor se dezvoltă până în momentul în care intră în contradicţie cu societatea. Foarte puţini au curajul să meargă mai departe.
„Haosul şi incertitudinea favorizează dezvoltarea indivizilor supradotaţi”. Florin Colceag, preşedintele EDUGATE şi IRSCA Gifted Education – Interviu din Capital, octombrie 2007.
Mediul haotic în care trăim, o provocare în plus pentru speranţele României. Profesorul Florin Colceag are o experienţă de două decenii în educaţia copiilor supradotaţi. Preşedintele EDUGATE şi al organizaţiei IRSCA Gifted Education România a antrenat generaţii întregi de olimpici de matematică, din care îi poate număra pe degete pe cei care au rămas în România. În viziunea sa, centrele de excelenţă deschise prin ţară au unicul scop de a antrena copiii pentru câştigarea concursurilor şcolare, şi foarte puţin cel de a dezvolta abilităţile fiecărui individ în parte. Paradoxal, rata de pierdere a copiilor şi tinerilor supradotaţi din România este sensibil mai mică decât media mondială, care depăşeşte 50% dintre copiii excepţionali. „Mediul haotic în care trăim este o provocare suplimentară pentru copii, îi face să lupte cu reprimările sistemului“, explică matematicianul.
Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri. Chiar dacă, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate şi spirit de iniţiativă, în timp, fără susţinere morală, alege să îşi nege abilităţile doar pentru a intra „în rând cu lumea“. Rezultatul: o uriaşă risipă de potenţial uman. Legea nr. 17/2007 pentru susţinerea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată a adus, până acum, doar speranţa. În ciuda rezultatelor mediocre la evaluările internaţionale, centrul întârzie să apară, iar tinerii supradotaţi aleg exodul. În România, instituţiile dedicate educaţiei copiilor cu IQ, EQ şi SQ peste medie, de la grădiniţă până la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicaţie este faptul că nu am reuşit să ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge-n paradis“ şi nici să respectăm specialiştii. „Această atitudine îşi trăieşte ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilităţi înalte, antrenaţi să facă faţă la provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile a schimbărilor“, avertizează Florin Colceag, pentru care viitorul aparţine sistemului „gifted education“.
Decembrie 2008 – Articol în Evenimentul Zilei.
Despre cum să învingi, dacă vrei. Inclusiv boala. Cu mare demnitate. Marius şi Mihai / Mihai şi Marius Şucan
Am ajuns pe un blog care se numeşte… grădinţe. Nu cu flori. Grădiniţe pentru copii. Pentru copii cu potenţial înalt. Un proiect. Mi-a atras atenţia mesajul fraţilor gemeni Marius şi Mihai Şucan – 21 de ani, doi tineri cu potenţial înalt: “Felicitam societatea civila reprezentata de fundatiile implicate in acest proiect de fondare a unei gradinite pentru copii supradotati. Nu ne este dat sa vedem prea des asemenea nivel de implicare din partea oamenilor simpli pentru un viitor mai bun al intregii comunitati. O astfel de gradinita are potentialul de a forma o generatie de oameni responsabili si de a constientiza parintii, invatatorii, profesorii si societatea in general, de nevoia speciala a tinerilor supradotati. Ar demonstra ca sistemul educational actual nu este indeajuns de dezvoltat pentru satisfacerea nevoilor acestor copii. Aceasta gradinita va reprezenta o evolutie a Romaniei pe plan educational. Dorim sa uram mult succes si multa ambitie celor implicati in realizarea acestui proiect.”
Un proiect interesant.
Dar nu despre astra vreau să vorbesc, ci despre gemeni. Pentru că merită.
Mihai şi Marius / Marius şi Mihai au o poveste impresionantă. Sunt doi tineri speciali.
Acum, în 2009, au 22 de ani şi sunt studenţi.
În 2001 aveau 14 ani şi erau… autodidacţi.
Mâinile şi picioarele lor erau atrofiate. Le lipseau degetele.
Mihai şi Marius Şucan sufereau de epidermoliză buloasă. O boală genetică nesuferită care nu cunoaşte încă vindecare.
Marius şi Mihai se deplasau cu greu. Dar cu zâmbetul de buze. Se considerau nişte copii normali şi nu au acceptat niciodată să fie trataţi altfel.
Calculatorul le-a fost dascăl şi prieten. Nu au luat lecţii nici de informatică, nici de limbă engleză. Niciodată. La 14 ani, Mihai şi Marius vorbeau despre tot ceea ce ţinea de calcularoare (programare, web-design) ca nişte profesionişti.
După ce au fost prezentaţi la Ştirile PRO TV Arad, câţiva oameni buni au avut grijă ca Marius şi Mihai să se poată conecta la internet.
Pe internet şi acasă au făcut şcoala.
Nu oricum. Mihai şi Marius şi-au căutat profesori pe internet. Şi au găsit: din Cluj, Dej, Eforie, Focşani. Ei fiind din Arad. Copiii au corespondat cu profesorii. Erau înscrişi în clasa a VI-a, la Şcoala Generală nr. 3, singura cu învăţământ cu frecvenţă redusă. La fiecare sfârşit de trimestru, profesorii de la şcoala nr. 3 veneau acasă la copii şi dădeau examenele. Subiectele erau aceleaşi ca şi pentru ceilalţi copii, nu li s-a făcut „rabat” de la nimic. Au promovat întotdeauna fără probleme.
Mihai şi Marius au început să realize pagini web. Pentru prima pagină personală au fost medaliaţi cu aur din partea „Teacher Information”. Au primit „Junior Web Award” pentru cel mai bun site. Apoi au realizat site-ul „Robo Design”.
Marius şi Mihai au făcut apoi liceul, acum sunt la facultate.
Dar mai multe puteţi afla de pe site-ul lor.
Vă puteţi comanda şi o pagină web, dacă aveţi nevoie (preţul îl negociaţi cu ei):
http://www.robodesign.ro
CV Mihai / CV Marius.
Aici am găsit câteva dintre performanţele lor, când erau la Liceul „Henri Coandă”.
Concursul “Istorie şi societate în dimensiune virtuală” 2007
Faza judeţeană
Şucan Mihai clasa a XII-a – Premiul I – Secţiunea Istorie
Faza naţională
Şucan Mihai clasa a XII-a – Premiul III – Secţiunea Istorie
Concursul de Informatică Aplicată 2006
Faza judeţeană
Şucan Mihai clasa a X-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a X-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Faza naţională
Şucan Mihai clasa a X-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a X-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Faza judeţeană 2007
Şucan Mihai clasa a XI-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a XI-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Faza naţională 2007
Şucan Mihai clasa a XI-a – Premiul III Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a XI-a – Premiul III Secţiunea Pagini Web
Concursul InfoEducaţie 2007
Faza judeţeană
Şucan Mihai clasa a XI-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a XI-a – Premiul I Secţiunea Pagini Web
Faza naţională
Şucan Mihai clasa a XI-a – Premiul Special Secţiunea Pagini Web
Şucan Marius clasa a XI-a – Premiul Special Secţiunea Pagini Web
Concursul ProInfo 2007
Şucan Mihai clasa a XII-a – Premiul I
Şucan Marius clasa a XII-a – Premiul I
Sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti, 2006 faza judeţeană
Şucan Mihai clasa a X-a,
Şucan Marius clasa a X-a
- Menţiune
Sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti, 2007 faza judeţeană
Şucan Mihai clasa a XI-a,
Şucan Marius clasa a XI-a
- Premiul I
Să nu uit de grădiniţă:
Primul Centru Gifted Education, institutie privata si independenta – gradinita si after-school – pentru copiii cu potential inalt:
http://gradinite.wordpress.com
Aici este povestea gemenilor Şucan – articolul din Virtual Arad – Paşi în doi, 2001.
Vreau să fac ceva serios în viaţă: Andrei Aiordăchioiei, 13 ani, olimpic naţional la muzică. Copilul care, împreună cu fraţii săi, sfidează sărăcia cu cea mai curată demnitate
Andrei este un copil sărac, dar demn. A înţeles că e sărac din lacrimile înfundate ale părinţilor şi din privirile celor din jur. Dar ştie că nu trebuie să plângă, că nu este nimic ruşinos în asta. Cei care l-au întâlnit spun că a depăşit cuvântul talent. A ajuns la stadiul de fenomen.
Andrei avea 12 ani când s-a hotărât să facă ceva serios în viaţă. Urma să înceapă clasa a VI-a şi, observând că fraţii săi şi-au descoperit pasiunile, s-a gândit că şi el trebuie să aibă un talent. Aşa i-a spus mamei: „Vreau să fac ceva serios în viaţă. Ce talent am eu?” A cochetat cu pianul. A încercat cu şahul. Apoi…
Andrei are acum are 13 ani, tocmai a trecut în clasa a VII-a a Liceului de Muzică George Enescu din Bucureşti, iar în clasa a VI-a a devenit olimpic naţional la un instrument muzical mai special: corn. La nici un an de când a început să studieze acest instrument.
Trei copii absolut speciali are familia Aiordăchioiei: Timotei, Andrei şi Răzvan. Timotei este cel mai mare, pictează, este elev la Tonitza. Andrei, mijlociul, olimpic naţional la corn, este elev la Enescu. Răzvan, cel mai mic, face vioara, a trecut în clasa a II-a.
O familie specială, formată din 5 persoane, care locuiesc într-o garsonieră din Vitan.
Doar o cameră. Fiecare copil are… colţul lui de cameră.
Părinţii au desfiinţat debaraua şi şi-au făcut acolo colţul lor. Un „colţ strâmt”. Părinţii – mama profesor psihopedagog la o şcoală specială iar tatăl şomer – au multe lacrimi dar o singură grijă: ca talentul şi şansele copiilor să nu fie frânte de lipsurile materiale. Venitul lunar al celor cinci nu trece de 1.550 RON, adică salariul mamei şi alocaţiile copiilor.
-ro_blue.png)
-ro.png)
